Contestație decizie de concediere. Decizia 87/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 87/2010
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.1290/LM/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
S-a depus la dosar din partea reclamantei recurente concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 11 ianuarie 2010 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția VIII conflicte de muncă și asigurări sociale, sub dosra nr.48959/2008, contestatoarea - a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimata Otopeni:
- să se dispună anularea deciziei nr.1232/19.11.2008 emisă de intimată;
- să se constate încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu data de 31.10.2008, în temeiul art.79 Codul muncii;
- să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă a contestatoarei, conform prezentei hotărâri, la rămânerea ei definitivă și să fie obligată intimata la plata danelor morale, în sumă de 1000 lei precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației sale a arătat că, prin decizia a cărei anulare se solicită, intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei, deși aceasta depusese aoc erere de demisie însoțită de actele medicale care justificau absența sa de la locul de muncă, încă din data de 16.10.2008.
A mai arătat că în cererea de demisie adresată intimatei, a precizat că și în perioada de preaviz cuprinsă între 17.10.2008-31.10.2008, se află tot în concediu medical și că acest concediu a fost acordat inițial începând cu 8.05.2008, fiind prelungit până la 31.10.2008. De asemenea a mai susținut că în această perioadă, în care este inclus și termenul de preaviz, a întâmpinat greutăți din partea societății intimate, în ce privește plata concediilor medicale, motiv pentru care a fost nevoită se adreseze organelor de inspecția muncii. Totodată a susținut că deși a solicitat să-i fie restituită cartea de muncă, pârâta a refuzat acest lucru.
În drept, a invocat art.268 alin.5 Codul muncii.
Prin întâmpinarea depusă, în condițiile prevăzute de art.115-118 Cod proc.civ. intimata " " Otopeni a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea deciziei de concediere nr.1232/19.11.2008.
În apărare a susținut că pretențiile contestatoarei u pot fi primite întrucât contestatoarea a lipsit nejustificat de la locul de muncă, începând cu data de 31.10.2008, sens în care directorul resurse umane din cadrul intimatei a întocmit referatul nr.1191/4.11.2008.
A mai arătat că prin adresa nr. 1202 din 10.11.2008, a invitat-o pe contestatoare să se prezinte la sediul companiei în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile prevăzute de lege și că aceasta nu a răspuns acestei convocări astfel cum rezultă din procesul verbal nr.1231/17.11.2008, fapt ce a dus în final la concedierea sa, în temeiul art.61 lit. a Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.1191/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr.48959/3LM/2008, s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu de instanța de judecată, și în temeiul art.158 Cod proc.civ. s-a dispus declinarea competenței de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art.284 din Codul muncii, cererile având ca obiect soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența instanței în a cărei circumscripție își are reclamantul domiciliul, reședința ori sediul și că față de împrejurarea că domiciliul contestatoarei se află în mun. D, competența teritorială aparține Tribunalului Hunedoara.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr.
Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr1290/LM/25.06.2009 pronunțată în dosar nr-, a respins contestația formulată de contestatoarea - împotriva deciziei nr.1232/19.11.2008 de desfacere a contractului de muncă, emisă de intimata " " Otopeni.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că petenta a fost salariata societății intimate, în baza contractului individual de muncă nr.34781/2007, până la data de 17.11.2008 când a fost concediată disciplinar prin decizia nr.1232/2008.
A mai reținut că la baza luării acestei măsuri cu caracter disciplinar a stat referatul nr. 1191/4.11.2008 în care s-a constatat faptul că petenta nu s-a mai prezentat la serviciu, din data de 31.10.2008 și că deși a fost notificată la 10.11.2008, să se prezinte la sediul unității în data de 17.11.2008, pentru efectuarea cercetării disciplinare, contestatoarea nu a răspuns convocării sens în acre a fost încheiat procesul verbal înregistrat sub nr.1231/17.11.2008.
Prin urmare, s-a apreciat de către instanță că decizia atacată întrunește cerințele de formă și fond impuse de art.267 și art.268 din Codul muncii și că nu se impune sub acest aspect anularea ei.
Referitor la cererea de demisie invocată de către contestatoare, s-a reținut că din actele depuse la dosar nu rezultă că aceasta a fost expediată prin serviciul fan curier, odată cu certificatele medicale justificative pentru perioada 1.10.2008-31.10.2008 și nici faptul că a fost înregistrată la sediul intimatei.
Prin urmare, instanța a apreciat că deși demisia este un act unilateral de voință al salariatului, dispozițiile cuprinse în art.79 alin.1 și 2 Codul muncii, impun cerința înregistrării cererii de demisie precum și efectuarea preavizului de 15 zile.
În plus, instanța a reținut că însăși contestatoarea a recunoscut că începând cu data de 31.10.2008 nu s-a mai prezentat la locul de muncă, considerând că raporturile sale de muncă cu intimata au încetat ca efect al demisiei sale. Mai mult, contestatoarea a recunoscut ca a primit notificarea emisă de către intimată la data de 10.11.2008, dată la care nu se mai afla în incapacitate temporară de muncă.
Referitor la celelalte susțineri, instanța de fond a reținut că sunt nefondate deoarece din actele emise de I rezultă că în cazul contestatoarei s-a făcut plata drepturilor salariale și a indemnizației de boală și că nu a fost înregistrată nici o cerere de demisie.
În ce privește carnetul de muncă, din actele depuse la dosar s-a reținut că deși intimata a comunicat contestatoarei că acest act se ridică personal de la angajator, conform prevederilor legale în materie, aceasta nu s-a prezentat la sediul intimatei, pentru a intra în posesia carnetului de muncă.
În consecință, instanța a apreciat că cererea introductivă de instanță este nefondată motiv pentru care a fost respinsă, în consecință.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, contestatoarea -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând în principal, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În expunerea motivelor sale de recurs a susținut, sub un prim aspect, soluția instanței de fond este nulă, prin prisma dispozițiilor art.261 pct.5 Cod proc.civ. coroborate cu cele ale art.312 alin.3 Cod proc.civ. deoarece prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită, respectiv în ce privește plata daunelor morale și trimiterea, prin curierat, a carnetului de muncă.
În al doilea rând, a arătat că hotărârea este nulă și prin prisma faptului că motivele instanței sunt străine de obiectul cauzei și contrare probelor de la dosar, fapt care echivalează cu lipsa motivării.
Astfel, a arătat că nu este reală reținerea datei de 10.11.2008, ca fiind data convocării contestatoarei la cercetarea disciplinară prealabilă, deoarece din adresa nr.1202/10.11.2008 rezultă că recurenta a fost convocată pentru data de 17.11.2008 și nu pentru 10.11.2008.
În plus, nu s-a observat că notificarea intimatei a fost primită de recurentă la data de 18.11.2008, data poștei, deci după expirarea termenului de cercetare disciplinară, împrejurare care este de natură să atragă după sine nulitatea deciziei de concediere, conform art.267 alin.2 Codul muncii și că în cauză nu a fost numită o comisie de cercetare disciplinară.
Mai mult, a arătat că nu au fost precizate în decizia de concediere care sunt prevederile din statutul de personal, din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil, care să fi fost încălcate de către recurenta contestatoare astfel, că și din acest punct de vedere, decizia de concediere este nulă.
Cât privește existența cererii de demisie, recurenta susținut că instanța a avut o atitudine oscilatorie deoarece deși inițial a reținut că cererea nu există, ulterior revine și arată că și în ipoteza existenței unei astfel de cereri, contestatoarea nu a respectat preavizul de 15 zile.
Ori, recurent a arătat că dovada expedierii demisiei a făcut-o cu adresa I nr./8887/5.12.2008 în care se recunoaște primirea certificatului medical și cu faxul de retrimitere a aceluiași certificat, din data de 14.11.2008, în care se confirmă expedierea a două pagini, din care una este demisia.
De altfel recurenta a susținut că nu i-au fost înregistrate nici actele medicale expediate la 16.10.2008 și că deși nu a răspuns demersurilor contestatoarei, intimata i-a achitat indemnizația aferentă concediului legal de odihnă, împreună cu indemnizație de concediu de boală pe luna octombrie 2008, fapt care dovedește că unitatea a acceptat demisia contestatoarei.
În consecință, față de toate aceste aspecte, instanța de fond trebuia să constate că în cauză lipsește abaterea disciplinară și că afecțiunile atestate de certificatele medicale nu îi mai permiteau să-și desfășoare activitatea în cadrul intimatei.
Referitor la neîndeplinirea sarcinilor de serviciu în perioada preavizului, contestatoarea a susținut că acest lucru nu mai era posibil din moment ce intimata luase din posesia recurentei, încă din data de 25.06.2008, atât mașina de serviciu cât și telefonul, lucruri necesare exercitării profesiei.
În ce privește adresa emisă de către I, recurenta a arătat că acest act demonstrează nemulțumirile recurentei legate de modul de soluționare a cererii de demisie precum și faptul că o astfel de cerere a existat.
În al doilea rând, a arătat că acest înscris dovedește faptul că la data de 17.11.2008, era deja operată în carnetul de muncă la recurentei, încetarea contractului de muncă al acesteia, conform art.61 lit. a Codul muncii, aspect care arată că la data convocării contestatoarei la cercetarea disciplinară, respectiv la 17.11.2008, carnetul de muncă fusese deja încheiat începând cu aceeași dată.
Referitor la cererea de demisie contestatoarea a arătat că a dovedit cu actele de la dosar faptul că a expediat cererea către intimată, și că nu este culpabilă pentru neînregistrarea ei în evidențele societății.
O altă critică s-a referit la reținerea, de către instanța de fond, a obligativității efectuării preavizului de către salariat, în condițiile în care legea permite angajatorului să renunțe la acest preaviz.
În plus, a arătat că instanța nu a observat că la emiterea deciziei de concediere, intimata nu a respectat dispozițiile art.75 din unic la nivel național.
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ.
Intimata " " Otopeni a depus întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de contestatoare și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.
În apărare a susținut că aspectele critice invocate de către recurentă nu sunt întemeiate întrucât emiterea deciziei de concediere a reclamantei s-a făcut cu respectarea cerințelor de formă și de fond impuse de art.267-268 Codul muncii.
A mai arătat că nu există nici o cerere de demisie înaintată de contestatoare la 16.10.2008 și că în ce privește carnetul de muncă al acesteia, unitatea invitat- să se prezinte la sediul intimatei, pentru a-i fi înmânat personal acest document, însă aceasta a refuzat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma acestor critici precum și sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate d eart.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefundat pentru următoarele considerente:
Prima critică invocată de către recurentă, referitoare la nulitatea absolută a hotărârii prin prisma art.261 alin.5 Cod proc.civ. se constată că este neîntemeiată, întrucât din cuprinsul considerentelor hotărârii rezultă că instanța de fond a motivat care sunt temeiurile pentru care nu este admisibil capătul de cerere vizând restituirea carnetului de muncă, pronunțându-se în consecință. În ce privește capătul de cerere referitor la daunele morale se constată că acesta, având un caracter subsidiar, accesoriu, a fost respins ca o consecință a respingerii capătului principal din acțiune.
În consecință, nu există nici un temei legal, pentru casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței pronunțate de prima instanță.
De asemenea, nu se poate reține nici cealaltă critică, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod proc.civ. deoarece motivele de fapt și de drept pe care prima instanță și-a întemeiat soluția pronunțată nu sunt străine de obiectul pricinii și nici contrare probelor de la dosar. Motivarea instanței de fond este una detaliată și clară și cuprinde toate temeiurile de fapt și de drept pe baza cărora și-a format convingerea, precum și cele pentru care s-au fost înlăturate cererile părților.
Prin urmare, nici sub acest aspect nu se impune casarea hotărârii atacate.
În legătură cu aspectele critice invocate de contestatore, referitoare la încălcarea de către intimată a prevederilor art.267 Codul muncii privind efectuarea cercetării disciplinare, din actele și lucrările dosarului, rezultă că recurenta a fost convocată în scris, conform confirmării de primire expediată la 10.11.2008, depusă la fila 25 - recurs, încă din data de 13.11.2008, data primirii, când mama recurentei a semnat de luare la cunoștință. În consecință, se constată că susținerile contestatoarei potrivit cărora aceasta a primit notificarea de abia în data de 18.11.2008 sunt nefondate și că prima instanță a reținut corect că intimata a respectat dispozițiile art.267 Codul muncii, recurenta refuzând să se prezinte la convocarea care i-a fost expediată în acest scop.
Un alt motiv de nulitate a deciziei de concediere, invocat de către recurentă, se întemeiază pe dispozițiile art.268 alin.2 lit. b Codul muncii, aceasta susținând că angajatorul nu a enumerat în motivarea deciziei care sunt prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau aplicabil, care au fost încălcate de către contestatoare. Cu privire la aceste critici se constată că sunt neîntemeiate întrucât din cuprinsul deciziei nr.1232/19.11.2008 rezultă că în sarcina contestatoarei s-a reținut încălcarea acelor prevederi din statutul de personal, regulamentul intern, aplicabil și din contractul individual de muncă care se referă la respectarea programului normal de lucru.
Legat de cererea de demisiei se constată că nici aceste critici nu sunt fondate și că motivarea instanței nu este contradictorie, pentru următoarele considerente:
Art.79 alin.1 Codul muncii prevede că demisia reprezintă un "act unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz".
În cauză, probele administrate în cauză nu au dovedit că cererea de demisie din data de 16.10.2008 (29 - fond) a fost înregistrată la sediul intimatei și că a ajuns la conducerea societății intimate deoarece nu poartă nici un număr de înregistrare. De asemenea nu s-a probat că această cerere a fost retrimisă intimatei, odată cu certificatul medical, prin fax, în data de 14.11.2008, deoarece simpla mențiune a transmiterii a două file nu poate conduce automat la concluzia că una dintre ele este în mod cert cererea de demisie a contestatoarei.
De altfel și în actul întocmit de către I, înregistrat sub nr./8887/5.12.2008 se reține că nu există înregistrată nici o cerere de demisie aparținând contestatoarei (36).
În consecință, față de toate aceste aspecte, se constată că intimata a procedat corect atunci când a pontat-o pe contestatoare absentă începând cu data de 1.11.2008 deoarece certificatele medicale deși au fost depuse mai târziu la sediul intimatei, de către recurentă, au fost luate în considerare de către angajator până la 31.10.2008, acesta plătindu- indemnizația pentru concediu de boală (60-70). Împrejurarea că recurenta a predat reprezentantului intimatei, prin proces verbal, mașina de serviciu și telefonul mobil primite în dotare la angajare, nu constituie aspecte de natură a duce la concluzia că recurenta intenționează să demisioneze, cazurile de încetare a raporturilor de muncă fiind de mai multe feluri.
Totodată, faptul că, după data de 31.10.2008, recurenta nu s-a mai prezentat la locul de muncă deoarece a apreciat că se află în termenul de preaviz de 15 zile, nu are nici o relevanță în cauză, câtă vreme în evidențele unității intimate nu exista înregistrată nici o cerere de demisie din partea contestatoarei iar aceasta a refuzat să se prezinte la convocarea care i-a fost făcută tocmai pentru lămurirea acestor aspecte vizând lipsa sa nejustificată de la serviciu, după 31.10.2008.
Referitor la dreptul angajatorului de a renunța la preaviz, trebuie precizat că într-adevăr art.79 alin.7 Codul muncii prevede această posibilitate, însă numai în situația existenței unei demisii, ori în cauză nu s-a probat existența unei astfel de cereri.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de contestatoarea -.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.1290/LM/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored. /
5 ex./10.02.2010
jud, fond. /
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 977/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1891/2009. Curtea... → |
|---|
