Contestație decizie de concediere. Decizia 64/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 64/2010
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta ROMÂNIA, având ca obiect contestație decizie de concediere, împotriva sentinței civile nr.1321/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru recurenta pârâtă ROMÂNIA și intimatul reclamant G asistat de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul recurentei pârâte solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris, pe care le susține și oral. Fără cheltuieli de judecată.
Mandatarul intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanța depusă la dosar.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamantul Gas olicitat anularea deciziei de concedieri nr.39/27.01.2009, emisă de pârâta ROMÂNIA Orăștie ca fiind netemeinică și nelegală, reintegrarea sa în funcția pe care o deține, mecanic la departamentul inginerie, obligarea pârâtei la plata salariilor ce i se cuveneau începând cu data de 27.01.2009 și până la reintegrarea pe locul de muncă deținut și a cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii reclamantul susține că a fost sancționat disciplinar pentru că ar fi părăsit locul de muncă fără acordul șefului direct și nerespectarea programului de lucru, în realitate pentru perioada 17.01.2009 - 18.01.2009 petentul solicitând și primind aprobarea de la șeful ierarhic superior de a fi învoit de la serviciu.
In drept reclamantul a invocat dispozițiile art.76, 78 Codul Muncii.
Prin întâmpinare pârâta România a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea deciziei de concediere deoarece salariatul a recunoscut săvârșirea faptei, iar din referatul nr.323/19.01.2009 întocmit de managerul de inginerie rezultă că prezența reclamantului era necesară la locul de muncă, iar atitudinea reclamantului are efect negativ asupra colectivului de muncă.
Prin sentința civilă nr.1321/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus acțiunea a fost admisă, a fost anulată decizia atacată, s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei și a fost obligată pârâta să-i plătească drepturile salariale cuvenite începând cu data de 27.01.2009 și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.61 lit.a Codul Muncii angajatorul poate dispune concedierea care ține de persoana salariatului în cazul în care acesta săvârșește o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil ori regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Reclamantului i s-au reținut prin decizia de concediere nr.39/27.01.2009 părăsirea locului de muncă fără acordul superiorului ierarhic.
In urma efectuării cercetării disciplinare reclamantul a recunoscut că a prăsit locul de muncă în data de 17/18.01.2009 la orele 19,00.
Împrejurarea reținută prin decizia de concediere în sarcina reclamantului, de a fi părăsit locul de muncă fără acordul superiorului, respectiv șeful său direct este înfruntată prin depoziția martorului (fila 36) care atestă că era șeful direct al reclamantului și că în data de 17 sau 19 ianuarie fiind în tură de noapte reclamantul a venit personal la el în jurul orei 19,00 și i-a cerut să îl învoiască pentru data respectivă, acesta comunicându-i reclamantului verbal acceptul său.
Chiar dacă Regulamentul intern al România precizează în cuprinsul art.52 că salariaților nu le este permisă părăsirea locului de muncă fără acordul șefului direct cu excepția îndeplinirii sarcinilor profesionale iar art.62 precizează procedura în cazul învoirilor, existau situații în care solicitările privind învoirile se făceau telefonic la un interior al unității care făcea legătura directă cu telefonul martorului audiat în cauză.
Apărările contestatorului în sensul că acesta ar fi plecat cu acordul șefului ierarhic superior ( ) nu pot fi înlăturate chiar dacă și acesta a fost sancționat disciplinar deoarece din organigrama depusă de pârâtă la fila 38 rezultă indubitabil că reclamantul G era mecanic iar era inginer, funcție superioară celei îndeplinite de reclamant, sub coordonarea inginerului șef -.
In atare situație, făcându-se dovada acordului rezultă că reclamantul nu a săvârșit cu vinovăție fapta prevăzută de art.12 lit.a din referitoare la respectarea programului de lucru.
In art.266 din Codul Muncii se arată criteriile care trebuiesc avute în vedere de către angajator în momentul stabiliri și aplicării sancțiunilor disciplinare. De altfel, la art.54 din Regulamentul intern al unității se arată cazurile care conduc la aplicarea sancțiunii disciplinare constând în desfacerea contractului de muncă, și anume nerespectare repetată a programului de lucru care poate conduce la o desfacere de contract precum și abaterile disciplinare repetate sau abateri disciplinare grave, în situația dată nefiind de fapt vorba de o abatere repetată și gravă în ceea ce îl privește pe contestator.
Raportat la criteriile care trebuie avute în vedere la aplicarea sancțiunii disciplinare și la fapta concretă pentru care a fost sancționat, sancțiunea aplicată de desfacerea disciplinară a contractului de muncă este exagerată față de fapta săvârșită de contestator.
Având în vedere cele de mai sus în temeiul art.78 Codul Muncii constatând că reclamantul a fost concediat în mod netemeinic instanța va dispune anularea deciziei de concediere contestate, va dispune reintegrarea acestuia pe funcția deținută anterior și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite începând cu data de 27.01.2009 și până la reintegrarea efectivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând admiterea acesteia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant și obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În expunerea de motive arată că reclamantul, împreună cu martorul, au părăsit fără drept locul de muncă, după ce abia sosiseră la serviciu, în scopul de a se distra.
În timpul cercetării disciplinare reclamantul a recunoscut fapta, iar la declarația martorei rezultă că a plecat de la serviciu "pentru motive bărbătești".
În mod greșit prima instanță a reținut existența unui raport de subordonare între reclamant și martorul, în virtutea căruia acesta din urmă i-ar fi dat acordul reclamantului să părăsească locul de muncă.
Potrivit organigramei unității, cei doi sunt colegi de muncă în același departament, subordonați direct inginerului șef. Pentru a pleca de la serviciu, reclamantul avea nevoie de acordul inginerului șef și de bilet de voie, așa cum rezultă din regulamentul intern.
În mod greșit a mai reținut prima instanță faptul că existau situații în care solicitările privind învoirile se făceau telefonic la un interior al unității care făcea legătura directă cu telefonul martorului. Reclamantul nu s-a aflat într-o situație excepțională pentru a apela la o astfel de învoire, din probatoriul administrat în cauză rezultând că a plecat să se distreze.
Fără a motiva acest fapt, instanța de fond apreciază că sancțiunea aplicată este exagerată față de fapta săvârșită, uitând faptul că angajatorul apreciază conținutul abaterii grave.
Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu potrivit prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul de față ca fondat, urmând a-l admite potrivit prevederilor art.312 Cod pr.civilă.
Reclamantul Gaf ost angajatul pârâtei România Orăștie în calitate de mecanic la departamentul Inginerie, funcție din care a fost concediat conform deciziei nr.39/27.01.2009 emisă de pârâtă.
Contractul individual de muncă al reclamantului a încetat conform art.61 lit.a din Codul Muncii începând cu data de 28.01.2009, ca urmare a faptului că în de noapte din data de 17/18.01.2009 a părăsit locul de muncă fără acordul superiorului ierarhic.
În fapt, în data de 17/18.01.2009 reclamantul a părăsit locul de muncă, cu ocazia cercetării disciplinare prealabile recunoscându-și vinovăția în acest sens.
Potrivit adresei nr.12895/26.11.2008, salariații pot părăsi unitatea în timpul orelor de program doar pe bază de bilet de voie semnat de către managerul de departament sau șeful de schimb pentru cei care lucrează în schimbul I, și de șeful de schimb pentru cei care lucrează în schimbul 2 și 3, sau sâmbăta și duminica. Pe bilet trebuie menționat clar numele persoanei care semnează.
Din declarația martorului rezultă că în data de 17/18.01.2009 erau prezenți la lucru doi șefi de schimb, respectiv și, reclamantul putând să se adreseze oricăruia dintre aceștia pentru a obține un bilet de voie pentru a părăsi legal unitatea, lucru pe care însă nu l-a făcut, deși cunoștea această procedură de care a uzat anterior.
În acest sens, în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că reclamantul ar fi obținut acordul verbal al șefului ierarhic, martorul, pentru a ieși din unitate. Aceasta pentru că acordul verbal nu se poate substitui biletului de voie impus de regulamentul intern al unității, dar și pentru faptul că, așa cum rezultă din declarația martorului, dar și din organigrama unității, în secția în care își desfășura activitatea reclamantul, calitatea de șef ierarhic o avea martorul și nu martorul.
Este adevărat faptul că în unitate, în situații excepționale, se practica sistemul învoirilor printr-un telefon interior al unității care făcea legătura cu telefonul mobil al martorului, dar reclamantul nu a apelat nici la această modalitate. În plus, așa cum rezultă din declarația martorului, reclamantul nu se afla într-o situație excepțională, părăsind unitatea pentru a se distra.
În această situație, contrar reținerilor primei instanțe reclamantul a săvârșit cu vinovăție fapta prevăzută de art.12 din regulamentul intern referitoare la respectarea programului de lucru, așa cum, dealtfel, acesta a recunoscut în cursul cercetării disciplinare prealabile.
Potrivit art.263 alin.1 din Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. În acest sens, criticile de stabilire a sancțiunii disciplinare sunt menționate în art.266 din Codul Muncii.
Coroborând aceste critici cu prevederile art.54 din Regulamentul intern și cu declarația martorului, se poate constata că prezența reclamantului în unitate, ca și a oricărui alt angajat, era strict necesară, iar părăsirea unității de către acesta nu are nimic comun cu o cauză obiectivă. Față de această împrejurare, aprecierea primei instanțe în sensul că sancțiunea aplicată de angajator este exagerată față de fapta săvârșită de reclamant, este în contradicție cu realitatea.
Față de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art.312 Cod pr.civilă, raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul de față și va modifica sentința atacată în sensul respingerii contestației formulată de reclamantul G.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta România Orăștie împotriva sentinței civile nr.1321/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Modifică sentința atacată în sensul respingerii contestației formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata România Orăștie.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2010.
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț - - |
Grefier, - - |
Red./Thred.
4ex./27.01.2010
Jud.fond:
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 22/2010. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 3653/2009. Curtea... → |
|---|
