Contestație decizie de concediere. Decizia 947/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 947/
Ședința publică din 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT B, având ca obiect: "contestație decizie de concediere", împotriva sentinței civile nr. 280 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților, la pronunțare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-au depun concluzii scrise din partea intimatei pârâte.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 23 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părții lipsă să depună la dosar notă de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 30.06.2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 280/M/2009 a Tribunalului Brașovs -a respins acțiunea formulată reclamantul in contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport B cu sediul în Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte, pe postul de conducător auto, începând cu data de 1.11.2000 și până în data de 23.10.2008, când raporturile de muncă au încetat din inițiativa angajatorului, prin concedierea angajatului în temeiul art.61.lit.a din Codul Muncii.
Motivul concedierii reclamantului a constat în faptul că în noaptea de 18/19.09.2008, fiind de serviciu schimbul II, după terminarea programului, în jurul orei 24,00, a fost surprins de agentul poliției comunitare, care executa serviciul de pază, în timp ce sustrăgea motorină din rezervorul autobuzului 739 pe care acesta își desfășoară activitatea.
în vederea realizării cercetării disciplinare, reclamantul a refuzat să dea explicații, astfel cum rezultă din convocatorul depus la dosar.
Prin prezenta contestație reclamantul solicită anularea deciziei de concediere pe motiv că nu este vinovat de fapta ce i se impută. Susține că raportul întocmit de agentul de poliție comunitară nu probează săvârșirea faptei întrucât nu îl identifică ca fiind autorul faptei și a fost întocmit în lipsa acestuia în condiții de totală inopozabilitate.
Instanța a reținutcă potrivit art.263 din Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici".
Sancțiunea desfacerii contractului de muncă este cea mai gravă dintre sancțiuni putând fi aplicată în cazul în care se constată săvârșirea unei abateri disciplinare grave.
Pentru a fi aplicată această sancțiune este necesar în primul rând să existe dovezi că salariatul a săvârșit fapta și că acesta faptă are un caracter grav care să justifice măsura aplicată.
Probele administrate în cauză dovedesc săvârșirea faptei de către reclamant în condițiile reținute în decizia contestată.
În raportul întocmit de agentul de poliție comunitară, s-a reținut că, în timp ce patrulam pe lângă gardul de beton de pe lățimea cu piața țigănească, am surprins un conducător auto în timp ce scotea motorină din autobuzul cu nr.739.Un alt conductor auto m-a observat și l-a atenționat pe primul că mă apropii. Acesta a ascuns bidonul și furtunul în dreptul roții din față stânga autobuzului. Am confiscat bidonul de 10 litri pe J cu motorină și furtunul, fără ca cei doi să comenteze. Menționez că i-am văzut foarte bine și îi pot identifica".
Cele menționate în raport se completează și coroborează cu depoziția agentului de poliție audiat ca martor în cauză. În declarație acesta a identificat pe reclamant ca fiind persoana care sustrăgea motorină și la care a făcut referire în raport.
Instanța a apreciat că probatoriul administrat este concludent și dovedește fără echivoc faptul că reclamantul este vinovat de fapta ce i se impută având în vedere următoarele:
Fapta a fost constatată și descrisă în mod amănunțit de o persoană care nu are nici o funcție în cadrul societății, fiind un salariat al Poliției Comunitare, având atribuții de pază a bunurilor și de menținere a ordinii și liniștii publice, conform contractului de prestări servicii nr.2/30.11.2007.
Faptul că în raportul întocmit nu s-a identificat persoana responsabilă de furt nu prezintă relevanță întrucât acest fapt s-a realizat în depoziția testimonială.
Aspectul invocat de reclamant referitor la inopozabilitatea raportului întocmit de agentul de poliție pe motiv că acesta a fost întocmit în lipsa reclamantului și a martorilor asistenți nu poate fi reținut. Agentul de poliție a explicat, în depoziția testinonială, de ce a procedat în acest fel, arătând faptul că, în cazul infracțiunilor se întocmește un proces verbal în trei exemplare, iar persoana responsabilă este predată împreună cu acest proces verbal organelor de poliție care urmează să efectueze ancheta. Procesul verbal în această situație se încheie de față cu persoana responsabilă și cu martorii asistenți. În cazul de față deși consider că a fost săvârșită o mică infracțiune nu am procedat de maniere expusă anterior întrucât există o convenție, un fel de lege nescrisă între Poliția comunitară și B ca astfel de cazuri să fie dosar constate de poliție după care sancțiunile sunt aplicate de angajator". Martorul a mai arătat faptul că în curte se aflau în jur de 20-25 de conducători auto și întrucât există solidaritate între aceștia i-a fost teamă ca situația creată să nu degenereze într-un conflict.
La interogatoriu reclamantul recunoaște că în data de 19.09.2008 a fost de serviciu, schimbul II, în intervalul 14,00-24,00 și a lucrat de autobuzul 739. Recunoaște, de asemenea, că un agent al poliției comunitare a confiscat canistra de plastic și furtunul de alimentare, în prezența sa.
Depoziția martorului nu poate fi avută în vedere întrucât, astfel cum a declarat agentul de poliție, acesta nu a fost de față în noaptea când s-au întâmplat evenimentele.
Față de cele anterior reținute, instanța a apreciat că în mod corect s-a dispus de către angajator concedierea reclamantului, acesta făcându-se vinovat de o faptă foarte gravă, respectiv furt din patrimoniul angajatorului. Trebuie reținut faptul că reclamantul a mai fost sancționat anterior pentru săvârșirea de abateri disciplinare, respectiv primirea de bani de la călători fără a elibera bilete.
Față de cele menționate, reținând că nu există nici un motiv de nelegalitate sau de netemeinicie a deciziei de concediere,instanța a reținut netemeinicia contestației, sens în care în temeiul art.284 coroborate cu dispozițiile art. 263 din Codul Muncii să a respins-o ca atare.
Pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul arătând în esență că probele administrate nu sunt apte să dovedească vinovăția sa, nu-l identifică, ca fiind autorul faptei de sustragere, fiind totuși luate în considerare, ceea ce constituie o greșeală de judecată.
Recursul nu este fondat.
Susținerile din recurs privind inaptitudinea probelor administrate de a dovedi săvârșirea faptei de către reclamant nu pot fi primite.
Raportul întocmit de agentul de poliție demonstrează sustragerea motorinei din rezervorul autobuzului nr. 739, identic cu cel condus la data respectivă de reclamant. Existența bidonului cu motorină și a furtunului, confiscate de agent vine să întărească ideea sustragerii combustibilului de către reclamant, singura persoană ce avea putința de a deschide rezervorul și care a fost identificat de agent.
Împrejurările arătate în procesul - verbal constituie stări de fapt, ce pot fi dovedite cu orice mijloc de probă admis de lege. Faptul că raportul nu a fost întocmit pe un formular tipizat, cum se dorește, nu este contrar legii, aceasta chiar dacă nu a fost semnat de reclamant și martorii asistenți, neavând natura unui proces-verbal de contravenție.
În schimb, în dovedirea împrejurărilor, raportul constituie o dovadă ce poate fi completată cu proba testimonială, care în acest caz nu este interzisă de lege.
În aceste condiții, reclamantului îi revenea sarcina de a combate dovezile administrate, începând cu cercetarea disciplinară, pe care însă a refuzat-
Față de cele expuse, curtea reține că legal acțiunea reclamantului a fost respinsă de tribunal, probele administrate dovedind atât fapta de sustragere cât și autorul ei, astfel că nu există vreo greșeală de judecată cum se susține în recurs.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se hotărârea recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 280/M/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.06.2009.
Președinte, - - - | Judecător, pt. - -, aflată în concediu de odihnă, semnează:Președintele instanței, | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. /09.07.2009//Dact. /10.07.2009
Jud. fond: - -
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
← Contestație decizie de concediere. Decizia 387/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3984/2009. Curtea... → |
---|