Contestație decizie de concediere. Decizia 95/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA NR. 95/R-CM

Ședința publică din 22 Ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache

JUDECĂTOR 3: Florina Andrei

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de intimata SC - SUD SRL, cu sediul ales în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.869 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 15 ianuarie 2010, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:

Sub nr- din 14 iulie 2008, s-a înregistrat pe rolul Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă în complet specializat de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, acțiunea civilă formulată de contestatorul I în contradictoriu cu intimata SC Sud Rețele SRL B, prin care a formulat contestație împotriva măsurii de încetare a raporturilor de muncă adoptată prin Decizia nr. 209/24.06.2008 (filele nr. 27-29 din dosar), solicitând anularea acesteia.

În motivarea acțiunii, contestatorul a susținut că în urma efectuării cercetării prealabile a Comisiei de disciplină din cadrul Direcției Regionale Vest a SC Sud - Rețele SRL B, i s-a desfăcut contractul individual de muncă, deși nu i-a fost comunicată decizia de sancționare.

În sprijinul susținerilor sale, contestatorul a solicitat să i se pună în vedere intimatei, să depună la dosar și să-i comunice și acestuia: decizia de desfacere a contractului de muncă, Procesul-verbal din 24 iunie 2008 întocmit de Comisia de disciplină, Procesul-verbal de constatare și sancționare a intimatei, întocmit de ANRE sub nr. 117/21.04.2008 și să precizeze motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale, arătate în nota explicativă dată Comisiei de disciplină.

Prin întâmpinarea sa (filele nr. 16-18 din dosar), intimata SC Sud - Rețele SRL B, în baza art. 115. pr. civilă, a solicitat respingerea contestației și menținerea Deciziei nr. 209 din 24.06.2008 ca fiind legală și temeinică.

În esență, aceasta a susținut că la 24 iunie 2008, contestatorul a refuzat primirea deciziei de desfacere a contractului de muncă, astfel că la 25 iunie 2008 procedat la comunicare prin poștă, cu confirmare de primire. Din 25 iunie 2008, contestatorul a depus la registratura societății certificate de concediu medical, care atestă, stări de incapacitate temporară de muncă pentru diverse cauze medicale.

În acest context, susține că decizia nu și-a produs efectele juridice, respectiv, încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, întrucât contractul de muncă a fost suspendat de drept.

Încetarea contractului individual de muncă al contestatorului urmează să se producă în prima zi după încetarea stării temporare a incapacității de muncă, apreciind astfel contestația, ca fiind prematur introdusă.

Pe fondul cauzei, intimata a susținut că, urmare a Referatului nr. 59/13.06.2008 întocmit de șeful ierarhic al contestatorului, d-na ing. șef, prin care se aduceau la cunoștință o serie de abateri, a fost constituită Comisia de disciplină, iar prin adresa nr.1247/7.06.2008, contestatorul a fost convocat pentru îndeplinirea procedurii de cercetare prealabilă disciplinară.

Cu ocazia cercetării prealabile disciplinare, s-a reținut că faptele comise de contestator, constau în: refuzul acestuia de a duce la îndeplinire o sarcină de serviciu, constând în întocmirea Dispoziției de șantier pentru lucrarea "Înlocuire și sistematizare conductă și branșamente gaze naturale pe str. -, Cămin --, -"; a reclamat nejustificat la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) unele aspecte legate de activitatea societății, ca fiind neconforme cu normele și legile în vigoare; a recuzat inspectorii ANRE, competenți din punct de vedere teritorial; a trimis reclamația în timpul programului de lucru, folosind bunurile societății; avea în memoria calculatorului tip PC alocat, filme pornografice, reclamația adresată Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), precum și un număr impresionant de cereri personale (întâmpinări, cereri de chemare în judecată, recursuri, plângeri penale, tranzacții, etc.).

Referitor la refuzul acestuia de a duce la îndeplinire o sarcină de serviciu, constând în întocmirea Dispoziției de șantier pentru lucrarea "Înlocuire și sistematizare conductă și branșamente gaze naturale pe str. -, Cămin --, -", Comisia de disciplină a reținut că salariatul-contestator a deformat dispoziții ale normativului de proiectare și execuție, prin aplicarea unor soluții tehnice de strictă aplicare, altor situații decât cele reglementate, deși i-au fost prezentate motivele tehnice corecte, chiar și în fața Comisiei de disciplină.

Prin notele scrise transmise Comisiei de disciplină, acesta nu a motivat refuzul său de a întocmi Dispoziția de șantier în forma solicitată de Comisia de avizare, precizând doar că a fost supus unor presiuni pentru întocmirea Dispoziției, astfel că, în perioada februarie - mai au fost întrerupte lucrările tocmai din lipsa Dispoziției de șantier.

Intimata a susținut că această sarcină de serviciu putea fi îndeplinită într-o singură zi, iar contestatorului i-au trebuit 4 luni și o corespondență scrisă cu Comisia tehnică de avizare, această atitudine a salariatului fiind apreciată ca un refuz de îndeplinire a sarcinii de serviciu, care constituie abatere disciplinară gravă, așa cum este descrisă de art. 167 alin. l lit. c din CCM aplicabil în speță, precum și de art. 164 lit. a, c și h din același Contract Colectiv de Muncă.

Referitor la reclamația nejustificată depusă la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), privind unele aspecte legate de activitatea societății, ca fiind neconforme cu normele și legile în vigoare, trimiterea reclamației în timpul programului de lucru, și folosirea bunurilor societății în acest scop, respectiv, recuzarea inspectorilor ANRE, intimata invocă aspectul că 8 din 9 aspecte sesizate de contestator au fost găsite nejustificate, iar prin aceste demersuri, contestatorul a adus un prejudiciu de imagine societății, concretizat în crearea unei imagini negative a SC Sud - Rețele SRL B, față de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ca instituție a statului, cât și față de personalul ANRE, care a fost implicat în verificarea reclamațiilor făcute de contestator.

Consideră că imaginea negativă rezultă din încercarea de a crea o aparență de activitate nelegală și posibilitatea de influențare a organelor de control pentru a trece cu vederea eventualele nelegalități.

Consideră că fapta contestatorului de a sesiza fără temei ANRE, de a redacta sesizarea pe calculatorul societății, transmiterea reclamației prin -ul societății, recuzarea inspectorilor și împiedicarea desfășurării activității normale a activității celor 4 angajați care au răspuns solicitărilor inspectorilor, constituie abatere disciplinară gravă conform art. 167 alin. 1 lit. l și art.164 lit. b din CCM.

Cu privire la deținerea în memoria calculatorului tip PC alocat, a unor filme pornografice, a reclamației adresată Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), precum și a unui număr impresionant de cereri personale (întâmpinări, cereri de chemare în judecată, recursuri, plângeri penale, tranzacții, etc.), intimata susține că prezența acestora contravine direct cu obligația de a respecta și de a folosi eficient și integral programul de muncă, conform postului și art. 164 lit. a și b din CCM.

Admițând posibilitatea ca unele documente să fi fost redactate în afara orelor de program, intimata consideră că nu există nicio justificare pentru prezența documentelor personale în memoria calculatorului de serviciu.

Consideră că și această faptă constituie abatere disciplinară gravă conform art. 167 alin. 1 lit. l și art.164 lit. b din CCM.

Pentru toate aceste motive expuse mai sus, intimata apreciază că Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la aplicarea sancțiunilor disciplinare și este bazată pe o serie de motive întemeiate.

Intimata a depus la dosar (filele nr. 19-151): Referatul nr. 59 din 13.06.2007; convocarea în scris a contestatorului; Procesul-verbal de cercetare disciplinară din 24 iunie 2008; Decizia nr. 209 din 24.06.2008; nota explicativă scrisă a contestatorului; corespondența Comisiei tehnice de avizare cu contestatorul; Raportul de verificare ANRE; Procesul-verbal de preluare PC de serviciu al contestatorului; documentele cu caracter juridic găsite în calculator și CCM aplicabil în cadrul SC SUD - Rețele SRL.

Prin "Concluziile scrise" depuse la filele nr. 17o-171 din dosar, contestatorul a solicitat obligarea intimatei și la plata unor despăgubiri morale, justificate de problemele de sănătate cauzate de desfacerea nelegală a contractului de muncă la care a fost supus, considerând că datorită acestei măsuri vizând serviciul său, a avut insomnii și a făcut hepatită, în acest sens, depunând la dosar (filele nr. 175-189), mai multe bonuri fiscale prin care justifică deplasările efectuate la sanatorii medicale și consultații spitalicești.

Prin Sentința civilă nr. 876 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă în complet specializat de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, instanța a dmis în parte contestația formulată de contestatorul, împotriva Deciziei nr. 209 din 24 iunie 2008 emisă de intimata SC Sud Rețele" SRL B și a nulat-

A obligat-o pe intimată să-i achite contestatorului despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.

Totodată, instanța a respins cererea privind daunele morale și cheltuielile de judecată de la fila nr. 172 din dosar.

Prin Decizia nr. 757/R-CM din 18 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în osarul nr-, Curtea a admis recursul declarat de intimata SUD B împotriva Sentinței civile nr. 876 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a casat această sentință și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.

Analizând sentința recurată în raport de critica formulată, Curtea a constatat că rin p. Decizia nr.209/24.06.2008 (filele 27-29), contestatorului i-a fost desfăcut contractul de muncă pentru săvârșirea unor abateri disciplinare, în decizie reținându-se în sarcina acestuia patru fapte.

Prima faptă, ce constituie abatere disciplinară în conformitate cu dispozițiile art.167 alin.1 lit. l din, constă în aceea că angajatul a folosit calculatorul de serviciu pentru a redacta o reclamație pentru președintele, prin care a solicitat efectuarea unui control de către o altă echipă decât cea competentă teritorial, iar cu ocazia controlului a fost perturbată desfășurarea activității unității prin suspendarea activității a patru angajați.

A doua faptă, ce reprezintă abatere disciplinară potrivit dispozițiilor art.167 alin.1 lit. e din, constă în aceea că salariatul a adus un prejudiciu de imagine societății angajatoare prin reclamarea aspectelor legate de activitatea societății, cât și prin recuzarea inspectorilor.

A treia faptă imputată contestatorului, ce constituie abatere disciplinară conform art. 167 lit. b și lit. l din, este aceea că a folosit calculatorul proprietatea societății în interes personal, redactând foarte multe documente cu caracter juridic (recursuri, întâmpinări, plângeri penale) și stocând în calculator materiale pornografice.

A patra faptă reținută în sarcina contestatorului, ce reprezintă abatere disciplinară conform art. 167 alin. 1 lit. c din și art. 164 lit. a, c și h din, constă în aceea că angajatul și-a îndeplinit cu întârziere nejustificată o sarcină de serviciu ce i-a fost solicitată în repetate rânduri, respectiv redactarea și finalizarea Dispoziției de șantier privind lucrarea: "Înlocuire și sistematizare conductă și branșamente gaze naturale presiune redusă, strada - -, Cămin --, județul V".

S-a reținut că nterior emiterii acestei decizii, societatea a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, cu această ocazie contestatorul dând notă explicativă de la filele nr. 31-34 din dosar.

În această notă explicativă, contestatorul a recunoscut data la care a predat Dispoziția de șantier, faptul că în calculatorul său se află salvate documente personale (chiar dacă neredactate la serviciu), precum și faptul că a sesizat în legătură cu efectuarea unui control la societatea angajatoare.

Curtea a apreciat că, fiind recunoscute faptele de către contestator, în mod corect, Decizia de sancționare nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, astfel de apărări neexistând.

Astfel, Curtea a apreciat că în mod greșit, Tribunalul Vâlceaa apreciat că în speță nu au fost respectate dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii și în mod eronat a soluționat pricina pe cale de excepție, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a soluționa fondul cauzei.

Cu ocazia rejudecării cauzei după casare la Tribunalul Vâlceaa fost format dosarul nr-.

Pe cale separată, sub nr- din 28 noiembrie 2008, pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, s-a înregistrat cererea contestatorului I formulată în contradictoriu cu intimata SC SUD SRL B, prin care a formulat contestație împotriva măsurii de încetare a raporturilor de muncă adoptată prin aceeași Decizie nr. 209/24 iunie 2008, solicitând anularea acesteia.

În motivarea contestației s-au arătat aceleași motive de fapt și de drept expuse în cadrul acțiunii înregistrată sub nr- din 14 iulie 2008, pe rolul Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă.

Prin Încheierea de ședință din 13 februarie 2009, dosarul mai nou, nr- a fost conexat la dosarul nr-, având aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Prin Sentința civilă nr. 174 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția civilă, conflicte de muncă si asigur ri sociale, în dosarul nr-, instanța a respins contestația formulată de contestatorul.

Prin Decizia nr. 995/R-CM din 22 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, instanța de recurs a admis recursul declarat de contestatorul, a casat Sentința civilă nr. 174/17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Verificând această sentință, în raport de criticile din recurs și din ansamblul probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că ecursul contestatorului este fondat.

S-a reținut că rimul p., al doilea și al treilea motiv de recurs sunt fondate deoarece, verificând conținutul motivării hotărârii instanței de fond, Curtea a constatat că prima instanță nu a stabilit o situație de fapt în raport de probele de la dosar și nici o situație de drept ce s-ar aplica în speță.

Astfel, s-a motivat că decizia desfacerii contractului individual de muncă a contestatorului s-a făcut în mod legal, întrucât acesta a recunoscut mai multe fapte ce s-au reținut în sarcina sa, recunoaștere ce reiese din nota explicativă aflată la filele 31-34 din dosarul de fond.

S-a mai reținut că instanța de fond a menționat în considerente că petentul a mai fost sancționat anterior desfacerii contractului individual de muncă cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe o lună prin Decizia nr.5 din 29 ianuarie 2008, pentru alte abateri disciplinare.

Curtea a constatat că din nota explicativă aflată la filele 31-34 din dosarul de fond, nu rezultă că petentul a recunoscut vreo abatere disciplinară și mai mult, acesta se consideră nedreptățit de către unitatea intimată, prin luarea măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.

Referitor la sancționarea acestuia cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe o lună prin Decizia nr. 5 din 29 ianuarie 2008, Curtea a reținut că această dispoziție a fost atacată de petentul în instanță și că la data desfacerii contractului individual de muncă nu exista o hotărâre irevocabilă privind legalitatea sau nu a dispoziției de sancționare menționată.

În concluzie, Curtea a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre fără să intre în cercetarea fondului, întrucât nu a stabilit o situație de fapt și o situație de drept prin administrarea de probatorii care trebuiau coroborate în cauză și care să țină cont atât de apărările contestatorului, cât și de cele ale unității intimate.

Ca urmare, sentința pronunțată de tribunal a fost apreciată ca nelegală fiind casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanța de fond pentru a se administra și alte mijloace de probă în afară de înscrisuri pentru coroborarea acestora și stabilirea unei situații de fapt și de drept în speță.

Cu ocazia rejudecării cauzei după casare, cauzele reunite, respectiv contestația, a fost înregistrată sub nr-, în această fază procesuală fiind audiați martorii și (filele nr. 27-28 din dosar).

După administrarea acestor probe, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.869 din 26 octombrie 2009, cu majoritate, a admis contestația și cererea conexată formulată de contestator și a anulat decizia 209/24.06.2008 emisă de SC Sud Rețele SRL B - Direcția Regională Vest C, dispunând reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă.

A fost obligată intimata să-i plătească contestatorului toate drepturile salariale și toate celelalte drepturi indexate, majorate și reactualizate, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea în muncă, respectiv până la plata efectivă a drepturilor salariale.

Prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind daunele morale solicitate prin concluziile scrise de la filele 170-172 din dosarul nr- și s-a luat act de cererea contestatorului prin care nu solicită cheltuielile de judecată în cadrul acestui proces.

Pentru a se pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatorul a fost angajat al SC Sud Rețele SRL Direcția Regională Vest, Punct de Lucru Rm.V, în funcția de inginer proiectant rețele și instalații de gaze naturale.

După cum rezultă din depozițiile martorilor și, precum și din întâmpinările depuse la dosar de intimată, relațiile de colaborare, atât ale conducerii societății, cât și ale celorlalți colegi, cu contestatorul sunt tensionate de mai mult, întrucât acesta ar încerca să impună soluții care nu respectă în totalitate normele tehnice în vigoare, acceptând cu greu un alt punct de lucru decât cel propriu, deci aceste dispute contradictorii se poartă, în principiu, pe plan profesional și nu sunt generate de un comportament, inadecvat al acestuia la locul de muncă.

Punctul de vedere propriu al contestatorului privind diversele proiecte de lucrări pe care le-a efectuat privind desfășurarea activității societății intimate este cunoscut de mai mult timp, însă conducerea societății nu a inițiat o măsură de evaluare profesională a acestuia, pentru a se elucida de către o comisie specială de evaluare profesională, dacă punctul de vedere al acestui angajat corespunde sau nu Normelor tehnice în vigoare, ori standardelor internaționale profesionale din acest domeniu, în funcție de care să se ia o măsură corespunzătoare.

Pe fondul acestor dispute profesionale, a fost întocmită cu întârziere Dispoziția de șantier pentru lucrarea "Înlocuire și sistematizare conductă și branșamente gaze naturale pe str. -, Cămin - -, -; Comisia de disciplină reținând că salariatul contestator a deformat dispoziții ale normativului de proiectare și execuție, prin aplicarea unor soluții tehnice de strictă aplicare, altor situații decât cele reglementate, deși i-au fost prezentate motivele tehnice corecte, susținându-se punctul de vedere propriu chiar și în fața Comisiei de disciplină.

S-a reținut că prin notele scrise transmise Comisiei de disciplină, contestatorul nu a motivat refuzul său de a întocmi respectiva dispoziție în forma solicitată de Comisia de avizare, astfel că în perioada februarie - mai au fost întrerupte lucrările din lipsa Dispoziției de șantier, iar acest refuz este de fapt neîndeplinire unei sarcini de serviciu, ce putea fi îndeplinită într-o singură zi, iar contestatorului i-au trebuit 4 luni.

Legat de această faptă, prima instanță a constatat că nu poate fi reținută ca o abatere disciplinară iar contestatorul nu putea fi sancționat cu desfacerea contractului de muncă în temeiul art.167 alin.1 lit.c i art.164 lit.a, c și h din Contractul Colectiv de Muncă, întrucât, atunci când a refuzat întocmirea Dispoziției de șantier contestatorul a invocat motive tehnice, care nu pot fi reținute "de plano" ca fiind abateri disciplinare numai pentru faptul că soluțiile propuse nu sunt agreate de conducerea societății sau de membrii Comisiei de avizare.

Comisia de disciplină investită să cerceteze această faptă nu era competentă să cerceteze aspectele profesionale invocate de către salariatul în cauză, aceasta având în compunere tocmai persoanele cu care contestatorul se afla de mai mult timp în conflict pe motive de natură profesională, alături de alte persoane care nu au pregătire profesională în domeniul instalațiilor de gaze naturale.

Dacă soluția propusă de către contestator în perioada februarie - martie 2008, în legătură cu care părțile au intrat într-un conflict profesional, sunt necorespunzătoare în raport cu normele tehnice în vigoare, trebuia constituită o Comisie de evaluare profesională independentă, ceea ce nu s-a făcut în cauză și astfel refuzul de a întocmi Dispoziția de șantier nu constituie o abatere disciplinară care să justifice desfacerea contractului de muncă.

A doua abatere disciplinară reținută în sarcina contestatorului constă în faptul că " a reclamat nejustificat la ANRE unele aspecte legate de activitatea societății, ca fiind neconforme cu normele și legile în vigoare, a recuzat inspectorii ANRE, competenți din punct de vedere teritorial și a trimis reclamația în timpul programului de lucru, folosind bunurile societății".

Intimata a precizat că 8 din cele 9 aspecte sesizate au fost găsite nejustificate, iar prin aceste demersuri contestatorul a adus un prejudiciu de imagine societății, concretizat în crearea unei imagini negative SC Sud - rețele SRL B, față de ANRE, ca instituție a statului, cât și față de personalul ANRE, care a fost implicat în verificarea reclamațiilor făcute de contestator.

A considerat că imaginea negativă rezultă din încercarea de a crea a aparență de activitate nelegală și posibilitatea de influențare a organelor de control pentru a trece cu vederea eventualele nelegalități.

Fapta contestatorului de a sesiza fără temei Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, de a redacta sesizarea pe calculatorul societății, transmiterea reclamației prin -ul intimatei, recuzarea inspectorilor și împiedicarea desfășurării activității normale a activității celor 4 angajați care au răspuns solicitărilor inspectorilor, a fost reținută ca abatere disciplinară gravă conform art.167 alin.1 lit.1 și art.164 lit.b din CCM.

Conform art.164 din CCM/2008 aplicabil în cadrul unităților de Sud Rețele SRL - B - Direcția Regională Vest, inclusiv la Punctul de Lucru Rm.V, salariații acestei societăți au următoarele obligații: "b) să respecte programul de lucru stabilit de unitate și să utilizeze integral timpul de muncă pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu".

De asemenea, conform art.167 alin.1 lit.1) din același CCM/2008 societatea "poate face concedieri fără preaviz, în cazuri de abateri disciplinare grave, dacă salariatul: a desfășurat activități pe cont propriu în timpul orelor de program, ori a utilizat dotări și date proprietatea unității care au condus la concurență neloială, au prejudiciat unitatea ori au perturbat desfășurarea normală a activității unității".

Față de aceste dispoziții din CCM instanța de fond a apreciat că redactarea reclamației către ANRE nu poate conduce la concluzia că salariatul în cauză nu a respectat programul de lucru și nu a utilizat integral timpul de muncă pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu; contestatorul, în acea sesizare, a invocat strict probleme de natură tehnică care, dacă ar fi reale, ar crea chiar obligația salariatului de a sesiza organele competente de control, fără să i se poată imputa că a sesizat astfel de nereguli în timpul programului de lucru.

Această sesizare nu constituie un abuz din partea salariatului, din moment ce conflictul profesional dintre contestator, conducerea societății și eventual Comisia tehnică de avizare a proiectelor de lucrări nu a fost elucidat de către o Comisie de evaluare profesională și independentă.

Din lecturarea adresei ANRE nr.11718/17.04.2008, prin care s-a răspuns la sesizarea contestatorului se constată că rezultatele la care a ajuns acest organ de control se bazează pe verificarea doar lucrărilor vizibile, care nu sunt ascunse și care nu necesită demolări, pentru acestea din urmă fiind necesară o expertiză tehnică numai dacă reclamantul consimte să suporte costul cheltuielilor auxiliare.

Față de aceste constatări și verificări parțiale ale organului de control, tribunalul a apreciat că sesizarea contestatorului nu a fost nejustificată, cel puțin o parte dintre aspectele privind activitatea societății intimate fiind neconforme cu normele și legile în vigoare.

Față de aceeași situație conflictuală pe probleme profesionale creată între contestator și Comisia de avizare din cadrul C, instanța de fond a constatat că recuzarea inspectorilor teritoriali din cadrul ANRE C nu a fost abuzivă, fiind posibil ca acești inspectori să aibă o manieră de abordare subiectivă privind realizarea controlului.

Prin aceste sesizări, prin declanșarea controlului, prin modul de desfășurare a acestuia, prin formularea cererii de recuzare, precum și prin trimiterea reclamației în timpul programului de lucru, contestatorul nu a perturbat activitatea societății, nu a adus acesteia un prejudiciu de imagine și nu a condus la concurență neloială, cu atât mai mult cu cât art.51 din Constituția României ocrotește "dreptul de petiționare".

Un ultim aspect reținut în sarcina contestatorului a fost acela că avea în memoria calculatorului tip PC alocat, filme pornografice, reclamația adresată ANRE, precum și un număr impresionant de cereri personale (întâmpinări, cereri de chemare în judecată, recursuri, plângeri penale, tranzacții, etc.).

Intimata a susținut că prezența documentelor personale în memoria calculatorului de serviciu contravine obligației de a respecta și de a folosi eficient și integral programul de lucru conform postului, art.167 alin.1 lit.I și art.164 lit.a și b din CCM, constituind abatere disciplinară gravă, care justifică desfacerea contractului de muncă.

Referitor la acest aspect, tribunalul a apreciat, pentru motivele sus expuse privind ocrotirea dreptului fundamental de petiționare, că întocmirea și deținerea reclamației adresată ANRE în memoria calculatorului tip PC alocat, nu constituie abatere disciplinară.

Cu privire la celelalte documente nu s-au depus la dosar mijloace de probe relevante prin care să se dovedească că au fost redactate în timpul programului de lucru, precum și data redactării, pentru a se putea verifica dacă a fost perturbată activitatea unității.

S-a reținut de către prima instanță că, în ceea ce privește documentele persoanele întocmite și datate în perioada 2005 - 2007, angajatorul nu mai era în termenul legal să le poată sancționa la 24.06.2008, față de prevederile art.268 alin.(1) din Codul muncii.

Pentru toate aceste motive, s-a admis contestația, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului hotărârii.

Cererea contestatorului privind daunele morale solicitate a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că salariatul - contestator nu a adus probe suficient de relevante prin care să se dovedească legătura de cauzalitate dintre măsura desfacerii contractului de muncă și eventualele afecțiuni de care suferă nefiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Sud Rețele SRL B, cu sediul în Rm.V, care o critică pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și art.3041Cod pr.civilă, după cum urmează:

1.- Există contradictorialitate între aspectele reținute de instanță și soluția adoptată, cu privire la fapta contestatorului de a refuza îndeplinirea unei sarcini de serviciu și anume de a întocmi o dispoziție de șantier necesară în derularea investiției "Înlocuire și sistematizare conductă și branșamente gaze naturale pe str. -, cămin - -, ".

Dezvoltând această critică, recurenta arată că, deși instanța a reținut că în îndeplinirea sarcinilor de serviciu contestatorul impunea soluții care nu respectau normele tehnice, că i s-a explicat contestatorului că soluția pe care, o susține nu corespunde normelor tehnice, iar acesta a recunoscut că a predat dispoziția de șantier în data de 10.06.2008, totuși instanța nu reține această faptă ca fiind abatere disciplinară.

O altă contradicție se referă la faptul că 3 din cei 4 membri ai comisiei de disciplină nu au studii tehnice de specialitate deci nu se puteau pronunța asupra disputei de ordin tehnic dintre Directorul Direcției Regionale Vest de Distribuție și Comisia tehnică de avizare, pe de o parte și contestator, pe de altă parte, dar, cu toate acestea instanța, alcătuită tot din persoane fără studii tehnice de specialitate a apreciat că motivele tehnice, invocate nu pot fi reținute ca abateri disciplinare.

Cele menționate în decizia de sancționare au fost probate prin înscrisuri și prin depoziția martorului, iar în acest context instanța a apreciat greșit situația de fapt, motiv pentru care se impune modificarea sentinței.

2.- Greșit a fost apreciată și cea de-a doua faptă reținută ca fiind abatere disciplinară și anume folosirea bunurilor societății pentru a redacta și transmite către ANRE reclamația și cererea de recuzare a inspectorilor competenți din punct de vedere teritorial.

Potrivit art.167 alin.1 lit.i) din CCM aplicabil, desfășurarea de activități pe cont propriu în timpul orelor de program, ori utilizarea de dotări proprietatea unității care au condus la perturbarea activității normale a unității constituie abateri disciplinare grave.

Contestatorul nu a fost sancționat pentru că a făcut o reclamație către ANRE, ci doar pentru că reclamația sa a fost redactată folosind un bun al societății, a fost transmisă folosind tot un bun al societății și a avut ca rezultat perturbarea activității normale a 4 angajați.

3.- Greșit s-a reținut că fapta contestatorului de a folosi calculatorul de serviciu în interes personal nu constituie abatere disciplinară, deși s-a dovedit acest aspect, această faptă fiind înserată în CCM ca o abatere gravă.

În ceea ce privește termenul în care se putea sancționa fapta de a redacta un document în perioada 2005 - 2007, acesta nu a expirat, întrucât respectivul document s-a menținut în memoria calculatorului și după data redactării,ceea ce are efectul unui act care întrerupe curgerea termenului de prescripție.

Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației.

Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce preced.

Mai întâi trebuie menționat că deși recurenta și-a întemeiat recursul în drept numai pe baza dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, prin modul de redactare al criticilor invocate, recursul poate fi încadrat și în dispoz. art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Prima critică invocată, se referă în principal, la contradictorialitatea dintre cele reținute de către instanță și soluția adoptată.

Din acest punct de vedere Curtea constată că nu poate fi reținut motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă, hotărârea necuprinzând motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurentei, instanța, în opinia majoritară nu a reținut că, în îndeplinirea sarcinilor de serviciu contestatorul impunea soluții care nu respectau normele tehnice, ci împrejurarea că acest lucru, i s-a imputat de către societate contestatorului, prin decizia contestată.

Ceea ce a recunoscut contestatorul a fost fapta de a îndeplini cu întârziere o sarcină de serviciu, respectiv întocmirea unei dispoziții de șantier, însă și-a justificat punctul de vedere adoptat în final - sub presiunile conducerii societății și ale Comisiei de evaluare - precizând că soluția adoptată nu este corespunzătoare din punct de vedere tehnic și profesional, cât și faptul că, în calitate de inginer proiectant nu-și asumă răspunderea pentru această soluție.

O altă contradicție pretinde recurenta că se referă la faptul că, deși instanța reține că 3 din cei 4 membrii ai comisiei de disciplină nu au studii tehnice de specialitate, deci nu se puteau pronunța asupra unei dispute de ordin tehnic, cu toate acestea opinia majoritară alcătuită din persoane fără studii tehnice de specialitate, a apreciat că motivele invocate nu pot fi reținute ca abateri disciplinare.

În niciun caz nu se poate vorbi despre o contradictorialitate, întrucât rolul instanței de judecată este tocmai acela ca, în raport de probele administrate în cauză, să stabilească dacă faptele care au determinat emiterea deciziei nr.209/24.06.2008 de către recurentă constituie abateri disciplinare grave de natură a conduce la măsura încetării raporturilor de muncă.

Așadar, nu există contradictorialitate între ceea ce a reținut instanța și soluția adoptată, instanța de judecată și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești, iar soluția adoptată, deși pronunțată de persoane fără studii tehnice, este rezultatul administrării unui amplu probatoriu, cu acte și testimoniale, probe care se referă și la puncte de vedere ale unor specialiști sub aspect tehnic, instanța interpretând întreg ansamblul probatoriu, față de dispozițiile legale incidente în cauză și hotărând în consecință.

Legat de această primă abatere, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu este de natură să atragă încetarea raporturilor de muncă dintre contestator și recurenta-intimată, întrucât întocmirea cu întârziere, după 4 luni a dispoziției de șantier pentru lucrarea "Înlocuire și sistematizare conductă și branșamente gaze naturale pentru str.- -, Cămin, --, ", s-a datorat unor dispute profesionale existente între cele două părți de mai mult timp, în cadrul cărora contestatorul a invocat numai probleme tehnice, iar soluțiile sale nu erau agreate de conducerea societății.

Așa cum bine a reținut și instanța de fond, aceste dispute tehnice perpetuându-se între părți, recurenta avea posibilitatea să dispună evaluarea profesională a contestatorului, ceea ce însă nu a făcut.

Tocmai din cauza acestor dispute neelucidate de către recurentă, contestatorul a întocmit cu întârziere dispoziția de șantier, într-o variantă agreată de conducerea societății, însă a precizat că nu-și asumă răspunderea pentru această soluție.

Mai mult decât atât, potrivit art.167 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008, societatea poate face concedieri fără preaviz în cazuri de abateri disciplinare grave, dacă salariatul: c) a refuzat nejustificat dispozițiile superiorilor în exercitarea sarcinilor de serviciu stabilite prin fișa postului.

Or, contestatorul nu a refuzat nejustificat întocmirea dispoziției de șantier, și-a argumentat punctul său de vedere, ca specialist în elaborarea de proiecte în domeniul gazelor, care însă nu a fost agreat de către conducerea societății.

Pentru cele ce preced, prima faptă reținută prin dispoziția contestată, în mod judicios a fost apreciată de către prima instanță, ca nefiind o abatere disciplinară gravă.

Nici următorul motiv de recurs nu poate fi reținut de către instanța de control judiciar.

Este adevărat că, potrivit art.167 lit.1 din constituie abatere disciplinară gravă de natură a atrage concedierea angajatului desfășurarea unor activități pe cont propriu în timpul orelor de program ori utilizarea dotărilor și datelor proprietatea unității care au condus la o concurență neloială, au prejudiciat unitatea, ori au perturbat desfășurarea normală a activității unității.

Această prevedere din nu conduce însă la concluzia că instanța de judecată nu mai poate face aprecieri cu privire la gravitatea abaterilor disciplinare, aceasta față de dispozițiile art.266 din Codul muncii, cât și în raport de doctrina și jurisprudența actuală.

Potrivit art.266 Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, având în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare și comportarea generală în servicii a salariatului.

Aplicarea legii, în cazul de față art.266 Codul muncii, nu poate fi sustrasă controlului judecătoresc.

Chiar și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în promovarea preeminenței dreptului, considerând puterea discreționară atribuită unui organ cu privire la drepturile individului ca fiind o înfrângere prin lege a acelui drept. Or, în condițiile stabilirii de criterii concrete pentru aprecierea sancțiunii disciplinare, ce se impune a fi aplicată, împiedicarea instanței de a observa respectarea lor le lipsește de orice valoare, constituind o încurajare a arbitrariului în procesul de decizie al angajatorului și constituie, în plus, o încălcare a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la accesul liber la justiție.

În concluzie, instanța de judecată are aptitudinea legală de a face aprecieri cu privire la gravitatea abaterilor disciplinare.

-și această aptitudine legală, tribunalul a apreciat în mod corect că, sesizarea făcută de contestator către pe calculatorul societății și transmiterea acesteia prin fax-ul societății nu constituie o abatere disciplinară gravă, din moment ce această sesizare a privit probleme strict tehnice, a totalizat circa o pagină și J, deci nu se poate reține, în aceste împrejurări, că salariatul nu a respectat programul de lucru stabilit de unitate și nu a utilizat integral timpul de muncă pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, în sensul art.164 lit.b din

Totodată, contestatorul a primit și un răspuns din partea la această sesizare, în urma verificării documentelor tehnice, a proiectelor de execuție, avizelor tehnice și procesele verbale de recepție tehnică a lucrărilor, deci în urma verificării lucrărilor vizibile, organul de control precizând că lucrările ascunse pot fi verificate numai în urma efectuării unei expertize tehnice.

Deci, sesizarea contestatorului nu a fost nejustificată, iar procedând în acest mod nu s-a perturbat activitatea societății și nici nu s-a ajuns la o concurență neloială.

Ultima critică invocată a fost analizată parțial cu prilejul antamării criticilor anterioare.

Referitor la termenul în care se putea sancționa fapta de a redacta un document în perioada 2005-2007, cum bine a apreciat și instanța de fond, cu privire la aceasta societatea nu mai era în termenul legal pentru a putea aplica o sancțiune în data de 24.06.2008.

Potrivit prevederilor art.268 alin.(1) din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Susține recurenta că acest termen legal nu a expirat, întrucât respectivul document s-a menținut în memoria calculatorului și după data redactării acestuia, susținere ce nu poate fi reținută, dată fiind prevederea imperativă a legii, care nu permite aplicarea sancțiunii după expirarea celor 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Faptele fiind comise în perioada anilor 2005-2007, acestea nu mai putea fi sancționate la 24 iunie 2008.

Pentru toate aceste considerente, criticile invocate sunt nefondate, astfel că, în baza art.291 Codul muncii, raportat la art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va dispune respingerea recursului, menținându-se pe cale de consecință sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata SC - SUD SRL, cu sediul ales în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.869 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu domiciliat în comuna sat. județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

TC /4 ex.

27.01.2010

Jud fond

Președinte:Daniel Radu
Judecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 95/2010. Curtea de Apel Pitesti