Contestație decizie de concediere. Decizia 959/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6566/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 959/
Ședința publică de la 17.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-intimat INSTITUTUL NAȚIONAL DE GERONTOLOGIE ȘI GERIATRIE " ", împotriva sentinței civile nr.4883 din data de 12.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10654/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-contestatoare, prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.27206/17.02.2009, lipsă fiind recurentul-intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-contestatoare a formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 29.01.2009, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-contestatoare, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat. În combaterea motivelor de recurs, reprezentantul avocat al intimatei-contestatoare arată că recurenta a emis la data de 12.02.2007 Decizia nr.50 prin care a decis în mod unilateral modificarea a două clauze ale contractului individual de muncă, decizie pe care a fost contestată în instanță și anulată. Mai arată că la data de 31.01.2008 a fost reintegrată în funcția de medic șef secție I Otopeni, cu toate drepturile salariale avute înainte de aplicarea deciziei nr.50/12.02.2007, anulată de Tribunalul București prin sentința civilă nr.2062/22.1.2007. La data de 04.03.2008 i s-a adus la cunoștință prin Decizia nr.56 că i-a încetat contractul individual de muncă în conformitate cu art.31 alin.4 din Codul muncii. Reprezentantul avocat al intimatei-contestatoare întreabă retoric dacă angajatorul putea printr-un act adițional la contractul individual de muncă, cu ocazia reintegrării, să propună o nouă perioadă de probă, or, perioada de probă nu este o clauză a contractului de muncă. Chiar în ipoteza absurdă că ar fi existat acest drept de a stabili o nouă perioadă de probă, cu ocazia executării unei hotărâri judecătorești de reintegrare, decizia era nulă potrivit art.62 din Codul muncii și chiar art.31 alin.4 din Codul muncii arată că pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă se întemeiază pe necorespundere profesională, însă angajatorul este obligat să pună la dispoziția salariatului concediat alte posturi vacante. În concluzie, arată că deși s-ar aprecia că activitatea a fost reluată cu o nouă perioadă de probă, intimata a deținut funcția din anul 1999 -2003, prin delegare. O perioadă de 8 ani a asigurat conducerea institutului. Solicită obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței nr.113/17.02.2009, pe care o depune la dosar.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.4883 din data de 12.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata INSTITUTUL NAȚIONAL DE GERONTOLOGIE SI GERIATRIE " " și a anulat decizia nr.56/04.03.2008, emisă de intimată.
A dispus reintegrarea contestatoarei pe postul și funcția avută anterior emiterii deciziei, respectiv medic șef Secție I Otopeni.
A obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficia aceasta de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
A obligat intimata la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale, către contestatoare.
A obligat intimata la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A respins restul pretențiilor, referitoare la acordarea de daune morale, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, contestatoarea a fost angajata instituției intimate în baza contractului individual de muncă nr.69/1980, în funcția de medic la Secția Otopeni, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă; ulterior a fost încheiat un nou contract individual de muncă,înregistrat sub nr. 1859/1.10.1998.
Tribunalul a reținut că din consemnările efectuate în carnetul de muncă a rezulta faptul că reclamanta a ocupat funcția de Secție la Secția Otopeni, fiind confirmată în această funcție prin Ordin al Ministrului Sănătății. Aceasta este funcția pe care reclamanta o ocupa la data modificării unilaterale a contractului individual de muncă prin decizia nr.50/12.02.2007.
Decizia menționată a fost contestată de către reclamantă, iar prin sentința civilă nr. 2062/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a a fost admisă contestația, s-a dispus anularea deciziei, iar intimatul a fost obligat la reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei nr.50/12.02.2007, respectiv în funcția de Medic Secție I Otopeni, la plata drepturilor salariale de care contestatoarea a fost lipsită de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă, la plata de daune morale și cheltuieli de judecată.
Având în vedere această sentință, intimatul e emis decizia nr.24/31.01.2008 în baza căruia a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția de Medic Secție I Otopeni, cu toate drepturile salariale avute înainte de aplicarea deciziei anulată prin sentința civilă nr.2062/22.11.2007, începând cu data de 31.01.2008; în ciuda titlului executoriu amintit prin care instanța a dispus reintegrarea și plata despăgubirilor ca o concretizare a principiului restitutio in integrum, la aceeași dată la care intimatul a emis decizia de reintegrare, a încheiat cu reclamanta și actul adițional nr.25/31.01.2008 prin care a modificat contractul individual de muncă.
S-a mai reținut de către instanța de fond că, în baza acestui act s-a convenit ca reclamanta să revină la funcția Medic Secție I Otopeni, cu perioada de probă stabilită și îndeplinită conform Codului Muncii pentru funcții de conducere, iar din conținutul acestui act juridic, având în vedere terminologia folosită, dar și data la care a fost încheiat, instanța constată că prin încheierea lui s-a dorit reintegrarea efectivă a contestatoarei în funcția deținută anterior deciziei nr.50/2007, anulată prin hotărâre judecătorească. această concluzie a rezultat din faptul că actul adițional a fost încheiat în aceeași zi cu decizia de reintegrare, respectiv la 31.01.2008.
Mai mult,a reținut instanța de fond că prin actul adițional s-au modificat două elemente ale contractului individual de muncă: funcția și salarizarea. în privința primului element părțile au hotărât ca reclamanta să revină la funcția Medic Secție I Otopeni, fiind o executare a sentinței amintite care prevedea obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei în această funcție, dar reintegrarea este expresia repunerii părților în situația anterioară actului juridic anulat și, în consecință, reclamanta avea toate drepturile avute anterior emiterii deciziei anulate, inclusiv funcția și drepturile salariale. Pentru a confirma această repunere în situația anterioară angajatorul a emis atât o decizie de reintegrare, cât și un act adițional în care stabilește funcția și salarizarea contestatoarei. Deși trebuia să asigure executarea contractului de muncă în condiții identice celor anterioare deciziei anulate, prin actul adițional, în mod surprinzător și nelegal, angajatorul inserează o clauză cu următorul conținut: " cu perioada de probă stabilită și îndeplinită conform Codului muncii pentru funcții de conducere".
Elementele contractuale anterioare deciziei anulate nu conțineau prevederile referitoare la o perioadă de probă, astfel încât prin reintegrarea în funcția si postul deținut, cu toate drepturile anterioare, contestatoarea nu putea fi obligată la acceptarea unei perioade de probă, cu atât mai mult cu cât, prin reintegrare, nu s-a încheiat un nou contract de muncă, ci s-a prevăzut executarea în continuare a celui vechi, în condiții perfect identice, deci fără perioada de probă.
Mai mult, Codul Muncii în art.31 și urm. stabilește posibilitatea negocierii unei perioade de probă doar la încheierea contractului individual de muncă, cu scopul verificării aptitudinilor salariatului. In speță nu s-a încheiat un nou contract de muncă, ci doar s-a dispus reintegrarea salariatului în funcția și postul deținut anterior, respectiv Medic Secție I Otopeni, funcție deținută de contestatoare de mult timp, astfel încât nu se putea pune problema verificării aptitudinilor sale.
Tribunalul a reținut că în fapt, angajatorul a dorit să creeze un artificiu prin care să dispună concedierea salariatului său, în condiții mai puțin restrictive, cum sunt cele pe durata perioadei de probă când nu trebuie respectat tot formalismul prevăzut de Codul Muncii în cazul încetării Contractului de muncă.
Așa cum a rezultat din notificarea transmisă contestatoarei s-a dorit concedierea acesteia pentru ne corespundere profesională, fără a fi respectate însă dispozițiile prevăzute de art.61 lit. d, raportat la dispozițiile art.64 din Codul muncii.
În cauza de față, tribunalul a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 31 al.41din Codul muncii, deoarece prin reintegrare contestatoarea nu era suspusă unei noi perioade de probă.
Instanța de fond nu a putut reține apărările intimatului în sensul că prin actul adițional amintit s-a modificat felul muncii, în baza acordului bilateral al părților, deoarece stabilirea unei perioade de probă nu reprezintă o modificare a felului muncii, având în vedere rațiunea avută în vedere de lege la reglementarea acestei instituții.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept instanța de fond a admis contestația și a dispus anularea deciziei de concediere ca nelegală și netemeinică.
Astfel,în temeiul art.76 și 78 Codul Muncii, instanța a dispus obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii(4.03.2008) si pana la reintegrarea efectiva.
Având în vedere cererea contestatoarei, instanța a dispus reintegrarea acesteia în funcția și postul deținut anterior deciziei anulate, respectiv Medic Secție I Otopeni.
Însă, cu privire la capătul de cerere având ca obiect daune morale, instanța a avut în vedere dispozițiile art.269 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale: existența contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul și faptă, precum și vinovăția.
Tribunalul a apreciat că, contestatoarea avea calitatea de salariat al intimatei la data producerii prejudiciului, iar fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu consta în emiterea unei decizii de concediere nelegale de către angajator, nelegalitatea și netemeinicia acesteia fiind analizate mai sus.
Prejudiciul a constat în atingerea adusă imaginii și demnității contestatoarei prin emiterea deciziei de concediere nelegale. Instanța va reține din materialul probator administrat în cauză faptul că este incontestabila imaginea profesionala si sociala a contestatoarei, așa cum a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, aceasta bucurându-se de apreciere profesională, fiind o persoană mediatizată. De-a lungul timpului aceasta a ocupat diverse funcții de conducere și deține titlul de doctor în medicină. De asemenea, a mai reținut tribunalul că reclamanta este cadru universitar, fiind o persoană foarte activă din punct de vedere profesional. în aceste condiții, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un șir de acțiuni prin care s-a urmărit înlăturarea acesteia din cadrul institutului pârât este fără îndoială un juridic dedus judecății, s-a instituit principiul răspunderii civile și pentru fapta săvârșită cu cea mai ușoară vinovăție, angajatorul răspunzând și pentru faptele săvârșite din culpă.
Față de aceste considerente, în temeiul art.269 Codul Muncii, instanța va admite în parte pretențiile contestatoarei cu titlu de daune morale, al căror cuantum, având în vedere circumstanțele cauzei, îl apreciază la suma de 5.000 lei, urmând a respinge restul pretențiilor cu acest titlu.
în temeiul art.274 c Cod Penal, constatând culpa procesuală a intimatului, instanța va admite și cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca nelegală și netemeinică.
Recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, susține că:
a) instanța de fond a analizat decizia contestatoarei, făcând un melanj între aceasta și actul adițional care a fost încheiat în aceeași zi, prin care pe de o parte s-a dispus reintegrarea acesteia în funcția de șef de secție la secția I Otopeni, ( prin decizia 24 din 31.01.2008), iar pe de altă parte s-a stabilit de comun acord cu contestatoarea, acest acord bilateral fiind concretizat prin încheierea actul adițional la contractul individual de muncă, o perioadă de probă așa cum de altfel prevăd disp. art. 31 alin. 1 Codul Muncii;
Executarea sentinței civile nr.2062/22.11.2007, s-a făcut prin
decizia 24 din data de 4.01.2008, prin care s-a dispus reintegrarea d-nei
, în funcția de medic șef de secție, decizie prin care s-
aplicat necondiționat pricipiul resitutio in intergrum, iar din punctul său
de vedere nu poate fi primită susținerea instanței de fond cum că acest
principiu nu ar fi fost respectat, încheindu-se actul adițional la contractul
individual de muncă.
Actul adițional fost încheiat între două părți reprezintă voința părților, de modificare a contractului individual de muncă. Potrivit atr. 17 alin. 4 din codului muncii, orice modificare a unui contract individual de muncă impune încheierea unui act adițional. De altfel contestatoarea nu executase o perioadă de probă obligatorie, așa cum prevăd disp. legale, întrucât la numirea în funcție, sub diferite motive nu a fost prezentă la muncă.
Decizia de concediere a contestatoarei a fost emisă ca fiind un
act subsecvent acestui act adițional și nu ca act subsecvent deciziei 24
din 31.01.2008, prin care s-a dispus punerea în executare a sentinței civile
nr. 2062/22.11.2007.
Există o evidentă contradicție, între considerentele sentinței
civile recurate și dispozitivul acesteia. Astfel, în urma raționamentului
logico juridic cuprins în considerentele acțiunii civile, instanța de fond
ajuns la concluzia că decizia contestată este netemeinică și nelegală.
Nelegalitatea unei decizii este un motiv de nulitate absolută a acesteia, iar netemeinicia unei decizii a angajatorului este sancționată prin nulitatea relativă. Considerând că decizia este lovită de nulitate absolută sau de nulitate relativă, instanța a dispus anularea acesteia.
Instanța de fond a considerat că la modificarea unui contract individual de muncă, nu sunt aplicabile dispozițiile art 31 alin 41, deoarece la reintegrare contestatoarea nu este supusă unei perioade de probă, făcând însă abstracție de faptul că ce nu-mi este intezis de lege îmi este ingădut. Dacă am aplica raționamentul instanței de fond am ajunge la concluzia că în momentul în care există un contract individual de muncă între un angajat și angajator, având funcția de portar, în cazul modificării contractului individual de muncă printr-un act adițional, din funcția deținuta în cea de "contabil", nu am avea nevoie de o perioadă de probă întrucât, nu ne-am afla în momentul încheierii contractului individual de muncă.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, invocă dispoz. art.304 Cod pr.civilă.
Intimata a formulat întâmpinare (filele 9 - 14 dosar recurs), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică a hotărârii fondului, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Întrucât recurentul-intimat INSTITUTUL NAȚIONAL DE GERONTOLOGIE ȘI GERIATRIE " ", nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, invocând doar generic dispozițiile art.304 Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 al.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct. 8 și pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că, așa cum corect a apreciat prima instanță, în fapt, angajatorul a dorit să creeze un artificiu prin care să dispună concedierea salariatei, în condiții mai puțin restrictive, cum sunt cele pe durata perioadei de probă, când nu trebuie respectate procedurile riguroase prevăzute de dispozițiile imperative ale Codului muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003).
Din notificarea transmisă contestatoarei rezultă că s-a tins la concedierea acesteia pentru necorespundere profesională, fără, însă, a fi respectate dispozițiile prevăzute de art.61 lit. d, raportat la dispozițiile art.64 din Codul muncii, astfel că în mod justificat a reținut prima instanță că, în cauza de față, nu sunt aplicabile dispozițiile art.31 alin.41din Codul muncii, deoarece,reintegrarea sa în muncă,s-a făcut în temeiul sentinței civile nr.2062/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a (hotărâre judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu anterior dintre aceleași părți), motiv pentru carecontestatoarea nu putea fi, în nici un caz, suspusă unei noi perioade de probă.
Ca urmare, în mod corect, instanța de fond nu a primit (apreciindu-le ca nefondate), apărările institutului recurent-intimat, în sensul că prin actul adițional s-ar fi modificat felul muncii, prin acordului ambelor părți. Aceasta întrucât stabilirea unei perioade de probă nu reprezintă o modificare a felului muncii, față de intenția legiuitorului în ce privește reglementarea acestei instituții.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intimat INSTITUTUL NAȚIONAL DE GERONTOLOGIE ȘI GERIATRIE " ".
Întrucât recurentul-intimat a căzut în pretenții, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod proc. civilă, îl va obliga pe acesta să plătească intimatei-contestatoare cheltuielile de judecată efectuate în recurs în valoare de 2.380 lei, reprezentând onorariul de avocat (conform chitanței fiscale de la fila 17 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intimat INSTITUTUL NAȚIONAL DE GERONTOLOGIE ȘI GERIATRIE " ", împotriva sentinței civile nr.4883 din data de 12.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10654/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Obligă recurenta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 2380 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 31.03.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela Cosmina
Judecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 91/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5/2010. Curtea de... → |
|---|
