Contestație decizie de concediere. Decizia 968/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 968/
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier șef sectie -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.1417/1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față, au avut loc în ședința publică din data de 3 2008, când părțile au lipsit, încheierea de ședință din acea zi face parte integrantă din prezenta cauză, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei la data de 9 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă 1417/2008 Tribunalul Covasnaa dispus următoarele:
A admis, în parte contestația formulată, precizată și completată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata, și în consecință:
A anulat dispoziția de concediere nr. 61686, emisă de intimata, SRL S la 11.01.2008.
A constatat reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior prin decizia nr. -, emisă de intimata, SC. SA, la 5.04.2008.
A obligat intimata să plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și celelalte drepturi de care a fost lipsită în perioada dintre data de 12.01.2008, data concedierii și data reintegrării, 7.04.2008.
A respins petitele cererii, vizând obligarea intimatei la plata sumei de 14.806 lei, echivalentul a 4.000 Euro, diferență de diurnă aferentă intervalului de timp dintre 19.03.2007 - 2.06.2007, respectiv 11.08.2007-2.11.2007, a indemnizației de concediu legal de odihnă de 750 lei cuvenită pentru anul 2007, orelor suplimentare efectuate în perioada detașării în Italia în intervalul de timp dintre 19.03.2007-2.06.2007 și 12.08.2007-2.11.2007, a garanției materiale de 100 lei și a daunelor morale de 10.000 lei.
A respins cererea reconvențională formulată de intimată în contradictoriu cu contestatoarea pentru plata sumei de 303,15 Euro, reprezentând cheltuieli convorbiri telefonice efectuate de contestatoare peste plafonul stabilit de intimată.
A obligat intimata să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată de 750 lei, reprezentând onorariu avocat și respinge restul cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.02.2008, contestatoarea, în contradictoriu cu intimata, SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 61686 din 11.01.2008, prin care a fost înștiințată că începând cu 12.01.2008 i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă cu schimbarea temeiului juridic a încetării raporturilor de muncă; a se hotărî obligarea intimatei la plata indemnizației pentru concediu de odihnă neefectuat în perioada 1.12.2006-12.01.2008, a garanției reținute din salariu cu titlu de penalizare, a orelor suplimentare efectuate pe perioada detașărilor, unde a lucrat vara 10 ore iar în perioada de iarnă câte 9 ore zilnic și plata sumei de 10.000 EURO, daune morale.
Prin precizarea depusă la data de 20.03.2008, contestatoarea a completat și concretizat pretențiile sale în sensul că a solicitat anularea dispoziției menționate anterior, obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, actualizate și a celorlalte drepturi salariale cuvenite, neacordate de la data emiterii dispoziției atacate, a sumei de 4.000 EURO, echivalentul a 14.800 lei, diurnă pe perioada detașării în Italia și a sumei de 750 lei, ore suplimentare precum și indemnizația de concediu de odihnă neefectuat cu daune morale (45-51).
Prin cererea reconvențională s-a solicitat despăgubirea societății în limita sumei de 303,15 Euro cu titlu de convorbiri telefonice efectuate peste plafonul legal în perioada 1.04.2007-31.05.2007 și 1.08.2007-31.08.2008, potrivit somațiilor de plată nr. 538 și nr. 892.
La data de 11.01.2008, prin decizia nr. 6.1686 ( 6), SRL S i-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, conform art. 61 lit. corelat cu art. 264 alin.( 1) lit. din Codul Muncii.
Unitatea intimată, la data de 5.04.2008( 69), a emis decizia nr. 6.17909 prin care contestatoarea a fost reintegrată în postul deținut anterior de agent turism la Agenția Sf. G, urmând să-și desfășoare activitatea conform sarcinilor de serviciu specifice postului iar salariul negociat rămâne la valoarea de 748 lei, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a criticilor de nelegalitate și netemeinicie a deciziei atacate, deși acesta nu a solicitat reintegrarea. Această decizie a fost comunicată conform borderoului de la fila 70 la 7.04.2008.
Însă, se constată că, prin această decizie, SRL nu dispus, (probabil din eroare) și anularea deciziei de desfacere contractului individual de muncă.
Cât privește susținerea contestatoarei că nu solicită reintegrarea și că dorește schimbarea temeiului juridic a încetării raporturilor de muncă, în urma solicitărilor repetate ale instanței de a indica și textul legal în acest sens, acesta prin nota de ședință depusă la 11.09.2008 (207) a arătat că "urmează să înceteze potrivit dispozițiilor legale și a înțelegerii părților" iar reprezentanta acesteia, în ședința de judecată din 25 septembrie 2008 specificat " constatarea încetării raporturilor de muncă prin demisie".
Contestatoarea nu a produs probe care să demonstreze că a depus un act de demisie la societatea intimată în condițiile sus arătate.
Drept urmare, s-a dispus anularea dispoziției de desfacere a contractului de muncă nr.61686 din 11.01.2008 cu constatarea repunerii părților în situația anterioară, respectiv a reintegrării în funcția avută de contestatoare. S-a dispus obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și a celorlalte drepturi de care a fost lipsită în perioada dintre data de 12.01.2008, data concedierii și data reintegrării, 7.04.2008, întrucât intimata nu a administrat probe care să demonstreze că aceste obligații au fost acoperite, conform art. 163 și ar. 287 din Codul Muncii.
În aceste context, cererea contestatoarei de restituire a garanției de 100 lei este inutil a fi pusă în discuție raportat la reglementările art.22/1969, aceasta având calitatea de salariat prin reintegrarea în funcția deținută iar potrivit contractului de garanție în numerar nr. 6.59641 din 1.12.2006 (34) s-a obligat să constituie o garanție de 200 lei, deci s- respins.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata diferenței de diurnă de 4000 euro, echivalentul a 14. 806 lei, s-a constatat că și acesta este neîntemeiat, s-a respins, întrucât prin dispozițiile art. 40 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate nr. 1651 din 12.06.2003 cu valabilitate pe un termen de 5 ani, începând cu data de 1.06.2003 (147-151), modificat prin contractul nr. 6.22220/1.05.2008, a tabelului cu diurnele pe țări (95), este statornicit că, diurna în valută pentru deplasarea în Italia se acordă în cuantum de 450 euro pe lună sau 13 euro/zi, cea ce s-a și înfăptuit de intimată, cum rezultă din înscrisurile depuse.
De altfel, intimata nu contestă faptul că a primit valoarea acestei diurne, ci nemulțumirea ei poartă asupra diferenței de cuantum care să fie la nivelul prevăzut de HG518/ 1995, or pretențiile contestatoarei nu intră sub incidența acestui act normativ( 180-184).
Instanța a apreciat că sub aspectul diurnei sunt aplicabile reglementările CCM iar suma cuvenită pe acest temei nu s-a negat că a fost primită.
S-a respins și capătul de cerere privitor la plata indemnizației de concediu de odihnă de 750 lei, neefectuat în anul 2007, ca rămas fără obiect, ținând cont că pe parcursul procesului s-a achitat suma cerută( 132-133).
Este nefondată și cererea referitoare la plata orelor suplimentare efectuate de contestatoare în perioada detașărilor, 19.03.2007-2.06.2007 și 12.08.2007-2.11.2007, in primul rând aceasta nu a precizat suma pe care o solicită după propria prețuire de la intimată cu acest titlu, nu a indicat temeiul legal al acestei pretenții și nici probele care să le justifice. În al doilea rând nu a mai stăruit asupra acesteia prin precizările acțiunii pe care le-a depus pe parcursul cercetării judecătorești, drept pentru care instanța a dispus respingerea ei.
Neîntemeiată s-a constatat și cererea contestatoarei de acordarea daunelor morale de 10. 000 lei întrucât nu a dovedit că a suferit un prejudiciu cert și efectiv și nici nu a oferit indicii pentru evaluarea acestuia.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 269 din Codul Muncii nu fac trimitere la obligația angajatorului de a suporta daune morale pentru prejudiciile materiale cauzate salariatului.
Cum a statuat J în practica sa constantă, este posibilă totuși obligarea angajatorului la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale dacă o asemenea obligație s-a prevăzut în contractul individual de muncă sau în Contractul Colectiv de Muncă. Or, în cele două contracte depuse în cauză nu este stipulată vreo clauză în acest sens.
În privința cererii reconvenționale formulată de societatea intimată, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată și dispus respingerea ei pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 270 alin.(1) din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Intimata nu a demonstrat îndeplinirea condițiilor cumulative în raport de contestatoare prevăzute de art.998 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate dintre acestea și vinovăție.
Împotriva sentinței au formulat recurs ambele părți.
Contestatoarea prin motivele de recurs critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Solicită modificarea în parte a sentinței civile,în sensul obligării pârâtei intimate la plata sumei de 4.000 E diurnă pe perioada detașării în Italia (19.03.2007-02.06.2007) respectiv 11.08.2007 - 2.11.2007).
Consideră că trebuie respectat și acordat cuantumul diurnei pretins de reclamantă.
Susține că intimata nu a făcut dovada achitării diurnei conform art.163 Codul Muncii neexistând "semnarea statelor de plată" de către reclamantă.
În mod greșit instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată cu aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Onorariul avocatului reclamantei nu trebuia diminuat.
Recurenta reclamantă reconvențională critică sentința, sub aspectul soluționării cererii reconvenționale și a cererii principale.
Se arată că instanța trebuia să constate încetarea raportului de muncă dintre părți pe baza demisiei pentru că astfel ar fi respectată voința părților și nu s-ar mai fi acordat drepturile salariale restante reclamantei.
Cu privire la recursul reclamantei a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Analizând susținerile formulate instanța constată că nu sunt fondate.
Nu poate constitui "demisia" modalitatea de încetare a raporturilor juridice de muncă dintre părți deoarece în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.79 Codul Muncii.
Nu există notificarea scrisă din partea reclamantei, comunicată angajatorului prin care să-i aducă la cunoștință demisia sa ca act unilateral de voință a salariatului.
Prin urmare, instanța a dispus corect asupra drepturilor salariale restante neîncasate de reclamantă pe perioada cuprinsă între data concedierii (12.01.2008) și data reintegrării (7.04.2008) drept pentru care motivul de recurs cu privire la repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii dispoziției de concediere ulterior revocată, este nefondat.
În ceea ce privește plata diurnei instanța constată motivul de recurs invocat de reclamantă neîntemeiat.
Cuantumul diurnei, plățile reclamantei pe perioada vizată respectă dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de societate nr.165/12.06.2003 care stabilește pentru deplasarea în Italia o diurnă de 13 euro pe zi, adică 450 E pe lună, ceea ce s-a și achitat de societate către reclamantă prin virament bancar pe cardul reclamantei. Dispozițiile art.163 CM sunt respectate în speță deoarece nu numai semnarea statelor de plată reprezintă conform legii "dovada plății salariului", ci și "orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit" cum este și cazul în speță - prin viramentul bancar.
Dispozițiile HG 518/1995 ca temei juridic pentru calcularea cuantumului diurnei pretinse de reclamantă nu se aplică în speță deoarece acest act normativ reglementează drepturile la diurnă, dar numai pentru anumite categorii de personal, și pentru anumite activități care nu se aplică în speța de față.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de avocat dispuse de instanța de fond pentru reclamantă, instanța constată că în mod corect s-au aplicat dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte pretențiile reclamantei fiind admise în parte devin aplicabile dispozițiilorart.276/Cod procedură civilă.
Și pentru acest considerente, reclamantei nu-i pot fi acordate în întregime cheltuieli de judecată, o parte din pretențiile sale fiind respinse.
În ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale cu privire la plata sumei de 303,15 E reprezentând cheltuieli convorbiri telefonice efectuate de contestatoare peste plafonul stabilit de intimată, instanța reține recursul SC SA nefondat.
Este adevărat convenția părților cu privire la plata de către angajat a sumelor ce reprezintă depășirea plafonului pentru convorbirile telefonice, însă dovada cuantumului sumei pretinse nu este obiectivă. Ea se întemeiază pe simpla prezentare a unui tabel întocmit de serviciul contabilitate care prezintă sumele de imputat fără a se prezenta și "facturile telefonice" pentru a fi dovedite cu integralitate condițiile cumulative impuse de art.270 CM pentru a opera răspunderea patrimonială în speță, implicit legătura de cauzalitate în fapta pretinsă a fi săvârșită de contestator și prejudiciul produs.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă și 3041Cod procedură civilă, instanța reține că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse. Ambele recursuri fiind respinse, instanța va aplica dispozițiile art.276 Cod procedură civilă, compensând cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenta reclamantă și de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în S, împotriva sentinței civile nr.1417/2008 a Tribunalului Covasna pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 09 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red: AP/15.11.2008
Dact: MD/16.11.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 828/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 81/2009. Curtea de... → |
|---|
