Contestație decizie de concediere. Decizia 968/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 968
Ședința publică de la 16 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de recurenta " I " împotriva sentinței civile nr. 890/20.05.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentă și mandatar pentru intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Părțile prezente precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Consilier jr. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și respingerea contestației. Depune concluzii scrise.
Mandatarul intimatului solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de fața;
Prin contestația înregistrată la Tribunalul I sub nr.562/99/05.02.2008, contestatorul Gac hemat în judecată pe intimata " I", solicitând desființarea deciziei de concediere nr. 290/31.12.2007, reintegrarea sa pe postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În motivarea contestației sale, contestatorul a susținut că decizia de desfacere a contractului de muncă este netemeinică și nelegală, desființarea postului neavând o cauză reală și serioasă.
În dovedirea contestației, contestatorul a depus la dosarul de fond,în copie,decizia nr. 290/31.12.2007.
Intimata " I" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că prin decizia nr. 290/31.12.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului motivat de desființarea locului de muncă al acestuia ca urmare a transformărilor tehnologice și reorganizării întregii activități. Mai susține intimata că măsurile dispuse au fost prezentate Sindicatului Independent "Încrederea" în cadrul ședinței Comitetului Director din 11.01.2008. De asemenea, la data de 28.01.2008 a avut loc un control din partea I, neconstatându-se încălcarea dispozițiilor Codului muncii.
În dovedirea susținerilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul individual de muncă al contestatorului și actele adiționale la acest contract, decizia nr. 290/31.12.2007, procesul verbal de control din 28.01.2008, procesul verbal întocmit cu ocazia ședinței Comitetului Director din 11.01.2008.
La termenul de judecată din 07 mai 2008, contestatorul a invocat excepția nulității deciziei de concediere raportat la prevederile art. 142 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 18 din regulamentul de organizare și funcționare al pârâtei.
De asemenea, la termenul de judecată din 02.04.2008, instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția nulității deciziei, raportat la dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 1449/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția nulității deciziei invocată de contestatoare, a fost admisă contestația și s-a constatat nulitatea deciziei nr. 290/31.12.2007, fiind obligată intimata la reintegrarea contestatoarei, la plata drepturilor salariale cuvenite și la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata. Prin decizia nr. 251/24.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost admis recursul, casată în parte sentința, respinsă excepția nulității deciziei invocată din oficiu în raport de dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii și trimisă cauza spre rejudecare. De asemenea, prin aceeași decizie civilă a fost menținută dispoziția de respingere a excepției nulității deciziei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 562/99/29.04.2009.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, prima instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Contestatorul Gaf ost salariatul intimatei " I" pe postul de "mecanic agricol" la Ferma nr. 3, conform contractului individual de muncă și actelor adiționale la acest contract.
Prin decizia nr. 290/31.12.2007 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul disp. art. 55 lit. c, art. 58, art. 65 și art. 73 și urm. Codul muncii, ca urmare a transformărilor tehnologice, reorganizării întregii activități și a desființării locului de muncă.
Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă". Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul de funcții. De asemenea, desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Potrivit disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, s-a reținut de către instanță că intimata, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator, respectiv nu a depus la dosarul cauzei organigrama sau statul de funcții din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa. Astfel, singura organigramă depusă la dosar ce putea fi avută în vedere de către angajator la momentul luării măsurii de concediere este cea aprobată de din 19.03.2007, organigramă în care Ferma nr. 3 nu apare ca desființată. În același sens, și în statul de funcții aprobat de din 19.03.2007 figurează Ferma nr. 3 cu un număr total de 32 de salariați. Or, intimata nu a dovedit că acest stat de funcții ar fi suferit modificări anterior luării măsurii concedierii, prin suprimarea unor posturi printre care și cel ocupat de contestator. Instanța a mai reținut că angajatorul, abia prin înscrisurile depuse la filele 19 - 29 dosar recurs, respectiv Hotărârea nr. 5/14.11.2008 a A, procesul verbal de ședință din aceeași dată și Hotărârea nr. 6/14.11.2008 a, a dovedit aprobarea desființării Fermei nr. 3 și modificarea organigramei și statului de funcțiuni în acest sens.
În consecință, având în vedere faptul că intimata nu a făcut dovada desființării efective a locului de muncă al contestatorului, s-a constatat că decizia nr. 290/31.12.2007 este nelegală,s-a anulat decizia nr. 290/31.12.2007 și, în temeiul disp. art. 78 Codul muncii, a fost obligata intimata să îl reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior concedierii și să-i achite acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă,prima instanța a acordat contestatorului cheltuielile de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, intimata SC I SA.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedura civilă, recurenta susține că încetarea raporturilor de muncă cu contestatorul, prin concediere,a fost determinată de situația economică critică în care se afla societatea datorită reducerii producției și prin urmare pierderilor financiare. Concedierea avut loc în urma unei analize riguroase a întregii activități, aceasta fiind cât se poate de reală și de serioasă.
Tribunalul, arata recurenta, se contrazice in considerentele sentinței, arătând mai intai ca nu s-a făcut dovada desființării efective a postului iar apoi ca prin Hotărârea nr. 5/14.11.2008 a A, procesul verbal de ședință și Hotărârea nr. 6/14.11.2008 a As -a dovedit aprobarea desființării Fermei nr. 3
Mai motivează recurenta că locul de muncă(ferma nr.3) și postul contestatorului au fost desființate, societatea nu a avut la acel moment și nici în prezent posibilitatea de a-i oferi alte locuri de muncă, ceea ce face imposibilă reintegrarea.
Intimatul nu a formulat întâmpinare. Nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Încetarea contractului individual de muncă al contestatorului din postul de mecanic agricol la Ferma nr. 3 s-a făcut pe temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, având ca fundament hotărârea nr.14 din 17.12.2007.
Codul muncii, în scopul asigurării stabilitatii raporturilor de munca, prevede numeroase garanții, menite sa împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care foarte importantă este stricta reglementare a condițiilor de încetare a contractului individual de munca. Acesta poate înceta și pentru motive legate de funcționarea în bune condiții a unității, și anume "ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității" astfel cum se prevede în art. 65(1).
În această situație al.(2) al aceluiași articol arată că "Desființarea locului de munca trebuie sa fie efectivă și sa aibă o cauza reală și serioasă".
Curtea notează și dispozițiile Curtea art. 24 lit. a) din Carta socială europeană revizuită, dispoziții care prevăd posibilitatea concedierii salariaților pentru "un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului".
Dacă oportunitatea desființării unor locuri de muncă este atributul exclusiv al angajatorului, efectivitatea, realitatea și seriozitatea desființării locului de muncă intră în competenta instanțelor judecătorești sesizate prin contestația salariatului concediat.
Curtea reține că pentru a fi efectivă desființarea locului de muncă, este necesară înlăturarea acestuia din structura angajatorului, deci să nu se mai regăsească în organigrama și statul de funcții al angajatorului.
Analizând acest aspect în raport de momentul concedierii, Curtea reține că recurenta nu a dovedit că, la data de 31.12.2007, postul ocupat de intimat a fost desființat efectiv.
Curtea reține insa că prin Hotărârea nr. 14 din 17.12.2007 Consiliului de Administrație de la SC I SA, s-a aprobat "sistarea activității și trecerea în conservare a capacităților de producție, a mijloacelor fixe din cele trei sectoare, respectiv Ferma nr. 3, 5 și 7- 8", precum și "concedierea individuală a unui număr de 20 salariați din cadrul Fermei nr.3, ca urmare a transformărilor tehnologice, a reorganizării întregii activități și ca urmare a desființării unor locuri de muncă".
Curtea relevă faptul că hotărârea nu vizează, în concret posturile ce sunt supuse desființării, ci are un caracter general, menționându-se în conținutul acesteia doar hotărârea de a se dispune concedierea a 20 de salariați din cadrul Fermei nr. 3, cărei activitate ar fi trebuit să fie sistată, în condițiile în care existau un post de șef de fermă, un post de contabil fermă, 2 posturi de tehnicieni zootehniști exploatare și 28 posturi de crescători de păsări.
Aceasta în condițiile în care singura organigramă depusă la dosar, ce putea fi avută în vedere de către angajator la momentul luării măsurii de concediere este cea aprobată de din 19.03.2007, organigramă în care Ferma nr. 3 nu apare ca desființată, în integralitate. În același sens, și în statul de funcții aprobat de din 19.03.2007 figurează Ferma nr. 3 cu un număr total de 32 de salariați.
Prin consecință nu rezultă că postul contestatorului și nu unul similar ar fi fost desființat, ceea ce face ca decizia de concediere să fie anulabilă.
Sancțiunea nulității concedierii dispuse fără respectarea prevederilor legale este susținută și prin înscrisurile depuse la fond, din care rezultă că sistarea activității la punctul de lucru Ferma nr. 3, până la accesarea fondurilor în vederea modernizării, a fost aprobată abia prin Hotărârea nr. 6/14.11.2008 a AS. I Aceasta a depus și un nou stat de funcțiuni aplicabil în cadrul SC I SA, în care nu este menționată și Ferma nr. 3, însă schema de funcționare a recurentei și numărul maxim de posturi au fost aprobate prin Hotărârea nr. 5 din 14.11.2008 a A de la I
Dat fiind faptul că cele două hotărâri sunt ulterioare deciziei de concediere nr.290 din 31.12.2007, iar art. 77 Codul muncii prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt decât cele precizate în decizia de concediere, măsura încetării contractului de muncă pe temeiul art.65 din Codul muncii se vădește a fi nelegală și prin urmare, în mod corect a fost sancționată de prima instanță.
În această circumstanță, ca efect al anulării deciziei, contestatorul este îndreptățit la repunerea în situația anterioară măsurii, în sensul plății drepturilor așa cum rezultă din art.78 din Codul muncii.
Curtea constată însă, imposibilitatea reintegrării contestatorului, la momentul pronunțării prezentei decizii, pe postul avut anterior concedierii, date fiind Hotărârea nr. 5 și Hotărârea nr. 6/14.11.2008 ale AIS. prin care activitatea la punctul de lucru Ferma nr. 3 fost sistată în integralitate.
Pentru a decide în acest sens, Curtea are în vedere că hotărârea judecătorească trebuie să fie pronunțata în sensul în care ea produce efecte.
O hotărâre de reintegrare pe un post desființat nu se va putea realiza decât scriptic și va fi urmată de o nouă procedură a concedierii pe temeiul art.65 din Codul muncii. În atare situație nu s-ar realiza decât o repunere formală în situația anterioară. Ori, o hotărâre judecătorească, chiar și în privința reintegrării, trebuie să aibă un efect deplin în privința posibilității sale de punere în executare.
O altă interpretare ar duce la un paradox funcțional care constă în aceea că un drept stipulat în favoarea părții într-o hotărâre să nu poate fi concretizat în practică și, astfel, acest drept devine o obligație vidă de conținut și se reduce la un "nudum jus".
În susținerea acestei argumentări, Curtea are în vedere și dispozițiile art.37 al.1 din Legea 202/2002, cu modificările ulterioare, care prevăd "(2) Dacă nu este posibila reintegrarea în unitate sau la locul de munca a persoanei pentru care instanta judecătorească a decis ca i s-au modificat unilateral și nejustificat, de către angajator, relațiile sau condițiile de muncă, angajatorul va plati angajatului o despăgubire egala cu prejudiciul real suferit de angajat".
Chiar dacă această lege vizeză o situația particulară, aceea a sancționării discriminării între sexe, sub aspectul posibilității de reintegrare, poate fi avută în vedere, prin analogie, în susținerea raționamentelor anterioare.
În atare situație, salariatului concediat fără respectarea procedurii legale i se cuvin despăgubiri, în sensul art.78 din Codul muncii, din momentul luării măsurii de către angajtor și până la data pronunțării hotărârii judecătorești.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 304 ind.1 si art.312 pr.civ, va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul celor reținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta I împotriva sentinței civile nr.890 din 20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea contestatorului G privind reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii.
Obligă intimata I să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului de muncă și până la data pronunțării prezentei decizii.
Menține restul dispozițiilor ce nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored.
26.10.2009- 2 ex.-
Tribunalul I:;
.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 872/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 99/2009. Curtea de... → |
|---|
