Contestație decizie de concediere. Decizia 975/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 975
Ședința publică de la 16 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
recurenta împotriva sentinței civile nr. 1195 din 19 VI 2009 Tribunalului Iași, intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimat, lipsă reprezentantul recurentei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimatul a depus la dosar prin registratura instanței, întâmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentei.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Apărătoarea intimatului precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pentru motivele din întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanța nr.56 din 09 09 2009.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr1195 din 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admisă contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata "", I și a fost anulată decizia nr. 019/17.04.2009 emisă de intimată.
A fost obligată intimata să achite contestatorului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin contestația formulată, contestatorul a solicitat in contradictoriu cu intimata "" I, anularea deciziei de concediere nr. 19 din 17.04.2009 emisă de intimată.
In susținerea contestației s-a invocat nelegalitatea deciziei de concediere nr. 19 din 17.04.2009 motivat de faptul că aceasta a fost emisă în perioada în care contestatorul se afla în concediu pentru creșterea copilului (începând cu data de 15.01.2009), așa cum rezultă din decizia nr. 18990 emisă de Agenția Națională pentru Prestații Sociale
A motivat contestatorul că în conformitate cu disp. art. 60 alin. 1 lit. d din Codul muncii concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe perioada concediului de maternitate. care justifică reglementările cuprinse în art. 60 alin 1 Codul muncii se aplică și celor care se află în concediu paternal.
Pe fond, contestatorul a arătat că motivele pentru care s-a dispus desfacerea contractului de muncă nu sunt întemeiate. In susținerea acestei poziții procesuale,contestatorul a depus la dosarul cauzei in copie următoarele înscrisuri: decizia nr. 18990/15.01.2009 emisă de Agenția Națională pentru Prestații Sociale I, copia carnetului de muncă, deciziei de concediere nr. 19 din 17.04.2009.
In cauza a formulat întâmpinare intimata "" I,prin care a solicitat respingerea contestației si menținerea deciziei nr.19/17.04.2008 ca fiind legala si temeinica.
S-a arătat în întâmpinare că se face confuzie între data emiterii deciziei de concediere pe motiv de abatere disciplinară și data încetării efective a contractului de muncă, ca fiind data la care încetează starea de incapacitate temporară de muncă a acestuia.
Că din conținutul deciziei de concediere rezultă fără echivoc că data încetării contractului de muncă intervine la data încetării starea de incapacității temporare de muncă a angajatului - finele concediului pentru creșterea copilului cu vârsta de până la doi ani.
Decizia de concediere a fost emisă de societatea angajatoare în baza prevederilor art. 61 lit. a Codul muncii, aplicându-se prevederile art. 236 raportat la aret. 266, art. 267 și art. 268 Codul muncii coroborat cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. f Codul muncii.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestației și menținerea deciziei nr. 19/2009.
Odată cu întâmpinarea, intimata a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Pe baza probatoriului administrat instanța a reținut că prin decizia nr. 19 din 17.04.2009 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul disp. art. 264 alin. 1 lit f din Codul muncii.
Din înscrisul aflat la fila 6 dosar rezultă că la momentul emiterii deciziei de concediere contestatorul se afla în concediu de creșterea copilului iar din copia carnetului de muncă depusă la dosarul cauzei rezultă că începând cu data de 01.01.2009 contractul de muncă al contestatorului era suspendat.
În conformitate cu disp. art. 60 alin 1 lit. e din Codul muncii concedierea salariaților nu poate fi dispusa pe durata concediului pentru creșterea copilului in vârsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la împlinirea vârstei de 3 ani.
Totodată, instanța a reținut și faptul că în această perioadă, în care contractul de muncă este suspendat angajatorul nu poate nici emite decizii de concediere și nici lua măsuri pregătitoare emiterii unei decizii de încetare a contractului de muncă, respectiv nu poate efectua nici cercetarea disciplinară prealabilă.
Ori, în speță, atât timp cât cercetarea disciplinară a fost efectuată și decizia de concediere a fost emisă în perioada în care contestatorul se afla în concediu pentru creșterea copilului, instanța a constatat că aceste măsuri dispuse de angajator sunt nelegale.
Mai mult, instanța a reținut că din cuprinsul deciziei rezultă că angajatorul a prorogat data încetării contractului individual de muncă până la încetarea stării de incapacitate de muncă, ori contestatorul nu se află în incapacitate temporară de muncă.
Față de situația de mai sus raportată la dispozițiile legale in vigoare instanța a constatat că decizia de desfacere disciplinară a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin 1 din Codul muncii si, pe cale de consecință, a dispus anularea acesteia.
În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă intimata, aflată în culpă procesuală, a fost obligată să plătească contestatorului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata I,criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A motivat recurenta că în mod incorect a reținut prima instanță că angajatorul nu putea emite decizia de concediere și nici nu putea efectua cercetarea prealabilă disciplinară pe durata concediului pentru creșterea copilului.
A susținut recurenta că deschiderea procedurii de cercetare disciplinară a început la data de 31.03.2009,ulterior fiind solicitați să dea note explicative angajații care au participat la acțiunea din data de 21.03.2009,printre care și contestatorul,acțiune prin care unitatea a fost prejudiciată prin diminuarea patrimoniului.
A arătat recurenta că potrivit art.39 alin.2,lit. b, din Codul muncii,angajatorul are obligația de a respecta disciplina muncii,obligație care este de natură contractuală,și căreia îi corespunde și obligația salariatului de a respecta disciplina muncii,iar consecința acestora este dreptul angajatorului de constata săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare potrivit art.40, alin 1, lit. e, din Codul muncii.
A mai arătat recurenta că este firesc ca la stabilirea sancțiunilor, angajatorul să aibă în vedere,în afara criteriilor stabilite în art.266 și conduita contestatorului, care a avut o atitudine ostilă, susținând că este normal să intre în unitate și să ia bunurile firmei,în condițiile în care nu a avut aprobarea nici expresă nici tacită a reprezentantului legal al unității.
A mai arătat recurentul că în condițiile în care contestatorul și-a permis să revină la locul de muncă și să dea dispoziții în legătură cu munca,aceasta conduce la ideea că nu respectă și ignoră prevederile din legea privind susținerea familiei,în virtutea căreia beneficiază de indemnizație.
Tocmai de aceea,arată recurenta,legiuitorul prin alocuțiunea "ori de câte ori" din art.263 dă posibilitatea angajatorului să emită decizie de concediere în timpul concediului de creștere a copilului, dacă se constată săvârșirea unei abateri disciplinare,sens în care unitatea a emis decizia de concediere prorogând producerea efectelor acesteia până la încetarea concediului.
Recurenta susține că dacă nu ar fi emis decizia de sancționare în termen de 30 de zile, ar fi încălcat dispozițiile art.268,care prevede că decizia se emite în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
În consecință recurenta a solicitat admiterea recursului său și modificarea sentinței primei instanțe,în sensul respingerii contestației și menținerii ca legală și temeinică a deciziei de sancționare.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că susținerile recurentei privind legalitatea deciziei de sancționare a contestatorului,în timpul concediului parental al acestuia pentru creșterea copilului, nu sunt întemeiate,fiind în totală contradicție cu dispozițiile art.60 lit.e,din Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor susmenționate,"concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau,în cazul copilului cu handicap,până la împlinirea vârstei de 3 ani."
Prin urmare,în mod corect a reținut prima instanță că atâta timp cât au fost încălcate dispozițiile imperative ale articolului suscitat,în mod temeinic și legal a reținut prima instanță că dispoziția de concediere este nelegală, fiind lovită de nulitate.
În acest context Curtea reține că raportat la normele legale invocate și reținute de către instanța de fond,toate celelalte susțineri și apărări invocate de recurentă prin motivele de recurs, sunt de prisos,întrucât ele vizează fondul cauzei care nici nu poate fi analizat, cauza fiind soluționată pe cale de excepție.
Nici apărările referitoare la interpretarea dată de recurentă prezenței contestatorului la locul de muncă,ca fiind o ignorare a acestuia a dispozițiilor legale și deci o renunțare la protecția conferită de lege,care ar permite angajatorului să emită decizia de sancționare,respectiv de concediere,nu pot fi primite,ele neavând nici un fel de acoperire în dispozițiile legale ale codului muncii.
Curtea constată că și interpretarea dată de recurentă dispozițiilor art.263 este cu totul în afara dispozițiilor legale,prerogativa recunoscută angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare neputând fi valorificată decât în spiritul și litera legii și nicidecum în contradicție cu acestea.
Ori, atâta timp cât legiuitorul a prevăzut că este interzisă concedierea salariatului pe durata concediului pentru creșterea copilului până la 2 ani,sau până la 3 ani,nici o altă interpretare nu poate fi dată acestei dispoziții legale.
În consecință,pentru toate cele ce preced,Curtea,în temeiul art.312 cod.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul și va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr.1195 din 19.06.2009 a Tribunalului Iași.
Văzând și dispozițiile art.274 cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC SRL, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1195 din 19 VI 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 16 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored./
2 ex. 19 XI 2009.
Tribunal I - Judec.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
| ← Conflict de muncă. Decizia 590/2008. Curtea de Apel Timisoara | Contestație decizie de concediere. Decizia 1053/2009. Curtea... → |
|---|
