Contestație decizie de pensionare. Decizia 1234/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1234
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Petrina Manuela
Grefier
****************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr.255 din 13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru recurentă consilier juridic,lipsă fiind intimata.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul în susținerea motivelor de recurs, consilier juridic solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond care a anulat prin dispozitiv decizia de pensie a intimatei, în mod injust și a obligat recurenta să elibereze o nouă decizie de pensie.
Raportat la data nașterii intimatei, aceasta la data pensionării nu îndeplinea condiția de vechime pentru înscrierea la pensie.
Vârsta de pensionare de 54 ani, 11 luni a împlinit-o la data la care a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.
Solicită așadar admiterea recursului.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 255 din 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și, în consecință, s-au anulat decizia de pensionare nr. - din 4.07.2008 și a fost obligată intimata să emită contestatoarei o nouă decizie cu aplicarea dispozițiilor art. 78 (8) din Legea 19/2000 pentru perioada lucrată de la împlinirea vârstei de 54 ani, 11 luni și până la data depunerii cererii - 19.05.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la 19.05.2008 reclamanta a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă și astfel s-a emis decizia -/4.07.2008 prin care s-a stabilit cuantumul pensiei la 904 lei, drepturile fiindu-i stabilite începând cu 20.05.2008.
În ce privește vârsta de pensionare calculul este corect astfel: potrivit anexelor. 340/2001, reclamanta fiind născută la 20.06.1953 împlinește vârsta de pensionare 59,5 luni în noiembrie 2012, cu un stagiu complet de 28 ani și 10 luni, însă având în vedere faptul că a lucrat în grupa a II-a 21 ani 11 luni și 11 zile, beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare de 4 ani și 6 luni vârsta fiind 54 ani și 11 luni cât este trecut în decizia contestată.
În ce privește calculul punctajului mediu anual prevăzut de art. 77 Legea 19/2000 sunt aplicabile prevederile anexei. 340/2001 respectiv stagiul complet de cotizare în speță 28 ani și 10 luni.
Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 78(8) Legea 19/2000 instanța a constatat că, cererea este fondată.
Potrivit dispozițiilor art. 78(8) Legea 19/2000 asigurații care, după împlinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementată de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una din situațiile prevăzute de art. 5, beneficiază de majorarea punctului realizat în această perioadă cu 0-3% pentru fiecare lună, respectiv 3,6% pentru fiecare an suplimentar.
În speță contestatoarea îndeplinește condițiile de pensionare potrivit anexei. 340/2001 raportat la anul nașterii respectiv vârsta 59/5 - 4 ani și 6 luni reducerea egal 54 ani și 11 luni cu un stagiu complet de cotizare de 28 ani și 10 luni.
În speță s-a apreciat că dispozițiile art. 78 (8) Legea 18/2000 au fost aplicate pentru perioada cuprinsă de la data împlinirii condițiilor de pensionare 54 ani și 11 luni, stagiu 28 ani 10 luni și data formulării cererii de pensionare 19.05.2008.
În sensul celor reținute există și decizia ICCJ nr. 652/28.06.2007 prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate cu motivarea ca dispozițiile acestui articol se aplică asiguraților care după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă mai contribuie la sistemul public o anumită perioadă, beneficiază de majorarea punctului de pensie pentru această perioadă fără a se face distincție între situațiile în care contribuția suplimentară s-a realizat înainte sau după înscrierea la pensie.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimata Casa Județeană de Pensii B, recurs înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr-; motivul de nelegalitate pe care s-a întemeiat recursul se pliază situației prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă (hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii), recurenta susținând că nu poate da curs hotărârii de calculare a pensiei cu punctajul suplimentar prevăzut de art. 78 ( 8 ) din Legea 19/2000 întrucât reclamanta după data de 20.05.2009 nu a realizat stagiu, încetându-și activitatea la 1.06.2008.
Legal citată intimata reclamantă nu s-a prezentat, nu a formulat întâmpinare și nici alte cereri.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în raport de motivele de recurs invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 304, 304/1, 312.pr.civ. curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune.
Soluția primei instanțe ar fi fost corectă dacă aplicarea dispozițiilor art. 78 ( 8 )din Legea 19/2000, cu modif. de la data emiterii deciziei contestate, - conform căroraAsigurații care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar -ar fi fost susținută și de situația concretă din dosar; astfel, dacă după data îndeplinirii condițiilor de pensionare, respectiv 20.05.2008 ( dată la care reclamanta îndeplinea condiția vârstei prin aplicarea reducerii grupei II, respectiv 54 ani și 11 luni așa cum corect a fost stabilită de prima instanță ), reclamanta ar mai fi contribuit o anumită perioadă la sistemul public de pensii, ar fi fost beneficiara respectivului text; însă, așa cum rezultă din mențiunile carnetului său de muncă, precum și din susținerile sale din acțiune ( pag.2 pct.2 ), după 20.05.2008 s-a aplicat decizia de pensionare și nu a mai avut calitatea de angajat ( la 1.06.2008 făcându-se mențiunea ieșirii la pensie pentru limită de vârstă ) - fl. 81.
Mai mult, dispozitivul hotărârii nu ar fi putut nicicând fi pus în executare căci ar fi necesitat o raportare la trecut ( 19.05.2008 data cererii de pensie ) față de data împlinirii vârstei de 54 ani și 11 luni ( 20.05.2008 ).
În contextul deja expus recursul va fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii contestației ca nefondate
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D EC IDE
Admite recursul promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr.255 din 13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată.
Respinge contestația ca nefondată.
Înlătură dispozițiile privind admiterea în parte a contestației.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red,
Red.
Tehn.5 ex-AA 26.10.09
Com la părți la 26.10.09
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Petrina Manuela
← Contestație decizie de concediere. Decizia 944/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 62/2008. Curtea de... → |
---|