Contestație decizie de pensionare. Decizia 1311/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr.1311

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 28 octombrie 2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Camelia Drăghinpreședinte secție civilă

- -- JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș

- -- JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N,împotriva sentinței civile nr.494/C din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul-contestator, asistat de avocat în substituire pentru avocatul titular, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiect contestație decizie de pensionare, este la al doilea termen de judecată și că procedura este completă.

Apărătorul intimatului-contestator depune la dosar împuternicirea avocațială a apărătorului titular precum și împuternicirea avocațială de substituire, chitanța onorariu avocat și bonul de benzină, iar în xerocopie decizia nr.-/11.09.2009.Motivat de faptul că nu mai are cereri noi de formulat, solicită cuvântul în fond.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat având cuvântul pentru intimatul-contestator, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, pârâta emițând decizia de pensionare. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței și a bonului de benzină anexat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra recursului declarat, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.494/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de contestatorul, a fost anulată decizia nr.40473/15.08.2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii N și obligată acesta să soluționeze cererea de pensionare formulată de către contestator cu luarea în calcul a activității desfășurată în grupa I de muncă și în perioada 1.07.1991 - 31.03.2001, conform adeverinței 571/14.04.2006 emisă de SA.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr.40473 din 15.08.2008, cererea contestatorului privind înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, formulată în data de 17 iulie 2008, a fost respinsă, motivat de neîndeplinirea condițiilor de reducere vârstei standard de pensionare din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, intimata stabilind că petentul nu dovedit toată vechimea în grupa I, pentru putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare.

Având în vedere adeverința nr.571 din 11 aprilie 2006 emisă de Institutul de Cercetare pentru ( ) -, precum și mențiunile înregistrate la poziția 90 din carnetul său de muncă, efectuate de către unitatea angajatoare, prima instanță a apreciat că petentul făcut dovada că și în perioada 01.07.1991 -31.03.2001, în total 7 ani și 8 luni, a lucrat, în grupa I de muncă, în procent de 80%.

Astfel, având în vedere dispozițiile art.160 alin.5 din Legea nr.19/ 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, s-a apreciat apreciază că în mod nelegal intimata, la analizarea cererii petentului privind înscrierea la pensie, nu luat în considerare activitatea desfășurată de acesta în grupa superioară de muncă și în perioada dedusă judecății, așa după cum fost înregistrată în carnetul său de muncă și prevăzută în adeverința menționată.

S- a apreciat că atât timp cât mențiunile înregistrate în carnetul de muncă, prin care s-a făcut dovada încadrării în grupa de muncă, nu au fost anulate sau rectificate, ele nu pot rămâne fără efecte juridice, cu atât mai mult cu cât niciun text din Legea nr.19/2000 nu investește intimata cu atribuții în ceea ce privește stabilirea grupelor de muncă pentru solicitanții de drepturi de pensii sau anularea unor acte juridice emise de angajatori.

Casa Județeană de Pensii, investită cu soluționarea unei cereri de pensionare unei persoane nu are competența de verifica dacă angajatorul aplicat sau nu corect normele legale ori dacă efectuat corect mențiuni în carnetul de muncă al persoanei respective, în conformitate cu dispozițiile art.24 lit."d" din HG nr.13/2004, raportat la art.160 alin.5 și 6 din Legea nr.19/2000, în atribuțiile sale intrând doar certificarea stagiului de cotizare și stabilirea punctajului asiguratului, prin preluarea datelor din actele doveditoare (mențiunile din carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau din alte acte prevăzute de lege ce îndeplinesc condițiile prevederile de art. 40 din Ordinul 340/2001).

Prima instanță a apreciat că petentul a dovedit că și- desfășurat activitate în grupa a I-a de muncă și în perioada 01.07.1991 - 31.03.2001, situație confirmată și de către angajatorul său prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentințe Casa Județeană de Pensii Nad eclarat recurs și a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit s-a reținut că intimatul-contestator a desfășurat activitate în grupa I de muncă, având în vedere mențiunile cuprinse în raportul de expertize 23/47 din 19.06.1990 și faptul că activitatea desfășurată nu se regăsește în anexele 1 și 2 ale Ordinului 50/1990.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Intimatul-contestator a făcut dovada, prin mențiunile cuprinse în carnetul său de muncă(fila 18 dosarul primei instanțe) că în perioada 1.07.1991 - 31.03.2001 a desfășurat activitate încadrată în grupa I de muncă, cu timp efectiv lucrat - 80%, astfel cum rezultă și din cuprinsul adeverinței nr.571/11.04.2006 emisă de Institutul de Cercetare pentru județul N(fila 20 dosarul primei instanțe).

Cele cuprinse în raportul de expertiză nr.23/47 din 19.06.1990, în ce privește încadrarea în grupele de muncă, nu sunt relevante în sensul susținut de către recurentă, întrucât acest înscris este mult anterior adeverinței menționate și nu poate constitui o dovadă a nerespectării procedurilor privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și stabilirea grupei de muncă pentru activitatea desfășurată de către intimat.

De altfel, astfel cum a reținut și prima instanță, față de dispozițiile art.160 al.5,6 din Legea 19/2000, recurenta nu are atribuții în ce privește verificarea încadrării în grupele de muncă sau efectuarea mențiunilor cuprinse în carnetele de muncă.

Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins, ca nefondat.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimat în recurs, reprezentând onorariu de avocat și cheltuielile de transport și dovedite prin chitanțele aflate la filele 17,18 în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E:

Respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, împotriva sentinței civile nr.494/C din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 570 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat și cheltuieli de transport.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - -

- -

Red. sent.- /

Red.dec.rec.- /26.11

Tehn.- / 4 ex./27.11.2009/com.tuturor părților

Președinte:Camelia Drăghin
Judecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 1311/2009. Curtea de Apel Bacau