Contestație decizie de pensionare. Decizia 44/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 44
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 3: Jănică
Grefier:
*****************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.755 din 9 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri, instanța constată că procedura este legal îndeplinită că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.755 din 9 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- s-a respins ca tardivă contestația formulată de G, reținându-se în esență următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 1327/103 din 26.03.2009 contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii N, anularea Deciziei nr. 40249/19.09.2008, emisă de aceasta, prin care i s-a respins cererea de înscriere la pensia pentru limită de vârstă pentru persoanele cu handicap.
În motivare a arătat că cererea respinsă prin decizia contestată se întemeia pe dispozițiile art. 481din Legea nr. 19/2000, care permite cumularea reducerilor vârstei standard de pensionare. În cazul său este aplicabilă atât reducerea de 10 ani prevăzută de art. 47 alin. 1 lit. b din lege corespunzătoare încadrării în gradul accentuat de handicap, cât și reducerea de 2,5 ani corespunzătoare art. 42 din lege, datorită faptului că a lucrat 12,5 ani în grupa a II-a de muncă.
Cum din cumularea celor două reduceri nu se depășește maximul de 15 ani reducere prevăzut de art. 47 alin. 1 lit. b din lege, consideră că poate beneficia de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 50 ani, și de aceea în mod greșit cererea sa a fost respinsă.
În dovedire a anexat copia Deciziei nr. 40249/19.09.2008, 3 adrese de răspuns la petițiile sale ale Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale precum și extrase de pe portalul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Intimata a depus întâmpinare ( 26 - 43), la care a atașat documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, în care a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea contestației motivat de faptul că a fost formulată cu depășirea termenului de 45 zile de la comunicare, iar pe fond faptul că art. 42 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 dispune că pentru bărbați vârsta de pensionare rezultată în urma aplicării reducerilor nu pot fi mai mică de 55 de ani.
Contestatorul a depus un răspuns la întâmpinare ( 46 - 47) în care a arătat că după comunicarea Deciziei nr. 40249/19.09.2008 dialogul dintre el și intimată a continuat prin adrese și convorbiri telefonice, situație în care contestația depusă după expirarea termenului de 45 zile nu poate fi considerată tardivă, și că în speță sunt aplicabile prevederile 481din Legea nr. 19/2000, nu cele ale art. 42 alin. 2 ori ale art. 47.
Examinând contestația și susținerile părților, tribunalul a dat eficiență prevederilor art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă potrivit cărora"Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii."
Privitor la excepția tardivității contestației, din prevederile art. 86 - 88 din Legea nr. 19/2000 tribunalul a reținut că asupra cererii de pensionare casa teritorială de pensii se pronunță printr-o decizie ce se comunică în scris solicitantului, iar acesta o poate contesta la instanța judecătorească în termen de 45 de zile de la comunicare. În cazul în care decizia nu este contestată în acest termen, ea devine definitivă.
În cauză contestatorul a recunoscut că Decizia nr. 40249/19.09.2008 i-a fost comunicată în luna octombrie 2008, însă a formulat contestația abia la 24.03.2009, mult peste termenul de 45 zile prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000, fără a putea invoca o împrejurare mai presus de voința sa care să îl fi împiedicat să o formuleze înăuntrul acestui termen.
Sancțiunea nerespectării termenului de mai sus constă în decăderea contestatorului din dreptul de a mai critica decizia de respingere a cererii de pensionare, care a devenit definitivă la data expirării acestui interval de timp.
Pentru considerentele ce preced tribunalul a respins contestația ca fiind tardiv formulată.
Împotriva sentinței civile nr.755 din 9 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în termen legal a formulat recurs contestatorul G criticând-o pentru următoarele motive.
- în scrisoarea adresată la data de 3 octombrie 2009, angajaților CNPAS, recurentul a solicitat acesteia un răspuns care să nu depășească termenul de contestație în instanță, dar nu s-a ținut cont de această solicitare.-
- pe fond instanța nu s-a pronunțat asupra corectitudinii deciziei de pensionare;
- contestatorul se încadrează în prevederile art.47 alin.1 din Legea nr.19/2000, fiindu-i aplicabile dispozițiile art.48 din aceiași lege. -
Recursul este nefondat.
Conform art.87 din Legea nr.19/2000, decizia emisă de casa teritorială de pensii poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 45 zile de la comunicare. - În cauză, recurentul a recunoscut, prin acțiunea introductivă că a primit decizia contestată nr.40249 din 19.09.2008 în luna octombrie 2008, dar a formulat contestație abia la 24.03.2009, cu mult peste termenul legal indicat mai sus. -
Față de considerentele expuse, examinând motivele de fapt invocate, probatoriul administrat în cauză și în baza legislației în vigoare ( Legea nr.19/2000 și Ordinul nr.340/2001) se reține că prima instanță a respins în mod legal contestația ca tardiv formulată, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul, promovat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.755 din 9 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
-
Red.sent.,
Red.dec.SR/
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina Romașcanu, Jănică
← Contestație decizie de pensionare. Decizia 935/2009. Curtea de... | Completare carnet de muncă. Decizia 797/2008. Curtea de Apel... → |
---|