Contestație decizie de pensionare. Decizia 471/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și Familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.471/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.198 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (număr în format vechi 5744/2006).
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de dezbateri din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.198/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- au fost respinse ca nefondate contestațiile formulate de reclamanta și intervenientul, reținându-se următoarele:
Contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziilor de pensionare emise sub nr.-, susținând că nu i-a fost luată în calcul ca stagiu asimilat perioada în care a beneficiat de pensie de invaliditate și nu s-a procedat la recalcularea pensiei.
Aceste susțineri au fost reținute ca neîntemeiate, întrucât pensia contestatoarei a fost recalculată la 15.04.2002, iar recalcularea prin luarea în considerare a stagiului de cotizare și a stagiului asimilat pentru perioada necontributivă în care a primit pensia de invaliditate nu este posibilă, în raport de dispozițiile Legii nr.19/2000, prima instanță având în vedere, în acest sens, faptul că în cauză nu s-a făcut dovada că a fost solicitată înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, la data și ca urmare a îndeplinirii condițiilor de vârstă și stagiu de cotizare reglementate de Legea nr.19/2000.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către contestatoare.
Hotărârea Tribunalului Bacăua fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că astfel cum a fost stabilită prin deciziile contestate, pensia nu reflectă întreaga perioadă asimilată, în care recurenta-contestatoare a beneficiat de pensie de invaliditate. Astfel, recurenta a arătat că în mod greșit s-a reținut că perioadele asimilate se valorifică numai la data determinării drepturilor pentru pensie de vârstă.
Totodată, recurenta a criticat hotărârea primei instanțe și în ce privește faptul că nu s-a procedat la recalcularea pensiei sale, în raport de dispozițiile nr.HG1550/2004 și nr.OUG5/2005. Sub acest aspect, s-a susținut prin recursul formulat că pensia de invaliditate a fost stabilită în temeiul Legii nr.3/1977, că această pensie nu a fost modificată în ce privește categoria, astfel încât trebuia să se procedeze la recalculare, conform nr.HG1550/2004.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Astfel cum este reglementată de Legea nr.19/2000, pensia de invaliditate, conform art.54 din această lege, poate fi de trei categorii, diferențiate pe cele trei grade de invaliditate stabilite.
Recurentei i-a fost stabilită inițial pensia de invaliditate de gradul III, iar apoi, s-a stabilit încadrarea în alt grad de invaliditate și s-a emis o nouă decizie de pensie, la data de 15.04.2002. Această nouă decizie de pensie a fost emisă în raport de dispozițiile Legii nr.19/2000. La data emiterii acestei din urmă decizii, a fost calculat cuantumul pensiei de invaliditate de gradul II cuvenit recurentei, în raport de prevederile Legii nr.19/2000, astfel încât nu se poate realiza recalcularea pensiei potrivit nr.HG1550/2004, având în vedere dispozițiile art.5 din acest act normativ, prin care se stipulează că operațiunile de evaluare în vederea recalculării nu se realizează pentru pensiile care au suferit modificări după data de 1.04.2001, conform Legii nr.19/2000.
Referitor la stabilirea pensiei raportat la stagiile asimilate, se reține că și această critică formulată de recurentă prin cererea de recurs este neîntemeiată.
Prin deciziile de pensionare emise, contestatoarei i-a fost calculată pensia de invaliditate cu reținerea în mod corect a stagiului de cotizare necesar potrivit art.57 din Legea nr.19/2000. Dispozițiile art.169 nu sunt aplicabile în speță, acestea făcând referire la stagiile de cotizare care nu au fost valorificate la stabilirea pensiei. Ori recurenta, prin deciziile de pensionare care i-au fost emise și odată cu calcularea pensiei la data schimbării gradului de invaliditate, i-au fost reținute și avute în vedere perioadele reprezentând stagiu de cotizare asimilat, potrivit art.38 din Legea nr.19/2000.
Stabilirea stagiului asimilat, potrivit art.38 din Legea nr.19/2000 și evidențierea acestuia la stabilirea pensiei se realizează odată cu înscrierea pentru pensia de limită de vârstă, în condițiile în care se optează pentru o astfel de pensie, conform art.64 din Legea nr.19/2000.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.198 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (număr în format vechi 5744/2006), în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- - GREFIER,
red.sent./
red.dec.rec./19.06.2008
tehnored./20.06.2008/2 ex.
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu
← Contestație decizie de concediere. Decizia 1299/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 478/2008. Curtea de... → |
---|