Contestație decizie de pensionare. Decizia 666/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

Secția Civilă, Minori și familie,Conflicte de muncă și asigurări sociale

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.666/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008

PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziilor nr.478/2.06.2008 și 456/26.05.2008, pronunțate de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- și respectiv -.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuientul și consilier juridic pentru intimatul Consiliul Județean B, reprezentanții celorlalți intimați fiind lipsă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Revizuientul depune la dosar precizări scrise, înscrisuri și dovada achitării cauțiunii în cuantum de 50 de lei, datorată pentru cererea de suspendare formulată de acesta. Solicită instanței administrarea probei cu expertiză contabilă pentru perioada 1.04.1992 - 1.04.1994.

Instanța pune în discuție cererea de probatorii formulată de revizuient.

Consilier juridic, având cuvântul pentru intimatul Consiliul Județean B, solicită respingerea cererii de administrare a probei cu expertiză, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru încuviințare.

Instanța, având în vedere dispozițiile art.322 și următoarele Cod procedură civilă, respinge cererea de administrare a probei cu expertiză contabilă, ca inadmisibilă.

Instanța invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, conform dispozițiilor art.322 Cod procedură civilă și acordă părților cuvântul cu privire la această excepție, cu privire la cererea de suspendare a executării și pe fondul cererii de revizuire.

Revizuientul, având cuvântul, față de dispozițiile art.89 alin.1, 155 lit.f și 183 alin.1 din Legea nr.19/2000 solicită suspendarea executării până la soluționarea cererii de revizuire, conform motivelor invocate în scris.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii de revizuire motivat de faptul că la calculul pensiei nu i-au fost incluși doi ani, în care a funcționat în cadrul Primăriei

Consilier juridic, având cuvântul pentru intimatul Consiliul Județean B, solicită admiterea excepției și respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prindecizia nr.478/02.06.2008pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.105/04.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Casa Județeană de Pensii B, Prefectura județului B, Consiliul Județean B și Casa Locală de Pensii A fost aplicată revizuientului o amendă civilă de 100 lei în temeiul art.108 1 alin.1 pct.1 lit.c Cod procedură civilă.

Prindecizia civilă nr.456/26.05.2008pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.- s-a respins cererea de suspendare executare a deciziei civile nr.251/17.03.2008 a Curții de APEL BACĂU. S-a disjuns cererea având ca obiect ordonanță președințială care a fost trimisă pentru repartizare aleatorie.

La data de 28.06.2008 a promovatcerere de revizuirea deciziilor sus-menționate numitul, cerere înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

În esență, motivele de revizuire invocate în susținerea cererii de revizuire sunt, în fapt, apărări de fond.

Revizuientul a formulat și cerere de suspendare a executării hotărârilor a căror revizuire s-a solicitat, conform dispozițiilor art.325 Cod procedură civilă.

La termenul din 29.09.2008 instanța a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate, cu privire la care se rețin următoarele:

Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția - în art.322 Cod procedură civilă - ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurări de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment. O astfel de situație nu se întâlnește însă în cazul celor două decizii a căror revizuire se solicită, așa încât cererea de revizuire este inadmisibilă.

În ceea ce privește cererea de suspendare, această urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect, soluție impusă de momentul soluționării acesteia, respectiv o dată cu cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziilor nr.478/2.06.2008 și 456/26.05.2008, pronunțate de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- și respectiv -, ca inadmisibilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 septembrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- - Grefier,

red.dec.reviz./30.09.2008

tehnored./22.10.2008/2 ex.

Președinte:Sorina Ciobanu
Judecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Sorina Romașcanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 666/2008. Curtea de Apel Bacau