Contestație decizie de pensionare. Decizia 693/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 693
Ședința publică de la 06 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 223 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul și consilier juridic pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus prin compartimentul arhivă de către recurentul - reclamant o cerere prin care solicită numirea unui apărător din oficiu conform legii, un memoriu și un set de acte în copie.
Din verificările efectuare la dosar, instanța constată că pe lângă cererea formulată nu există acte doveditoare în susținerea ei, motiv pentru care pune în discuție această cerere.
Recurentul arată că este singur, având o pensie mică și nu mai are nici o persoană în întreținere. Totodată arată că renunță la cererea formulată de a i se asigura apărător din oficiu și solicită judecarea cauzei.
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul - reclamant având cuvântul solicită admiterea recursului, arată că a avut 2 cărți de muncă din care rezultă că a fost angajat și livretul militar, dar nu i-a fost luat în calcul cartea de muncă din anul 1946 întrucât în acea perioadă nu a plătit și i-a fost restituită.
Consilier juridic pentru intimată având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, arătă că recurentul a contestat o decizie din anul 2007. Pentru perioada anterioară anului 1961 s-a procedat la ridicarea punctajului cu un punct, consideră hotărârea ca legală fiind respectate prevederile legale, recurentul nefăcând cerere pentru modificarea stagiului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 223/4 aprilie 2008, Tribunalul Bacău, a respins ca nefondată contestația împotriva deciziei de pensionare nr. 90451/2007, formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În anul 2007 - urmare a modificărilor aduse Legii 19/2000 - contestatorului i-a fost recalculată pensia în sensul că au fost corectate punctajele stabilite în urma evaluării din anul 2005. Astfel a fost emisă decizia de pensie 90451/1.07.2007 - urmare a recalculării făcute la nivel național - evidențiindu-se punctajele calculate anterior datei de 1.07.2007 - dar și punctajele rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 3 din OG19/2007 în sensul că în condițiile în care pentru o anumită perioadă ce constituie stagiu de cotizare - în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale - pentru determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară aferent respectivei perioade.
În cazul de față - contestatorul nu a avut în carnetul de muncă înscrise salarii pentru perioada 1956 - 1962 - astfel că punctajele au fost corectate - în sensul majorării lor, luându-se în calcul și perioada 1951 - 1954 - în care contestatorul a prestat serviciul militar - conf. Legii 309/2002.
Intimata a avut în vedere carnetul de muncă al contestatorului - dar în mod legal - carnetul de cotizare la fostele cooperative nu a fost considerat ca act doveditor al vechimii în muncă. Contestatorului i-a fost eliberat un carnet de muncă în anul 1962 - iar angajatorul ar fi fost obligat să-i înscrie în acest carnet perioadele mai vechi lucrate. Perioada 1946 - 1951 nu s-a dovedit că ar fi fost lucrată în baza unui contract de muncă. Recunoașterea carnetelor de muncă se poate face doar în baza adeverințelor eliberate de angajator ceea ce în cauză nu a fost dovedit că s-ar fi întâmplat anterior emiterii deciziei contestate.
Reclamantul a declarat recurs, susținând că este nemulțumit de faptul că i s-au respins o serie de acte doveditoare pentru vechimea în muncă.
Recursul este nefondat.
Recurentul susține că a lucrat o perioadă la " Inainte și i s-a reținut cotizație pe statul de plată, în anul 1954, apoi o perioadă la Ocolul Silvic B care nu i- comunicat salarizarea, deși s-a adresat acesteia, apoi a lucrat ca fotograf ambulant care nu i s-au adăugat la pensie.
In sprijinul acestor afirmații a depus xerocopia unui carnet de muncă și asigurarea socială filele 13 - 18 fond, care nu poate face dovada efectivă că și-a plătit cotizațiile datorate pentru meseriile exercitate pentru ca perioada respectivă să fie luate în calcul la vechimea în muncă. In acest sens sunt și o serie de răspunsuri primite de la autorități.
De altfel, pentru perioadele respective, în măsura în care deține dovezi, se impune reconstituirea vechimii în muncă pe cale judecătorească, iar pentru a obține adeverință cu salarii mai mari, se poate adresa din nou intimatei pentru recalcularea pensiei.
Prin urmare în mod corect intimata, pe baza înscrisurilor din Cartea de muncă întocmită în 1962, aflată la filele 41 - 45, fond, a procedat la recalcularea pensiei și respectiv punctajului, pentru celelalte perioade, nefăcându-se dovada vechimii în muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 312 al.1 cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat formulat de reclamantul din B, str. -,. 4,.C,.6, jud. B împotriva sentinței civile nr. 223 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Daniela Părău, Elena Pașcan, Sorina Ciobanu
- - - -
- -
GREFIER,
Red.sent.,
Red. El. - 20.10.
.ct/2 ex.
20/30.10.2008
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Elena Pașcan, Sorina Ciobanu
← Contestație decizie de concediere. Decizia 583/2009. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 712/2009. Curtea de... → |
---|