Contestație decizie de pensionare. Decizia 8383/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8383

Ședința publică de la 30 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Panduru

JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.722/07.05.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator, lipsind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Recurentul contestator, solicită admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la data de 28 12 2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de penii D,solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la recalcularea pensiei sale, începând cu data de 01 09 2003, conform dispozițiilor Legii 226/2006 și a HG 1025/2003 și la plata drepturilor bănești cuvenite în urma recalculării.

In motivare, a arătat că la data de 29 09 2006 s-a adresat Casei Județene de Pensii D cu solicitarea de recalculare a pensiei în urma intrării în vigoare a Legii nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, prezentând în acest sens adeverința nr.1401/2006.

Prin precizarea formulată la termenul din 16 04 2007, reclamantul a solicitat ca recalcularea pensiei să fie întemeiată și pe dispozițiile HG nr.1025/2003 ce reprezintă o completare a Legii 19/2000 și pe dispozițiile Legii 226/2006, începând cu data de 01 09 2003.

Pârâta a atașat copia deciziei nr.-/21 03 2007, buletinul de calcul și desfășurătorul cu datele privind activitatea, adeverința nr.136/19 03 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Prin sentința civilă nr.722 din 07 mai 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat ca nefondată cererea formulată de reclamant, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 29 09 2006 sub nr 22777 la Casa Județeană de Pensii D, reclamantul a solicitat pârâtei recalcularea pensiei cu luarea în considerare a mențiunilor din adeverința n 1401 / 2006 emisă de CFR - Marfă SA, cu respectarea dispozițiilor HG 1205/2003 și Legii 226/2006.

Prin apariția Legii nr.19/2000, dispozițiile legale care reglementau încadrarea locurilor de muncă și a activităților în grupe de muncă, au fost abrogate. Legea 19/2000 conține prevederi privind încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, cu specificația de la art.20 alin 2 din lege, că alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la art 20 alin 1, pot fi stabilite numai prin lege.

La 28 08 2003, fost adoptată HG nr.1025 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale. Actul normativ conține prevederi ce asigură cadrul legal în vederea adoptării unei legi care să nominalizeze locurile de muncă și unitățile cu locuri de muncă în condiții speciale.

Prevederile HG 1025/2003 reprezintă cadrul legal tehnic în vederea adoptării actului normativ privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.

Demersul pregătit de dispozițiile HG 1025/2003 s-a finalizat prin apariția Legii 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.

Legea 226/2006 precizează locurile de muncă ( anexa 1 ) și unitățile cu locuri de muncă speciale ( anexa 2 ).

Astfel, încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale și nominalizarea unităților care au obținut avizul prevăzut de HG 1025/2003 a fost reglementată prin dispozițiile Legii 226/2006,care produce efectele care i-au fost aplicare și reclamantului, prin luarea în considerare a mențiunilor din adeverința nr. 1401 / 2006.

Aplicarea dispozițiilor Legii 226/2006 începând cu data de 01 10 2006, la solicitarea reclamantului, formulată la 29 09 2006, este legală, fiind fondată pe dispozițiile art. 95 alin 3 din legea 19/2000 conform cărora pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

Astfel, solicitarea reclamantului privind recalcularea pensiei începând cu 01 09 2003 este nefondată,întrucât aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale s-a făcut după data intrării în vigoare a Legii 226/2006, începând cu luna iunie 2006.

In raport de data formulării cererii de către reclamant la 29 09 2006,și verificând aplicarea dispozițiilor art. 95 alin 3 din legea 19/2000, instanța apreciază ca nefondată cererea urmând să o respingă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal și motivat recurs, contestatorul, arătând în esență că a nu cunoscut punctul de vedere oficial al D, exprimat în scris, față de contestația sa, pârâta prin nedepunerea întâmpinării nu a formulat de fapt apărarea, încălcându-se de fapt codul d e procedură - art.118, și nici nu s-a prezentat la ultimul termen înaintea pronunțării.

S-a invocat greșit de către instanța de judecată faptul că au fost aplicate, acordate și finalizate de Lg.226/2006 condițiile speciale de muncă și cotizare.

HG nr.1025/2003 prevede condițiile speciale de muncă și cotizare pentru cei ce îndeplinesc condițiile de pensionare în vederea calculării pensiei, și dovedirea acestor condiții speciale cu carnetele de muncă și /sau adeverințe eliberate de angajator.

Partea a doua a Hotărârii de Guvern cu cele 5 anexe, privește o serie întreagă de norme metodologice și criterii ce trebuie să îndeplinească un loc de muncă și unitatea respectivă pentru a fi încadrate în condiții speciale de muncă și cotizare.

Prin Ordinul Ministerului Muncii 340/2001, de aplicare a prevederilor Legii 19/2000, se arată la pct.25 că, în cazul persoanelor care au desfășurat activități în condiții speciale de muncă, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizează stagiul de cotizare prevăzut la art.43 - 20 ani, sau după caz, stagiile din anexele 4 - bărbați și 5 - femei, la lege.

S-a mai arătat că a contestat decizia nr.-/2007, în care, din punct de vedere al calculului pensiei, prin împărțirea totalului punctajului pe întreaga perioadă de activitate, de 55,32350, incorect la 25 - conform Legii 226/2006, ce trebuie de fapt aplicată începând cu decembrie 2014 ultima etapă Anexa 4 din Lg.19/2000 - în loc de 20 - corect conform Anexei 4 prima etapă aprilie 2001 - noiembrie 2006, s-a obținut de fapt punctul de pensie incorect de 2,21294 puncte, în loc de corect 2,76617 puncte, fiind astfel prejudiciat lunar cu 219 RON.

Recurentul a arătat că la recalcularea pensiei trebuie avute în vedere art.77 pct.2 și 76 din Legea 19/2000, inclusiv Ordinul nr.340/2001 - punctul 25.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea a reținut următoarele:

Nu este întemeiată critica cu privire la faptul că prin nedepunerea întâmpinării au fost încălcate prevederile art.118 pr.civ. câtă vreme întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere față de pretențiile reclamantului.

Recurentul prin cererea introductivă a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei sale, începând cu data de 01.09.2003, conform dispozițiilor L nr.226/2006 și a HG 1025/2003 și la plata drepturilor bănești cuvenite în urma recalculării.

Prin precizarea la acțiune, contestatorul a solicitat ca intimata să fie obligată la recalcularea pensiei conform legii 19/2000 completată cu HG 1025/2003 care are la bază L 338/2002 și L 226/2006, prin împărțirea punctajului total realizat la 20 ani.

În ceea ce privește plata drepturilor cuvenite în baza Legii nr.226/2006 cu începere de la data de 01.09.2003, Curtea reține că această solicitare nu este întemeiată, câtă vreme potrivit art.1 civ. legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, iar actul normativ mai sus menționat a fost publicat în al României din 13 iunie 2006.

Petentul a formulat cerere de recalculare a pensiei la Casa Județeană de Pensii D pentru recalcularea acesteia cu luarea în considerare a mențiunilor din adeverința nr.1401/2006 emisă de CFR Marfă SA, cu respectarea dispozițiilor HG 1205/2003 și Legii 226/2006 la data de 29.09.2006, astfel că pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare, conform art.169 al.3 Codul muncii.

Curtea apreciază că motivul de recurs cu privire la faptul că punctajul mediu anual se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat la 20, conform anexei 4 la nr.19/2000 și nu la 25, conform L nr. 226/2006, nu este fondat, întrucât dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis în anul 2003. Prin urmare nu putea fi valorificat la acea dată stagiul de cotizare realizat în condiții speciale, întrucât munca desfășurată de recurent, respectiv funcția de mecanic locomotivă nu se încadrează în dispozițiile art.20 din L nr.19/2000, ci în cele speciale prevăzute de L nr. 226/2006.

Pe cale de consecință nu au incidență în ceea ce îl privește pe recurent nici prevederile art. 77 pct.2 din L nr. 19/2000 care se referă la situația asiguraților prevăzuți la art.43 și 47, pentru care la stabilirea punctajului mediu anual, se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.

De vreme ce situația recurentului se încadrează în condițiile prevăzute de

de L nr. 226/2006, stagiul complet de cotizare este de 25 de ani. Potrivit art. 5 din acest act normativ, pentru asigurații prevăzuți la art.3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.

Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai, C reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art.312 pr.civ. îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.722/07.05.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex./07.11.2008

Președinte:Marin Panduru
Judecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 8383/2008. Curtea de Apel Craiova