Contestație decizie de sancționare. Decizia 1140/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(7042/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR.1140/
Ședința publică de la 24.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol pronunțarea deciziei civile privind recursul declarat recurenta-intimată - CASH SRL împotriva sentinței civile nr.4876/12.06.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.35.307/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Dezbaterile de fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2009, consemnate în încheierea de ședință la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea intimatului-contestator să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea deciziei la data de 24.02.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4876/12.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu - SRL. a anulat decizia nr. 1201/28.09.2007 emisă de intimată.
A obligat intimata la restituirea sumelor reținute în baza deciziei anulate.
În considerente a reținut că reclamantul-contestatorul este angajatul societății intimate în funcția de agent de însoțire și gardare persoane fizice și valori, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.8006/14.09.2006.
Prin decizia nr.1201/28.09.2007, intimata a dispus sancționarea disciplinară a contestatorului, cu reducerea salariului de bază cu 10% pe lunile septembrie - noiembrie 2007.
În motivarea deciziei s-a arătat că salariatul, având funcția menționată, în data de 28.08.2007, în deplasarea cu autoblindata B-54- spre locația Gaz, comuna Vidra, a permis agentului să conducă fără drept autoblindata în cauză și a modificat traseul de deplasare. Potrivit deciziei contestate, fapta a fost constatată prin raportul nr.3197/05.09.2007, iar prin aceasta au fost încălcate prevederile art.37 pct. 1 din Regulamentul intern și procedura de lucru 029.
Potrivit art. 263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
În temeiul art. 268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Din punct de vedere formal decizia contestată îndeplinește condițiile prevăzute de art.268 sub sancțiunea nulității absolute. În acest sens, instanța nu a reținut susținerile contestatorului privind nulitatea deciziei pentru nerespectarea dispozițiilor art.268 al.2 lit. c) Codul muncii, deoarece decizia cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare, arătând că însuși salariatul se consideră vinovat, deoarece nu a anunțat inspectorul de trafic.
În ceea ce privește temeinicia deciziei contestate, din materialul probator administrat în cauză, instanța a constatate că angajatorul, care avea sarcina probei în temeiul art.287 Codul muncii, nu a făcut dovada săvârșirii abaterii disciplinare imputate salariatului său.
În acest sens, instanța a avut în vedere dispozițiile art.263 alin. 2 Codul muncii, potrivit cărora abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Față de aceste dispoziții, fapta angajatului trebuie să aibă legătură cu
munca specifică pe care o desfășoară în baza contractului individual de muncă și cu obligațiile pe care le are în baza acestuia.
Dar, așa cum rezultă din contractul de muncă, aspect care se regăsește și în decizia de sancționare, contestatorul are funcția de agent de însoțire și gardare persoane fizice și valori, iar nu pe cea de șofer pe autoblindată. În aceste condiții, față de faptul că în contractul individual de muncă nu se prevede obligația salariatului de a conduce o astfel de mașină, acestuia nu-i pot fi imputate fapte în legătură cu atribuțiile unui șofer.
Instanța a pus în vedere intimatei să depună la dosar fișa postului pentru funcția ocupată de contestator potrivit contractului individual de muncă. Intimata a depus la dosar o fișă de post, semnată de către contestator, fără a se prevedea numele salariatului ce ocupă postul respectiv, post care nu coincide cu cel din Contractul individual de muncă. Astfel, din fișa postului rezultă obligațiile unui salariat ce ocupă funcția de șofer autoturisme și camionete.
Instanța a constatat că reclamantul nu îndeplinește funcția de șofer și nu îi pot fi imputate fapte în legătură cu atribuțiile acestei funcții, așa cum
s-a făcut prin decizia de sancționare.
Prin aceeași decizie, contestatorului i-a fost imputată nerespectarea prevederilor art.37 pct.1 din Regulamentul intern care reglementează încălcarea procedurilor de lucru specifice pe linie de procesare, transport valori, legislație rutieră, alimentare și întreținere, a regulilor de protecție a muncii și a celor de pază contra incendiilor.
Totodată, contestatorului i se reproșează că nu a respectat procedura de lucru 029, conform căreia acesta trebuia să respecte cu strictețe proceduri de pe linia de transport valori, punctele obligatorii de atingere, traseele de deplasare, modul de acțiune în diferite situații și regulile de deplasare de la autoblindata la locul de colectare/remitere, pentru diminuarea la maxim a riscului.
Prin raportare la fapta prevăzută în decizie (a permis agentului să conducă fără drept autoblindata în cauză și a modificat traseul de deplasare), regulile respective sunt de asemenea specifice funcției de șofer și nu celei de agent de însoțire și gardare persoane fizice și valori.
În ceea ce privește constatarea faptei, în decizie nu se face vorbire de modul în care aceasta a fost constatată. În întâmpinare, intimata a arătat că fapta a fost constatată de dl., inspector de securitate, neexistând la dosar și referatul întocmit de acesta sau un proces-verbal de constatare. Singurul referat de constatare a abaterii disciplinare este cel cu numărul 3197/05.09.2007 întocmit de șeful de birou, ulterior datei săvârșirii abaterii imputate. Intimata nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte atribuțiile persoanei care a constatat abaterea disciplinară (dl.) și nici existența unui act decizional în baza căruia angajatorul mandata această persoană să realizeze controale cu privire la angajații săi.
Față de toate aceste motive, în temeiul art.264 lit. d) Codul muncii și art.76 Codul muncii, instanța a dispus anularea deciziei de sancționare, ca netemeinică.
În temeiul art.78 Codul muncii, ca urmare a anulării deciziei contestate, instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, intimata fiind obligată la restituirea sumelor de bani reținute în baza acesteia.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs - CASH SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului recurenta arătat că în data de 28.08.2007 contestatorul se afla pe raza comunei Vidra, făcând parte din echipajul aflat pe auto cu număr de înmatriculare B-54-, ca șofer, a încălcat prevederile fișei postului și ale regulamentului de ordine interioară, făcând schimb de locuri cu un coleg din echipaj, acest lucru fiind interzis în mod expres.
Mai mult decât atât, contestatorul nu a anunțat inspectorul de trafic despre această situație, nerespectând astfel procedura de lucru ce se impunea.
Abaterea disciplinara a fost constatata de către domnul, inspector de securitate, care le-a cerut celor doi explicații referitor la încălcarea procedurilor de lucru. Contestatorul a motivat schimbarea locurilor cu faptul că se simțea rău, dar nu a găsit nicio explicație pentru faptul că nu a anunțat inspectorul de trafic referitor la situația ivită.
Cercetarea abaterii disciplinare s-a făcut cu respectarea întocmai a tuturor dispozițiilor legale, astfel încât susținerile contestatorului sunt lipsite de temei. Astfel, la dosar sunt atașate toate documentele necesare, acestea fiind întocmite conform legislației în vigoare: referatul de constatare a abaterii disciplinare cu nr.3197/05.09.2007, convocatorul cu nr.3198/05.09.2007, procesul-verbal de cercetare disciplinară cu nr.3244/10.09.2007, raportul nr.3283/13.09.2007, precum și nota explicativă dată de către contestator în data de 03.09.2007.
Contestatorului i-a fost adusă la cunoștință fapta pentru care a fost cercetat prin convocatorul înmânat, iar cu ocazia desfășurării cercetării abaterii disciplinare, i-au fost adresate întrebări concrete referitor la fapta comisă. În cuprinsul procesului-verbal de cercetare disciplinară, contestatorul recunoaște faptul că se face vinovat de neanunțarea inspectorului de trafic în legătură cu incidentul produs, ceea ce reprezintă o încălcare a regulamentului de organizare și funcționare, a procedurilor specifice de lucru și a fișei postului.
Angajatul explică aceste încălcări disciplinare prin faptul că avea probleme de sănătate și a arată că în ziua premergătoare incidentului s-a prezentat la medic, acesta eliberându-i o rețetă. Acest lucru nu îl disculpă cu nimic, deoarece medicul nu i-a prescris și concediu medical, considerând astfel că se afla într-o stare optimă pentru desfășurarea activității. În condițiile în care ar fi considerat că nu își poate îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, contestatorul putea solicita o zi de învoire sau de concediu, pentru a-și reveni și pentru a se prezenta la serviciu în cele mai bune condiții.
Solicită instanței de judecată să rețină faptul că datorită specificului activității recurentei, orice încălcare a regulamentelor și a procedurilor poate produce prejudicii societății, iar în cazul de față, angajatul a fost instruit în legătura cu toate dispozițiile imperative pe care trebuia să le respecte.
Prin sentința atacată instanța, de fond a reținut faptul că din punct de vedere formal, decizia contestată îndeplinește condițiile prevăzute de art.268 Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute și arată faptul că însuși salariatul recunoaște că se face vinovat de neanunțarea inspectorului de trafic referitor la schimbarea locurilor cu colegul său de echipaj.
În ceea ce privește temeinicia deciziei atacate, instanța de fond consideră că nu există culpa contestatorului, întrucât abaterea disciplinară săvârșită de acesta nu are legătura cu munca, reținând faptul că salariatul îndeplinește funcția de agent de însoțire și gardare - T1, iar nu aceea de șofer. Recurenta a învederat instanței de recurs faptul că instanța de fond nu a procedat la o cercetare atentă a tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, având în vedere faptul că din cuprinsul contractului individual de muncă și din fișa postului, respectiv din procedurile existente ca probă, rezultă faptul că salariatul îndeplinea munca specifică de șofer, astfel încât acesta se face vinovat de încălcarea dispozițiilor din fișa postului, din regulamentul intern și din procedurile specifice. Se poate observa din celelalte înscrisuri depuse, că salariatul însuși recunoaște că îndeplinește funcția de șofer, iar nu pe aceea de agent de însoțire și gardare. Confuzia s-a creat probabil datorită faptului că instanța de fond nu a cercetat în amănunt terminologia din contractul de muncă, din fișa postului și din formularele de instruire, de unde rezultă fără putință de tăgadă faptul arătat mai sus.
În ceea ce privește contestarea faptei, din referatul de contestare a abaterii disciplinare rezultă faptul că șeful de birou echipaje a luat la cunoștință despre abaterea disciplinară săvârșită de către contestatorul-intimat și a procedat la convocarea acestuia în vederea desfășurării procedurii de cercetare disciplinară prealabilă.
Nici cu ocazia convocării și nici în timpul desfășurării cercetării disciplinare salariatul nu a negat faptul că ar fi fost vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare, ci doar a încercat să justifice fapta sa, invocând o stare a sănătății ce nu-i permitea să conducă.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, menținerea deciziei nr. 1201/28.09.2007, ca temeinică și legală.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constat că acesta este fondat.
Se reține în primul rând că, apreciind asupra nevalabilității deciziei de sancționare disciplinară pentru inexistența în sarcina reclamantului-intimat a atribuțiilor a căror nerespectare a fost considerată abatere disciplinară, constituie o depășire a limitelor învestirii, cu privire la temeiurile de fapt și de drept invocate în susținerea contestației.
Se constată așadar, că prin acțiunea introductivă, reclamantul s-a plâns de încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, precum și de necomunicarea regulamentului intern, a procedurii de lucru 029.L, respectiv a fișei postului, solicitând și depunerea la dosar a actelor de cercetare disciplinară.
Or, reclamantul nu a susținut vreun moment că nu îi reveneau atribuțiile a căror nerespectare s-a reținut prin decizia contestată, astfel că pronunțându-se asupra acestui aspect, ca temei al nulității deciziei, fără a-l pune în prealabil în discuția contradictorie a părților, prima instanță a încălcat principiile disponibilității (art. 129 alin. 6. pr. civ.), contradictorialității, respectării dreptului la apărare și egalității armelor părților în proces, ca părți componente ale unui proces echitabil.
Mai mult, aprecierea cu privire la inexistența obligației sancționate în sarcina angajatului, este eronată pe fondul său, neputându-se susține că salariatului nu-i reveneau atribuțiile în discuție, întrucât nu sunt conforme cu denumirea funcției înscrise în contractul individual de muncă, de vreme ce aceasta face trimitere, pentru atribuțiile convenit,e la fișa postului, asumată prin semnătură de petent (filele 14-15 din dosarul de fond) și care menționează expres, ca primă sarcină, pe aceea de a conduce autoblindata cu care se efectuează transporturile de valori, precum și pe aceea de nu părăsi poziția de la volan, decât în situațiile de excepție prevăzute de Regulament, atribuții pe care le exercita cu regularitate, în îndeplinirea sarcinilor postului.
De asemenea, nici necunoașterea sarcinilor nu poate fi valabil opusă angajatorului și invocată în instanță, de vreme ce la data de 04.09.2006 (fila 20 din dosarul de fond), angajatul a semnat procesul-verbal de instruire cu privire la regulamentul intern, fișa postului și procedurile specifice pe linie de transport valori.
Se constată așadar săvârșirea de către salariat, a unei fapte prin care a adus atingere obligațiilor de serviciu decurgând din atribuțiile înscrise în fișa postului, pe care era în măsură să le exercite, cunoscându-le cu exactitate, întrucât le-a asumat prin semnătură, faptă care stă în mod valabil la baza atragerii răspunderii sale disciplinare, fiind săvârșită cu vinovăție. Sub acest aspect, nicio cauză de înlăturare a vinovăției nu a fost dovedită, pe de o parte, pentru că salariatul nu a produs proba faptului invocat, atestat printr- adeverință sau rețetă eliberată de medic, pe de altă parte, pentru că, și așa fiind, se face vinovat de nerespectarea procedurii stipulate pentru situația în care i se face rău, obligatoriu a fi anunțată inspectoruluide trafic.
În fine, nici pretinsa lipsă de calitate a agentului, inspector de securitate, de a constata abaterea, nu poate constitui temeiul nevalabilității deciziei de sancționare disciplinară, întrucât nu există o prezumție a lipsei calității inspectorului de securitate dimpotrivă, prezumția funcționează în sens invers, rămânându-i celui interesat să dovedească faptul că persoana care i-a oprit și le-a cerut explicații nu avea calitatea săo facă. Or, în speță, contestatorul nu a invocat niciun moment un asemenea aspect, mai mult, el este irelevant cât privește posibilitatea exercitării prerogativei disciplinare, pentru care nu este necesar să existe constatarea din partea unei persoane autorizate, aceasta putându-se face în urma unui simplu denunț sau numai în baza suspiciunii legitime a angajatorului; ceea ce este relevant este că, în urma cercetării, fapta s-a verificat, fiind săvârșită de salariat, care a și recunoscut-o, situație în care calitatea celui care a sesizat- nu are nicio importanță.
Rezultă, pe baza celor expuse, că decizia de sancționare a fost corect adoptată, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de art. 267 și 268 alin. 1 și 2 din Codul muncii, astfel cum a statuat și prima instanță, astfel că recursul este fondat, urmând ca, în aplicarea art. 312 alin. 3 rap. la art. 3041. pr. civ. să-l admită, cu consecința modificării în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta-contestatoare - CASH SRL împotriva sentinței civile nr. 4876 din data de 12.06.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul .
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - Cash SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2009. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red:
Tehnored:
2 EX./26.02.2009
Jud. fond:
M.
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 200/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2748/2009. Curtea... → |
|---|
