Contestație decizie de concediere. Decizia 2748/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.539/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2748/
Ședința Publică din data de 28 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
*******************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.2734 din data de 14.11.2008, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Generale - - având ca obiect"contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-contestator personal și asistat de apărător d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 14 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.3 din data de 14.01.2009 și intimata Generale - prin consilier juridic, d-nul, cu delegație atașată la fila 15 dosar recurs.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "Registratură" al secției, la data de27.04.2009, de către intimata BRD Generale -, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente.
Curtea, procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către intimata BRD Generale - către recurentul-contestator prin avocat.
Recurentul-contestator, prin avocat, având cuvântul, arată că înțelege să solicite în această fază procesuală încuviințarea probei cu înscrisuri, în acest sens depunând la dosar o caracterizare ce emană din partea directorului Agenției, precum și Decizia civilă nr.318/15.02.2007 a Curții de Apel Alba Iulia - Secția Pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale pronunțată în dosarul nr-, cu titlu de practică judiciară - înscrisuri ce sunt prezentate și reprezentantului intimatei.
Intimata Generale -, prin reprezentant, având cuvântul asupra probelor solicitate, arată că, în ceea ce privește înscrisul denumit "", care emană din partea directorului Agenției, arată că, în opinia sa, acesta nu are legătură cu abaterea săvârșită de către intimat, nefiind un înscris pertinent în soluționarea pricinii.
Totodată, precizează faptul că nu are alte probe de administrat decât cele existente la dosarul cauzei.
Curtea, după deliberare, apreciază că înscrisul solicitat ca probă în recurs este util soluționării cauzei, urmând a fi cenzurat, în coroborarea lu, cu întregul material probator administrat.
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-contestator, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar, pe fond, în principal, să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere emisă de către societatea intimată cu încălcarea dispozițiilor art.268 alin.(2) lit."c" Codul muncii, cu consecința reintegrării în postul deținut anterior concedierii nelegale, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cuvenite pe perioada 04.04.2008, data concedierii nelegale, și până la reintegrarea efectivă.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, cu sancțiunea reducerii salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni.
Astfel, arată că, în opinia sa, sentința pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală, față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc. civ. raportate la art.261 alin.(1) pct. 5 din Cod. proc. civ. și ale art. 268 alin.(2) lit."c" din Codul muncii.
În acest sens, arată că în cuprinsul hotărârii instanței de fond nu se face referire despre faptul că el a invocat excepția nulității absolute a deciziei de concediere și că această excepție a fost respinsă. Așa fiind, apreciază că hotărârea nu este motivată în drept, potrivit dispozițiilor art. 261 pt. 5 Cod proc. civ.
Pe de altă parte, apreciază că în mod greșit prima instanță a respins excepția nulității absolute a deciziei contestate, în raport de dispozițiile art. 268 alin.(2) lit."c" Cod muncii, potrivit cu care, decizia de sancționare trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, în cazul efectuării cercetării administrative. Așa fiind, apreciază că este nelegală reținerea instanței de fond în sensul că această cerință ar fi îndeplinită, prin recunoașterea faptei de către contestator.
Precizează că, de altfel, în tot cuprinsul hotărârii fondului nu există nicio motivare în drept a acesteia și că instanța, atunci când se referă la concedierea contestatorului în temeiul dispozițiilor art.64 lit."a" Codul muncii, indică în mod greșit acest text de lege, pentru că recurentul-contestator a fost concediat, de fapt, în temeiul dispozițiilor art.61 lit."a" Codul muncii.
Pe fondul cauzei, arată că el nu a săvârșit nicio sancțiune, anterior celei reținute prin decizia contestată și că, la data de 01.09.2007, aceeași conducere, care i-a aplicat sancțiunea extremă a concedierii disciplinare, pentru simplul fapt că a transmis niște email-uri, i-a majorat salariul, pentru rezultate profesionale foarte bune.
O altă critică adusă hotărârii instanței de fond se referă la faptul că aceasta nu s-a pronunțat cu privire la cererea de înlăturare a măsurii desfacerii disciplinare, cu măsura reducerii salariului în procent de 10%, pe o perioadă de trei luni.
Pentru toate aceste considerente, față, de cele dezvoltate în scris, recurentul-contestator, prin avocat, concluzionează în sensul admiterii recursului său, așa cum a fost formulat și motivat în scris. Depune concluzii scrise.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata Generale -, prin reprezentant, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de către recurentul-contestator, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești atacate, ca fiind temeinică și legală.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, intimata prin reprezentant arată că, în opinia sa, este vorba de o eroare materială, în tot cuprinsul deciziei se făcându-se vorbire despre dispozițiile art.61 lit."a" Codul muncii, însă, în dispozitiv, se menționează, dintr-o greșeală de tehnoredactare, dispozițiile art.64 lit."a". Consideră, însă, că această simplă eroarede tehnoredactare nu poate influența concluziile la care a ajuns instanța de fond, la momentul soluționării pricinii.
Referitor la cea de a doua critică adusă sentinței civile atacate, ce vizează o așa-zisă nemotivare a hotărârii sub aspectul nulității deciziei de concediere, intimata, prin reprezentant, arată că instanța de fond s-a pronunțat printr-o încheiere interlocutorie, în sensul că, în fața comisiei desemnată cu efectuarea cercetării disciplinare, contestatorul și-a recunoscut faptele, arătând că le regretă, acesta fiind motivul, suficient de temeinic, care a dus la înlăturarea apărărilor.
Cât privește afirmația potrivit căreia, în cuprinsul hotărârii, nu se face referire la faptele săvârșite de către contestator, intimata, prin reprezentant, solicită a se avea în vedere probatoriul administrat în cauză - vezi interogatoriu și depozițiile martorilor audiați - din care rezultă, fără putință de tăgadă, abaterile săvârșite, respectiv operațiunile nelegale pe care le-a efectuat acesta în timpul desfășurării activității sale la locul de muncă, fapte care au o gravitate deosebită.
În raport de faptele săvârșite (două), intimata, prin reprezentant apreciază că nu se poate vorbi de o înlocuire a sancțiunii, astfel cum s-a solicitat, întrucât instanța nu se poate substitui angajatorului, în aplicarea de sancțiuni disciplinare, neexistând un temei legal în acest sens, ci ea poate doar să confirme sau să infirme sancțiunea aplicată.
Față de toate aceste considerente, față de cele dezvoltate pe cale de întâmpinare, intimata Generale -, prin reprezentant concluzionează în sensul respingeri recursului declarat de către recurentul-contestator și, pe cale de consecință, solicită menținerea hotărârii judecătorești atacate, ca fiind temeinică și legală.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2734 din data de 14.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins acțiunea formulată de contestatorul, privind anularea deciziei nr.18 din 03.04.2008, emisă de pârâta - Generale -.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin decizia nr.28/03.04.2008, pârâta Generale a aplicat contestatorului, consilier clientelă în cadrul Grupului - Agenția, sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, în conformitate cu dispozițiile art.61 lit. (a) coroborate cu dispozițiile art.264 alin.(1) lit. (f) din Codul muncii și Capitolul 2 pct.2 - 4 din Instrucțiunile N 914 - Sancțiunile și aplicarea acestora în cadrul - Generale.
S-a reținut că, în fapt, în luna decembrie 2007, contestatorul a acordat un împrumut în valoare de 20.000 lei (RON), colegului său de serviciu.
Conform mailurilor descoperite la data de 13.03.2008, în căsuța de mail a salariatului împrumutat, acesta trebuia să restituie suma împrumutată la sfârșitul lunii ianuarie 2008.
baza de date al lui, pârâta a descoperit două mailuri de amenințare trimise de contestator, prin intermediul poștei interne a băncii, prin folosirea calculatorului de serviciu, în timpul programului de lucru.
S-a mai reținut că la data de 27.03.2008, salariatul împrumutat a restituit contestatorului banii împrumutați de la acesta, iar la data de 28.03.2008, a dat o declarație scrisă, în care afirmă că, alături de banii împrumutați, trebuia să primească și o sumă echivalentă cu banii pe care i-a pierdut, prin devalorizarea, în timp a sumei respective, întrucât nu a mai putut să achiziționeze un al doilea teren, a cărui valoare dublat în ultimele trei luni.
S-a apreciat că, prin aceasta, contestatorul a încălcat instrucțiunile privind utilizarea mijloacelor de informare ale pârâtei, săvârșind, astfel, o abatere gravă.
S-a mai reținut că, totodată, contestatorul a mai încălcat și anexa la Codul d eontologic, în care se stipulează că: în relațiile din cadrul salariații trebuie să fie onești, corecți, să-și respecte colegii și să fie un exemplu de conduită etică.
Instanța de fond a constatat că, de altfel, contestatorul a și recunoscut, în totalitate, faptele comise și a afirmat că a procedat în mod greșit atunci când a încercat să își recupereze bani prin transmiterea unor amenințări colegului său, prin intermediul mail-urilor trimise.
Astfel, a constatat că salariatul a mai încălcat și Regulamentul de Ordine Interioară, în care se prevede că salariații trebuie să respecte măsurile luate de bancă, pentru desfășurarea normală a muncii și pentru prevenirea acțiunilor care pot conduce la tulburarea climatului de lucru, cât și instrucțiunile 1015 - utilizarea mijloacelor de comunicare electronică, în care se prevede că este interzisă transmiterea, retransmiterea sau publicarea de mesaje destinate hărțuirii sexuale sau morale, amenințări, insulte sau alte afirmații neprincipiale, contrar legilor în vigoare.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a respins, ca nefondată, contestația împotriva deciziei de concediere disciplinară nr.28 din data de 03.04.2008, emisă de către angajator, în speță, pârâta Generale - (filele 8 și 9 dosar fond).
Totodată, tribunalul a respins, ca nefondată și excepția nulității absolute a deciziei de concediere, reținând că și-a recunoscut contestatorul fapta, pe care a caracterizat-o ca fiind o încercare disperată de a-și recupera banii împrumutați colegului său de serviciu și, în același timp, a mai reținut că pârâta a ținut cont de circumstanțele personale, privind rezultatele profesionale ale contestatorului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, motivat în termenul legal, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-contestator susține că hotarârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc. civilă, raportate la dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 Cod proc. civilă și ale art.268 alin.2 lit."c" din Codul muncii.
Recurentul arată că el a contestat o decizie de concediere emisă în temeiul dispozițiilor art.61 lit."a" din Codul muncii, ci nu în temeiul dispozițiilor art.64 lit."a" Codul muncii, cum greșit se arată în dispozitivul hotarârii atacate.
Susține că nu se face nici o mențiune in dispozitivul hotaririi recurate despre faptul ca el a invocat excepția nulității absolute a deciziei de concediere si ca aceasta a fost respinsa, totodată hotarirea nefiind motivata in drept, potrivit art.261 pct.5 pr.civ. care reglementează necesitatea redactării si a motivelor de drept care au format convingerea instanței, precum si a celor pentru care au fost înlăturate cererile părtilor.
Instanța de fond, mai susține recurentul, nu arată argumentele de text care i-au format convingerea, reținând doar ca, prin recunoașterea faptei de către contestator, s-a indeplinit cerința imperativa a legii privind menționarea motivelor pentru care au fost inlaturate apărările acestuia si ca astfel, a fost posibila acoperirea nulității absolute a deciziei de concediere, emisa cu nerespectarea acestei cerințe.
De asemenea, arată recurentul, în mod gresit instanța de fond a respins excepția nulității absolute a deciziei de concediere, in raport de dispoz.art.268 alin.2 lit."c" Codul muncii, text potrivit căruia decizia de sancționare disciplinara trebuie sa cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute si motivele pentru care au fost înlaturate apărările formulate de salariat, în cazul efectuării cercetării administrative prealabile.
Ca urmare, apreciază că este vădit nelegala reținerea instanței de fond în sensul ca aceasta cerința imperativă, a art.268 alin.2 lit."c" Codul muncii, stabilită în sarcina angajatorului, ar fi îndeplinită doar prin recunoașterea faptei, de către contestator.
Menționează că, mai ales, având în vedere și faptul că reprezentantul sindicatului, prezent la cercetarea disciplinara, s-a opus aplicării acestei sancțiuni extreme - a concedierii disciplinare - apreciind ca aceasta este prea severa în raport de fapta savirsita si de circumstanțele personale ale contestatorului, care era bine apreciat din punct de vedere profesional.
De altfel, învederează recurentul, în tot cuprinsul hotărârii atacate nu exista, practic, nici o motivare a acesteia, singurul text de lege fiind menționat doar în dispozitivul hotărârii și acesta referindu-se la concedierea reclamantului în temeiul art.64 lit."a" din Codul muncii, însă și acest text este indicat grreșit, pentru ca el a fost concediat, de fapt, în temeiul dispozițiilor art.61 lit. "a" din Codul muncii.
Mai susține că practica judiciară este în sensul că se sancționează numai fapta savârșită cu vinovăție și de o anumită gravitate, analizată atât sub aspectul tuturor elementelor și împrejurărilor de fapt în care a fost comisă, cât și a circumstanțelor personale ale autorului, faptă care tulbură profund activitatea angajatorului și face imposibilă continuarea relațiilor de muncă, acesta fiind motivul pentru care el a solicitat înlocuirea sancțiunii extreme, a concedierii, cu aceea reducerii salariului cu 10 % pe 3 luni, instanța nefăcând nici o referire in dispozitivul hotărârii la acest capăt de cerere si nici nu se regăsește, in considerentele acesteia, vreun argument de fapt sau de drept, prin care să se motiveze respingerea acestei solicitări.
Nu indică temeiurile de drept ale cererii de recurs, invocând doar dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 9 - 13 din dosarul de recurs), intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
La cererea recurentului, s-a administrat proba cu înscrisuri, încuviințarea probei cu înscrisuri, prilej cu care au fost depuse, la filele 16 - 28 din dosarul de recurs, o caracterizare ce emană din partea directorului Agenției, precum și decizia civilă nr.318/15.02.2007 a Curții de Apel Alba Iulia - Secția Pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale pronunțată în dosarul nr-, cu titlu de practică judiciară.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinăre, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, îl va respinge, ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenta nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 Cod proc. civilă, apreciază că, dezvoltarea motivelor de fapt formulate, face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc. civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea are în vedere Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003), care reglementează, prin norme imperative, cazurile și condițiile în care poate avea loc încetarea contractului individual de muncă al salariatului.
În ceea ce privește concedierea disciplinară, în Codul muncii este prevăzută strict, prin norme cu un vădit caracter de protecție a salariatului, procedura ce trebuie parcursă de către angajator, cu prilejul emiterii deciziei de concediere, cât și cerințele obligatorii de fond și de formă ale unei atari decizii.
Astfel, sunt reglementate atât cerințe legale prealabile, cât și concomitente actului de concediere, în scopul de a se preveni eventualele abuzuri ale angajatorului, într-o astfel de situație.
Încălcarea dispozițiilor legale imperative cu privire la emiterea deciziei de concediere disciplinară este sancționată cu nulitatea, legiuitorul folosind chiar sintagmanulitate absolută, pentru a înlătura orice dubiu asupra felului nulității ce intervine.
Ca urmare, Curtea apreciază că în mod justificat susține recurentul-contestator, sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale, care au ca scop, pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii, iar, pe de altă parte, pentru a se garanta stabilirea exacta a faptelor și de a se asigura dreptul la apărare al salariatului, evitându-se, astfel, aplicarea unor sancțiuni injuste.
În speță, așa cum a reținut prima instanță, în cadrul cercetării disciplinare prealabile, contestatorul și-a recunoscut faptele, în totalitate, asumându-și vina de a fi procedat greșit atunci când a încercat să își recupereze bani împrumutați colegului său, prin transmiterea unor amenințări acestuia, pe calea unor mail-urilor trimise prin intermediul mijloacelor logistice ale angajatorului.
Față de acest aspect, apare ca fiind lipsită de conținut juridic susținerea recurtentului-contestator, în sensul că decizia de concediere disciplinară nu ar îndeplini cerințele legale de formă și de fond, câtă vreme nu au fost menționate, în curpinsul acesteia, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, astfel că decizia contestată nu ar respecta cerința prevăzută de dispozițiile art.268 lit."c" din Codul muncii.
Este adevărat că textul de lege susmenționat prevede această obligație a angajatorului, emitent al deciziei, însă, apărările salariatului ar fi putut fi înlăturate, numai în situația în care ele ar fi fost formulate. Ori, în speță, recurentul-contestator a recunoscut întocmai săvârșirea faptelor, asumându-și vina și cerând doar aplicarea unei sanțiuni mai ușoare, scop în care el a invocat conduita sa profesională bună. Ca urmare, Curtea apreciază că înlăturarea recunoașterii salariatul nu poate fi decât un non sens logico-juridic, astfel că afirmațiile recurentului-contestator nu se susțin.
Cu privire la faptul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat cu privire la cererea salariatului de a se înlocui sancțiunea extremă - a concedierii disciplinare - cu o sancțiune mai puțin severă și anume, cu aceea a reducerii salariului de bază pe o perioadă de 1 - 3 luni cu 10% - sancțiune prevăzută de dispozițiile art.264 alin.1 lit."d" din Codul muncii, Curtea apreciază că și aceste critici, formulate de recurentul-contestator sunt nefondate, astfel că le va înlătura ca atare.
În acest sens, Curtea reține că, atât timp cât instanța e fond a concluzionat că sancțiunea concedierii disciplinare este, în cazul recurentului-contestator, tocmai sancțiunea ce se impunea a fi aplicată, în raport de circumstanțele reale, cât și de cele personale și, totodată, această sancțiune extremă este proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de acesta, de aici reiese cu claritate că prima instanță a considerat că sancțiunea prevăzută de dispozițiile art.264 alin.1 lit."d" din Codul muncii, cerută de recurentul-contestator, ar fi prea puțin severă (prea ușoară), cererea de înlocuire a sancțiunii apărând ca neîntemeiată.
Pentru toate considerentele expuse și având în vedere că aspectele rezultate din înscrisurile administrate de recurentul-contestator nu sunt de natură a susține afirmațiile acestuia, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, fapt pentru care o va menține, ca atare. Astfel, înscrisul denumit "" este, de fapt, o declarație cu caracter extrajudiciar, astfel că nu poate fi valorificat în cauză, dat fiindprincipiul nemijlociriiși, totodată, inadmisibilitatea probei cu martori în faza recursului, iar cât privește practica judiciară, aceasta nu costituie izvor de drept în sistemul românesc de drept.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr.2734 din data de 04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata GENERALE -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 05.06.2009
Jud.fond: -;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1140/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3514/2009. Curtea... → |
|---|
