Contestație decizie de sancționare. Decizia 1218/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(7383/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1218R
Ședința publică din 26.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Zuluf Petronela Iulia I
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul, împotriva sentinței civile nr.3183 din data de 14.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28499/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie " ".
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 20.02.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 25.02.2009 și pentru azi 26.02.2009 când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3183 din data de 14.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28499/3/LM/2007, a fost respinsă ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie " ", și a fost obligat contestatorul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, între părți au existat raporturi de muncă începând cu data de 1.03.1998, în temeiul contractului individual de munca înregistrat la intimat sub nr.-/1.03.1998, reclamantul desfășurându-și activitatea în calitate de cercetător științific.
Raporturile de muncă au încetat, în baza deciziei nr.123/3.03.2005 emisă de intimată, însă actul de concediere a fost desființat prin decizia civilă nr.1942R/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, stabilindu-se în sarcina intimatului obligația de reîncadrare a contestatorului în postul deținut anterior concedierii.
Reintegrarea contestatorului în postul de cercetător științific în cadrul Departamentului Managementul Deșeurilor a avut loc începând cu data de 23.02.2007, în baza deciziei nr.185/14.03.2007 emisă de intimat.
Prin decizia nr.37/23.07.2007 intimatul a aplicat contestatorului sancțiunea constând în suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă de 5 zile lucrătoare, în baza art.264 alin.1 lit.b din codul muncii. S-a reținut în decizia de sancționare că salariatul se face vinovat de faptul că a refuzat să semneze fișa postului și angajamentul, documente ce constituie anexe la contractul individual de muncă.
Decizia a fost comunicată salariatului la data de 24.07.2007, sub semnătură, constând în adresa înregistrată la intimat cu nr. 1876/24.07.2007.
Contestatorul a invocat nulitatea actului prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a sa, motivând că decizia nu conține motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale în timpul cercetării prealabile și că nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare, deoarece refuzul de a semna fișa postului este justificat de faptul că aceasta este diferită de fișa postului existentă anterior concedierii, intenția intimatului fiind aceea de a nu respecta obligația de reintegrare în postul deținut anterior concedierii.
Articolul 263 alin.1 din Codul muncii instituie dreptul angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi în cazul în care aceștia au săvârșit abateri disciplinare. Decizia de sancționare trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor art.263 - 268 Codul muncii.
Prin actele depuse la dosar s-a dovedit că măsura aplicării sancțiunii disciplinare a fost dispusă ca urmare a efectuării cercetării disciplinare, prin parcurgerea procedurii reglementată de art.267 codul muncii, în sensul că reclamantul a fost convocat în scris în vederea cercetării disciplinare, prin adresa nr.6340/4.07.2007, pe care a primit-o sub semnătură, că acesta s-a prezentat la cercetarea disciplinară stabilită pentru data de 12.07.2007, fiind astfel în măsură să-și exprime punctul de vedere, potrivit procesului verbal nr.6607/12.07.2007.
Verificând conținutul deciziei de sancționare, instanța constată că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de art.268 alin.2 din codul muncii, respectiv este descrisă fapta ce constituie abatere disciplinară, sunt precizate prevederile din fișa postului și din normele interne care au fost încălcate, respectiv art.13, art.14.1, art.14.15 din regulamentul de ordine interioară, art.25 din contractul colectiv de muncă al intimatului și art.39 alin.2 lit.a și c din codul muncii, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă să judece contestația.
Critica formulată, în sensul că nu sunt menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării prealabile, nu poate fi reținută întrucât actul contestat conține aceste mențiuni, pe pagina a doua fiind enumerate considerentele pentru care s-au înlăturat apărările salariatului. De altfel, însuși contestatorul se contrazice în această privință, prin cererea de chemare în judecată susținând nulitatea deciziei pentru lipsa mențiunilor referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale, precum și faptul că încercările intimatului de a motiva respingerea apărărilor sale sunt puerile, de unde rezultă că de fapt sunt menționate aceste motive ale înlăturării apărărilor, însă sunt apreciate de contestator ca insuficiente. Acest aspect, referitor la temeinicia motivelor pentru care intimatul a înlăturat apărările formulate de salariat, vizează însă cercetarea îndeplinirii condițiilor răspunderii disciplinare și nu este de natură să atragă nulitatea actului de sancționare pentru neîndeplinirea unei condiții de formă.
Prin adresa nr.3320/2.04.2007 s-a comunicat reclamantului fișa postului deținut ca urmare a reintegrării, semnătura de primire a salariatului fiind aplicată pe înscrisul menționat. Cu adresa nr.6152/28.06.2007, reclamantul a fost invitat la compartimentul resurse umane pentru ziua de 29.06.2007, pentru a semna fișa postului și angajamentul. Refuzul salariatului de a semna cele două documente rezultă din mențiunile aplicate pe adresa nr.6152/28.06.2007 de către însuși reclamantul, care sub semnătură a precizat "voi semna fișa postului și angajamentul după ce se va încheia act adițional la contractul individual de muncă corespunzător".
Săvârșirea faptei ce a stat la baza sancționării disciplinare a contestatorului a fost confirmată de acesta, prin cererea de chemare în judecată recunoscând că a refuzat semnarea fișei postului și a angajamentului, însă atitudinea sa a fost justificată prin faptul că fișa postului prezentată de angajator nu avea același conținut cu fișa postului existentă anterior concedierii.
Potrivit art.9.9 din regulamentul de ordine interioară, conducerii institutului și departamentelor de lucru le revine obligația de a întocmi pentru fiecare post și de a reactualiza anual, dacă este cazul, fișa postului, document din care decurg atribuțiile fiecărui salariat.
Articolul 25 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul intimatului prevede obligația salariaților de a respecta regulamentul de ordine interioară și angajamentul de fidelitate și confidențialitate ce constituie anexă la contractul individual de muncă.
Prin art.13 și art.14.1 din regulamentul de ordine interioară se instituie obligația salariaților de a respecta atribuțiile din fișa postului și prevederile contractului colectiv de muncă și ale regulamentului de ordine interioară, iar prin art.14.15 se prevede obligația salariaților de a respecta obligația de fidelitate față de angajator în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
De asemenea, potrivit art.39 alin.2 lit.a din codul muncii, salariatul are obligația de a îndeplini atribuțiile ce îi revin potrivit fișei postului, iar art.40 alin.1 lit.b reglementează dreptul angajatorului de a stabili atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condițiile legii și/sau în condițiile contractului colectiv de muncă aplicabil.
Fapta reclamantului de a nu-și îndeplini obligațiile stabilite prin normele interne, și anume de a-și însuși prin semnare fișa postului, prin care i se stabilesc atribuțiile specifice postului ocupat, are caracter ilicit, fiind în neconcordanță cu obligația asumată prin contractul individual de muncă, aceea de a îndeplini sarcinile de serviciu descrise în fișa postului, la art.3, a fost săvârșită cu vinovăție și constituie abatere disciplinară, potrivit art.263 alin.2 din codul muncii. S-a apreciat că sancțiunea a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv cu respectarea criteriilor prevăzute de art.266 din Codul muncii, că este proporțională cu gravitatea faptei.
Împrejurarea invocată de contestator, precum că refuzul său este legitim, fiind justificat de modificarea atribuțiilor stabilite prin fișa postului, cu intenția angajatorului de a nu respecta obligația stabilită prin hotărâre judecătorească, de a-l reîncadra pe același post deținut anterior concedierii, nu este de natură să îl exonereze de răspunderea disciplinară, căci din dispozițiile legale și din normele interne menționate rezultă că angajatorul are dreptul să reactualizeze anual, în situația în care se impune acest lucru, fișa postului, astfel că modificarea unora dintre atribuțiile pe care salariatul le deținuse anterior concedierii nu constituie un motiv justificat pentru a refuza executarea unei obligații legale, și anume aceea de a-și însuși și respecta atribuțiile din fișa postului. în situația în care contestatorul apreciază că unele dintre atribuțiile stabilite de către angajator sunt improprii postului de cercetător științific sau încalcă dispoziții legale sau dispoziții ale contractului colectiv de muncă aplicabil, acesta are dreptul să conteste în judecată atribuțiile respective, iar nu să refuze semnarea fișei postului, în care sunt stabilite toate atribuțiile specifice postului ocupat.
În ceea ce privește refuzul reclamantului de a semna angajamentul, s-a constatat că fapta nu poate constitui abatere disciplinară întrucât executarea acestei obligații vizează momentul încheierii contractului individual de muncă, căci cu acel prilej angajatul își asumă obligațiile de fidelitate și de confidențialitate. în speță, obligația aceasta se presupune că a fost executată sau trebuia să fie îndeplinită la data încheierii contractului individual de muncă, nefiind necesar a se reînnoi angajamentul la momentul reintegrării salariatului în postul deținut anterior concedierii, căci prin anularea măsurii concedierii raporturile de muncă sunt considerate că nu au încetat niciodată, ca o consecință a principiului efectului retroactiv al nulității actului juridic al concedierii.
Împotriva acestei sentin e a declarat recurs motivat, contestatorul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeiniciei.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 pr.civ. recurentul a susținut că este corectă reținerea instanței de fond precum că nesemnarea angajamentului nu poate atrage răspunderea disciplinară a contestatorului dar nu se poate reține că decizia contestată este legală și temeinică.
În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul a arătat că hotărârea atacată este nelegală și datorită faptului că a fost rezultatul unei analize trunchiate a probelor administrate, respectiv fără a se analiza buna credință cu care au acționat părțile în toată perioada de la concedierea ilegală și până la aplicarea sancțiunii disciplinare contestată în prezenta cauză.
Astfel, s-a arătat că intimata a încercat să-și acopere propria culpă ce se referă la neexecutarea întocmai a dispozitivului deciziei civile prin care s-a dispus reintegrarea contestatorului, acest aspect reieșind din copia carnetului de muncă, în care nu s-au făcut mențiunile cuvenite, din cele două procese verbale încheiate de executorul judecătoresc la 16.03.2007 și 8.05.2007 și din raportul de expertiză extrajudiciară care atestă că după data de 8.05.2007 intimatul mai datorează încă bani contestatorului.
Cu privire la documentele pe care angajatorul le dorea a fi semnate, recurentul a arătat că nu se justifica necesitatea semnării unei alte fișe a postului la data de 23.02.2007 deoarece prin reîncadrarea datorată concedierii ilegale, vechile documente erau valide. Având în vedere data prezentării la post a contestatorului, recurentul a arătat că se pune chiar problema tardivității emiterii deciziei contestate, în raport de dispozițiile art.268 alin.1 Codul muncii.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi reținut motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ.
deoarece din analiza sentinței recurate nu reiese o contradicție între considerentele acesteia și nici între considerente și dispozitiv, astfel cum susține recurentul.
Instanța de fond a reținut că recurentul a săvârșit o abatere disciplinară constând în neîndeplinirea obligației ce-i revenea de a semna fișa postului prin care i se stabileau atribuții specifice, refuzul legitim invocat de reclamant nefiind de natură a-l exonera de răspunderea disciplinară.
În mod eronat a susținut recurentul că instanța de fond a considerat, cu privire la obligația de semnare a angajamentului că, sub acest aspect decizia ar fi nelegală și netemeinică, deoarece aceasta nu a apreciat că decizia este sub acest aspect nelegală și netemeinică, iar considerentele instanței de fond sunt neechivoce, în sensul că salariatul avea obligația de a-și îndeplini obligațiile legale ce îi reveneau, iar refuzul acestuia de a-și îndeplini respectivele obligații a fost în mod corect sancționat de către angajator.
De asemenea, considerentele instanței de fond nu presupun contrarietate de motive, deoarece aceasta a pus în discuție momentul semnării angajamentului, neputându-se reține susținerea recurentului potrivit căreia aprecierea ca perfect legală a obligativității semnării fișei postului ar contrazice aprecierea cu privire la momentul în care un angajament de fidelitate și confidențialitate ar trebui semnat cu atât mai mult cu cât instanța de fond a considerat și semnarea acestuia ca fiind o obligație legală.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi reținut, deoarece motivele invocate de către recurent respectiv atitudinea intimatului față de acesta ca fiind una șicanatorie, în sensul că s-a încercat prin diferite mijloace printre care și solicitarea de a semna fișa postului și angajament, eludarea deciziei civile nr.1942/R/2005, pronunțată de către Curtea de Apel București, prin care se stabilea în sarcina intimatului obligația de reîncadrare a recurentului în postul deținut anterior concedierii, pot avea cel mult o valoare circumstanțială ce nu este de natură însă a reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
Nu poate fi reținută nici critica recurentului referitoare la lipsa de justificare a semnării celor două înscrisuri pe care acesta avea obligația de a le semna, deoarece atribuțiile prevăzute în fișa postului pot suferi anumite modificări în desfășurarea activității, fapt ce presupune imediata adaptare a acestora la realitățile muncii concrete, în acest sens fiind dispozițiile art.40 alin.1 lit.b din Codul muncii, precum și cele ale art.9.9 din Regulamentul de Ordine Interioară al intimatului potrivit cărora, conducerea institutului are obligația de a întocmi, pentru fiecare post și de a reactualiza anual, dacă este cazul, fișa postului, document din care decurg atribuțiile ce se înscriu în contractul individual de muncă al fiecărui salariat.
Nici tardivitatea emiterii deciziei contestate nu poate fi reținută, aceasta fiind emisă cu respectarea dispozițiilor art.268 alin.1 Codul muncii.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Garda Națională de Mediu, împotriva sentinței civile recurentul, împotriva sentinței civile nr.3183 din data de 14.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28499/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie " ".
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
25.03.2009
Jud. fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Zuluf Petronela Iulia
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 185/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2470/2009. Curtea... → |
|---|
