Contestație decizie de sancționare. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 126/
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în G,-, - 4,. 17 și intimata SC, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 1009/04.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul de muncă intervenit între părți, având ca obiect "contestație decizie de sancționare" împotriva deciziei numărul 1409/19.05.2008 emisăp de societatea recurentă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurentul contestator consilier juridic TIBER și pentru intimata SC consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursurile sunt la al doilea termen de judecată, legal motivate fiind scutite de taxă judiciară de timbru, după care:
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Reprezentantul recurentului contestatorsolicită admiterea recursului declarat de contestator pentru motivele ce urmează a fi expuse, învederând instanței că acestea vor susținute și ca punct de reper pentru respingerea recursului declarat de societatea intimată.
Solicită a se avea în vedere că recurentul contestator prin contestația introductivă a făcut uz de dispozițiile art. 53 alin. 4 din contractul colectiv de muncă prin care, angajații, pot beneficia în situații excepționale de 3 zile concediu de odihnă plătite. Deoarece cererea nu i-a fost aprobată, contestatorul a anunțat telefonic un coleg că nu se poate prezenta la serviciu deoarece este plecat din localitate. Societatea i-a aplicat sancțiunea de reducere a salariului cu 5 % timp de o lună.
Instanța de fond a dispus prin hotărâre înlocuirea acestei sancțiuni cu cea a aplicării avertismentului scris însă, pentru această sancțiune legiuitorul prevede îndeplinirea cumulativă a 3 condiții privind răspunderea disciplinară, acestea nefiind respectate, motiv pentru care solicită prin admiterea recursului înlăturarea definitivă a sancțiunii.
Depune concluzii scrise și pentru motivele expuse solicită respingerea recursului declarat de societatea intimată.
Reprezentantul societății recurente-intimatesolicită respingerea recursului declarat de contestator pentru aceleași considerente pe care le va expune în continuare ce constituie motivele pentru care solicită admiterea recursului declarat de societatea recurentă.
Astfel, susține că un concediu de odihnă, indiferent de numărul de zile solicitat, se efectuează potrivit unei programări cu atât mai mult cu cât societatea are un flux continuu de activitate.
Cererea salariatului a fost făcută printr-un intermediar și, deși cererea nu i-a fost admisă - aducându-i-se la cunoștință acest lucru - recurentul a lipsit la bunul său plac de la serviciu înregistrând 3 zile de absențe nemotivate. Deși angajatorul putea, în acest caz, să dispună desfacerea contractului de muncă, societatea l-a creditat acordându-i șansa de aplicare a unei norme dispozitive nu imperative și a-i aplica doar o sancțiune minoră pe care a apreciat-o îndestulătoare.
Contestatorul, prin nici un mijloc de probă, nu a făcut dovada că aceste zile de concediu erau programate. Solicită admiterea recursului societății în sensul menținerii deciziei de sancționare contestată.
Reprezentantul recurentului apreciază că în cazuri excepționale se pot admite proceduri excepționale care nu sunt prevăzute direct în contractul colectiv de muncă.
În replică, reprezentantul recurentei intimate, precizează că nu poate fi perturbată activitatea societății care desfășoară un flux continuu de activitate.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra cererilor de recurs, înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1009/04.09.2008 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata G
A fost înlocuită sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de o lună cu 5% aplicată contestatorului prin decizia nr. 1409/19.05.2008, cu sancțiunea "avertisment scris" și a dispus restituirea sumelor reținute în baza acestei decizii.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata " G ", anularea deciziei de sancționare nr. 1409/19.05.2008 sau înlocuirea sancțiunii cu avertisment și restituirea drepturilor salariale reținute.
În motivare a arătat că la data de 20.04.2008 a apelat la unul dintre colegii lui pentru a-și anunța maistrul să-i facă o notă plecare în concediu pentru următoarele trei zile, întrucât a apărut o problemă personală și nu poate veni la serviciu, dar mai avea dreptul la 3 zile de concediu de odihnă pe acest an, lăsate intenționat pentru situații de acest gen.
Când s-a întors la serviciu, a constatat că directorul uzinei nu i-a aprobat nota de plecare în concediu și a fost pontat absent nemotivat. Ca urmare a fost sancționat disciplinat prin decizia contestată.
A considerat că refuzul conducerii de a-i aproba cererea este nejustificat, întrucât este un bun profesionist, care a prestat sute de ore peste program, iar absența sa nu a creat nici un prejudiciu unității.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 268 și 281 din Codul Muncii.
În susținerea contestației, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
În motivare a arătat că sancțiunea aplicată este legală, întrucât, potrivit art. 55 alin. 4 din contractul colectiv de muncă, doar în cazuri excepționale se pot acorda maxim trei zile libere din concediul de odihnă, în afara planificării și asta doar la cererea motivată și susținută personal de angajat și cu aprobarea conducerii uzinei.
Deși i s-a comunicat salariatului că cererea nu i-a fost aprobată, acesta a refuzat să se prezinte la serviciu, cumulând trei absențe nemotivate, care ar fi putut să atragă chiar concedierea lui.
Cu toate acestea a fost sancționat doar cu reducerea salariului cu 5% pe durata de o lună.
În combaterea susținerilor contestatorului s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reținut următoarele:
Contestatorul este salariatul societății intimate, în funcția de strungar iar prin decizia nr. 1409/19 mai 2008 fost sancționat cu reducerea salariului de bază cu 5% pe durată de o lună, în temeiul disp. art. 264 lit. "d" din Codul Muncii pe motiv că în perioada 21-23.04.2008 salariatul a lipsit nemotivat.
În esență, contestatorul, care mai avea dreptul la trei zile de concediu de odihnă, a solicitat efectuarea acestora prin intermediul unui coleg, având de rezolvat o problema personală în acea perioadă.
A fost informat la data de 21.04 că cererea nu i-a fost admisă și trebuie să se prezinte la serviciu, dar era deja plecat din localitate, iar față de importanța problemei pe care o avea de rezolvat, a considerat că nu se poate întoarce.
Răspundere specifică relației de muncă, răspunderea disciplinară intervine ori de câte ori persoana angajată încalcă, prin fapta săvârșită cu vinovăție, obligația de a respecta disciplina muncii.
Răspunderea disciplinară presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerințe:
- existența unor abateri de la obligațiile de serviciu ale salariatului, inclusiv încălcarea normelor de comportare;
- fapta salariatului să fie săvârșită cu vinovăție;
- prin fapta sa salariatul să fi adus atingere ordinii necesare bunei desfășurări a activității în unitate.
Persoanei vinovate de săvârșirea unei abateri disciplinare, i se aplică o pedeapsă, aceasta având un caracter precumpănitor moral sau material după caz, în funcție de gravitatea abaterii săvârșite.
În prezenta cauză, este evident că reclamantul nu a respectat în litera ei procedura prevăzută de contractul colectiv de muncă cu privire la zilele libere din concediul de odihnă, în afara planificării, iar după ce a aflat că cererea nu i-a fost aprobată, nu s-a întors la serviciu, asumându-și consecințele acestei fapte.
Dar, gravitatea abaterii trebuie judecată în raport de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de gradul de vinovăție a salariatului, de consecințele faptei sale și de comportarea generală la serviciu.
Trebuie avut în vedere că există situații care impun prezența urgentă a unei persoane într-un anumit loc, pentru rezolvarea unei probleme care nu poate fi amânată, situație invocată și de reclamant.
Acesta nu a plecat pur si simplu de la serviciu, fără nici o justificare, ci și-a anunțat un coleg, care, l-a rândul său i-a adus la cunoștință șefului această situație, știind și faptul că mai are dreptul la 3 zile libere din concediul de odihnă.
Unitatea nu a făcut dovada că prezența acestui salariat era imperios necesară în perioada 21-23.04.2008, mărginindu-se să afirme că era dreptul directorului să aprobe sau nu cererea, iar acesta nu i-a aprobat-
De asemenea trebuie avut în vedere și faptul că salariatul este la prima abatere, are un comportament bun la locul de muncă și este un meseriaș bun, care lucrează pe o mașină unicat, situație care rezultă din raportul de cercetare disciplinară.
Instanța a apreciat că pentru fapta săvârșită de contestator sancțiunea cu avertismentul este suficientă, și în consecință a admis în parte acțiunea și a înlocuit sancțiunea aplicată de unitate, dispunând și restituirea sumelor reținute.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatorul, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Cu toate că instanța a redat condițiile pe care o situație dată trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ pentru a fi angajată răspunderea disciplinară a unui salariat, aceasta nu a coroborat în mod corect teoria cu situația concretă a sa, menținând totuși o sancțiune pentru o faptă de care nu se consideră vinovat.
Instanța trebuia să aibă în vedere la pronunțarea sentinței faptul că atitudinea celor aflați la conducere, care au respins cererea sa de acordare a celor 3 zile de concediu de odihnă denotă reaua credință cu care a fost tratat, punându-l în situația de a cumula trei absențe nemotivate.
Instanța trebuia să dispună și plata celor trei zile de concediu de odihnă efectuat în perioada 21-23.04.2008 consecință ce ar fi decurs în mod logic dacă i s-ar fi admis în tot contestația.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul admiterii în tot a contestației și a desființării în tot a deciziei de sancționare nr. 1409/19.05.2008 emisă de intimată.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 299 și urm. art. 304 pct. 7, 9.pr. civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și intimata G, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că unitatea nu a făcut dovada că prezența salariatului era imperios necesară în perioada în discuție, fiind în contradicție cu prev. art. 39 alin. 2 lit. d corob. cu art. 40 alin. 1 lit. e și art. 263 alin. 1 din Codul Muncii.
Numai în cazuri excepționale se pot acorda maxim trei zile libere plătite din concediul de odihnă, în afara programării anuale deci contestatorul avea obligația obținerii aprobării acestei cereri din parte conducerii uzinei în care este încadrat.
Instanța de fond nu a luat în considerare, la stabilirea gravității abaterii disciplinare, atitudinea psihică a salariatului față de obligația de a respecta reglementările interne.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației ca nefondată.
În drept, a invocat disp. art. 299 și urm. pr. civilă.
Intimata Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de contestatorul întrucât nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9.pr.civilă.
Și contestatorul a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către intimată, considerându-se nevinovat.
Examinând recursurile pe baza motivelor arătate de recurenți, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că ambele sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Motivele de recurs indicate de către recurentul contestator referitoare la nevinovăția sa nu sunt întemeiate.
Astfel, corect a reținut prima instanță faptul că recurentul contestator a încălcat totuși prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Disp. art. 53 alin. 4 din contractul colectiv de muncă prevăd că, în cazuri excepționale, la cerere, cu aprobarea Directorului de uzină, salariatul poate beneficia separat sau cumulat de maxim trei zile libere plătite din concediul de odihnă pentru rezolvarea unor probleme personale.
Deci, este prevăzută în mod imperativ, aprobarea cererii de către directorul de uzină (în speță, directorul " schimb").
Ori, contestatorul recurent, fără a aștepta aprobarea prevăzută în contract, a lipsit de la serviciu 3 zile (în declarația aflată la fila 18 din dosarul de fond, dată chiar de către contestator, acesta precizează faptul că a fost anunțat a doua zi că nu i s-a aprobat nota de concediu însă nu a putut veni la serviciu).
Practic, contestatorul a plecat de la locul de muncă, fără să se intereseze dacă i se aprobă sau nu cererea de concediu, asumându-și astfel riscul de a fi sancționat disciplinar.
Contrar celor susținute de către contestator, conducerea societății nu avea obligația de a aproba cererea de concediu întocmită în condițiile art. 53 alin. 4 din contractul colectiv de muncă, norma fiind dispozitivă și nu imperativă pentru unitate (așa cum rezultă din interpretarea gramaticală a textului, folosindu-se verbul "poate"). Astfel, este la latitudinea angajatorului de a aprecia dacă aprobă sau nu o astfel de cerere de concediu și de asemenea, de a aprecia asupra caracterului excepțional al cazului invocat de salariat. Se are în vedere și faptul că norma prevăzută la alineatul 4 al art. 53 are caracter de excepție în raport de normele generale care reglementează modul de programare a concediilor de odihnă astfel că unitatea, prin sancționarea contestatorului, nu a comis nici un abuz. Clauza contractuală este clară, neechivocă și nu este nevoie de nici o altă, procedură de aprobare, singura condiție fiind doar aprobarea cererii de către directorul uzinei la care lucrează efectiv salariatul.
riscuri indicate de către contestator și un eventul "cumul de sancțiuni" sunt simple supoziții fără nici un efect juridic, iar aspectul pe care trebuie să îl verifice instanța este dacă fapta săvârșită întrunește condițiile unei răspunderi disciplinare prevăzute de art. 263 din Codul Muncii.
Față de aceste considerente, sentința primei instanțe este legală și temeinică fiind corect reținută vinovăția contestatorului.
În ceea ce privește recursul declarat de intimata. G A, și acesta este neîntemeiat, întrucât prima instanță a individualizat corect sancțiunea aplicată cu referire la criteriile prevăzute de art. 266 din Codul Muncii, sancțiunea reducerii salariului fiind exagerată raportat la gravitatea faptei săvârșite, la împrejurările în care a avut loc, la persoana salariatului care nu a mai fost sancționat disciplinar și la faptul că nu s-a produs nici un fel de consecință.
Atitudinea psihică a salariatului contestator de care face vorbire intimata recurentă nu are nici o relevanță în cauză, nefiind cuprinsă în criteriile de individualizare prevăzute de art. 266. Este dreptul salariatului de se apăra în ce mod consideră că îi este favorabil și atitudinea sa psihică nu poate influența aplicarea unei anumite sancțiuni ci gravitatea faptei, gradul de vinovăție sau alte împrejurări de fapt.
În consecință, în mod corect prima instanță a dispus înlocuirea sancțiunii reducerii salariului, prevăzută de art. 264 lit. d cu cea a "avertismentului scris" prevăzută de art. 264 lit. a din Codul Muncii.
Față de toate motivele expuse mai sus, se constată că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică din toate punctele de vedere, nefiind incidente nici unul din cazurile de recurs invocate, urmând a fi respinse ca nefondate în baza disp. art. 312 alin. 1. pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de contestatorul, domiciliat în G,-, - 4,. 17 și intimata SC, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 1009/04.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 3: Benone Fuică |
Grefier, |
: - -
: 2 ex.//06 Martie 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: C-tin/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Benone Fuică
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 134/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 20/2010. Curtea de... → |
|---|
