Contestație decizie de sancționare. Decizia 1268/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1268/2009
Ședința publică din 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționare recursului declarat de pârâta SC SRL D împotriva sentinței civile nr.550/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr.593/97/11.02.2008 contestatoarea a chemat în judecată pe intimata SC SRL, solicitând:
- a se constata nulitatea absolută a deciziei nr.21/22.01.2008 prin care a fost sancționată disciplinar cu retrogradarea din funcția de director economic în cea de contabil pentru o perioadă de 60 de zile;
- a se dispune reintegrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale de care a fost lipsită ca urmare a executării deciziei;
- anularea actului adițional al contractului individual de muncă încheiat ca urmare a aplicării deciziei de sancționare disciplinară și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă;
- obligarea societății pârâte la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii petenta a arătat că este angajată la societatea intimată în calitate de director economic, iar decizia prin care a fost sancționată disciplinar cu retrogradare în funcție pe o perioadă de 60 de zile a fost emisă fără a fi convocată în scris și fără a se efectua cercetarea prealabilă, fiind nulă deoarece s-a emis cu încălcarea disp.art.267 Codul Muncii.
În legătură cu temeinicia deciziei, s-a arătat că nu se face vinovată de abaterile reținute în sarcina ei întrucât deși corespunde adevărului că la data de 21.01.2008 a fost chemată după orele de program de numitul pentru a răspunde unor întrebări și acesta susținând că este împuternicit, de administratorul societății, refuzul ei de a răspunde la întrebările puse a fost justificat de faptul că nu i s-a prezentat împuternicirea respectivă.
În legătură cu despăgubirile morale solicitate, petenta a precizat că a fost angajată ca director economic, având două contracte de muncă, respectiv un contract individual cu societatea intimată și unul pentru 2 ore pentru SC SRL, ambele societăți având aceiași asociați și administratori. Intrucât cu aceeași structură a asociaților și administratorilor există mai multe societăți comerciale, practic, a desfășurat activitatea pentru întregul grup de societăți, lucrând de dimineața până seara, neglijându-și de multe ori familia și interesul personal. Nu a fost sancționată niciodată, munca a fost complexă, de o maximă responsabilitate, iar mediul în care a fost obligată să lucreze 6 ani a fost total ostil, fiecare dintre cei patru administratori având puteri depline, iar între aceștia existând de multe ori disensiuni în legătură cu conducerea societății. Astfel, pretenția d-nului de a impune regula din nota internă reprezintă de fapt o modificare a actului constitutiv fără acordul tuturor asociaților; a mai invederat contestatoarea că în ceea ce privește cea de-a doua abatere constând în neachitarea stopajului la sursă, nu se face vinovată deoarece a respectat dispozițiile administratorilor de a plăti în principal băncile pentru a evita incidentul bancar.
Prin cererea depusă la termenul de judecată din 06.05.2008, contestatoarea a precizat că solicită reintegrarea în funcția avută până la data de 11.02.2008, dată la care, contractul de muncă a încetat în baza art.55 lit.b Codul Muncii în conformitate cu decizia nr.6/07.03.2008 iar plata drepturilor salariale să se facă pentru perioada 22.01.2008 - 11.02.2008.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat a se dispune respingerea acțiunii reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor s-a arătat că petenta a fost sancționată disciplinar datorită neîndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor de serviciu, însă cum în data de 11.02.2008 contractul de muncă i-a încetat prin acordul părților, decizia de sancționare și-a produs efectivele doar până la această dată și ca urmare, cererea prin care solicită constatarea nulității deciziei este nefondată și inadmisibilă, o astfel de cerere fiind fără obiect.
Sub aspectul legalității, s-a precizat că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege, decizia cuprinzând toate datele necesare potrivit disp.art.268 alin.2 Codul Muncii, iar referitor la temeinicie, intimata a subliniat că reclamanta, în mod nejustificat, în sfidarea persoanelor îndreptățite să reprezinte pe administratorii societății, a refuzat să ia cunoștință despre faptul că toate actele care implicau financiar societatea trebuiau semnate și de către administratorul; a refuzat să dea explicații despre această atitudine în fața administratorului, nu și-a executat obligațiile privind stopajul la sursă și a avut o atitudine necuviincioasă.
S-a mai susținut că reclamanta a avut un venit substanțial ce se circumscrie sumei de 483 lei, venit care a fost acordat tocmai pentru a fi motivată în executarea exemplară a sarcinilor de serviciu, însă aceasta s-a făcut vinovată și de producerea unui prejudiciu societății prin furnizarea unor mărfuri la SC SRL, societate în care este administrator.
In ceea ce privește reintegrarea în funcția avută, s-a arătat că această cerere este lipsită de obiect în condițiile în care a fost emisă decizia nr.6/2008 (de încetare a contractului de muncă prin acordul părților) iar daunele morale solicitate nu pot fi primite în condițiile Codului muncii cu atât mai mult cu cât, decizia de retrogradare este temeinică și legală.
Prin acțiunea civilă nr.550/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus, contestația a fost admisă în parte. A fost constatată nulitatea deciziei de sancționare disciplinară. Intimata a fost obligată la plata diferențelor salariale aferente funcției de director economic și cele achitate pentru perioada 22.01.2008-11.02.2008, precum și a diferențelor cuvenite cu titlu de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei 28.01.2008-20.02.2008. A fost respinsă în rest contestația, A fost obligată intimata să-i plătească contestatoarei cheltuielile de judecată în sumă de 2000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajată în funcția de director economic la SC SRL, pentru aceeași funcție având încheiat și un contract individual de muncă cu timp parțial cu durată de 2 ore/zi cu SC SRL, ambele societăți desfășurându-și activitatea în aceeași locație și având aceeași structuri a asociaților și administratorilor.
Prin decizia nr.21/22.01.2008 emisă de SC SRL s-a dispus sancționarea d-nei cu retrogradarea, pe o durată de 60 de zile, din funcția de director economic în funcția de contabil.
În considerentele deciziei se reține că s-a avut în vedere referatul administratorului, din care reiese că salariata a săvârșit mai multe abateri disciplinare constând în refuzul semnării de luare la cunoștință a notei interne din 10.01.2008, neachitarea stopajului la sursă și refuzul de a răspunde întrebărilor administratorului la convocarea din 21.01.2008. S-a apreciat că au fost încălcate prev. Codului muncii, ale Regulamentului intern (art.27 pct.9 și 10) și ale Contractului colectiv de muncă aplicabil.
În ceea ce privește cercetarea disciplinară, s-a menționat că, deși angajata s-a prezentat la convocare în data de 21.01.2008, a refuzat să răspundă întrebărilor adresate.
Potrivit art.267 alin.1 Codul Muncii sub sancțiunea nulității absolute nici o sancțiune disciplinară, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Procedura cercetării disciplinare cuprinde mai multe faze, fiind expres reglementată în cadrul alin.2 - 4 ale art.267 Codul Muncii.
Astfel, o primă cerință esteconvocarea în scrisa salariatului de cătrepersoana împuternicită de către angajatorsă realizeze cercetarea, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii. În cursul cercetării, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor sale, constituie o condiție esențială, a cărei îndeplinire este obligatorie, deoarece, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerința legii a fost satisfăcută. Doar reprezentarea salariatului la convocarea făcută fără un motiv obiectiv, ori refuzul nejustificat de a răspunde conform convocatorului dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării prealabile.
Față de reglementările generale cuprinse în Codul Muncii, prin art.45 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SRL, precum și părin art.35 din Regulamentul intern se reglementează procedura aplicării sancțiunii, prevăzându-se obligativitatea constituirii unei comisii, convocarea salariatului de către comisia astfel constituită cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, stabilirea faptelor și urmărilor acestora, împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, comportamentul general al salariatului. Procedura stabilită la nivelul unității mai prevede obligativitatea consemnării lucrărilor comisiei de disciplină într-un registru de procese-verbale, precum și finalizarea lucrărilor comisiei printr-o propunere de aplicare sau neaplicare a unei sancțiuni disciplinare, în baza căreia, angajatorul va emite decizia de sancționare.
În speță, aceste cerințe nu au fost respectate. Astfel, convocatorul pentru efectuarea cercetării disciplinare nu a fost transmisă salariatului cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data convocării, ci în aceeași zi, nu a fost emis de comisia pentru cercetarea disciplinară și nu conține nici o precizare cu referire la obiectul cercetării. Dimpotrivă, din cuprinsul convocatorului depus de intimată rezultă că salariata a fost convocată după aplicarea sancțiunii, pentru a-și preciza poziția față de sancțiunea carei s-a aplicat" (fila 61).
Referatul a fost întocmit în numele unuia dintre administratori și nicidecum de o comisie împuternicită pentru realizarea cercetării și nu conține nici o mențiune din cele arătate în art.45 alin.4 și 6 din Contractul colectiv de muncă și art.35 din. Nu s-a făcut nici dovada consemnării lucrărilor comisiei în registrul de procese verbale.
Rezultă așadar că, cercetarea disciplinară nu a fost realizată în conformitate cu cerințele legale, actele întocmite având doar caracter formal, iar dreptul salariatului la apărare a fost cu certitudine încălcat. În fapt nu a existat nici o comisie, actele fiind întocmite de jurist și numitul (fila 57-58), în numele unuia dintre administratori,.
Chiar numitul a declarat că a hotărât, după consultarea cu juristul, să aplice o sancțiune (fila 113), aceeași persoană semnând toate actele întocmite pe parcursul cercetării disciplinare cât și decizia de sancționare (fila 57 - 58).
De asemenea, martorul - juristul societății a precizat că cercetarea abaterilor menționate a avut loc în aceeași zi, la cererea numitului, care i-a cerut să întocmească actele necesare sancționării petentei. A mai arătat acest martor că personal a redactat convocatorul și procesele verbale, (deci nicidecum comisia disciplinară) că s-a procedat la comunicarea convocatorului în aceeași zi și că, deși a întocmit actele nu a participat la verificarea neregulilor reținute în sarcina contestatoarei.
În plus, contrar celor menționate în adresa depusă din partea societății (fila 169), adresă semnată doar de reprezentant, - respectiv că decizia de sancționare a fost luată de persoana împuternicită, împuternicire însușită de consiliul de administrație, martorul a menționat că nu toți administratorii societății au fost de acord cu sancționarea petentei.
Conform art.29 din Actul constitutiv al SC SRL, mandatul de reprezentare poate fi acordat de administratori altor persoane doar pentruacte determinateși deci în formă autentică iar potrivit art.30, angajarea și salarizarea personalului se decide de administratori.
Ca urmare, cum nu s-a depus nici o împuternicire specială în favoarea numitului pentru îndeplinirea procedurii disciplinare și respectiv sancționarea disciplinară a contestatoarei, se apreciază că acesta nu avea competența de a emite decizia de sancționare, știut fiind că prerogativa disciplinară îi revine angajatorului.
Apărarea intimatei în sensul că acțiunea ar fi inadmisibilă, fiind lipsită de obiect întrucât, ulterior emiterii deciziei contestate raporturile de muncă au încetat, a fost înlăturată, întrucât decizia și-a produs efectele de la data comunicării, deci anterior încetării raporturilor de muncă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind reintegrarea în funcția avută, este de menționat că în cauză nu este vorba de desfacerea contractului individual de muncă ori modificarea contractului cu privire la funcția deținută cu caracter definitiv care să impună o eventuală repunere a părților în situația anterioară. Măsura retrogradării pe durată determinată de 60 de zile fiind anulată de instanță, se consideră că în fapt aceasta nici nu a existat, iar funcția deținută de petentă se păstrează pe toată durata derulării Contractului individual de muncă. În consecință, acest capăt de cerere va fi respins.
Despăgubirile solicitate constând în plata drepturilor salariale pe perioada 22.01.2008 - 11.02.2008, sunt parțial justificate, având în vedere că petenta a prestat efectiv activitatea doar în perioada 22.01.2008 - 25.01.2008, în perioada 28.01.2008 - 10.0.22008 fiind în concediu medical, astfel cum rezultă din pontajele depuse și certificatele medicale. Ca urmare, diferențele salariale rezultate din salariul aferent funcției de director economic (de la 5130 lei) și cel achitat prin luarea în considerare a salariului de contabil (2560 lei) se cuvin contestatoarei pentru zilele de 22.01.2008 _ 25.01.2008, când a fost prezentă la serviciu. Pentru perioada 28.01.2008 - 20.02.008, urmează a fi recalculate și achitate contestatoarei drepturile constând în diferențele cuvenite cu titlu de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă conform certificatelor medicale seria -, nr.- și seria -, nr.- (fila 25, 26) în raport cu salariul brut de 5130 lei, menționat în carnetul de muncă, avut anterior emiterii deciziei contestate.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea actului adițional la Contractul individual de muncă prin care s-a dispus modificarea funcției din director economic în contabil și rectificarea carnetului de muncă se reține că, în fapt, un atare act adițional nu există, funcția menționată în carnetul de muncă fiind modificată tocmai în baza deciziei de sancționare disciplinară cu retrogradarea în funcție nr.21/22.01.2008, contestată în dosarul de față și a cărei nulitate a fost contestată de instanță. Cum înscrierile din carnetul de muncă au fost efectuate de Inspectoratul Teritorial d e Muncă care nu este parte în proces, nu se poate dispune rectificarea carnetului de muncă, societatea intimată neavând atribuții în acest sens.
De vreme ce decizia nr.21/2008 este nulă, reclamanta urmează a se adresa ITM și a solicita ca în baza sentinței de față să se radieze toate mențiunile înscrise în carnetul de muncă în raport cu actul nul, în caz de refuz, fiindu-i deschisă calea plângerii conform proceduri speciale reglementate prin Decretul nr.92/1976.
In ceea ce privește daunele morale, instanța apreciază că aceste pretenții sunt nefondate.
Conform art.269 alin.1 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care, acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În speță, petenta a contestat sancțiunea disciplinară constând în retrogradarea în funcție pe o perioadă determinată de 60 de zile. Or, din probatoriul administrat, nu rezultă nicidecum că prin măsura aplicată, angajatorul i-ar fi cauzat reclamantei vreun prejudiciu de ordin moral, lezându-i onoarea, demnitatea ori personalitatea socială, imaginea din cadrul societății sau ar fi deteriorat relațiile acesteia cu ceilalți angajați. De altfel, este de subliniat că după aplicarea sancțiunii, contestatoarea s-a prezentat la serviciu doar trei zile, după care a fost în concediu medical până la data încetării raporturilor de muncă prin acordul părților.
Motivația privind condițiile în care și-a desfășurat activitatea, modul de organizare a muncii, puterea decizională a administratorilor în conformitate cu actul constitutiv al societății, etc. pe lângă faptul că nu are nici o acoperire probatorie, excede sancțiunii aplicate, care a făcut obiectul prezentei cauze, neexistând legătură de cauzalitate între fapta culpabilă a angajatorului și prejudiciul moral pretins, condiție esențială, în lipsa căreia nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatorului.
In plus, orice angajat are obligația de a-și îndeplini în mod corespunzător sarcinile de serviciu, și totodată, posibilitatea de a refuza executarea unor ordine vădit nelegale, prestarea orelor suplimentare ori de a pretinde plata acestora, precum și de a denunța contractul individual de muncă, în cazul în care consideră că acestea nu mai corespunde intereselor sale.
Sub acest aspect, pretenția contestatoarei pentru plata daunelor morale nu poate fi justificată, urmând a fi înlăturată susținerea în sensul că ar fi fost obligată să lucreze 6 ani de zile într-un mediu de lucru total ostil.
În baza art.274 Cod proc.civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată justificate de contestatoare în sumă de 2.000 lei reprezentând onorar avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea pârâtă solicitând admiterea acesteia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în principal a cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei, iar în subsidiar reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la cel mult 300 lei proporțional pretențiilor încuviințate.
În expunerea de motive arată că instanța de fond s-a pronunțat în data de 17.02.2009, iar chitanța avocațională este din data de 29.02.2009, deci în afara cadrului procesual.
Acțiunea contestatorului a avut cinci capete de cerere, doar unul dintre acestea fiind admis în parte astfel încât în temeiul art.276 Cod procedură civilă se impune acordarea doar în parte a cheltuielilor de judecată.
Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.304/1 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Apărătorul contestatorului a depus la dosar chitanța avocațială din data de 29.02.2009, cuantumul onorariului de avocat fiind în sumă de 2000 lei.
Cum hotărârea atacată cu recurs de societatea a fost pronunțată în data de 19.02.2009, s-ar putea aprecia că onorariul de avocat a fost achitat de contestatoare în afara cadrului procesual, așa cum susține intimata.
Se poate observa însă că este vorba de o simplă eroare materială, apărătorul ales al contestatoarei menționând ulterior că data reală a chitanței este 27.02.2008, în condițiile în care instanța de fond a fost sesizată cu cererea de chemare în judecată la data de 11.02.20008.
Societatea reclamantă nu a uzat de drepturile conferite de lege pentru dovedi că ne aflăm în prezența unui fals, astfel încât chitanța avocațială în discuție este de natură să producă efecte.
În sistemul legislației noastre procesuale, acordarea cheltuielilor de judecată se întemeiază pe culpa părții care a pierdut procesul. Legea nu impune exigența ca partea care a câștigat procesul să solicite plata cheltuielilor de judecată în anumite limite ale procesului. De aceea, obligarea la plata cheltuielilor de judecată poate fi solicitată și cu prilejul dezbaterilor cauzei în fond, așa cum este cazul și în speța de față.
Astfel, la termenul din 17.02.2009, când s-a procedat la dezbaterea cauzei în fond reprezentanta reclamantei a solicitat inclusiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, fapt de natură să confirme concluzia că în chitanța avocațială inițială a existat o simplă eroare materială.
Potrivit art.274 alin.3 cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocațiale, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În contextul acestei dispoziții legale, Curtea a apreciat că, în funcție de munca îndeplinită de avocat, onorariul de 2000 lei este rezonabil, astfel că nu se impune a fi micșorat așa cum pretinde societatea pârâtă.
Potrivit art.276 cod procedură civilă, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată putând face compensarea lor.
Este de reținut însă faptul că aprecierea la care se referă art.276 cod procedură civilă trebuie să fie în concordanță cu principiul acoperirii integrale a cheltuielilor ocazionate de promovarea acțiunii și să țină seama de culpa procesuală a fiecărei părți.
În acest sens, chiar dacă pretențiile reclamantei au fost admise doar în parte de instanța de fond, conform celor sus arătate, dată fiind culpa sa procesuală exclusivă, pârâta este ținută să acopere integral cheltuielile ocazionate de promovarea acțiunii.
Față de cele ce preced, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, inclusiv sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, în conformitate cu prevederile art.312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă SC SRL D împotriva sentinței nr.550/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2009.
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț - - |
Grefier, - - |
Red. CV.
Tehnored. SM
2ex/18.01.2010.
Jud.fond:,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 838/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3280/2009. Curtea... → |
|---|
