Contestație decizie de concediere. Decizia 838/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 838
Ședința publică de la 01 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de R împotriva sentinței civile nr. 280 din data de 5.03.2009 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimată fiind SC " "SA Bârlad.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul R asistat de avocat și consilierul juridic pentru intimata SC " "SA Bârlad.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen.
Avocat pentru recurentul R arată că nu are de formulat alte cereri.
Consilierul juridic pentru intimata SC " "SA Bârlad arată că la termenul trecut s-au depus la dosar înscrisuri noi de către recurent. Depune la dosar deciziile de concediere a celor trei persoane care au dat declarațiile notariale pentru a dovedi ca sunt în dușmănie cu societatea.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentul R solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii primei instanțe, admiterea acțiunii și reintegrarea recurentului. Arată că recurentul a mai fost concediat în anul 2005 după care a fost reintegrat. Precizează că clientul său a protestat că nu s-a mărit salariile și la muncitori, iar în replică societatea a vrut să-l treacă pe un alt post care era de muncitor necalificat. Acesta a refuzat iar atunci unitatea i-a trecut postul pe lista de restructurare. Consideră că se dovedește reaua credință a unității deoarece activitatea de mașinist a continuat, fiind realizat prin rotație de către cei care lucrează în secție. Mai arată că la patru luni de la concedierea recurentului a fost adus pe același post o altă persoană care a lucrat până atunci ca tractorist. Mai precizează că în Codul muncii se referă la "desființarea locului de muncă". Ca să fie o desființare reală și efectivă trebuie ca activitatea respectivă să nu mai fie desfășurată în societate. De asemenea cauza desființării trebuie să fie reală și serioasă și s-a dovedit că desființarea unui post calificat nu duce la creșterea rentabilității. Mai consideră că nu se poate da afară o persoană pentru refuzul de a semna actul adițional și că societatea a avut ceva cu angajatul daca asa ngajat o alta persoana după patru luni.
Consilierul juridic pentru intimata SC " "SA Bârlad solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. Arată că documentele depuse la dosar sunt ulterioare pronunțării hotărârii instanței de fond. Consideră că au toate documentele legale. Depune concluzii scrise la dosar.
Avocat pentru recurentul R arată că atunci când este vorba de parte mai puternică trebuie privit cu mai multă atenție situația deoarece aceasta are mai multe posibilități.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, sub nr- din data de 21 martie 2008, Raf ormulat, în contradictoriu cu SC "" SA Bârlad, contestație împotriva Dispoziției 26 din 18 martie 2008 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă înregistrat la. sub nr. 12020/634 din 31.08.2000. A solicitat anularea deciziei, reintegrarea pe post, plata drepturilor salariale indexate și actualizate și acordarea de daune morale în cuantum de 12000 Euro, iar ulterior 30000lei (fila 188).
În motivarea contestației, s-a susținut că decizia atacată este nulă, întrucât nu a fost acordat preaviz și nu există acte justificative aflate la baza referatului Direcției resurse umane față de care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă. Nu s-a publicat hotărârea privind reorganizarea activității.
A mai arătat contestatorul că, în realitate, nu a avut loc o reorganizare efectivă a activității secției și că activitatea desfășurată de acesta, de mașinist intern, este efectuată de o altă persoană. Motivul real pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă este faptul că a exista un litigiu de muncă cu societatea, litigiu pe care l-a câștigat și că de mulți ani a fost hărțuit și i s-a schimbat în mod repetat locul de muncă.
Nu au fost indicate criteriile în baza cărora contestatorul a fost desemnat pentru desfacerea contractului de muncă, iar concedierea, în lipsa unor criterii obiective, a dus la un abuz. Mai mult, acesta a urmat cursuri de calificare ca deservent stivuitor și, în cazul în care i s-ar desface contractul de muncă mai devreme de doi ani de la absolvirea cursurilor, ar fi nevoit să achite contravaloarea acestora.
I s-a impus fără să poată citi semnarea unui act adițional la contractul individual de muncă prin care i s-a schimbat felul muncii, în strungar, deși salariul era mai mic și nici nu avea calificarea necesară pentru această meserie, nu i s-au verificat aptitudinile înainte de a fi angajat și nici nu era medical să presteze meseria de strungar și nu i s-a făcut instructajul privind protecția muncii.
A mai susținut contestatorul că nu au fost respectate prevederile Contractului Colectiv de Muncă privind concedierile colective și prevederile art. 74 și art. 64 din Codul muncii privind concedierile colective.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulate ca neîntemeiată.
A arătat că, prin decizia atacată, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă, ca urmare a restructurării activității și nu este vorba de o concediere colectivă.
În urma negocierii cu sindicatele, pentru a se putea majora salariile, s-a convenit desființarea a 110 posturi indirect productive și transformarea acestora în posturi direct productive, fapt de natură să concorde la creșterea producției cu 20 %. Prin Hotărârea nr. 82 din 08.02.2008 a Consiliului de Administrație a SC "" SA s-a dispus, pe baza unui referat al Direcției resurse umane, reorganizarea. Din secția a fost desființat și postul ocupat de către contestator și i-a fost oferit acestuia un post considerat direct productiv, anume un post de strungar, deși nu exista o astfel de obligație legală. Contestatorul nu a acceptat acest post prin refuzul de a semna actul adițional la contractul de muncă, astfel încât s-a dispus concedierea acestuia. Postul oferit corespundea cu studiile absolvite de reclamant, respectiv învățământul de 10 ani cu profil mecanic.
A fost acordat și preavizul legal, decizia atacată conține toate elementele necesare pentru concedierea în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, iar reclamantul este singurul salariat din cadrul secției care a refuzat noul post oferit, fiind astfel și singurul căruia i s-a desfăcut contractul de muncă. Din anul 2006, când a fost reintegrat în urma unei hotărâri judecătorești, salariatul a lucrat în același loc de muncă și nu s-a încercat concedierea acestuia, așa cum se afirmă.
Părțile au depus înscrisuri și au solicitat administrarea probei testimoniale. Contestatorul a solicitat și interogatoriul intimatei.
Prin sentința civilă nr. 280 din 5 martie 2009, Tribunalul Vasluia respins ca neîntemeiată contestația formulată de către R împotriva Dispoziției nr. 26 din 18 martie 2008, emisă de SC "" SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul contestator a fost angajat al societății pârâte ca și " transport intern" în cadrul compartimentului "Dispecerat" din cadrul Secției "" SC "" SA Bârlad.
Prin Dispoziția nr. 26 din 18.03.2008 a fost desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului reclamant.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că, în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2008 (filele 33 - 34), SC "" SA a dispus la data de 08 februarie 2008 prin Hotărârea nr. 82 Consiliului de Administrație (fila 25) desființarea unui număr de 110 posturi indirect productive (filele 22 - 23), iar titularilor acestor posturi li s-au propus posturi direct productive.
Lista tuturor posturilor desființate din toate compartimentele fabricii a fost depusă la filele 22 - 23. Din cadrul Secției, unde își desfășura activitatea contestatorul, au fost desființate 12 posturi în baza propunerii șefului secției din 17 ianuarie 2008 (filele 12 - 13), din care un post de mașinist transport intern, titularul acestui post fiind contestatorul.
Actele enumerate au fost operate în organigrama societății (filele 161 -162), Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor prin care s-a aprobat noua organigramă fiind publicată în Monitorul Oficial, ca urmare a Încheierii judecătorului delegat al Oficiul Registrului Comerțului.
Faptul că în 13 cazuri din cele 110 s-a ajuns la desfacerea contractului de muncă nu poate duce la concluzia unei concedieri colective dispuse de către intimată, încetarea contractelor de muncă datorându-se faptului că titularii acestora nu au acceptat postul direct productiv propus de către angajator. Mai mult, conform articolului 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate (filele 10 - 11), părțile convin că doar concediere unui număr de mai mult de 30 salariați va fi considerată concediere colectivă.
Față de aceste aspecte, instanța a constatat că nu se află în prezența unei concedieri colective, ci a unei restructurări a societății, dispusă de către angajator în vederea creșterii producției, respectiv a procentului de personal direct productiv care să concure la creșterea producției și la creșterea veniturilor. Desființarea posturilor indirect productive, printre care și cel ocupat de reclamant, are o cauză reală și serioasă.
Din adresa nr. 241 din 04.02.2009 a Bârlad rezultă că societatea angajatoare a declarat în luna ianuarie 2008, lună anterioară adoptării hotărârii privind reorganizarea, un număr de 19 posturi vacante de manipulant mărfuri.
Din actele existente la dosarul cauzei (fila 22) rezultă că postul de "manipulant mărfuri" este un post de muncitor necalificat, nefiind același post cu cel de "mașinist transport intern"- persoană calificată a opera un motostivuitor mărfuri.
Odată cu postul de "mașinist transport intern", în urma Hotărârii nr. 82 din 08.02.2008, au fost desființate și mai multe posturi de muncitori necalificați manipulanți mărfuri, iar ulterior lunii ianuarie 2008 nu au mai fost declarate posturi vacante de mașinist transport intern și, de altfel, nici de manipulant mărfuri, după cum rezultă din adresa -ului.
Analizând conținutul Dispoziției contestate, instanța a constatat că, din punct de vedere formal, în conținutul deciziei se regăsesc toate elementele necesare pentru desfacerea contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Nu trebuiau respectate prevederile art. 64 și art. 74 din Codul muncii, aceste prevederi referindu-se strict la concedierile colective, ceea ce nu este cazul, așa cum s-a arătat, în speța de față.
Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, respectiv lista locurilor de muncă vacante sunt elemente necesar a fi conținute doar în cazul concedierilor colective.
Întrucât desfacerea contractului de muncă al contestatorului s-a produs ca urmare a desființării postului conform dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, angajatorul nu avea obligația de a-i asigura un alt loc de muncă. Nici din extrasul din Contractul Colectiv de Muncă existent la dosarul cauzei nu prevede o asemenea obligație. Angajatorul a oferit un alt loc de muncă, direct productiv, fără a exista o obligație legală a acestuia.
Referitor la neacordarea efectivă a dreptului de preaviz, instanța constată că de care se făcea mențiune în cuprinsul dispoziției contestate a fost acordat prin adresa nr. 48 din 14.02.2008 (fila 28 din dosar). Faptul că contestatorul a formulat chiar pe data de 14.02.2008 obiecțiuni împotriva preavizului acordat nu poate duce la concluzia că societatea nu i-a acordat dreptul de preaviz sau că nu i s-ar fi comunicat adresa. Semnătura aflată pe adresă și obiecțiunile manuscrise probează faptul că i s-a comunicat adresa de preaviz.
O altă critică a contestatorului reclamant este aceea că la dispoziție nu sunt anexate actele justificative care au stat la baza emiterii Referatului departamentului de Resurse umane al angajatorului, respectiv "analizele sectoriale și departamentale ale activităților indirect productive". Instanța a constatat că această critică vizează tot aspectul cauzei reale și serioase a reorganizării activității.
Aceste documente au stat la baza unui referat care a fost aprobat prin Hotărârea nr. 82/2008 a societății, iar instanța a considerat că aceste documente interne nu au legătură directă cu dispoziția atacată. Referatul respectiv, existent la filele 22 - 23 din dosar, cuprinde doar numărul de posturi indirect productive desființate, fără nominalizarea titularilor posturilor, fiind practic un centralizator al propunerilor șefilor de secție. Documentul ce conține concret aceste propuneri există și se regăsește la filele 12 - 13 din dosar. Instanța nu este chemată să cenzureze modul concret în care societatea angajatoare își organizează activitatea.
S-a mai susținut că nepublicarea hotărârii privind reorganizarea activității este de natură să atragă nulitatea dispoziției de desfacere a contractului de muncă.
Instanța a constatat că nu există obligația publicării hotărârilor Consiliului de Administrație, ci, în temeiul Legii nr. 31/1990, doar a unor hotărâri ale Adunării Generale a Acționarilor, anume cele care modifică Statutul societății.
Întrucât din actele dosarului rezultă că în departamentul "Dispecerat" din cadrul Secției "" s-a desființat doar un post din cele două existente s-a pus în discuție faptul că nu au existat criterii obiective în urma cărora a fost desființat postul reclamantului și că acesta a fost nominalizat întrucât a avut un conflict de muncă anterior cu societatea, instanța dispunând reintegrarea sa.
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că afirmația societății pârâte, conform căreia la alegerea postului desființat au fost avute în vedere performanțele profesionale ale titularilor, este susținută de probe.
Acestea sunt fișele de evaluare profesională depuse la filele 241 - 257 din dosar, de unde rezultă că celălalt mașinist transport intern din cadrul Compartimentului "Dispecerat"- a obținut în mod constant punctaje mai bune la evaluările făcute conform procedurii interne și procedura internă privind evaluarea depusă, de asemenea, la dosarul cauzei (filele 262 - 267).
Pretinsa "hărțuire" a salariatului, care ar fi fost schimbat de mai multe ori de la locul de muncă din societate - așa cum afirmă martorul (fila 234) - este contrazisă de datele din "Fișa personală" (fila 259) a salariatului, de unde rezultă că după reintegrarea sa în postul deținut anterior nu a mai fost schimbat din funcție.
Depoziția martorului respectiv conține unele elemente contradictorii, respectiv faptul că în calitate de membru al sindicatului nu a avut cunoștință de desființarea postului, iar pe de altă parte a semnat în calitate de delegat al sindicatului procesul verbal de negociere a majorării salariale în condițiile desființării a 110 posturi indirect productive și transferarea lor în activitatea direct productivă (fila 41). Pe de altă parte, rezultă că martorul este cel care l-a determinat pe reclamant să nu accepte noul loc de muncă oferit de către societate.
Nici faptul că reclamantul contestator a urmat anterior desființării postului cursuri de calificare profesională al căror cost a fost suportat de către societate, iar în urma absolvirii acestor cursuri avea obligația de a lucra în societate minim doi ani nu este de natură a duce la desființarea dispoziției, atât timp cât clauza respectivă era stipulată în favoarea angajatorului, care a renunțat la aceasta.
societății de a oferi reclamantului un loc de muncă, în condițiile desființării postului ocupat anterior ca urmare a reorganizării activității, nu este o obligație legală, astfel încât aprecierile legate de calificarea sau competența reclamantului de a se califica pentru postul de strungar oferit nu sunt relevante în cauză. Oricum, se remarcă faptul că față de profilul studiilor absolvite - profilul mecanic al unui liceu industrial (filele 29 - 30), reclamantul apare calificat pentru noul post și avea posibilitatea de a urma cursuri de reconversie profesională, după cum depune martorul (fila 233).
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere principal și, nereținând existența unei concedieri nelegale, a respins și capetele de cerere accesorii vizând reintegrarea, plata salariilor, respectiv a daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal,contestatorul R.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă și care vizează "doar chestiunile legate de art. 68 din privind temeinicia desfacerii contractului de muncă pentru restructurarea postului", recurentul susține, după prezentarea "situației faptice", că nu este respectată cerința ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Consideră recurentul că legislația muncii nu folosește noțiunea de post sau funcție, ci noțiunea de loc de muncă, care are un înțeles mai larg și înseamnă un ansamblu de atribuții, de îndatoriri de serviciu, indiferent unde, cum și de cine sunt exercitate după concediere. Cu alte cuvinte, pentru a fi în fața unei restructurări reale, nu contează dacă din acte postul de mașinist a dispărut și nu se mai regăsește în schema de personal, ci dacă activitatea faptică de mașinist nu mai există și nu mai este necesară pentru bunul mers al unității. Desființarea locului de muncă al recurentului nu a fost una efectivă, ci s-a procedat la o redistribuire a atribuțiilor către altă persoană.
Mai susține recurentul că o cauză reală nu poate ține decât de eficientizarea activității, ceea ce nu s-a obținut. Activitatea mașinistului este una specializată și calificată, cu rolul de a eficientiza manipularea mărfurilor. Această activitate nu a dispărut, așa încât nici una dintre cerințele legale, pentru a avea o restructurare valabilă, nu este îndeplinită.
Deși menționează că nu este în situația unei concedieri colective, recurentul invocă și dispozițiile art. 72 Codul muncii, arătând că desfășurarea ulterioară a evenimentelor are implicații în stabilirea relei credințe a unității, a cauzei serioase și a desființării locului de muncă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC SA a solicitat respingerea recursului.
A precizat intimata că motivarea recurentului, raportată la art. 68 Codul muncii, este eronată, desființarea postului având un alt temei legal, respectiv art. 65 alin. 1 Codul muncii, ale cărui dispoziții au fost respectate.
Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică, iar părțile au depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 65 alin. 1 Codul muncii, aplicabil situației de fapt a recurentului, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. 2 al art. 65 prevede că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Față de reglementarea anterioară, care avea în vedere "desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză", textul actual se referă la "desființarea locului de muncă ocupat de salariat".
Înlocuirea, de către legiuitor, a noțiunii de "post", cu sintagma "loc de muncă ocupat de salariat", nu presupune, așa cum susține recurentul, dispariția activității faptice desfășurate de salariatul al cărui "loc de muncă" a fost desființat, ci eliminarea unei etape ulterioare desființării unor posturi, respectiv etapa selecției salariaților. Altfel spus, actuala formulare din Codul muncii vizează în mod direct posturile salariaților ce vor fi concediați, utilizând sintagma "loc de muncă ocupat de salariat", care înglobează atât "postul" în sine, înțeles ca o sumă a activităților desfășurate de un singur salariat, așa cum acestea sunt stabilite în mod concret prin fișa postului, cât și pe titularul acestuia, pe salariatul care ocupă postul desființat.
Prin urmare, desființarea locului de muncă este efectivă când postul ocupat de un anumit salariat este suprimat din structura angajatorului, care are obligația, în cazul contestării măsurii, de a depune orice dovadă, cum ar fi organigrama sau statul de funcții, din care să rezulte suprimarea acestui post. Or, desființarea postului de mașinist transport intern la secția -Compartiment Dispecerat, ocupat de recurent, a fost dovedită de către intimată, așa cum corect a reținut prima instanță. Mai mult, desființarea unui loc de muncă nu echivalează cu încetarea activității pe care o desfășura salariatul concediat, așa cum pretinde recurentul, iar modul în care angajatorul, care este un agent economic, a înțeles să își eficientizeze activitatea, prin redistribuirea atribuțiilor postului desființat, ocupat de recurent, către alți salariați, necalificați sau mai puțin specializați decât recurentul, nu face obiectul controlului legalității și temeiniciei deciziei de concediere.
În același sens, în contextul desființării unui număr de 110 posturi indirect productive, printre care și cel ocupat de recurent, și al refuzului acestuia de a accepta postul direct productiv oferit de angajator, prestarea activității de manipulare a mărfurilor cu utilajele pe care le deservise recurentul, de către alți salariați, printre care și un tractorist, cărora le-au fost repartizate atribuții care să acopere activitatea desfășurată de recurent, nu conduce la concluzia că locul de muncă al recurentului nu a fost desființat efectiv, dintr-o cauză reală și serioasă.
De asemenea, din împrejurarea ulterioară concedierii recurentului, constând în "transferul" salariatului, nu se poate stabili reaua credință a intimatei, invocată de recurent, iar dispozițiile art. 72 Codul muncii nu sunt aplicabile în cazul concedierii recurentului și nici nu constituie un argument în stabilirea relei credințe, a cauzei serioase și a desființării efective a locului de muncă ocupat de recurent.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de contestatorul R împotriva sentinței civile nr. 280 din 05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. /
Tribunalul Vaslui:,
-
18.09.2009
2 ex.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 2712/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1268/2009. Curtea... → |
---|