Contestație decizie de sancționare. Decizia 1454/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1454
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâtul-recurent Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat împotriva sentinței civile nr. 639/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, pârâtul-recurent solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că, prin sentința civilă nr. 639/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat și a fost anulată Dispoziția nr. 42/04.03.2009, emisă de Directorul Serviciului Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliului Local al Municipiului Reșița.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin Dispoziția nr. nr. 42/04.03.2009, emisă de Directorul Serviciului Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliului Local al Municipiului Reșița, s-a dispus diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului cu 5% pe o perioadă de o lună, în temeiul art. 264 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 39 alin. 2 lit. a din Legea nr. 53/2003.
Dispoziția contestată nu cuprinde, în mod concret, fapta pentru care a fost aplicată sancțiunea disciplinară, limitându-se la reproducerea prevederilor art. 39 alin. 2 lit. a din Codul muncii, astfel încât este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea dispoziției imperative a art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii.
Instanța de fond a apreciat că, pentru a permite verificarea temeiniciei celor reținute în sarcina salariatului, decizia de sancționare disciplinară trebuie să menționeze aspectele care individualizează fapta ce constituie abatere disciplinară, inclusiv data la care a fost săvârșită, precum și modalitatea în care s-a comis.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat a formulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 639/12.06.2009 a Tribunalului C-S, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul menținerii dispoziției de sancționare disciplinară.
În motivarea cererii de recurs se arată că angajatorul a depus la dosarul cauzei raportul comisiei disciplinare, întocmit cu ocazia cercetării prealabile pentru fapta săvârșită de reclamant. Având în vedere faptele menționate în acest raport se poate concluziona că ele se încadrează în prevederile art. 39 alin. 2 lit. a din Legea nr. 53/2003, astfel încât instanța a avut posibilitatea să ia la cunoștință de fapta săvârșită de reclamant.
În drept, se invocă dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă și ale Codului muncii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Dispoziția nr. 42/04.03.2009, emisă de Directorul Serviciului Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliului Local al Municipiului Reșița, s-a dispus diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului cu 5% pe o perioadă de o lună.
La art. 1 alin. 2 din dispoziția contestată se prevede că: "măsura sancționării disciplinare a domnului, respectiv sesizarea Comisiei de Cercetare Disciplinară Prealabilă, a avut la bază, în principal, prevederile art. 39 alin. 2 lit. a" din Legea nr. 53/2003, "care au permis aplicarea prevederilor art. 264 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003". O astfel de mențiune nu răspunde cerinței prevăzută de art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii.
Conform art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii, decizia de sancționare disciplinară trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. Prin urmare, prezentarea faptei ce constituie abatere disciplinară nu trebuie făcută în mod generic, fără elemente concrete. De asemenea, descrierea concretă a acesteia trebuie cuprinsă în chiar textul deciziei de sancționare, iar nu în alte înscrisuri.
Decizia de sancționare contestată nu cuprinde descrierea faptei, deoarece trimiterea la prevederile art. 39 alin. 2 lit. a din Codul muncii nu răspunde cerinței reglementată de art. 268 alin.2 lit. a din Codul muncii. Susținerea recurentei, din cuprinsul cererii de recurs, că instanța de fond avea posibilitatea să ia la cunoștință, în amănunt, de fapta săvârșită de reclamant prin studierea raportului Comisiei disciplinare, depus la dosarul cauzei, nu este de natură să înlăture sancțiunea nulității absolute a dispoziției de sancționare disciplinară, întrucât acest raport nu poate suplini absența descrierii faptei în cuprinsul dispoziției de sancționare disciplinară.
Având în vedere cele expuse mai sus și dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că dispoziția de sancționare disciplinară contestată este lovită de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent Consiliul Local al Municipiului Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat împotriva sentinței civile nr. 639/12.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /27.10. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./27.10.2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
← Contestație decizie de concediere. Decizia 326/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 355/2008. Curtea de... → |
---|