Contestație decizie de sancționare. Decizia 1682/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.1682
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Reșița împotriva sentinței civile nr.797/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.779/-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă avocat G, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 10.11.2009 întâmpinare din partea reclamantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului ca nefondat și în opinia sa și ca fiind nemotivat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. nr.797/19.08.2009 dată de Tribunalul C-S în dosarul nr.779/- a fost admisă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimatul Spitalul de Urgență Reșița, a fost anulată decizia nr.12/5.03.2009 emisă de intimat și s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă, intimatul fiind obligat să plătească reclamantei sume reprezentând despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data desfacerii contractului său de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Decizia nr.12/05.03.2009, emisă de intimat, contestatoarei i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă în baza disp. art.264 lit.f din Codul muncii, începând cu data de 09.03.2009, iar la baza emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă s-a avut în vedere referatul nr.1684/19.02.2009 întocmit de dl. G, șef serviciu administrativ, care, la rându-i, a ținut seama de sesizarea Comitetului Director și Comisiei de Disciplină a Spitalului Județean de Urgență Reșița, primită în data de 15.02.2009, ora 13.10, prin care se învedera că portarul de la II nu era în post, iar o persoană era încuiată în Policlinica II.
Tribunalul a reținut dispozițiile art.19 și art. 34 din Regulamentul de ordine interioară a intimatului, precum și atribuțiile stabilite prin fișa postului, arătând că
prin sintagma " se pot sancționa cu desfacerea contractului individual de muncă", se înțelege că angajatorul are posibilitatea de a opta în a desface disciplinar un contract de muncă sau nu.
Raportat la disp. art.61 lit.a din Codul muncii prima instanță a arătat că, în speță, concedierea disciplinară a salariatei contestatoare, cea mai gravă dintre sancțiunile disciplinare poate fi aplicată numai în situația în care din analiza tuturor elementelor de fapt, rezultă că menținerea în unitate a celui vinovat nu este posibilă.
Tribunalul a mai reținut că angajatorul avea posibilitatea de a dispune de puterea de a individualiza sancțiunea disciplinară, aplicând-o pe cea pe care o consideră drept cea mai eficientă, fără a încălca disp. art.5 din Codul muncii, ce se referă la principiul egalității de tratament față de toți salariații și care îi impune angajatorului obligația negativă de a nu săvârși un act de discriminare prin aplicarea sancțiunii disciplinare, pentru că o astfel de discriminare ar însemna o deturnare a sensului real și legal al puterii sale disciplinare.
S-a arătat că din modul cum este reglementată întreaga răspundere disciplinară în Codul muncii, toate sancțiunile disciplinare se aplică numai de către angajator, competența de sancționare revine potrivit legii, exclusiv angajatorului, astfel că solicitarea contestatoarei ca instanța să dispună aplicarea unei sancțiuni mai ușoare dacă este cazul, a fost considerată neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Pe de altă parte, conform disp. art.39 alin.1 lit.e și f din Codul muncii, coroborate cu cele ale disp. art.38 alin.2 din Constituția României:,Salariatul are, in principal, următoarele drepturi: dreptul la demnitate în muncă; dreptul la securitate și sănătate în muncă".
Concedierea disciplinară a salariatei, cea mai gravă dintre sancțiunile disciplinare, a fost aplicată de angajatorul intimat fără a analiza toate elementele de fapt, reținându-se că din întreg probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că menținerea în unitate a contestatoarei nu mai este posibilă.
Tribunalul a considerat că în speță devin incidente disp. art.78 alin.1 și 2 din Codul muncii și în baza disp. art. 78 alin.1 și 2 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea contestatoarei, a anulat Decizia nr.12/05.03.2009 emisă de intimat și a dispus reintegrarea în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă, cu obligarea intimatului la plata sumei reprezentând o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data desfacerii contractului său de muncă și până la efectiva reintegrare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Spitalul Județean de Urgență Reșița, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. În subsidiar s-a solicitat modificarea în totalitate a hotărârii pronunțate de tribunal, în sensul respingerii acțiunii introductive ca netemeinică și nelegală.
S-a arătat că prima instanță nu a motivat clar și exact hotărârea, existând contradictorialitate între starea de fapt reținută și motivarea în drept, întrucât nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză de angajator.
Totodată, s-a susținut că instanța de fond a schimbat "înțelesul lămurit", întrucât art. 34 din regulament prevede posibilitatea desfacerii disciplinare a contractelor de muncă ale angajaților, motivele de drept fiind dispuse conform art. 61 lit. a din Codul muncii, în sensul aprecierii de motive ce țin de persoana angajatului, fapt aplicat și materializat în speță prin lipsa nejustificată a contestatoarei în timpul programului de lucru.
În fine, s-a arătat că există contradictorialitate în reținerile instanței de fond cu privire la intervalul de timp în care reclamanta a lipsit din post.
Astfel, cu toate că în acțiunea introductivă reclamanta a arătat că lipsa din post a fost de aproximativ 30 minute, Tribunalul a apreciat această lipsă la 15 minute.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 312 coroborate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentința supusă reformării este temeinică, legală și bine motivată, legând partea juridică de umanismul legii și al interpretării ei.
S-a susținut că nu se justifică desfacerea disciplinară a contractului de muncă în situația în care concedierea nu a fost făcută pe baza unei abateri grave, fără a fi atrase disfuncționalități, sancțiunea disciplinară fiind aplicată în cauză fără a fi analizate toate elementele de fapt.
S-a mai arătat că intimata are o situație materială precară, nefiind căsătorită și având o fiică studentă în îngrijire iar cu privire la motivarea în drept a cererii de recurs, s-a susținut că nu s-a menționat care din cele nouă puncte ale art. 304 Cod procedură civilă au fost încălcate în speță.
Recursul este fondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că prin decizia nr. 12 din 5 martie 2009 angajatorul Spitalul Județean de Urgență Reșița a dispus în temeiul art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii concedierea disciplinară a angajatei, portar II în cadrul unității spitalicești, întrucât la 15 februarie 2009, în timp ce efectua serviciul la poarta ui II a părăsit fără aprobare postul între orele 11-13 și nu a respectat sarcinile de serviciu privind închiderea și deschiderea ușii de acces în Policlinica II.
Sancțiunea disciplinară a fost aplicată în baza referatului nr. 1684 din 19 februarie 2009 întocmit de șeful serviciului administrativ, act prin care s-au adus la cunoștința conducerii spitalului atât abaterea săvârșită de angajată cât și culpa acesteia.
Se mai reține că în ziua respectivă angajata a efectuat serviciu în schimbul de dimineață și, fiind duminică, potrivit uzanțelor legate de zilele în care activitatea nu se desfășoară în mod normal, cadrele medicale ce doresc să fie prezente la locul de muncă au obligația de a arăta portarului o recomandare în baza căreia să li se asigure intrarea și ieșirea din unitate.
În speță, o asemenea înțelegere a existat între angajată și medicul, urmând ca ușa policlinicii să fie deschisă în jurul orelor 11, respectiv la sosirea medicului și la ora 13, atunci când doctorul urma să părăsească policlinica.
În fine, în acest interval de timp tribunalul a apreciat că angajata a absentat nemotivat de la post cca. 15 minute, iar în raport de gravitatea abaterii săvârșite aplicarea sancțiunii disciplinare nu a fost justificată.
Se cuvine menționat că răspunderea disciplinară intervine în situațiile în care angajatul săvârșește cu vinovăție o abatere de la obligațiile de serviciu, inclusiv norme de comportare. Rezultă deci că existența fapte ilicite reprezintă o condiție sine qua non pentru antrenarea răspunderii disciplinare a salariatului.
În cauză angajatorul a administrat dovezi din care a rezultat existența elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, situație în care în speță a rămas supusă analizei numai individualizarea sancțiunii aplicate angajatei.
Sancționarea disciplinară are loc potrivit unor reguli procedurale al căror scop este asigurarea, pe de o parte a eficienței combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii, iar pe de altă parte, garantarea stabilirii exacte a faptelor și respectării dreptului la apărare al persoanelor în cauză, evitându-se astfel aplicarea unor sancțiuni nejuste.
Sub aspectul condițiilor de fond, concedierea disciplinară poate interveni, conform art. 61 alin. 1 lit. a din Codul muncii atunci când salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii sau de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Este de observat că în speță sancțiunea disciplinară a fost aplicată angajatei ca urmare a săvârșirii unor abateri repetate constând în părăsirea fără aprobare a postului și ignorarea sarcinilor de serviciu, astfel precum rezultă atât din preambulul deciziei de concediere cât și din copia unor decizii de sancționare emise anterior ( 26-29 dosar tribunal).
În consecință, din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimata a încălcat repetat obligațiile de muncă și chiar dacă fiecare din abaterile anterioare nu au avut un caracter grav, săvârșirea ultimei abateri conferă acestora, în întregimea lor, gravitatea ce impune aplicarea sancțiunii disciplinare reglementată de art. 61 lit. a, cu atât mai mult cu cât nesocotirea obligațiilor de serviciu a constat, de fiecare dată, în părăsirea fără aprobare a postului.
Ca atare, se consideră că tribunalul a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 61 lit. a din Codul muncii, în raport de caracterul repetat la aceluiași gen de abatere disciplinară comisă de salariată, situație în care recursul este fondat, urmând a fi admis conform art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE,
Admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Reșița împotriva sentinței civile nr.797/19.08.2009 dată de Tribunalul C-S în dosarul nr.779/-.
Modifică în tot sentința civilă și respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 noiembrie 2009
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
- -
Red. -/11.01.2010
Tehnored./11.01.2010/2 ex.
Prima instanță: și
Tribunalul C-S
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Maria Lăpădat
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 505/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6683/2009. Curtea... → |
|---|
