Contestație decizie de sancționare. Decizia 1859/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1859
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de pârâta RA - DR împotriva sentinței civile nr. 1105/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat în substituirea avocat și pentru reclamantul intimat avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar chitanță reprezentând onorariu de avocat.
nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației formulate de reclamant.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărâre recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată că:
Prin sentința civilă nr. 1105/29.06.2009, Tribunalul Arada admis contestația formulată de reclamantul, împotriva pârâtei RA - DR A, a constatat nulitatea absolută a deciziei de sancționare din 05.01.2009, constând în avertismentul scris aplicat contestatorului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, raportat la art. 267 alin. 1 Codul muncii, că nicio sancțiune nu poate fi dispusă în lipsa efectuării cercetării disciplinare prealabile.
În speță, s-a stabilit că angajatorul nu a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. c Codul muncii, în sensul că în dispoziția de sancționare nu sunt menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către contestator în timpul efectuării cercetării disciplinare prealabile, cauzându-i-se astfel o gravă vătămare prin încălcarea dreptului la apărare.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
În motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6,9 Cod procedură civilă, hotărârea este criticată pentru neleglitate și anume:
Instanța de fond a făcut o confuzie între dispoziția de sancționare a cărei nulitate absolută a reținut-o și actul înregistrat la A sub nr. 38/06.01.2009. Astfel, actul nregistrat sub nr. 38/06.01.2009 nu reprezintă nici dispoziție de sancționare și nici dispoziția care a fost comunicată contestatorului prin poștă cu scrisoare recomandată.
Contestatorul a solicitat nulitatea acestui act, iar instanța a pronunțat o soluție în care constată nulitatea dispoziție de sancționare fără să observe că obiectul acțiunii îl constituie nulitatea actului înregistrat sub nr, 38/06.01.2009, care nu are nici un efect juridic.
Pe de altă parte, se arată că prevederile art. 264 alin. 1 lit. a Codul muncii conțin excepția de la regula instituită de art. 267 alin. 1 Codul muncii, nefiind obligatorie cercetarea disciplinară prealabilă în cazul aplicării sancțiunii avertismentului.
De asemenea, în contractul colectiv de muncă 2008/2009 este preluată aceeași dispoziție, conform căreia nu este obligatorie efectuarea cercetării prealabile în situația aplicării avertismentului.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, în sensul că nu există nicio confuzie între cele două acte invocate de către recurentă, raportat la probele existente la dosar care au fost avute în vedere de către prima instanță.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se arată că acesta nu este întemeiat, întrucât prevederile art. 75 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, sunt fără echivoc, în sensul că nicio sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Contestatorul a solicitat anularea sancțiunii disciplinare - avertisment, aplicată de către angajator, invocând pe cale de excepție nulitatea absolută a sancțiunii respective în condițiile prevăzute de art. 268 pct. 2 Codul muncii.
Prima instanță a interpretat corect actul juridic dedus judecății și nu a existat nicio "confuzie" de genul celei relevate de către recurentă în analiza obiectului acțiunii. Nu a fost analizată incidența dispozițiilor legale în materie asupra actului "înregistrat sub nr. 38/06.01.2009", cum greșit susține recurenta, ci s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției de sancționare, din data de 05.01.2009, cum cu ușurință se poate observa în dispozitivul hotărârii, neavând relevanță juridică numărul indicat de către contestator referitor la sancțiunea pe care o contestă.
Așa fiind, în speță, nu poate fi vorba de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, întrucât instanța nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, ci a soluționat cauza cu o analiză temeinică a contestației formulate, pentru motivele de fapt și de drept arătate în cerere.
Nu este întemeiat nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea pronunțată de instanța de fond s-a dat cu aplicarea corectă a legii, și anume:
Angajatorul nu a respectat dispozițiile legale instituite de art. 75 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 -2010, obligatorii, în sensul că nu a purces la realizarea unei cercetări disciplinare anterior aplicării sancțiunii.
Aceste dispoziții fiind prevăzute în contractul menționat care a fost încheiat în condițiile prevăzute de art. 10 și 11 din Legea nr. 130/1996 au forță obligatorie imperativă pentru părți și derogă de la prevederile art. 264 alin. 1 lit. a Codul muncii.
Nefiind respectată prevederea legală imperativă, sancțiunea aplicată este nulă, lipsind de asemenea și elementul prevăzut de art. 268 lit. c Codul muncii, care atrage aceeași sancțiune.
În considerarea celor de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul, iar potrivit art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în sumă de 1.200 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta RA - DR împotriva sentinței civile nr. 1105/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă recurenta să-i plătească intimatului suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 24.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. S /05.01. 2010
Tehnored / /2 ex/05.01. 2010
Prima instanță: Tribunalul Arad
jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 728/2009. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 9/2008. Curtea de... → |
|---|
