Contestație decizie de sancționare. Decizia 205/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 205
Ședința publică de la 08 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr.1990/30.10.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind MINISTERUL TRANSPORTURILOR-AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul și consilierul juridic pentru intimatul MINISTERUL TRANSPORTURILOR-AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen.
Reprezentanții părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul celor solicitate în principal, de angajare pe postul avut anterior, și în subsidiar, de angajare pe postul de sef serviciu. Arată că în principal a solicitat constatarea nulității deciziei și a notificării, iar ca capăt accesoriu a solicitat reintegrarea pe vechiul post. A invocat trei motive principale ca și motive de nulitate a actelor, respectiv art. 54 lit.f Codul Muncii, art.64 alin.3 Codul Muncii și art. 64 alin.1 Codul Muncii. Precizează că textul de lege impune două condiții legale de reintegrare pe vechiul post. Una este ca un alt angajat să fi fost concediat ilegal, iar cea de a doua este să se fi dispus reangajarea acelui salariat. Dar în cauză fostul angajat a fost reintegrat ca urmare a modificărilor posturilor. Consideră că prima instanță a interpretat extinctiv un text de lege. Cauzele de desfacere a contractului de muncă sunt strict prevăzute de lege și trebuie îndeplinite toate condițiile. Dar nu a fost niciodată concediat din unitate. Dacă ar fi fost vorba de o incidență de drept a hotărârii atunci aceasta ar fi trebuit să producă efectele atunci când aceasta a rămas definitivă. Ceea ce nu este cazul, deoarece hotărârea a fost pronunțată 9.02.2006 iar decizia de încetare a contractului de muncă este din 26.06.2007, la mai bine de un an și trebuia să se aștepte persoana angajată făcea cerere și că neaplicarea hotărârii judecătorești constituie infracțiune, dar angajatorul trebuia să facă aplicarea ei la momentul pronunțării. Mai arată că în cazul art. 64 alin.3 Cod procedură civilă angajatorul are obligația să ofere un alt post și să aștepte 3 zile pentru ca angajatul să dea un răspuns, lucru pe care angajatul la și făcut. Nelegalitatea constă în aceea că nu s-a respectat cele 3 zile și nu s-a așteptat să se răspundă dacă angajatul acceptă postul sau nu. Al treilea motiv de nulitate prevede faptul că autoritatea rutieră a propus un post de șef serviciu, însă la data când s-a comunicat decizia atăcată acesta a fost desființat. Ulterior, la o lună, unitatea îi oferă un alt post inferior. Intimata susține că a încercat comunicarea deciziei și a notificării înainte de desființarea postului, dar că acest lucru nu s-a putut realiza. Precizează că recurentul a fost în concediu de odihnă și ulterior în concediu medical. Consideră că intenția de a oferi un alt post trebuie să fie reală. Dar intimata a desființat acest post două săptămâni mai târziu. În consecință este evidentă încălcarea dispozițiilor legale. Mai precizează că în subsidiar a solicitat nulitatea notificării prin carte se arată că postul a fost desființat, integrarea recurentului pe postul propus inițial, încheierea contractului de muncă și plata drepturilor salariale, dar aceste cereri nu au fost avute în vedere de instanța de fond. În momentul când i s-a propus prin notificare postul de șef serviciu, unitatea avea obligația să încheie contractul de muncă pe postul propus deoarece s-au întâlnit cele două voințe, a salariatului și a angajatului. În consecință orice modificare trebuia făcută prin act adițional. Notificarea prin care se comunică desființarea postului este o modificare unilaterală, iar angajatul a fost retrogradat de pe un post de conducere pe un post de execuție. Cu cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic pentru intimatul MINISTERUL TRANSPORTURILOR-AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ solicită respingerea recursului. Arată că au pus în executare decizia nr. 247/2005 a Curții de APEL IAȘI ca urmare a cererii lui. În consecință i-a comunicat decizia recurentului și i s-a propus un nou post. Consideră că în cazul admiterii cererii recurentului s-ar pune angajatorul în situația de nepunere în executare a unei hotărâri judecătorești. Precizează că singurul care putea să pună în executare decizia curții de apel era, iar susținerile că acesta ocupa un post similar nu are legătură cu cauza. Arată că decizia nr. 247/2005 a Curții de APEL IAȘI dispune reintegrarea pe acel post a lui și nu pe un altul. Mai arată că toate cererile au fost dezbătute la fond și că instanța s-a pronunțat pe ele. Mai solicită amânarea pentru a depune cheltuielile de judecată la dosar.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului de față;
Prin sentința 1990/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă contestația formulată de în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă contestatorul a solicitat constatarea nulității deciziei nr. 1309 din 26.06.2007 și a notificării nr. 1308 don 26.06.2007, reintegrarea pe postul ocupat anterior respectiv inspector de specialitate gradul I - șef agenție în cadrul Agenției ARR I; obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente acestui post, de la momentul emiterii deciziei atacate, respectiv 26.06.2007 și până la momentul îndeplinirii acestei obligații, actualizate în funcție de rata inflației; obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 15.000 RON, și în subsidiar, constatarea nulității notificării nr. 2060 din 15.08.2007 emisă de către intimată, reintegrarea reclamantului pe postul propus prin notificarea nr. 1308 din 26.06.2007, respectiv acela de inspector de specialitate gradul I - șef serviciu sau pe un post echivalent ca poziție în structura ARR și ca salariu; obligarea intimatei la încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă pe acest post; obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente acestui post începând cu data de la care contestatorul și- manifestat expres voința de acceptare acestui post, respectiv 30.07.2007, și până la momentul îndeplinirii acestei obligații, actualizate în funcție de rata inflației; obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 15.000 RON; daune morale în cuantum de 15.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 56 lit. f și nu este respectată procedura legală. Prin contractul individual de muncă nr. 716 din 23.05.2005 fost angajat de către intimată pe perioadă nedeterminată pe postul de inspector de specialitate gradul I - șef agenție în cadrul ARR I, în urma susținerii unui concurs în acest sens.
În perioada 18 iunie - 27 iulie 2007 s- aprobat concediu legal de odihnă, fiindu- achitată în acest sens și prima de concediu.
În timpul concediului legal de odihnă, la data de 26.06.2007, intimata emis decizia nr. 1309, prin care decis încetarea de drept contractului individual de muncă, în temeiul art. 56 lit. din Codul Muncii, "având în vedere decizia nr. 82 din 26 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași în ședința publică din data de 09 februarie 2006, privind reintegrarea ocupantului anterior al postului, pe postul deținut anterior datei emiterii deciziei de revocare acestuia". Această decizie i-a fost adusă la cunoștință prin notificarea nr. 1308/26.06.2007, notificare prin care, conform dispozițiilor art. 64 din Codul Muncii, i- fost propus un alt post disponibil, respectiv inspector de specialitate gradul I - șef serviciu în cadrul Serviciului Teritorial Inspecție și Control Zona Nord-. Atât decizia, cât și notificarea i-au fost aduse la cunoștință la lună după emiterea lor, respectiv la data de 26.06.2007, deși la punctul 3 din notificare se precizează că aceasta ar fi trebuit să îi fie comunicată în termen de 5 zile.
La data de 30.07.2007, în termenul de 3 zile lucrătoare prevăzut de art. 63 alin.3 Codul Muncii, și- dat acordul pentru postul propus.
Prin notificarea nr. 20960 din 15.08.2007, care i- fost comunicată la data de 18.08.2007, intimata își aduce la cunoștință faptul că postul care i- fost propus prin notificarea 1308/26.06.2007 și pentru care și- manifestat acordul prin adresa înregistrată la intimată sub numărul 19578/31.07.2007 fost desființat, respectiv inspector de specialitate gradul I - șef serviciu în cadrul Serviciului Teritorial Inspecție și Control Zona Nord-, fost desființat, fiindu- propus un post de execuție, respectiv acela de inspector de specialitate în cadrul Agenției ARR I, la compartimentul "Inspecție și Control".
În cauză nu sunt îndeplinite aceste condiții, deoarece angajatul care ocupat înaintea subsemnatului postul de șef agenție ARR nu fost niciodată concediat, ci doar trecut pe un alt post.
Intimata procedat nelegal, deoarece dispus încetarea contractului de muncă prin aceeași decizie și notificare prin care îi era oferit un alt post. Decizia și notificarea i-au fost comunicate o lună mai târziu, dar cu toate acestea, intimata operat încetarea contractului de muncă în cartea de muncă la momentul emiterii deciziei, fără aștepta, așa cum ar fi fost legal, ca această decizie să îi fie comunicată și să-și exprime acordul cu privire la postul oferit.
Prin notificarea nr. 20960 din 15.08.2007, primită la data de 18.08.2007, intimata îl anunță că desființat postul pe care l- propus și pe care l- acceptat în mod expres și îi propune un post de execuție, anume acela de inspector de specialitate, post care este sub nivelul pregătirii și experienței sale profesionale. În această notificare se arată că decizia de desființare Serviciului Inspecție și Control Teritorial Zona Nord- din cadrul Inspectoratului Rutier fost luată prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 633/18.07.2007.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect daune morale, a precizat faptul că încetarea nelegală contractului individual de muncă i- cauzat prejudicii rezultând din agravarea stării de sănătate, afectarea imaginii personale și prestigiului profesional, precum și periclitarea situației materiale atât a lui, cât și familiei sale, ceea ce constituie un puternic factor de stres.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată. Se arată că Autoritatea Rutieră Română - nu a "decis" încetarea de drept contractului individual de muncă al contestatorului, ci acesta fost consecința punerii în executare, deciziei nr. 82/09.02.2006 Curții de APEL IAȘI - hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care Autoritatea Rutieră Română - a fost obligată, printre altele la reintegrarea d-lui, pe postul de șef agenție
Codul Muncii nu prevede expres condiția formei în ceea ce privește actul intern al angajatului, în sensul emiterii unei decizii în forma prevăzută la art. 74 din Legea nr. 53/2003, cu atât mai mult cu cât actul în sine nu este menit să dispună încetarea contractului individual de muncă, ci doar să constate și să informeze salariatul că s- produs una din cauzele de încetare de drept contractului respectiv.
Noțiunea de concediere așa cum ea este menționată la art. 56 lit. "f" Codul Muncii nu trebuie interpretată stricto sensu, așa cum în mod greșit încerca contestatorul să prezinte situația instanței.
asemenea interpretare ar face inaplicabile atât prevederile art. 78 Codul Muncii care se referă la principiul punerii în situația anterioară emiterii actului constatat nelegal de către instanța părților contractului individual de muncă, cu trimitere la concedierea nelegală, cât și prevederile art. 41 alin.1 și 2 Codul muncii menite să asigure respectarea principiului stabilității în muncă prin limitarea situațiilor în care contractul individual de muncă poate fi modificat unilateral din inițiativa angajatorului.
Notificarea cărei anulare se solicită respectă întrutotul condițiile de formă și conținut în stricta conformitate cu prevederile art. 64 alin.1 și 3 Codul Muncii, obligația angajatorului de a- propune salariatului un alt loc vacant în unitate compatibil cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină muncii, precum și aceea de acorda salariatului un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicare conform prevederilor alin.(1), pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit, fiind respectate întrutotul;
Măsura pe care poate dispune angajatorul conform art. 64 alin.4 din Legea nr. 53/2003 sub forma unei decizii emise în conformitate cu art. 74 - 76 din Codul Muncii sub sancțiunea nulității la care se referă art. 268 alin.2 din același act normativ, ca urmare nemanifestării acordului salariatului al cărui contract de muncă încetează, este obligatorie doar în cazul concedierii, adică în situația încetării contractului de muncă din inițiativa angajatorului, nu și în situația în care încetarea contractului individual de muncă s- produs de drept conform art. 56 lit. "f" din Codul Muncii. Această susținere își are argumentul în aceea că art. 64 alin.1 Codul Muncii se referă atât la cauzele în care operează concedierea în conformitate cu prevederile art. 61 lit. "c" și "d" din Legea 53/2003, cât și la situația ce face obiectul contestației, respectiv încetarea de drept contractului individual de muncă conform art. 56 lit. "f" din același act normativ.
Cu privire la cererea de despăgubiri pentru daune morale formulată de contestator, a învederat că aceasta este nefondată, nefiind probată în vreun fel. Simplele afirmații că actele emise de către i-au creat prejudicii de imagine și i-au afectat prestigiu profesional nu constituie temei de drept pentru acordarea acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1309 din 26.06.2007 intimata Autoritatea Rutieră Română - a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată al angajatului - inspector de specialitate gradul I - șef agenție, începând cu data de 26.06.2007.
La emiterea acestei decizii s-a avut în vedere decizia civilă nr. 82/26.02.2007 a Curții de APEL IAȘI. Prin această hotărâre judecătorească s-a admis contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 247/14.04.2005 emisă de, decizie pe care a anulat-o, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei, și a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri de la data de 14.04.2005 până la reintegrare.
Angajatorul a dispus prin decizia 247/14.04.2005 revocarea din funcția de șef agenție Iad omnului și nu modificarea locului muncii. Această decizie a fost anulată, dispunându-se în mod irevocabil reintegrarea angajatorului în postul deținut anterior, respectiv cel de șef agenție
Conform contractului individual de muncă nr. 716/23.05.2005 (filele 11 - 13 dosar), contestatorul, începând cu data de 23.05.2005, are funcția de inspector de specialitate gr. II - șef agenție
Prin urmare, contestatorul ocupa postul pe care s-a dispus reintegrarea angajatului, fiind aplicabile dispozițiile art. 56 lit. f Codul Muncii care prevede încetarea de drept a contractului cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare.
Susținerile contestatorului privind nelegalitatea modului în care intimata a dispus încetarea contractului prin aceeași decizie și notificare prin care i-a oferit un alt post sunt neîntemeiate. Astfel, fiind vorba de o încetare de drept contractul este reziliat în chiar momentul apariției cauzei de încetare, fără a mai fi nevoie de vreo formalitate ori să intervină un act al angajatorului.
Prin urmare, contractul de muncă încetând de drept, susținerea contestatorului privind constatarea acestui aspect de către angajator după trecerea termenului de 3 zile lucrătoare prevăzute de art. 64 (3) Codul Muncii este neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 64 din Codul Muncii, unitatea, prin notificarea nr. 1308/26.06.2007 i-a propus contestatorului postul de inspector de specialitate gradul II - șef serviciu în cadrul Serviciului Teritorial Inspecție și Control Zona Nord -. Acest post a fost desființat ulterior emiterii notificării 1308.
Pentru considerentele arătate cererile privind constatarea nulității notificării 1308/26.06.2007 și deciziei 1309/26.06.2007, reintegrarea pe postul de inspector de specialitate gradul I - șef agenție și plata drepturilor salariale aferente acestui post au fost considerate ca neîntemeiate.
În condițiile în care postul ce a fost propus prin notificarea 1308 fost desființat, angajatorul a emis o nouă notificare, 20960/15.08.2007, prin care i s-a propus postul de inspector de specialitate în cadrul Agenției I la comportamentul "Inspecție și Control".
Contestatorul nu a precizat motivul pentru care notificarea 20960/2007 ar fi lovită de nulitate absolută. Susținerea potrivit căreia postul de inspector de specialitate este sub nivelul pregătirii și experienței sale profesionale este nedovedită. Angajatorul arată că acest post este disponibil și este corespunzător pregătirii profesionale.
În art. 64 (1) din Codul Muncii se prevede că postul propus salariatului trebuie să fie compatibil cu pregătirea profesională a acestuia neimpunând, alte condiții privind nivelul pregătirii și al experienței.
Cererile privind reintegrarea contestatorului în postul de inspector de specialitate gradul I - șef serviciu și obligarea intimatei la încheierea contractului individual de muncă pe acest post sunt neîntemeiate, motivat de faptul că postul a fost desființat așa cum rezultă din notificarea nr. 20960/15.08.2007.
A mai reținut tribunalul că nu se poate reține o culpă a angajatorului în ceea ce privește un prejudiciu moral suferit de contestator în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 269 Codul Muncii privind culpa angajatorului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între aceasta și starea de sănătate a contestatorului, instanța a respins cererea privind acordarea de daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, susținând că instanța de fond a aplicat greșit legea și nu a analizat corect probatoriul cauzei.
Astfel, susține recurentul, în mod eronat s-a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.56 lit. f din Codul Muncii întrucât textul de lege face referire doar la un salariatconcediat nelegalși nu la un salariat trecut pe un alt post, așa cum a fost cazul numitului, aspect ce rezultă din art. III din actul adițional 1/2004.
A mai invocat recurentul faptul că în mod greșit prima instanță a apreciat că angajatorul a respectat dispozițiile art.64 Codul Muncii. În realitate, intimata a dispus nelegal încetarea contractului individual de muncă al contestatorului-recurent prin aceeași notificare și decizie prin care i s-a oferit un alt post și a operat în carnetul de muncă această încetare cu data emiterii deciziei deși salariatul se afla în concediu de odihnă.
A mai arătat recurentul că în momentul în care a luat cunoștință de postul propus și și-a exprimat acordul, angajatorul i-a comunicat că postul nu mai există, propunându-i un altul de execuție, necorespunzător pregătirii sale profesionale.
A mai invocat faptul că tribunalul a ignorat pretențiile sale subsidiare, ignorând argumentele potrivit cărora odată ce și-a exprimat acordul pentru postul oferit prin notificarea 1308/26.06.2007, unitatea era obligată conform art.16 al.1 teza 2 Codul Muncii să-i încheie contract de muncă în formă scrisă iar orice modificare a felului, locului muncii ori salariului putea fi efectuată conform art.41 Codul Muncii doar cu acordul expres al salariatului.
Mai susține recurentul că instanța de fond nu a luat în considerare împrejurarea că angajatul a fost reintegrat în baza hotărârii judecătorești irevocabile abia la data de 04.06.2007 deși Curtea de Apel se pronunțase încă din data de 09.02.2006, și deci nu se poate vorbi de o încetare de drept a contractului său de muncă.
A mai invocat că în mod eronat Tribunalul Iașia reținut că nu s-ar fi precizat motivele pentru care notificarea 20906/2007 este nulă absolut atât timp cât este clar că postul de șef agenție este unul de conducere iar cel de inspector este de execuție.
Ca atare, susține recurentul, cum desființarea postului ce i s-a propus inițial s-a produs înainte ca notificarea 1308 să-i fi fost comunicată iar el se afla în concediu de odihnă, este fără echivoc că unitatea a fost de rea-credință și a urmărit, în fapt, mutarea sa de pe un post de conducere pe unul de execuție, fără îndeplinirea condițiilor legale.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimata Autoritatea Rutieră Română a formulat întâmpinare la recursul contestatorului, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe.
A arătat aceasta că încetarea de drept a contractului individual de muncă al recurentului nu s-a decis ci a fost consecința punerii în executare a deciziei 82/2006 a Curții de APEL IAȘI referitoare la reintegrarea pe postul de șef agenție ARR Ial ui și a fost independentă de voința angajatorului.
A mai arătat intimata că noțiunea de concediere prevăzută de art.56 lit. f din Codul Muncii nu trebuie interpretată "stricto sensu", așa cum corect a reținut și instanța de fond.
A mai arătat intimata ARR că din probele cauzei rezultă că au fost respectate întocmai dispozițiile art.64 Codul Muncii și că cererea de despăgubiri pentru daune morale este nefondată, simplele afirmații ale recurentului că i-au fost afectate prestigiul profesional sau sănătatea nu pot constitui temei legal pentru acordarea lor.
Cu privire la cererile subsidiare, intimata a arătat că încheierea unui contract de muncă cu recurentul pentru un post care nu exista în organigramă/statul de funcții ar fi fost ilegală iar postul de inspector de specialitate gr. I este conform cu pregătirea profesională a acestuia.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, apărările intimatei și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, așa cum corect a reținut și prima instanță, dispozițiile art.56 lit. f din Codul Muncii conform cărora "contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal - de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare" nu trebuie interpretate "ad litteram" întrucât în acest fel s-ar restrânge în mod nejustificat sfera de aplicare a textului de lege iar dispozițiile art.78 Codul Muncii referitoare la punerea în situația anterioară emiterii unui act nelegal ar deveni inaplicabile.
Este fără echivoc că acest caz de încetare de drept a contractului individual de muncă a fost introdus de legiuitor pentru a asigura respectarea principiului stabilității în muncă și a fost conceput pentru a fi interpretat extensiv și pentru a acoperi toate situațiile în care împotriva unui salariat angajatorul ia inițial o măsură nelegală, ce este anulată ulterior de instanța de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art.78 din Codul Muncii.
Ca atare, Curtea apreciază că nu are relevanță pentru litigiul de față faptul că salariatul nu a fost concediat ci doar i s-a modificat felul muncii atât timp cât consecința a fost aplicarea de către instanța ce a anulat măsura a acelorași dispoziții legale, respectiv art.78 din Codul Muncii.
Faptul că angajatorul nu a pus în executare decizia civilă 82/09.02.2006 a Curții de APEL IAȘI, irevocabilă la data de 7.04.2006 (57 dosar fond), decât la data de la care salariatul interesat a solicitat acest lucru nu-i poate fi imputabil întrucât "creditorul obligației" este cel ce optează pentru executarea sau nu a unui titlu executoriu.
Cum a formulat această cerere de reintegrare pe postul de "șef agenție ARR I" la data de 04.06.2007, opțiunea aparținându-i exclusiv, angajatorul a procedat la emiterea notificării nr.1308 și a deciziei nr.1309/26.06.2007privind încetarea de drept a contractului individual de muncă al recurentului/, oferindu-i totodată acestuia un loc de muncă vacant, conform art.64(1) Codul Muncii. Nu se poate vorbi de o rea-credință a angajatorului întrucât acest post propus inițial a fost ulterior desființat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr.633/18.07.2007, modificându-se organigrama ARR în sensul desființării Serviciului Teritorial d e Inspecție - Control Zona N- Ca atare, angajatorul a fostobligatsă revină asupra propunerii inițiale și să propună recurentului un alt post prin notificarea 20.960/15.08.2007.
Această notificare îndeplinește, ca act juridic, toate condițiile de formă și conținut cerute de lege iar susținerea că postul propus este sub nivelul pregătirii profesionale a recurentului nu poate conduce la constatarea nulității sale absolute.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentului conform cărora desfiintarea postului propus inițial recurentului a avut loc nelegal, înainte ca notificarea nr.1308 să-i fi fost comunicată acestuia, întrucât răspunsul de acceptare a fost formulat de salariat la cca. 1 lună de la emiterea notificării, respectiv la data de 30.07.2007, dată la care exista deja Ordinul Ministrului Transporturilor 633/18.07.2007.
Ca atare, în mod corect tribunalul s-a pronunțat și asupra cererilor subsidiare, respingând solicitarea de constatare a nulității absolute a notificării datate 15.08.2007 și, în consecință, și a capetelor accesorii vizând reintegrarea pe postul propus inițial, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente și la încheierea unui contract de muncă pentru acest post.
Și în ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat corect că acestea nu sunt cuvenite, neexistând în cauză suficiente argumente pentru constatarea unui prejudiciu moral creat recurentului prin afectarea imaginii sale.
Față de cele reținute, cum nu există în cauză alte motive de casare ori modificare conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul și va menține sentința recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.1990 din 30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română suma de 346,38 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
23.IV.2008.-
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
16 Aprilie 2008
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 863/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 520/2008. Curtea de... → |
|---|
