Contestație decizie de sancționare. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 208
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Tamara
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata - MOBILA SRL împotriva sentinței civile nr.1271 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta intimată - MOBILA SRL și intimata contestatoare .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că recurenta intimată - MOBILA SRL a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Reclamanta a chemat în judecată, pârâta - MOBILA SRL solicitând anularea iției nr. 80/12.09.2007, emisă de intimată, prin care a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului cu 5% pe o perioadă de o lună, în conformitate cu art.264 lit.d din Codul muncii.
In motivarea acțiunii a arătat că, este salariată în funcția de tâmplar în cadrul - MOBILA SRL, iar ca urmare întârzierii în mod repetat a plății salariilor de către intimată, a avut loc un protest spontan al salariaților, la care a participat și reclamanta.
Contestatoarea a fost reprezentată în instanță de, președintele Comitetului de sindicat, care a depus la dosar, în copie, - nr.3298/25 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Drobeta Tr.S în dosarul nr-, prin care s-a dispus înscrierea modificării compunerii conducerii organului sindicatului - MOBILA SRL, în sensul numirii în funcția de președinte a numitului D-tru (filele 9-10), adresa Sindicatului - MOBILA SRL Tr.S, nr.583/4.05.2006, transmisă Consiliului Asociațiilor - MOBILA SRL, prin care se reclamă întârzierea nejustificată a plății salariului, care a devenit o regulă și o practică la - MOBILA SRL (fila 11) și o scrisoare transmisă de membrii de sindicat către Consiliul de Administrație al - MOBILA SRL.(filele 12-16 dosar).
Reprezentantul Sindicatului - MOBILA SRL a invocat problema nulității dispoziției de sancționare, arătând că această dispoziție nu se descrie fapta săvârșită de către contestatoare, ce constituie abatere disciplinară.
Deși intimata - MOBILA SRL a fost citată cu mențiunea de a depune documentația care a stat la baza emiterii iției nr.80/12.09.2007, intimata nu a comunicat instanței relațiile solicitate, nu a depus întâmpinare și nici nu invocat alte probe în apărare, în condițiile în care potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa, până la prima zi de înfățișare.
Prin sentința nr.1271 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a constatat nulitatea dispoziției nr.80/12.09.2007 emisă de - MOBILA SRL Tr.S, prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Instanța a constatat că, la emiterea iției nr.80/12.09.2007 prin care contestatoarea, salariată a - MOBILA SRL în funcția de tâmplar, a fost sancționată disciplinar, în baza art.264 lit. d din Codul muncii, cu reducerea salariului cu 5% pe o perioadă de o lună, intimata nu a respectat dispozițiile art.268 al.(2) lit.a, b și c din Codul muncii, în sensul că, nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, nu sunt precizate prevederile din Statutul de personal, Regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, în condițiile în care s-a efectuat cercetarea prealabilă disciplinară sau, după caz, motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art.267 al.(3) din Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedinția declarat recurs pârâta - MOBILĂ SRL TR. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului arată:
La data de 27.07.2007, salariații unității-recurente printre care și contestatoarea au încetat nelegal activitatea începând cu orele 7,00 aducând în acest mod grave prejudicii societății.
Astfel, Directorul general al societății a emis decizia nr.87/26.07.2007 prin care a decis numirea unei Comisii de cercetare a situației.
Decizia a fost comunicată Sindicatului recurentei prin adresa nr.88/26.07.2007 cu precizarea că la 27.07.2006 are loc cercetarea disciplinară prealabilă și că salariații pot fi asistați de un reprezentant al Sindicatului.
Intimata a fost invitată în scris să se prezinte la Sediul administrativ pentru a răspunde în scris la întrebările conducerii și a-și formula punctul de vedere cu privire la participarea sa la încetarea spontană a activității.
Intimata a dat notă explicativă în prezența unui reprezentant al Sindicatului; Ulterior s-a emis dispoziția nr.39/29.08.2007 de sancționare a acesteia cu reducerea salariului cu 5% pe o lună, în care sunt menționate actele de cercetare disciplinară prealabilă.
În aceste condiții, apreciază că nu mai era necesar ca dispoziția să conțină elementele prezentate în actele la care făcea referire și care i se aduseseră la cunoștință instanței și astfel că nu există motiv de nulitate ale dispoziției în litigiu.
Recursul este nefondat.
Examinându-se sentința recurată, în raport de criticile invocate în recurs și observându-se dispoziția nr.80 emisă de recurentă la 12.09.2007, rezultă fără echivoc că aceasta nu conține elementele obligatorii prev. de art. 268 al.2, în sensul că textul enunțat arată, că sub sancțiunea nulității absolute, în decizie trebuie cuprinse în mod obligatoriu: descrierea faptei, care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din Statutul dep ersonal, Regulamentul Intern sau CCM aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prev. la art. 267 al.3 nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată( art.268 lit.a-f).
Or, în iția nr.80/12.09.2007 emisă de recurentă se arată că avându-se în vedere concluziile cercetării disciplinare prealabile, ale ascultării intimatei și ale verificării faptei, s-a dispus sancționarea acesteia cu reducerea salariului cu 5% pe o perioadă de o lună conf. art.264 lit.d,; Prezenta dispoziție va fi comunicată în termen de 5 zile intimatei-contestatoare putând fi contestată în termenul legal la instanța de judecată.
Față de conținutul dispoziției emisă de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispozițiile imperative prev. de art.268 al.2 le emiterea deciziei anterior arătate și astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestația formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a. 80/12.09.2007 emisă de - MOBILA SRL.
Sentința fiind legală și temeinică, în baza art. 312 al.1 pr.civilă se va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata - MOBILA SRL împotriva sentinței civile nr.1271 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2008.
- preda - - - - -
Grefier
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/05.02.2008
/ și
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Tamara
← Contestație decizie de concediere. Decizia 47/2008. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 429/2008. Curtea... → |
---|