Contestație decizie de sancționare. Decizia 2651/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8818/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2651/
Ședința publică din data de 23 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI (ANRE), împotriva sentinței civile nr.7241 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.30499/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, având ca obiect - contestație decizie sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la apelarea cauzelor pe lista de amânări, au răspuns recurenta intimată Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), prin consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare juridică nr.40D/2907 atașată la fila 19 dosar, intimata contestatoare, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/16.04.2009 atașată la fila 21 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata contestatoare, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 21.04.2009.
Se înmânează un exemplar al întâmpinării consilierului juridic al recurentei intimate ANRE.
Consilierul juridic al recurentei intimate ANRE, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicată în ședința publică.
Avocatul intimatei contestatoare, lasă soluția la aprecierea instanței cu privire la cererea de amânare formulată de recurentă.
După deliberare, Curtea respinge cererea de amânare a cauzei și dispune apelarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru a da posibilitate reprezentantului recurentei să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.
La a doua apelare a cauzei, au răspuns recurenta intimată Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), prin consilier juridic și intimata contestatoare, prin avocat.
Consilierul juridic al recurentei intimate ANRE, reiterează cererea privind amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, indicând ca temei legal dispoz.art.126 Cod procedură civilă.
Avocatul intimatei contestatoare, se opune la cererea privind amânarea cauzei.
După deliberare, Curtea respinge cererea de amânare a cauzei pentru ca recurenta intimată ANRE, să ia cunoștință de conținutul întâmpinării, neexistând un temei juridic în acest sens.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentei intimate ANRE, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii.
Avocatul intimatei contestatoare, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7241/20.11.2008 pronunțată în dosarul nr.30499/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei; a anulat decizia nr.1470/11.07.2008; a obligat intimata la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea este angajata instituției intimate în funcția de șef serviciu Relații Publice și Comunicare, în baza contractului individual de muncă încheiat între părți, printre atribuțiile acesteia stabilite potrivit fișei postului, fiind și aceea de a monitoriza zilnic informațiile apărute în mass-media, asigurarea informării operative a conducerii și a personalului ANRE privind subiecte și semnale specifice de interes pentru activitatea instituției, primite pe diverse canale informaționale.
La data de 16.07.2008, în timp ce alcătuia rezumatul articolelor din presă referitoare la activitatea instituției intimate, din eroare a introdus o informație greșită prin preluarea unui articol vechi din ziarul Libertatea.
Prin decizia nr.1470/11.07.2008, contestatoarea a fost sancționată cu reducerea salariului de bază aferent lunii august 2008 cu 10% pentru săvârșirea unei abateri disciplinare constând în încălcarea cu vinovăție a art.10 lit.a din Regulamentul intern al ANRE.
Din analiza deciziei contestate instanța de fond a constatat că aceasta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art.268 Codul Muncii.
Așa cum rezultă din motivarea acțiunii, criticile contestatoarei se referă la individualizarea sancțiunii aplicate în urma cercetării disciplinare.
S-a statuat de către tribunal că potrivit art.266 Codul Muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Sub acest aspect, prima instanță a constatat că în urma cercetării disciplinare, așa cum rezultă din procesul verbal nr.20358/9.07.2008, fapta imputată salariatului constă în transmiterea unei informații neadevărate privind stagnarea prețurilor și tarifelor pentru energia electrică și gazele naturale.
Informația a fost inserată în cadrul unei recenzii a articolelor de interes din mass-media, rezumat ce a fost transmis pe cale electronică conducerii intimatei.
Din materialul probator administrat în cauză s-a constatat că transmiterea informației eronate s-a datorat unei greșeli involuntare, cauzată în principal de timpul limitat avut la dispoziție pentru procesarea datelor, acest aspect fiind subliniat și în raportul întocmit de Comisia de Cercetare Disciplinară.
Aceeași comisie a constatat că în urma transmiterii informației eronate, nu s-a creat nici un prejudiciu, deoarece aceasta a circulat numai în interiorul instituției.
Mai mult, la scurt timp, sesizând greșeala, contestatoarea a retransmis un nou e-mail, însoțit de motivarea retransmiterii, astfel încât conducerea și personalul ANRE au fost corect informați.
Nici pe parcursul soluționării litigiului, intimata nu a făcut dovada unor consecințe prejudiciabile ale erorii comise de către contestatoare. În acest sens, instanța de fond nu a putut reține apărările intimatei în sensul că informația greșită a determinat confuzie în rândul angajaților și stagnarea procesului de negociere a prețului la utilități, deoarece această apărare este contrazisă de însuși conținutul raportului întocmit de Comisia de Cercetare Disciplinară, care a reținut că nu s-a creat nici un prejudiciu în urma transmiterii informației eronate.
În ciuda faptului că aceeași comisie a constatat că salariata nu mai fusese sancționată pentru nici o abatere disciplinară, că a rectificat greșeala făcută, că a recunoscut fapta, că a avut un comportament general bun, în limitele disciplinei și regulilor de bună credință, iar calificativele obținute în perioada 2000-2007 au fost maxime, s-a propus și s-a aplicat acesteia sancțiunea disciplinară constând în reducerea salariului de bază cu 10% pe o lună.
Instanța de fond a constatat că angajatorul nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.266 Codul Muncii, în sensul că nu a procedat la o corectă individualizare a sancțiunii aplicate, prin raportare la: gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, vinovăția salariatului, consecințele abaterii, comportarea generală în serviciu a acestuia și eventualele sancțiuni anterioare ce i-au fost aplicate.
Așa cum s-a arătat, nu s-a dovedit că fapta are o mare gravitate, constând în introducerea din eroare a unei informații greșite într-un material adresat personalului intern, fapta fiind săvârșită cu cea mai ușoară formă de vinovăție, culpa, fără existența unor consecințe importante.
generală foarte bună a salariatului și lipsa unor sancțiuni disciplinare anterioare, pe lângă aspectele relevate anterior, duc la concluzia că sancțiunea aplicată este mult prea gravă în raport cu elementele pe care angajatorul trebuia să le aibă în vedere la individualizarea acesteia.
În temeiul art.266 Codul Muncii, față de considerentele mai sus reținute, prima instanță a admis contestația și a anulat decizia de sancționare emisă de intimată.
În temeiul art.274 Cod pr.civilă, constatând culpa procesuală a intimatei, a dispus obligarea acesteia și la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat potrivit chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recurenta susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că potrivit dispozițiilor art.263 alin.1 Codul muncii, "angajatorul dispune de prerogative disciplinare, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară".
În acest context, recunoașterea legală a acestui drept al angajatorului de a sancționa salariatul care a săvârșit o abatere disciplinară este completă și eficientă numai în condițiile în care prerogativa disciplinară se finalizează prin aplicarea sancțiunii disciplinare.
Apreciază astfel recurenta că în lipsa sancțiunii disciplinare, este anulat practic dreptul angajatorului de a dispune de prerogativa recunoscută imperativ de dispozițiile art.263 alin.1 Codul muncii. Ori, sub acest aspect este criticabilă hotărârea primei instanțe. Deși, aceasta constată existența abaterii disciplinare, legalitatea deciziei de sancționare și culpa salariatei, anulează totuși decizia de sancționare, în mod greșit cu motivația că intimata nu a făcut dovada unor consecințe prejudiciabile ale abaterii comise de către contestatoare, nefiind îndeplinite condițiile art.266 Codul muncii privind individualizarea sancțiunii. Prin anularea deciziei de sancționare, Tribunalul lipsește de eficiență dreptul angajatorului de a dispune de prerogativa disciplinară.
Raportat însă la circumstanțele de facto și de jure, individualizarea sancțiunii s-a realizat cu respectarea prevederilor art.266 Codul muncii. În acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri doveditoare care au demonstrat împrejurarea că în speța pendinte Comisia de cercetare disciplinară a avut în vedere toate circumstanțele de individualizare a sancțiunii. Trebuie avut în vedere în acest sens, că în considerarea prerogativelor conferite de lege Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, în perioada de referință a săvârșirii abaterii disciplinare, departamentele de specialitate din cadrul instituției erau concentrate exclusiv pe fundamentarea și stabilirea prețurilor la gaze naturale și energie electrică, purtându-se discuții în acest sens cu operatorii economici din sistem, fiind de notorietate faptul că prețurile vor fi ajustate în perioada imediat următoare. Prin neglijență în realizarea activității sale, contestatoarea a preluat de pe internet un articol de presă datat 16.06, însă din anul precedent, respectiv 2007 și nu anul curent, astfel cum a apărut în materialul transmis de aceasta, articol ce anunța stagnarea prețurilor la gaze naturale.
Abaterea disciplinară nu ar fi fost săvârșită însă dacă salariata acordă atenția cuvenită muncii pe care o prestează în cadrul serviciului și ar fi citit, în prealabil, articolul în speță, ocazie cu care ar fi sesizat vădita neconcordanță dintre conținutul acestuia raportat la ansamblul știrilor din data de 16 iunie 2008, acestea fiind practic împrejurările în care contestatoarea a săvârșit fapta.
Nu trebuie neglijat totodată că în cadrul răspunderii disciplinare, gradul de vinovăție constituie unul din criteriile avute în vedere la individualizarea sancțiunilor iar raportat la probatoriul cu înscrisuri încuviințat și administrat în cauză reiese fără dubiu săvârșirea cu vinovăție a faptei ilicite de către contestatoare, incluzând chiar propriile sale susțineri. Drept urmare, constată recurenta, conducerea instituției a apreciat că fapta săvârșită de contestatoare este de gravitate medie și prin urmare proporțional cu aceasta a aplicat sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe luna august cu 10%, nelegală fiind hotărârea instanței de fond sub acest aspect, prejudiciind dreptul pârâtei de a sancționa o abatere disciplinară. Trebuie avut în vedere totodată, că date fiind împrejurările în care a fost săvârșită fapta, implicațiile acesteia s-au concretizat în inducerea unei stări de confuzie și stagnarea activității departamentelor implicate direct în stabilirea prețurilor și tarifelor până la lămurirea situației.
În speță, confuzia creată a determinat salariații să aștepte noile coordonate după care urmau să finalizeze discuțiile cu operatorii din sistem și implicit stabilirea prețurilor la gaze naturale.
Nu trebuie neglijat, susține recurenta, că în scopul individualizării sancțiunii disciplinare, intimata a avut în vedere comportarea generală în serviciu a contestatoarei, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către aceasta. Cum, salariata a fost încadrată într-o funcție de conducere, sancțiunea disciplinară aplicabilă ar fi putut fi cea prevăzută de art.264 alin.1 lit.e Codul muncii, pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%, deci o sancțiune mai severă. Ținând cont că salariata nu a mai fost sancționată disciplinar și având în vedere fișele de evaluare ale activității anterioare acesteia, apreciază recurenta a dat dovadă de clemență și a dispus o sancțiune mai ușoară, astfel că evident se poate conchide că au fost respectate dispozițiile art.266 Codul muncii.
Se arată că doctrina este unanimă în ceea ce privește dreptul angajatorului dea dispune de prerogativa disciplinară, aplicând-o pe cea pe care o consideră eficientă, invocându-se în acest sens și jurisprudența în materie, cu titlu de exemplu Decizia civilă nr.2516/R/11.06.2006 a Curții de Apel București.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Constatând abaterea săvârșită de salariat după efectuarea cercetării prealabile sau după caz după constatarea imposibilității efectuării ei datorită culpei celui în cauză, angajatorul va stabili sancțiunea aplicabilă, în mod individualizat, având în vedere criteriile prevăzute de art.266 Codul muncii, criterii care au drept scop să asigure o cât mai bună realizare a rolului preventiv și educativ al răspunderii disciplinare.
În consecință, sancțiunile se vor aplica gradual, în funcție de gravitatea faptei comise și gradul de vinovăție al salariatului, nivelul culpei fiind un element esențial în stabilirea sancțiunii disciplinare. Ori, tocmai aceste aspecte le-a avut în vedere prima instanță la pronunțarea sentinței atacate, apreciind că raportat la comportamentul intimatei și lipsa oricărei sancțiuni disciplinare, sancțiunea aplicată este mult prea gravă în raport cu elementele pe care angajatorul trebuia să le aibă în vedere la individualizarea sa.
Nu se poate reține faptul că prima instanță prin anularea sancțiunii aplicabile ar fi anulat dreptul angajatorului de a dispune de o prerogativă recunoscută imperativ de lege.
Dimpotrivă, prima instanță, constatând că în speță contestatoarea se găsește la prima abatere și gradul său de gravitate nu este de natură a impune aplicarea sancțiunii reducerii salariului cu 10%, nefiind competentă însă a aplica ea însăși o sancțiune disciplinară mai puțin severă (tocmai pentru că aceasta este o prerogativă exclusivă a angajatorului), corect a dispus anularea măsurii dispuse de recurentă, în conformitate cu dispozițiile art.266 Codul muncii.
Astfel,în funcție de împrejurările săvârșirii faptei,nu trebuie neglijat că raportul de monitorizare întocmit de serviciul condus de intimată poate conține articole contradictorii, ceea ce nu înseamnă că astfel de articole trebuie eliminate din raportul de presă.
Astfel, inserarea de către intimată a unui articol inexact dintr-un ziar anterior nu poate fi reținută însă ca circumstanță agravantă a faptei sale, cu atât mai mult cu cât s-a revenit cu promptitudine asupra inexactității informației, fiind retrasă prin-un email ulterior, în cadrul aceleiași zile. Acest raport de presă nu era însă în măsură a influența fundamentarea și stabilirea prețurilor la gaze naturale și energie termică, în condițiile în care era de notorietate după cum însăși recurenta susține, că prețurile la utilități urmau să fie ajustate.
În ceea ce privește gradul de vinovăție ca element fundamental al stabilirii sancțiunii disciplinare, trebuie avut în vedere că nu se poate reține decât culpa, cea mai ușoară formă a vinovăției și nu una medie invocată de recurentă. Această formă a vinovăției - culpa, reiese și din conținutul în date al raportului întocmit de Comisia de cercetare disciplinară, în care se reține că transmiterea informației eronate se datorează unei "greșeli involuntare". Ori, evident că în condițiile celei mai ușoare forme de vinovăție, angajatorul trebuie să se orienteze spre o sancțiune mai ușoară.
În ceea ce privește consecințele abaterii disciplinare, legal a reținut prima instanță, conform conținutului în date al aceluiași raport sus citat, că nu s-a creat nici un prejudiciu, informațiile circulând doar în interiorul instituției, fiind retrasă la aproximativ 2 ore.
Astfel, un simplu articol de presă și nu unul inserat într-o publicație de specialitate nu poate fi în măsură a crea confuzie în stabilirea prețurilor și tarifelor la utilități, cu atât mai mult cu cât așa cum s-a mai arătat, era de notorietate că prețurile la utilități vor fi ajustate în perioada următoare.
Raportat și la comportamentul general al intimatei în cadrul societății, la împrejurarea că nu a mai fost sancționată disciplinar, a primit calificativul " " în perioada 2000-2007, recurenta putea orienta spre minimum sancțiunea aplicată, eventual reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere cu 5%, sau chiar aplicarea sancțiunii avertismentului. Angajatorul nu-i poate sancționa pe angajații săi, decât după o corectă aplicare a criteriilor de evaluare și individualizare a sancțiunii, criterii aplicate greșit, cum legal a reținut instanța de fond, pentru motivele deja redate.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, corect dispunându-se anularea deciziei de concediere,pe considerentul nerespectării condițiilor legale privind individualizarea sancțiunii.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, recurenta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, în sumă de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI (ANRE), împotriva sentinței civile nr.7241 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.30499/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Obligă recurenta la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./18.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 215/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 8/2010. Curtea de... → |
|---|
