Contestație decizie de sancționare. Decizia 3076/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(682/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.3076/

Ședința publică din data de 07 mai 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată - SRL, împotriva sentinței civile nr.6728 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 7317/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect - contestație decizie sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta intimată - SRL, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.16963/24.09.2007 atașată la fila 14 dosar, intimata contestatoare, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 atașată la fila 16 dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Din oficiu, Curtea în temeiul art. 129 Cod procedură civilă, art.3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, invocă nulitatea deciziei de sancționare având în vedere că nu au fost respectate art.268 alin.2 lit.b și f Codul Muncii.

Avocatul recurentei intimate - SRL, solicită respingerea excepției.

Avocatul intimatei contestatoare, depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea excepției, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr.6728 din 30.10.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea contestației formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata - SRL; s-a constatat nulitatea deciziei nr.52/08.11.2007 emisă de intimată; a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunțată această sentință prima instanță a reținut reclamanta a fost salariata pârâtei începând cu data de 28.05.2007 în calitate de șef agenție de turism în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM B sub nr.1772/30.05.2007.

Prin decizia nr.52/08.11.2007 intimata a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantei începând cu data de 22.08.2007, în baza art. 61 lit. a) din Codul muncii, reținându-se că salariata se face vinovată de faptul că a absentat de la serviciu în perioada 13.07.2007-12.08.2007, precum și că în data de 19.06.2007 a emis biletul de odihnă și tratamentul nr.-, iar clienta a reclamat faptul că i s-a scurtat sejurul datorită faptului că i s-a calculat o sumă necorespunzătoare, societatea fiind sancționată cu amendă de 5000 lei.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 268 alin.(1) din codul muncii instituie că sancțiunea disciplinară se aplică în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Astfel, Tribunalul a reținut că reprezentanții intimatei la data când s-au întocmit și comunicat procesele verbale de contravenție, respectiv 02.07.2007 și la data de 10.09.2007, precum și că absența contestatoarei de la locul de muncă a fost cunoscută începând cu data de 13.07.2007. În raport de aceste date, constatarea abaterilor și aplicarea sancțiunii disciplinare la data de 08.11.2007 s-au făcut tardiv, cu depășirea termenului reglementat de art.268 alin.(1) din Codul muncii.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta intimată prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a soluției pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza să se respingă ca neîntemeiată contestația.

În motivarea recursului se susține că soluția instanței de fond este nelegală.

Astfel în esență în motivarea recursului în fapt se face un istoric al faptelor săvârșite de către intimată cu privire la care recurenta le consideră abateri disciplinare.

În acest sens susține că din cauza comportamentului intimatei constând în neprezentarea pentru a-și preda gestiunea și documentele au aflat la data de 13 august 2007 că aceasta a absentat nejustificat de la serviciu începând cu acea dată.

În acest sens se susține de către recurentă că abia la data de 22 octombrie 2007 intimata s-a prezentat la sediul societății pentru a preda documentele, încheindu-se în acest sens un proces-verbal de predare primire a gestiunii, iar aceasta este practic momentul în care au putut stabili cu certitudine că intimata se face vinovată de nerespectarea atribuțiilor de serviciu menționate în fișa postului.

Prin urmare susține recurenta că în aceste condiții motivarea instanței de fond în sensul că la data de 10 septembrie 2007 ar începe să curgă termenul prevăzut de art. 268 alin.(1) din Codul muncii de 30 de zile - apare ca nelegală atâta vreme cât abia la data de 22 octombrie 2007 putut stabili cu exactitate ca aceasta emisese biletele de odihnă și tratament supuse verificării de către ANPC, că făcuse mai multe greșeli în legătură cu banii încasați.

Intimata la rândul său a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate cât și din oficiu în conformitate cu art. 3041. proc. civ. Curtea constată că recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare.

Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și a pronunțat o hotărârea temeinică și legală.

În acest sens, Curtea reține că afirmațiile recurentei conform căreia nu a luat la cunoștință despre abaterile intimatei decât la data prezentării acesteia la locul de muncă în vederea predării obiectelor pe care le deținea este neconformă cu realitatea.

Astfel, recurenta cunoștea despre faptele intimatei începând cu datele de 02.07.2007 și 10.09.2007 când au fost întocmite procesele verbale de contravenție ce au fost comunicate recurentei, precum și începând cu data absenței acesteia de la serviciu respectiv 13.07.2007.

Prin urmare data prezentării intimatei la vechiul loc de muncă în vederea predării documentelor nu are nicio relevanță, întrucât potrivit Codului muncii art.39 alin.(2) lit. a) - f) nu se prevede obligația predării de către salariat a unor documente la data încetării raporturilor de muncă și prin urmare dacă aceasta nu s-ar mai fi prezentat nici recurenta nu ar fi aflat de vreo abatere.

De asemenea, Curtea reține că potrivit art. 287 din Codul muncii angajatorului îi revine obligația să depună dovezile în apărare până la prima zi de înfățișare.

Tribunalul a reținut în mod corect că aplicarea unei sancțiuni disciplinare conform art.268 alin.(1) din Codul muncii stabilește că "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare "

Prin urmare afirmațiile susținute în recurs de către recurentă cu privire la luarea la cunoștință sunt doar alegații neconfirmate de nici un mijloc de probă care potrivit art. 287 din Codul muncii revenea tot recurentei.

Prin urmare în conformitate cu art. 312.proc. civ. Curtea urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.

În baza art.274 proc. civ. urmează a fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 1500 lei conform dovezii de plată aflată la fila 15 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de către recurenta intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.6728 din 30.10.2008 pronunțată în dosarul nr.7317/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata contestatoare ca nefondat.

Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./03.06.2009.

Jud.fond:,

Președinte:Elena Luissa Udrea
Judecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 3076/2009. Curtea de Apel Bucuresti