Contestație decizie de concediere. Decizia 3077/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(8601/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3077/
Ședința publică din data de 07 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - I
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată - AUTOGARA INTERNAȚIONALĂ SA, împotriva sentinței civile nr.6560 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 7325/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator TALANCA, având ca obiect - contestație decizie suspendare.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimatul contestator Talanca, personal, lipsind recurenta intimată - Internațională SA.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul contestator Talanca, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 6560/23.10.2008 a Tribunalului București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de contestatorul Talanca- și, în consecință, s-a dispus anularea deciziilor nr. 313/18.01.2008 și 542/31.01.2008 emise de intimata - Internațională SA.
Totodată, intimata a fost obligată la 500 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Intimata a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Instanța nu a stabilit situația de fapt în mod corect, deoarece nu a administrat întregul probatoriu care se impunea, omițând să se pronunțe asupra probei cu martori solicitată prin întâmpinare.
În acest sens sunt aplicabile disp. art. 129 alin. 5 proc. civ. potrivit cu care "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc."
Instanța a reținut că contestatorul a fost angajatul intimatei, iar de la data de 05.12.2007 și-a prezentat demisia, demisie care a dus la încetarea contractului său de muncă, iar prezentarea acestuia în continuare la serviciu nu echivalează cu revocarea demisiei.
Greșit a reținut instanța că nu este vorba despre revocarea demisiei contestatorului, având în vedere că intimata a acceptat tacit prezența acestuia la locul de muncă, drept dovadă că l-a înregistrat ca prezent, i-a plătit drepturile salariale și i-a eliberat și o adeverință necesară în sistemul sanitar în perioada ulterioară împlinirii termenului de preaviz.
Argumentația instanței se bazează doar pe faptul că foile de prezență colective nu sunt suficiente pentru a demonstra acordul tacit al contestatorului, în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra probei cu martori solicitată prin întâmpinare, concludentă și pertinentă pentru a se stabili existența acordului tacit al intimatei de a reprimi salariatul la locul de muncă spre a-și continua activitatea.
Considerentele hotărârii nu explică în nici un fel prezența voluntară a contestatorului la locul de muncă după împlinirea termenului de preaviz.
În plus, contestatorul s-a prezentat la convocarea făcută în cadrul cercetării prealabile și a răspuns la întrebările adresate cu acel prilej, exercitându-și astfel dreptul la apărare.
2. Instanța a dat o greșită interpretare cu privire la existența termenului de preaviz de 15 zile în ceea ce îl privește pe contestator.
Instanța s-a rezumat să rețină în considerente nu stabilirea termenului de preaviz în raport de calitatea contestatorului, respectiv aceea de angajat cu atribuții de conducere, ci doar dispozițiile art. 79 alin. 4 din Codul Muncii.
Conform deciziei nr. 4062/19.07.2007 aflată la dosarul cauzei și asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, contestatorul a fost numit în funcția de inspector de personal, funcție ce are ca atribuții conducerea activității de personal, motiv pentru care la calcularea termenului de preaviz sunt incidente dispozițiile privind termenul de preaviz de 30 zile ce se aplică personalului cu funcții de conducere, în conformitate cu prevederile art. 79 (4) din Codul Muncii și contractul colectiv de muncă, iar nu cel de 15 zile, cum greșit a stabilit instanța.
În ce privește noțiunea de "salariați cu funcții de conducere" trebuie avute în vedere dispozițiile art. 294 din Codul Muncii.
Prin întâmpinare, intimatul-contestator a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, criticile exprimate prin primul motiv de recurs nu pot fi primite.
Este adevărat că prin întâmpinarea pe care a depus-o în cursul judecății în fond, recurenta-intimată a propus dovada cu martori. Însă, această solicitare a fost formulată la modul general, fără a se arăta în concret ce se urmărește a se proba prin intermediul respectivei dovezi.
În plus, recurenta-intimată nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 115 pct. 3 ultima teză proc. civ. care statuează că în cazul în care se propune dovada cu martori în apărare, prin întâmpinare trebuie indicat numele și locuința acestora.
Mai mult, având calitatea de angajator, recurenta-intimată avea sarcina probei în cauză, conform prevederilor art. 287 din Codul Muncii. Or, la termenul din 23.10.2008, când s-au formulat propunerile de probe în cursul judecății în fond, recurenta-intimată, fiind reprezentată de consilier juridic, nu a înțeles să solicite în apărare decât proba cu înscrisuri, fără a face nici o referire la administrarea dovezii cu martori.
În raport de toate cele ce preced, este evident că nu se poate reproșa Tribunalului că ar fi încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 proc. civ. privitoare la exercitarea rolului activ al judecătorului în vederea aflării adevărului în cauză, întrucât prin comportamentul său procesual, recurenta-intimată este cea aflată în culpă cât privește neadministrarea probei cu martori în cauză.
Urmează a fi înlăturate și susținerile recurentei privitoare la revocarea demisiei intimatului-contestator, urmare a prezentării acestuia la locul de muncă după expirarea termenului de preaviz și acceptării acestei prezențe de către angajator, ceea ce ar fi avut ca efect continuarea raporturilor de muncă dintre părți, printr-o tacită reconducțiune a contractului individual de muncă.
Probatoriul administrat în cauză confirmă împrejurarea că raporturile de muncă dintre părți au încetat prin demisia intimatului-contestator, adică prin manifestarea unilaterală de voință a acestuia, exprimată în forma unei notificări scrise adresate angajatorului în conformitate cu prevederile art. 79 alin. 1 din Codul Muncii.
În acest sens este relevant înscrisul de la fila 68 dosar fond, prin care intimatul-persoană fizică și-a exprimat în scris intenția de a demisiona la data de 05.12.2007, aducând-o la cunoștința conducerii recurentei, respectiv a directorului acesteia.
Întrucât art. 79 alin. 1 din Codul Muncii prevede forma scrisă pentru valabilitatea actului de demisie, nu se poate vorbi despre o tacită reconducțiune a contractului individual de muncă, decurgând dintr-o eventuală prezență a salariatului demisionar la locul de muncă după expirarea perioadei de preaviz. Având în vedere principiul simetriei formelor actelor juridice din materia dreptului civil (principiu aplicabil și în speță dat fiind rolul de drept comun la ramurii dreptului civil față de cea a dreptului muncii, rol prevăzut de art. 295 alin. 1 din Codul Muncii ), este evident că revocarea demisiei trebuie să emane tot de la salariat și să îmbrace tot forma scrisă, neputând fi dedusă din anumite stări, situații, fapte sau împrejurări subsecvente actului inițial al demisiei.
De altfel, dispozițiile din Codul Muncii referitoare la demisie sunt unele cu caracter de excepție, astfel încât sunt de strictă interpretare și aplicare. Or, aceste prevederi legale nu fac vorbire despre posibilitatea revocării tacite a demisiei.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat și va fi respins ca atare.
Din examinarea documentelor relevante aflate la dosarul cauzei reiese că intimatul-contestator nu a avut și nu a exercitat atribuții specifice unei funcții de conducere în cadrul recurentei-persoane juridice.
Clauzele contractului individual de muncă și sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului ocupat de intimatul-persoană fizică (consilier juridic) conduc la concluzia că acesta din urmă a avut o funcție de execuție în organigrama - Internațională SA.
În acest sens, trebuie arătat că în conținutul la litera L, "Alte clauze", punctul c), ultima teză, se prevede că "funcțiile de conducere sunt expres prevăzute în Regulamentul intern" al recurentei.
Însă, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul Muncii, recurenta-intimată nu a depus la dosar Regulamentul său intern, pentru a demonstra că funcția intimatului-contestator era prevăzută expres ca funcție de conducere în acest document (Regulamentul intern).
Din acest punct de vedere, decizia nr. 4062/19.07.2007 emisă de recurentă nu este nici suficientă și nici concludentă spre a atesta teza că intimatul-persoană fizică ar fi îndeplinit o funcție de conducere. Decizia în discuție nu poate înlocui dispozițiile Regulamentului intern și nu poate fi asimilată acestora.
Iar funcția de "inspector personal" menționată în decizia suscitată, nu este cuprinsă în enumerarea prevăzută de art. 294 din Codul Muncii.
Așa fiind, înseamnă că termenul de preaviz în speță este cel de 15 zile calendaristice pentru salariații cu funcții de execuție, stipulat de art. 79 alin. 4 prima teză din Codul Muncii, și nu cel de care se prevalează recurenta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată - Internațională SA, în contradictoriu cu intimatul-contestator Talanca-, împotriva sentinței civile nr. 6560/23.10.2008 a Tribunalului București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./22.05.2009.
Jud.fond:,.
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
← Contestație decizie de concediere. Decizia 1637/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 3707/2009. Curtea... → |
---|