Contestație decizie de sancționare. Decizia 454/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 454/R-CM
Ședința publică din 29 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, împotriva sentinței civile nr.210/CM din 04 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la data de 27 mai 2008 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș contestatorul, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean Aas olicitat anularea deciziei nr.314/17.07.2007 emisă de intimat, prin care a fost sancționat cu retrogradarea din funcția de medic șef secție pentru o perioadă de 60 de zile.
În motivarea contestației a arătat că măsura disciplinară a fost luată pentru încălcarea Legii nr.677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea și libera circulație datelor cu caracter personal precum și pentru încălcarea Legii nr.46/2003 a drepturilor pacientului și Regulamentul Intern al intimatului, în decizie reținându-se că angajatul a permis unui jurnalist accesul la programul de interes public, timp în care acesta a fotografiat pagina de pe monitor și a modificat-o, iar ulterior a publicat-o într-un ziar.
Prin precizarea la acțiune (36) contestatorul a arătat cuantumul despăgubirilor solicitate, respectiv 1500 lei cu titlu de drepturi salariale pe care le-ar fi încasat dacă nu ar fi fost sancționat.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea contestației, arătând că sancțiunea aplicată prin decizia nr.314/2007 este legală și temeinică, fiind aplicată ca urmare a faptului că salariatul a permis unui ziarist să acceseze și să modifice fișa unei paciente, fișă care ulterior a fost publicată. Despre această modificare, intimata a aflat din adresa nr.416/28.06.2007 emisă de Romanian Soft, precum și din nota explicativă a asistentei. Nu se poate reține apărarea contestatorului în sensul că acesta a fost informat de ziarist că programul este de interes public, deoarece accesul la informațiile de interes public se face prin intermediul purtătorului de cuvânt sau prin accesarea site-ului Spitalului Județean.
Prin sentința civilă nr.210/CM/4.03.2008 a fost admisă contestația precizată, a fost anulată decizia nr.314/17.07.2007 emisă de intimatul Spitalul Județean A și a fost obligat acesta să plătească contestatorului drepturile salariale reținute în executarea sancționării.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul îndeplinește funcția de medic șef la Secția în cadrul Spitalului Județean A și că prin decizia nr.314/17.07.2007 (4) emisă de intimat, a fost sancționat cu retrogradarea din funcția de medic șef secție pe o perioadă de 60 de zile, în temeiul art.26 lit. c și al art.29 din Regulamentul Intern al Spitalului Județean A, raportate la cele ale art.264 alin.1 lit. c Codul muncii.
La baza emiterii acestei decizii a stat adresa nr.416/28.06.2007 a Romanian Soft (18) prin care au fost aduse la cunoștința conducerii intimatului abateri săvârșite în cadrul Secției. În această adresă se arată că ceea ce s-a publicat în ziarul " de A" nu reprezintă un printscrean direct din, ci este o machetă html salvată din pagina de pacient. Prin aceasta s-a ajuns la copierea codului sursei care stă la baza interfeței programului, aceasta din urmă fiind modificată în exteriorul aplicației. A fost modificată fișa unei paciente a intimatului, prin modificarea sau completarea unor libere, pentru ca ulterior să se ajungă la publicarea în ziarul amintit.
Prin declarația dată (15) contestatorul a arătat că în data de 20.06.2007 i-au fost solicitate de către un ziarist anumite informații cu privire la noul sistem informatic introdus la Spitalul Județean Ca urmare, contestatorul i-a arătat ziaristului modul în care se poate opera cu programul informatic în cauză.
Ulterior acesta a fost solicitat de familia unei paciente pentru activități specifice profesiei sale, ziaristul rămânând singur. Despre publicarea în ziar a fișei unei paciente a aflat zilele următoare.
A reținu instanța că potrivit art.263 alin.1 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, putând să aplice sancțiuni disciplinare salariaților săi, abaterea disciplinară reprezentând, conform alin.2 al aceluiași articol, o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Prin decizia de sancționare, contestatorului i s-a reproșat încălcarea Legii nr.677/2001, a Legii nr.46/2003, precum și prevederile pct.8, pct.16, pct.23 și pct.24 ale art.15 din Regulamentul Intern al spitalului.
În concret, textele de lege arătate fac trimitere la principalele îndatoriri ale angajatorilor, care trebuie să respecte comportamentul etic față de pacienți și celelalte persoane cu care colaborează (art.15 pct.8), să-și însușească și să aplice întocmai instrucțiunile de exploatare și întreținere a tehnicii din dotare (art.16 pct.16), să execute dispoziția sau sarcina de serviciu primită de la conducătorul locului de muncă sau de la șeful ierarhic superior (art.15 pct.23) și să păstreze confidențialitatea datelor referitoare la activitățile unității (art.15 pct.24).
În ceea ce privește pct.8, pct.16 și pct.23 ale articolului 15 din Regulamentul Intern, instanța a apreciat că acestea au caracter general, neavând legătură cu presupusa abatere săvârșită de contestator, cu atât mai mult cu cât prevederile din regulament arătate trebuie raportate și la profesia de medic a contestatorului.
Referitor la art.15 pct.24, respectiv păstrarea confidențialității datelor referitoare la activitățile unității, art.3 din Legea nr.46/2003 stipulează faptul că pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare, iar conform art.21 din aceeași lege, toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.
Din adresa nr.416/28.06.2007 a Romanian Soft, respectiv din datele aflate pe fișa publicată în ziar și menționate în această adresă, rezultă faptul că petentul nu se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art.15 pct.24 din Regulamentul intern raportate la cele ale Legii 46/2003, menționate anterior.
În fapt, contestatorul nu a făcut altceva decât să prezinte unui ziarist, pentru informare publică, date cu privire la funcționarea noului program informatic al Spitalului Județean A, informații care de altfel, pot fi accesate și prin intermediul internetului.
Și Legea nr.677/2001, în temeiul căreia a fost emisă decizia de sancționare, face trimitere tot la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, aspect față de care presupusa abatere a contestatorului nu se încadrează nici în dispozițiile art.2 și art.3 ale acestui act normativ, de vreme ce acesta nu a oferit informații care să se circumscrie caracterului de date personale în sensul prevăzut de legiuitor.
Pentru aceste considerente, instanța a admis contestația și a anulat decizia nr.314/17.07.2007 emisă de intimatul Spitalul Județean A, pe care l-a obligat să plătească contestatorului drepturile salariale ce i-au fost reținute în executarea sancțiunii dispuse.
În termen legal intimatul Spitalul Județean Aad eclarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o sub următoarele aspecte, invocând dispozițiile art.204 pct.9 și pct.7 Cod procedură civilă:
1. Instanța de fond a interpretat greșit textele de lege aplicabile în speță, reținând în mod eronat că dispozițiile din art.15 al regulamentului intern au caracter general, deși acestea sunt foarte clar redactate și prevăd principalele îndatoriri ale angajaților, îndatoriri pe care contestatorul le-a încălcat.
Profesia de medic a contestatorului nu-i conferă un statut privilegiat față de ceilalți angajați ai instituției recurente, întrucât dispozițiile legale încălcate de acesta nu se referă la independența profesională a medicului sau la dreptul său de decizie în exercitarea actului medical, ci privesc aspecte legate de organizarea funcțională și administrativă, ordinea și disciplina la locul de muncă, aspecte specifice instituțiilor medicale.
Mai arată recurentul că în mod greșit prima instanță a apreciat că datele prezentate ziaristului de către contestator erau accesibile publicului, deși în realitate ziaristului i-au fost puse la dispoziție date confidențiale ale pacienților, care nu pot fi date publicității.
Mai mult, contestatorul a plecat din birou permițând ziaristului accesul la toate datele confidențiale ale instituției, date cuprinse în programul respectiv.
2. Soluția instanței este greșită și în ceea ce privește cererea precizatoare privind drepturile salariale de care a fost lipsit contestatorul ca urmare a retrogradării din funcție, în sensul că această cerere a fost admisă fără a fi dovedită, contrar faptului că recurentul a depus la dosar adresa emisă de serviciul salarizare în care se menționa că venitul de care a fost lipsit contestatorul ca urmare a retrogradării din funcție este de 457 lei.
3. Instanța de fond nu a respectat dispozițiile art.78 din Legea nr.168/1999, în sensul că a amânat pronunțarea 7 zile în loc de 2 zile cât privește textul de lege.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este fondat.
Prin decizia nr.314/17.07.2007 (fila 4 dosar fond), contestatorul, medic-șef Secție din cadrul Spitalului Județean P - A, a fost sancționat cu retrogradarea din funcția de medic-șef secție pentru o perioadă de 60 zile, reținându-se că acesta a încălcat dispozițiile art.15, pct.8, 16, 23 și 24 din regulamentul intern al instituției, precum și dispozițiile Legii nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și ale Legii nr.46/2003 privind drepturile pacientului.
Fapta săvârșită de contestator a constat în aceea că în data de 20.06.2007 acesta a permis unui ziarist de la ziarul de A să acceseze sistemul informatic, să acceseze și să modifice fișa unei paciente, fișa astfel modificată fiind publicată în ziarul respectiv în data de 25.06.2007.
Sistemul informatic a fost accesat, la solicitarea contestatorului, de către asistenta, fiind folosită parola acesteia, deoarece medicul nu deținea la acea dată o parolă de acces în sistem.
La un moment dat contestatorul a părăsit biroul pentru a consulta o pacientă care acuza dureri, lăsându-le pe ziarist singur la calculator.
Din notele explicative ale asistentei și ale medicului (filele 14-16 dosar fond) rezultă că nici unul din aceștia nu au avut cunoștință despre cele întâmplate în fața calculatorului, respectiv despre faptul că ziaristul a accesat și modificat fișa pacientei.
Intimatul Spitalul Județean a luat cunoștință despre această faptă din adresa nr.416/28.06.2007, emisă de Romanian Soft (filele 18-19 dosar fond), adresă din care rezultă că fișa pacientei a fost modificată la rubricile privind sexul, profesia, locul de muncă, numele tatălui, numele mamei, greutatea la naștere, alergii și alte observații.
Dispozițiile reținute în decizia de sancționare ca fiind încălcate sunt cele ale art.15 pct.8, 16, 13 și 14 din regulamentul intern al spitalului, precum și cele ale Legii nr.677/2001 și nr.46/2003.
Astfel, art.15 din regulamentul intern al Spitalului Județean prevede principalele îndatoriri ale angajaților, după cum urmează: pct.8 - obligația de a respecta comportamentul etic față de pacienți, aparținători și celelalte persoane cu care colaborează; pct.16 - însușirea și aplicarea întocmai a instrucțiunilor de exploatare și întreținere a tehnicii din dotare; pct.23 - obligația de a asigura confidențialitatea serviciilor acordate pacienților și de a respecta secretul profesional; pct.24 - obligația de a păstra confidențialitatea datelor referitoare la activitățile unității.
Pe de altă parte, art.21 din Legea drepturilor pacientului nr.46/2003 prevede că toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia, iar art.3 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public prevede că sigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
Rezultă din textele de lege arătate mai sus că angajatul, prin fapta sa prin care a permis unei persoane din afara instituției să acceseze date confidențiale ale unei paciente, care au fost date ulterior publicității, a încălcat dispozițiile regulamentului intern și ale Legii nr.46/2003.
Chiar dacă o parte din datele personale ale pacientei respective au fost modificate, fapta contestatorului este gravă, deoarece cel puțin numele pacientei a fost dat publicității și, chiar și în condițiile în care această fișă nu ar fi fost publicată, se putea reține săvârșirea unor abateri disciplinare de către contestator numai pentru faptul că prin neglijența sa a făcut posibilă accesarea în sistemul informatic de către o persoană din afara instituției a datelor confidențiale ale unei paciente.
În nota sa explicativă contestatorul a susținut că aceste date erau destinate publicității (fapt eronat, așa cum s-a arătat mai sus), astfel că ele puteau fi accesate de ziarist și pe cale de consecință puteau fi publicate în ziar. Chiar și în această situație însă, așa cum prevăd dispozițiile art.3 din Legea nr.544/2001, accesul la informațiile de interes public se face prin intermediul compartimentului pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop și în nici un caz prin orice angajat al instituției.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că primul motiv de recurs este fondat și în temeiul art.312 Cod procedură civilă și art.291 Codul muncii, îl va admite și va modifica în tot sentința în sensul respingerii contestației.
Față de soluția dată primului motiv de recurs, urmează ca, pe cale de consecință, Curtea să se constate și temeinicia celui de-al doilea motiv de recurs privind drepturile bănești, drepturi care nu vor mai fi acordate ca urmare a respingerii contestației.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că instanța a încălcat dispozițiile art.78 alin.2 din Legea nr.168/1999, care permite amânarea pronunțării cel mult 2 zile, în speță soluția fiind pronunțată după 7 zile de la dezbateri.
Termenul de 2 zile instituit de Legea nr.168/1999 face însă parte din categoria termenelor relative, a căror nerespectare nu afectează validitatea actului de procedură.
Rezultă așadar că nerespectarea termenului de 2 zile de amânare a pronunțării nu poate avea ca efect desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, împotriva sentinței civile nr.210/CM din 4 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Modifică sentința, în sensul că respinge contestația.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 29 mai 2008 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. / 30.05.2008
/4 ex.
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
← Contestație decizie de concediere. Decizia 1046/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 269/2009. Curtea de... → |
---|