Contestație decizie de sancționare. Decizia 4913/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2733/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4913/
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
**************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.1869 din data de 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6000/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata INSPECȚIA DE STAT PENTRU CONTROLUL, SUB ȘI DE -, având ca obiect"contestație decizie de sancționare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul-contestator, prin apărătorul ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială aflată la fila 28 dosar fond, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 12.02.2009 și intimata Inspecția de Stat pentru Controlul, sub și de -, prin consilier juridic d-nul, cu delegație aflată la fila 7 dosar recurs.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea, respectiv, combaterea motivelor de recurs.
Recurentul-contestator, prin avocat, având cuvântul, solicită, în baza dispozițiilor art. 224 alin.(1) din Codul muncii coroborate cu dispozițiile art. 8 pct. 1 și ale art. 12 Cod proc. civilă, admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris și, pe cale de consecință, să se constate competența soluționării cauzei deduse judecății, în favoarea Tribunalului București.
Intimata Inspecția de Stat pentru Controlul, sub și de -, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită, în baza dispozițiilor art. 224 din Codul muncii, admiterea recursului, așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, să se stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1869 din data de 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6000/3/LM/2009, a fost dmisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul și pe intimata Inspecția de Stat pentru Controlul, sub și de -, n favoarea Tribunalului Sibiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că dispozițiile art.284 alin.2 din Codul muncii reglementează, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a conflictelor de muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau reședința reclamantului.
Cum domiciliul reclamantului este situat în localitatea S, în baza dispozițiilor art.158 și urm. Cod proc. civilă, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, în circumscripția căruia se află domiciliul reclamantului.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, a declarat recurs, motivat în termenul legal, contestatorul, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr- (2733/2009).
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-contestator a arătat că hotărârea de admitere a excepției de necompetență teritorială este neîntemeiată și este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.8 pct.1 Cod proc. civilă.
A mai arătat că, în speță, au fost competente deopotrivă două instanțe, dreptul de a alege dintre acestea revenindu-i lui, recurentului, potrivit dispozițiilor art.12 Cod proc. civilă, iar din momentul în care alegerea a fost făcută se stabilește definitiv competența acelei instanțe.
Astfel, consideră că instanța sesizată nu era îndreptățită să-și examineze, din oficiu, competența teritorială și să se considere necompetentă.
De asemenea, invocând dispozițiile art.8 Cod proc. civilă, recurentul-contestator mai arată că a ales, pentru soluționarea cererii sale, Tribunalul București, astfel că în mod greșit această instanță a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, în raport de domiciliul contestatorului și, declarându-se necompetentă, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, invocă dispozițiile 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Deși legal citată, intimata Inspecția de Stat pentru Controlul, sub și de - nu a formulat întâmpinare la recurs.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Prin sentința atacată, Tribunalului București, având în vedere dispozițiile speciale ale art.284 alin.2 din Codul muncii, a invocat din oficiu și dmis excepția necompetenței sale teritoriale și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art.158 și urm. Cod proc. civilă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, privindu-i pe contestatorul și pe intimata Inspecția de Stat pentru Controlul, sub și de -, n favoarea Tribunalului Sibiu, motivat de faptul că domiciliul contestatorului se află situat în circumscripția acestui din urmă tribunal.
Ca urmare, criticile formulate de recurentul-contestator se referă la această soluție, de declinare a competenței teritoriale a soluționării cauzei, acesta susținând că, în ceea ce privește competența teritorială a instanței de fond, nu sunt aplicabile, în speță, dispozițiile art.284 alin.2 din Codul muncii, ci dispozițiile art.8 alin.1 din Codul d e procedură civilă, el având posibilitatea, în temeiul dispozițiilor art.12 din Codul d e procedură civilă, de a alege între două instanțe ce sunt, deopotrivă, competente, motiv pentru care a ales Tribunalul București. Mai mult, consideră că instanța sesizată - Tribunalul București - nu era îndreptățită să-și examineze, din oficiu, competența teritorială și să se considere necompetentă, astfel că procedat nelegal atunci când și-a declinat competența de soluționare, în fond, a cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu.
Curtea apreciază că aceste critici formulate de recurentul-contestator nu sunt decât simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura ca nefondate.
În acest sens, Curtea are în vedere dispozițiile speciale ale legii-cadru ce reglementează materia inițierii, executării și încetării raporturilor juridice de muncă și pe cea a soluționării conflictelor de muncă, respectiv Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003), care, în CAPITOLUL II, intitulat"Competența materială și teritorială",din TITLUL XII, intitulat"Jurisdicția muncii",reglementează expres, prin norme imperative, atât competența materială, cât și competența teritorială a instanțelor de judecată, în ceea ce privește soluționarea conflictelor de muncă.
Astfel, făcându-se trimitere la dispozițiile cu caracter general ale Codului d e procedură civilă, potrivit dispozițiilor art. 284 alin.1din Codul muncii:
"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.".
Însă, în dispozițiile cu caracter special ale alin.2 al aceluiași articol din Cod nu se mai face trimitere la regulile generale instituite de Codul d e procedură civilă, ci se prevede, în mod expres, că:
"(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adreseazăinstanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliulsau resedința ori, după caz, sediul.".
Față de dispozițiile legale suscitate, Curtea are în vedere că, potrivit doctrinei, normele juridice se clasifică, după sfera aplicării lor, înnorme generaleșinorme speciale.
Normele generalese caracterizează prin aceea că au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-un domeniu sau într-o ramură de drept. Astfel, Codul d e procedură civilă statuează regulile generale în ceea ce privește desfășurarea procesului civil.
Normele speciale,sunt aplicabile unei sfere restrânse de relații, ele derogând de la dreptul comun, potrivit principiuluispecialia generalibus derogant -latin exprimând regula potrivit căreia dispozițiile speciale derogă de la cele generale, în vreme ce acestea din urmă nu sunt susceptibile să deroge de la cele dintâi (generalia specialibus non derogant). În speță, dispozițiile norme juridice cu caracter special sunt cele ale Codului muncii, atât cele de drept substanțial, cât și cele de drept procesual, implicit cele referitoare la soluționarea conflictelor de muncă și la competența instanțelor de judecată în această materie.
Așadar, în ceea ce privește stabilirea instanței de fond ce este competentă teritorial cu soluționarea prezentului conflict de muncă, nu sunt aplicabile dispozițiile cu caracter general ale Codului d e procedură civilă - cele ale art.8 alin.1 și art.12 -, așa cum, în mod greșit, susține recurentul-contestator, ci dispozițiile cu caracter special ale art.284 alin.2 din Codul muncii, care, fiind dispozițiile imperative, fac posibilă invocarea și din oficiu a necompetenței teritoriale, așa cum a fost cazul în speță.
Mai mult, coroborând dispozițiile art.284 alin.2 din Codul muncii cu dispozițiile art.158 alin.1 și alin.3 din Codul d e procedură civilă (regulă generală ce este aplicabilă), Tribunalul București avea chiar obligația de a-și invoca, din oficiu, necompetența teritorială și de a trimite cauza singurei instanțe competente teritorial, cu soluționarea, în fond, a acesteia și anume, Tribunalului Sibiu, dat fiind că domiciliul recurentului-contestator se află situat în circumscripția acestui din urmă tribunal.
Aceasta deoarece nu suntem în prezența unei competențe teritoriale alternative, așa cum susține, de asemenea, în mod eronat, recurentul-contestator, astfel că el nu avea nicidecum posibilitatea de a alege între două instanțe ce ar fi fost, deopotrivă, competente.
Este vorba despre o competență teritorială stabilită în mod expres, prin dispozițiile legale imperative și speciale ale Codului muncii, care derogă, deci, de la regula generală instituită de Codul d e procedură civilă și a căror încălcare ar atrage nulitatea hotărârii judecătorești ce s-ar pronunța în cauză(nulitatea fiind, în acest caz, absolută).
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.1869 din data de 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6000/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata INSPECȚIA DE STAT PENTRU CONTROLUL, SUB ȘI DE -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
- -
GREFIER,
red. / dact.
2 ex. / 27.08.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1633/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6575/2009. Curtea... → |
|---|
