Contestație decizie de sancționare. Decizia 499/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 499
Ședința publică de la 02 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect recursul formulat de NAȚIONALĂ ROMÂNĂ I împotriva sentinței civile nr. 499 din 02.09.2008 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimată fiind -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenta NAȚIONALĂ ROMÂNĂ
Având în vedere că s-a solicitat judecata și în lipsă, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr. 923/99/29.02.2008, contestatoarea - a chemat în judecată pe intimata Națională Română I, solicitând anularea deciziei nr. 11/25.02.2008.
În motivarea cererii, contestatoarea a susținut că este angajată în calitate de solist vocal 1.
La data de 17.02.2008, împreună cu ceilalți angajați ai intimatei, efectuau repetițiile pentru spectacolul "" la Casa din Întrucât atât pe scenă, cât și în celelalte încăperi unde se efectuau repetițiile era foarte frig, mai mulți salariați au solicitat să se ia măsuri pentru a se crea un mediu ambiant corespunzător desfășurării activității, însă șefii lor le-au pretins să desfășoare în continuare repetițiile în condițiile improprii. Deoarece condițiile nu au fost îmbunătățite, au comunicat factorilor de răspundere că nu mai pot continua activitatea întrucât riscă să se îmbolnăvească. Mai susține contestatoarea că a doua zi, deși condițiile de muncă nu s-au modificat, au intrat pe scenă și au ținut spectacolul însă, în semn de protest, și-au atașat pe braț o banderolă albă. Urmare a acestui fapt, intimata a decis sancționarea salariaților cu avertisment.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia nr. 11/25.02.2008 și a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
Intimata Națională Română Iaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că repetiția a avut loc în sala de spectacol a Casei de Cultură a, sală care are dimensiuni destul de mari, fiind nevoie de o perioadă de timp pentru a se încălzi. Întrucât pentru a se introduce în sală decorurile a fost necesară deasa utilizare a ușilor, în sală nu a putut fi menținută o temperatură optimă pentru desfășurarea repetițiilor pentru soliști.
Intimata a mai arătat că nu are o sală proprie de susținere a spectacolelor, motiv pentru care atât repetițiile cât și spectacolele se desfășoară în săli închiriate care aparțin altor instituții, precum Casa de Cultură a. În cazul în care Casa de Cultură nu-și îndeplinește obligațiile prevăzute în contractul de închiriere, această chestiune se rezolvă numai între cele două instituții contractante și nu dă nici un drept vreunui salariat al să protesteze cu banderole albe în timpul spectacolului sau să părăsească nemotivat locul repetiției. Intimata a mai precizat că în ziua repetiției, directorul general a ajuns la fața locului și a constatat că reclamanta a părăsit sala de repetiție fără a cere permisiunea conducerii instituției. Restul personalului a rămas la locul repetiției, însă nu și-a mai putut desfășura activitatea deoarece unii soliști, printre care și contestatoarea, părăsiseră Casa de Cultură. Astfel, intimata susține că salariata și-a încălcat atribuțiile de serviciu, nerespectând programul de lucru, dispozițiile de serviciu transmise pe cale ierarhică și disciplina muncii. Mai mult, la spectacolul "" contestatoarea a cântat purtând banderolă albă pe braț, protestând astfel, prin gravă japoneză, împotriva așa-ziselor condiții improprii în care trebuia să țină spectacolul, deși în sală era o temperatură optimă. nu a anunțat conducerea în legătură cu purtarea de banderolă albă pe braț în timpul desfășurării spectacolului, așa cum era legal.
Astfel, intimata a susținut faptul că salariata a săvârșit o faptă ilicită, în sensul că a părăsit repetiția la care era obligată să participe, iar la spectacolul "" a protestat purtând banderolă albă pe braț, fără a anunța conducerea de faptul că urmează să protesteze în termenul prevăzut de Legea nr. 168/1999. Fapta săvârșită de contestatoare a tulburat bunul mers al activității, repetiția de la care a plecat solista nemaiavând loc, iar la spectacol publicul asistând la un "circ cu banderole albe" și nu la un spectacol normal. Intimata a mai arătat că sancțiunea a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor legale.
În dovedirea susținerilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.586/16.04.2008, Tribunalul Iașia admis contestația formulată de contestatoarea -, în contradictoriu cu intimata Națională Română I și anulat decizia nr. 11/25.02.2008 emisă de intimată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea este salariata intimatei Națională Română I pe postul de solist vocal. Prin decizia nr. 11/25.02.2008 emisă de intimată s-a dispus sancționarea contestatoarei cu "avertisment scris". S-a reținut prin această decizie că în data de 17.02.2008 contestatoarea a părăsit locul repetiției motivat de faptul că sala era neîncălzită, iar decorurile nu erau montate, fără a mai aștepta sosirea directorului general. De asemenea, s-a reținut prin decizia de sancționare că în seara de 17.02.2008, la spectacolul "", salariata a cântat putând pe braț o banderolă albă, protestând astfel prin grevă japoneză împotriva așa-ziselor condițiilor improprii în care trebuia să susțină spectacolul. Astfel, salariata a încălcat condițiile legale de declarare a grevei și a exercitat în mod abuziv dreptul de a declara grevă, a încălcat atribuțiile de serviciu privind respectarea programului de lucru, respectarea dispozițiilor de serviciu transmise pe cale ierarhică și disciplina muncii.
S-a mai reținut de către prima instanță că, din declarațiile martorilor și, rezultă că atât la repetiția generală, cât și în timpul susținerii spectacolului "",în luna februarie 2008,în sala de spectacol condițiile erau improprii,în sensul că temperatura era de 15-16 grade. Martorii au mai declarat faptul că însuși directorul general, constatând temperatura care era în sala de spectacol, a dispus anularea repetiției generale, precum și faptul că în timpul spectacolului "" toți soliștii vocali au purtat în timpul spectacolului o banderolă albă pe braț în semn de protest față de condițiile improprii din sală.
Având în vedere faptul că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că directorul general a dispus anularea repetiției generale datorită temperaturii scăzute din sală, prima instanța constată că în mod greșit intimata, prin decizia de sancționare, a reținut că reclamanta a refuzat să participe la ultima repetiție. Mai mult, potrivit disp. art. 40 alin. 2 lit. b Codul muncii, angajatorul are obligația de a asigura permanent condiții corespunzătoare de muncă. Or, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, în sala unde avea loc repetiția generală condițiile erau improprii desfășurării activității de către soliștii vocali.
S-a mai reținut de către instanța de fond că în mod greșit intimata, prin decizia contestată, a reținut că salariata nu a respectat condițiile legale de declarare a grevei, exercitând abuziv acest drept. Astfel, potrivit disp. art. 40 din Legea nr. 168/1999, greva constituie o încetare colectivă și voluntară a lucrului într-o unitate. Or, în speță, atât timp cât directorul general a decis anularea repetiției generale, iar spectacolul "" a avut loc la data programată, instanța constată că nu a fost declanșată o grevă, astfel cum este definită aceasta în art. 40, pentru a fi necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 168/1999.
În consecință, prima instanță constatat că abaterile disciplinare reținute de intimată prin decizia de sancționare nu au fost săvârșite de către contestatoare, decizia fiind astfel netemeinică.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs NAȚIONALĂ ROMÂNĂ I, prin reprezentanți legali, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod corect prima instanță a reținut că salariata a părăsit locul repetiției fără a mai aștepta sosirea anunțată a directorului general, cât și faptul că salariata a cântat în seara spectacolului purtând pe braț o banderolă albă, protestând astfel prin grevă japoneză.
Cu toate acestea, instanța a reținut, în mod greșit, că directorul general a dispus anularea repetiției pe motivul existenței în sală a unei temperaturi scăzute. Instanța a reținut acest lucru numai pe baza declarațiilor a doi martori, soliști și colegi cu contestatoarea.
S-a mai arătat că intimata a părăsit locul repetiției, împreună cu alți soliști, înainte de sosirea la fața locului a directorului general, motiv pentru care repetiția nu a mai putut fi ținută.
Recurenta susține că nimeni nu poate fi obligat să cânte în condiții improprii, însă intimata nu era îndreptățită să părăsească nemotivat locul repetiției.
Mai mult, se arată că intimata a purtat pe timpul spectacolului banderola albă pe braț, în semn de protest, dând astfel dovada de lipsă de respect față de publicul spectator. Pentru acest fapt, solista a fost sancționată, deoarece, potrivit prevederilor Codului muncii și Legii nr. 168/1999, orice formă de protest se aduce la cunoștința angajatorului în timp util.
Analizând recursul formulat de NAȚIONALĂ ROMÂNĂ I, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ. se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 11/25.02.2008 emisă de către recurentă s-a dispus sancționarea intimatei, solist vocal 1 la această instituție, cu "avertisment scris", pentru următoarele fapte considerate ca fiind abateri disciplinare: părăsirea locului repetiției la data de 17.02.2008, motivat de faptul că sala era neîncălzită, iar decorurile nu erau montate, fără a mai aștepta sosirea directorului general; încălcarea condițiilor legale de declarare a grevei, precum și exercitarea abuzivă a acestui drept, întrucât în seara de 17.02.2008, la spectacolul "", salariata a cântat putând pe braț o banderolă albă, protestând astfel prin grevă japoneză împotriva așa-ziselor condițiilor improprii în care trebuia să susțină spectacolul. S-a mai reținut prin aceeași decizie că intimata a încălcat atribuțiile de serviciu privind respectarea programului de lucru, dispozițiile transmise pe cale ierarhică și disciplina muncii.
În mod corect prima instanță a anulat această decizie de sancționare disciplinară, reținând că aceasta este nelegală și netemeinică.
Contractul individual de muncă este un contract sinalagmatic, salariatul având obligația de a presta munca și a respecta disciplina muncii, însă în condițiile în care angajatorul își îndeplinește obligațiile prevăzute la art.40 alin.2 lit. a) și b) din Codul muncii.
Astfel, angajatorul are obligația de a informa salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă și să asigure permanent condițiile corespunzătoare de muncă.
Potrivit Regulamentului intern al Naționale Române I, această instituție s-a obligat la informarea fiecărui salariat asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, la garantarea protecției, igienei și securității muncii
De asemenea, aceasta și-a asumat îndatorirea de a informa salariații asupra condițiilor de muncă și de a asigura acestora condiții corespunzătoare de muncă.
Art.41 alin.2 din Constituție consacră dreptul al protecție socială și la măsurile de securitate și igienă a muncii.
Protecția muncii, potrivit disp.art.1 alin.1 din legea nr.90/1996, are ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea proceselor de muncă. În temeiul acestui principiu este exclus ca prestarea muncii să se desfășoare în afara normelor de sănătate și securitate în muncă, întreaga activitate fiind guvernată de imperativul prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Potrivit disp.art.173 din Codul muncii, în cadrul propriilor responsabilități, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securității și sănătății salariaților, inclusiv pentru activitățile de prevenire a riscurilor profesionale.
Având în vedere specificul activității desfășurate de către intimata, care a fost apreciată și de către legiuitor prin încadrarea în condiții speciale de muncă a activității artistice desfășurată de soliștii vocali de operă și operetă, prin art.20 alin.1 lit.d) a Anexei nr.2 la Legea nr.19/2000, considerându-se, conform definiției prevăzute la art.1 din nr.HG1025/2003, că
în aceste locuri de muncă exista factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de munca și a condițiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematura a capacității de munca, îmbolnăviri profesionale, recurenta Națională Română avea obligația de a asigura acestor salariați condiții optime de desfășurare a repetițiilor și spectacolelor, neputând fi apreciat ca un act de indisciplină refuzul acestora de a se expune la riscuri profesionale mai mari decât cele pe care le implică în mod obișnuit profesia acestora.
Dispozițiile legale enunțate anterior impun angajatorului, respectiv persoanelor care asigură conducerea operei, obligații suplimentare privind asigurarea unor spații corespunzătoare desfășurării spectacolelor, acestea având îndatorirea de a preveni apariția situațiilor de a se ajunge la desfășurarea unor repetiții generale la un spectacol de operă la temperaturi cuprinse între 15 și 17 grade, prin verificarea prealabilă a condițiilor din sală, pe timp de iarnă, fără a aștepta ca salariații să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
Faptul că Națională Română I nu are în prezent o sală proprie de susținere a spectacolelor, astfel încât repetițiile și spectacolele se desfășoară în săli închiriate ce aparțin altor instituții și necesitatea cunoașterii modului în care aceste din urmă instituții își îndeplinesc obligațiile de asigurare a condițiilor necesare acestor activități, implică cu atât mai mult angajarea permanentă a persoanelor din conducerea instituției în perceperea nemijlocită a măsurii îndeplinirii îndatoririlor asumate, pentru a preveni apariția unor factori care să transforme aceste locații în unele improprii pentru manifestările artistice care figurează în programul său.
De altfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză, și, se mai reține că soliștii vocali ai operei au semnalat în repetate rânduri conducerii instituției condițiile improprii în care sunt nevoiți să susțină spectacolele, însă niciodată nu au primit vreun răspuns.
Se mai reține că părăsirea de către intimată a locului repetiției înainte de sosirea directorului general nu a fost dovedită în cauză de către angajator, căruia, potrivit disp.art.287 Codul muncii, îi revine sarcina probei în cauză. Referatul directorului general, care a dispus și sancționarea intimatei, necoroborat cu alte probe, nu este de natură de a fi reținut de către instanță în combaterea declarațiilor martorilor audiați în cauză.
De asemenea, în ceea ce privește consecințele faptei intimatei de părăsire a locului de desfășurare a repetiției generale se reține că, prin martorii audiați în cauză, s-a dovedit că această repetiție a fost oricum anulată de către directorul general, după ce acesta a perceput personal condițiile din sala de spectacol, nefiind probat de către angajator faptul că activitatea artistică din dimineața zilei de 17.02.2008 nu s-a putut desfășura din culpa salariatei.
Mai mult, se reține că, în aceste condiții, așa-zisa încălcare a programului de lucru de către intimată, a reprezentat de fapt o măsură de protecție a sănătății acesteia, pentru desfășurarea activității artistice din seara aceleiași zile, când și-a susținut rolul în spectacolul "", în aceleași condiții improprii.
Se mai reține că protestul intimatei, alături de alți soliști vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braț în timpul spectacolului, care nu poate constitui grevă în accepțiunea legislației muncii, întrucât art.251 din Codul muncii și art.40 din Legea nr.168/1999 definesc această instituție ca fiind încetarea voluntară și colectivă a lucrului de către salariați, situație pe care nu o regăsim în speță, nu o obliga la încunoștințarea prealabilă a conducerii instituției cu privire la această modalitate de a atrage atenția asupra condițiilor improprii de desfășurare a unor asemenea manifestări artistice și nici la respectarea prevederilor art. 42 alin.2 din Legea nr.168/1999.
În ceea ce privește faptul că prin această formă de protest intimata ar fi adus o atingere gravă prestigiului și imaginii de care se bucură Națională Română I, se reține că, având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, din care rezultă că la spectacolul din seara zilei de 17.02.2008 spectatorii erau îmbrăcați în sală în haine groase,respectiv pulovere,cojoace și paltoane (fiind chiar ei supuși unor condiții improprii pentru a asista la această manifestare artistică), nu putea fi percepută, conform susținerilor recurentei prin întâmpinarea formulată la judecarea fondului cauzei, ca un "circ cu banderole albe", ci avea să sporească admirația și respectul publicului pentru salariații operei care și-au susținut rolurile chiar în aceste condiții.
Prin urmare, având în vedere că faptele reținute de către recurentă prin decizia de sancționare nu pot constitui abateri disciplinare, în mod corect prima instanță a dispus anularea acestei decizii.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ. urmează să se respingă recursul formulat de NAȚIONALĂ ROMÂNĂ I și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de NAȚIONALĂ ROMÂNĂ I împotriva sentinței civile nr. 586/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași,sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 04.09.2008;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;
-.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Carmen Bancu, Nelida Cristina
← Contestație decizie de concediere. Decizia 201/2010. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 1192/2008. Curtea de Apel Timisoara → |
---|