Contestație decizie de sancționare. Decizia 4991/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(2731/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4991/
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr.955 din 05 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 21538/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata DE STAT DIN C, având ca obiect - contestație decizie sancționare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 02.07.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.955 din 05.02.2009 pronunțată în dosarul nr.21538/3LM/2008 de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata DE STAT DIN C; a fost obligat contestatorul la plata sumei de 1516 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în esență următoarea stare de fapt pe baza probelor administrate la judecata în fond.
Astfel s-a reținut că contestatorul care este salariatul intimatei în funcția de corist, treapta profesională III, prin decizia nr.470/30.04.2008 a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, în conformitate cu art.264 alin. (1) lit. d) din codul muncii.
Pentru aplicarea acestei sancțiuni s-a reținut în temeiul referatului nr.362/02.04.2008 prin care maestrul de, în timpul repetiției generale cu opera din care a avut loc în data de 01.04.2008, a sesizat împrejurarea că salariatul contestator l-a agresat verbal și fizic după ce i-a comunicat că nu trebuia să participe la repetiția de la ora 18,30 din aceeași zi, pentru spectacolul din 03.04.2008, întrucât nu era pe lista cu membrii corului întocmită și afișată după consultarea regizoarei adjunct, în data de 31.03.2008.
Tribunalul a reținut că contestatorul a solicitat anularea deciziei de sancționare invocând o serie de motive ce vizează nerespectarea unor condiții de formă ale deciziei, precum și pentru motive ce țin de temeinicia faptelor imputate.
Tribunalul a reținut sub aspectul celor contestate că din punctul de vedere al legalității decizia de sancționare a fost dată cu respectarea cerințelor legale.
În privința conținutului deciziei atacate, instanța a constatat că au fost respectate prevederile legale vizând cerințele obligatorii ale deciziei de sancționare, prevăzute de art. 62 alin.(2) și 268 alin. (2) din codul muncii.
În acest sens s-a reținut că toate faptele de care se face vinovat contestatorul și care au constituit abateri disciplinare; au fost precizate toate prevederile legale încălcate; s-a ținut cont de poziția sa, fiindu-i respectat dreptul la apărare, chiar dacă acesta nu și-a făcut nici un fel de apărări; s-au indicat temeiurile de drept în baza cărora sancțiunea a fost aplicată, termenul în care sancțiunea putea fi contestată și autoritatea competentă la care se putea ataca decizia.
Sub aspectul criticii că cercetarea s-a făcut de către o comisie care nu a avut titulatura de Comisia de etică și disciplină, este lipsită de relevanță atâta timp cât intimata a făcut mențiunea că la nivelul instituției nu este relevantă atâta timp cât intimata a făcut mențiunea ca la nivelul instituție nu este constituită o astfel de comisie care să aibă ca obiect de activitate cercetarea abaterilor disciplinare.
Tribunalul a reținut că esențial era ca din comisie să facă parte acei membrii care erau desemnați de conducerea angajatorului prin decizia nr.396/11.04.2008, chiar dacă în fapt au participat mai multe persoane.
Totodată în timpul cercetării prealabile salariatul a fost însoțit de către un membru al sindicatului care l-a consiliat, asistat și a semnat procesul verbal de cercetare, ce o garanție a respectării drepturilor sale.
Tribunalul a reținut că întrucât contestatorul a fost convocat cu respectarea legii, i s-a adus la cunoștință toate actele și probele vizând fapta imputată, precum și declarațiile martorilor ce susțin actele de cercetarea, instanța apreciază că salariatului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât acesta a dat dovadă și de o oarecare rea credință cu ocazia cercetării, afirmând că nu-și mai amintește dacă l-a agresat fizic/verbal pe superiorul său ierarhic și refuzând să relateze orice amănunt legat de incidentul din data de 01.04.2008.
De asemenea instanța de fond a respins criticile contestatorului în cu privire la faptul că nu s-ar fi indicat motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, deoarece rezultă foarte clar argumentele înlăturării, atât din procesul verbal de cercetare disciplinară cât și din decizia de concediere.
Astfel, în primul rând salariatul nu și-a făcut nici un fel de apărări în fața comisiei, declarând că nu își amintește dacă a comis faptele imputate și refuzând să dea orice explicații pentru comportamentul său, dar recunoscând totodată că au mai existat asemenea conflicte și cu alte ocazii, iar în al doilea rând, au fost indicate împrejurările în care s-a decis sancționarea faptei: respectiv, referatul de sesizare a faptei a fost confirmat de depozițiile altor 2 salariați, care au asistat la incidentul menționat.
Legat de individualizarea sancțiunii, în conformitate cu art. 266 codul muncii, instanța apreciază că prevederile legale au fost respectate, întrucât s-au respectat toate criteriile avute în vedere de legiuitor: gravitatea și consecințele abaterii - faptele au creat un climat de lucru necorespunzător în cadrul instituție și un precedent neadecvat față de ceilalți salariați; comportarea generală în cadrul instituției și un precedent neadecvat față de lipsa de profesionalism, indisciplina și agresivitatea, având asemenea manifestări și în trecut, motiv pentru care i s-a aplicat și alte sancțiuni disciplinare.
Sub aspectul temeinicii sancțiunii, tribunalul a reținut că faptele cercetate și sancțiunea aplicată rezultă că fapta imputată există, a fost de o asemenea gravitate de natură să justifice aplicarea unei sancțiuni, procedura de cercetare s-a derulat potrivit prevederilor legale, iar drepturile salariatului au fost respectate, instanța nu a ținut cont de criticile și argumentele aduse de salariat pentru anularea sancțiunii aplicate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul, prin care a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea sentinței recurate și rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea în drept a recursului se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7), 8) și 9) proc. civ.
În fapt se aduc sentinței atacate următoarele critici.
Astfel, se arată că instanța de fond își întemeiază motivarea pe un act care nu a fost dedus judecății și anume o "decizie de concediere", pe care intimata ar fi emis-o, dar care nu există și care pe cale de consecință nu ar fi putut face obiectul unei acțiuni.
De asemenea Tribunalul a reținut în mod greșit un temei legal care nu are aplicabilitate în cauză și anume dispozițiile art. 62 alin. (2) și art. 63 din codul muncii.
O altă critică este fondată în drept pe dispozițiile art.129 proc. civ. în sensul că susține recurentul-contestator deși a stăruit în administrarea probei testimoniale pe aspectul dovediri existenței sau inexistenței faptei pentru care s-a emis decizia contestată, tocmai pentru convingerea intimă a instanței.
Deși la rândul său și intimata a solicitat proba testimonială, instanța de fond în mod eronat a reținut în încheierea de ședință din data de 29.01.2009, că prin proba testimonială se dorește a se dovedi aspecte legate de desfășurarea cercetării disciplinare, însă în aceeași încheiere, cu un paragraf mai sus, se arată clar că proba testimonială solicitată a considerat-o "pertinentă, concludentă și utilă pentru dovedirea situației de fapt, a împrejurării dacă a fost sau nu agresat maestrul de ", iar intimata la rândul său, a solicitat proba testimonială pentru dovedirea aceluiași aspect.
La rândul său intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea în întregime a sentinței atacate.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu în baza art. 3041proc. civ. precum și în baza probatoriului administrat în cauză, Curtea pentru motivele ce se vor arăta în baza art. 312 proc. civ. va admite recursul urmând a fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare al recurentului-contestator, în sensul că prin încheierea de ședință din data de 29.01.2009 a respins cererea acestuia cu privire la încuviințarea probei cu martori prin care dorea să facă dovada felului în care s-au desfășurat faptele ce au constituit abatere disciplinară și care au condus la sancționarea acestuia cu reducerea salariului pe perioadă de 3 luni cu 10%.
Instanța de fond a făcut o expunerea detaliată a întregii stării de fapt și mai ales a insistat pe aspectele care reprezentat cercetarea prealabilă reținând în analizând în detaliu toate aceste aspecte și insistând pe faptul că recurentului-contestator i-au fost respectate în acest cadru pe deplin dreptul la apărare, dar în același timp acesta ar fi fost totuși de rea credință atunci când s-a aflat în fața comisiei care efectua cercetarea prealabilă.
Curtea reține că esențial în accesul la justiție este tocmai faptul că contestatorul trebuia să se bucure de dreptul său în administra toate probele pe care le considera concludente și utile cauzei mai ales cu privire la dovedirea unei situații de fapt, iar instanța de fond putea să cenzureze eventualul abuz de drept al acestuia dacă era cazul.
Curtea reține de asemenea că și instanța este obligată de către lege, în avea rol activ în ceea cea privește descoperirea adevărului prin toate mijloacele legale.
În acest sens sunt dispozițiile art.129 alin.(5) proc. civ. "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărârii temeinicie și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".
Prin urmare, chiar dacă părțile s-ar fi împotrivit, Tribunalul avea obligația să administreze un probatoriu care să stabilească o situație de fapt corectă pe baza căreia să verifice temeinicia și legalitatea deciziei de sancționare contestate, cu atât mai mult cu cât ambele părți au solicitat administrarea probei testimoniale.
Procedând în mod nelegal la respingerea probelor solicitate, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al recurentului-contestator și a pronunțat astfel o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care se impune ca recursul formulat să fie admis, casată hotărârea recurată și trimisă cauza la rejudecare aceleași instanțe, care cu ocazia rejudecării va administra întregul probatoriu necesar lămuririi sub toate aspectele de fapt și drept a cauzei cu respectarea dispozițiilor legale vizând dreptul la apărare și în faza de judecată nu numai cu ocazia cercetării prealabile efectuată de către angajator pentru că accesul la justiție să fie concret și nu iluzoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.955 din 05.02.2009 pronunțată în dosarul nr.21538/3LM/2008 de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimata DE STAT DIN
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare același instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Tehnoredact/
2 ex./ 17.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3478/2010. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 671/2010. Curtea de... → |
|---|
