Contestație decizie de sancționare. Decizia 550/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 550/R-CM
Ședința publică din 15 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță
JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de intimatul OFICIUL DE cadastru SI PUBLICITATE IMOBILIARA V, împotriva sentinței civile nr.519 din 09 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția civilă, în dosarul nr-.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile de fond asupra recursului au avut loc la data de 10 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Examinând recursul civil de față:
La data de 28 februarie 2008, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr.12 din 1 februarie 2008 emisă de intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V, solicitându-se ca, în urma probelor ce se vor administra să se dispună anularea deciziei ca fiind netemeinică și nelegală, obligarea intimatului la plata de despăgubiri morale în cuantum de 1000 lei pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare nelegale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației s-a susținut că prin decizia nr.12/1.02.2008 emisă de intimat, contestatoarea a fost sancționată cu avertisment scris pentru o pretinsă încălcare a dispozițiilor art.4 lit."b" din Regulamentul intern al OCPI, reținându-se în sarcina contestatoarei întocmirea în mod necorespunzător a extrasului de carte funciară pentru informare nr. 532/2008.
Contestatoarea a invocat nulitatea absolută a deciziei motivat de faptul că în cuprinsul acesteia nu se regăsesc toate elementele obligatorii impuse de lege.
S-a susținut că normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare, precum și procedurile obligatorii prealabile emiterii acesteia, sunt norme juridice imperative a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută prevăzută în mod expres de dispozițiile art.267 alin.1 și art.268 alin.2 Codul muncii.
Au fost invocate dispozițiile art.268 alin.2 Codul muncii, potrivit cărora în decizie se cuprind în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, mențiunile prevăzute la punctele a - f din text.
În acest context, contestatoarea a susținut că, potrivit dispozițiilor menționate, decizia trebuia să cuprindă în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Din conținutul deciziei deduse judecății nu rezultă aceste motive, ci doar faptul că doar apărările formulate cu ocazia anchetei administrative au fost înlăturate, fără a se argumenta în nici un fel înlăturarea apărărilor contestatoarei, apărări care se refereau în principal și în concret la faptul că actul incriminat face parte din categoria înscrisurilor supuse rectificării, cu privire la materiale strecurate cu ocazia redactării. Totodată, contestatoarea a susținut că eroarea materială nu i-a fost adusă a cunoștință, astfel cum se procedează în mod obișnuit și în toate cazurile în activitatea BCF, pentru îndreptarea erorilor materiale vădite din înscrisuri.
S-a susținut că, în efectuarea cercetării prealabile, angajatorul nu se poate limita doar la luarea unei note explicative, el fiind obligat de dispozițiile art.268 alin. 2 lit.c Codul muncii să verifice și apărările salariatului.
În maniera în care s-a derulat cercetarea prealabilă și sancționarea contestatoarei, aceasta a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare garantat de Constituție, precum și de art.6 pct.2 lit.c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Sub un al doilea aspect s-a susținut că decizia contestată nu cuprinde temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea, încălcându-se astfel dispozițiile art.268 alin.2 lit.d Codul muncii, sancțiunea fiind nulitatea absolută.
În al treilea rând s-a susținut că cercetarea disciplinară prealabilă a fost făcută cu încălcarea Ordinului nr.3115/19.05.2006 privind modificarea prevederilor Ordinului directoriului general al ANCPI nr.1020/25.11.2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al OCPI, prevederile acestuia conducând la concluzia nelegalității cercetării prealabile și la încălcarea dispozițiilor art. 108 din regulament.
Astfel, președinte al Comisiei de disciplină a fost o persoană împotriva căreia contestatoarea a formulat anterior plângerea înregistrată sub nr.-/27.08.2007 la ANCPI, cu privire la purtarea abuzivă a registratoarei respective față de contestatoare.
În aceste condiții, președintele Comisiei de disciplină se afla într-o situație certă de incompatibilitate, iar cercetarea disciplinară față de contestatoare s-a desfășurat fără respectarea principiului dreptului la apărare și a celui privind imparțialitatea, garantate prin Constituție și legislația internă.
Sub un al patrulea aspect s-a susținut că cercetarea disciplinară împotriva contestatoarei a fost începută la sesizarea unui registrator din cadrul (anterior asistent registrator), fără a se indica sau prezenta ulterior sesizarea persoanei interesate.
În acest sens au fost invocate dispozițiile art.120 alin.1 din Regulamentul de ordine interioară al OCPI, potrivit cărora Comisia disciplinară poate fi sesizată de directorul general/directorul OCPI/, directorul compartimentului în care își desfășoară activitatea salariatul a cărui faptă este sesizată, orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui salariat.
În raport de aceste dispoziții legale s-a susținut că care a formulat sesizarea nu avea calitatea să o facă, fapt care atrage nelegalitatea actului și a cercetării disciplinare.
S-a solicitat să se aprecieze această împrejurare și în raport de faptul că nu a existat un prejudiciu adus vreunei persoane prin fapta reclamantei, iar extrasul pentru informare din cartea funciară nr.8299/Rm. V nu a produs efecte juridice și nu s-a înregistrat nici un prejudiciu sau vreo plângere a titularului dreptului de proprietate, în formularul tip fiind prevăzut că acesta nu este valabil la încheierea actelor notariale autentificate.
Eroarea materială sau omisiunea strecurată în cuprinsul acelui înscris este supusă procedurii de îndreptare a erorii materiale, potrivit dispozițiilor art.88 din Ordinul nr.633/2006, prin raportare la art.33 alin.6 din Legea nr.7/1996 și art.281 Cod procedură civilă.
Contestatoarea a susținut că în mod curent în unitate, în cazuri similare de greșeli materiale strecurate în cuprinsul unui înscris, se uzează de procedura de îndreptare a erorii materiale, însă, în cazul ei, deoarece a fost supusă unui tratament inegal din partea ui-șef, din motive care nu îi sunt imputabile, încă din perioada în care s-a plâns împotriva acestuia, s-a urmărit sancționarea disciplinară cu orice preț, încălcându-se astfel principiile și normele de conduită profesională, în special cele din Codul d e conduită.
S-a invocat prin contestație faptul că intimata a "vânat" pretinsa abatere disciplinară, fapt care reiese fără dubiu din împrejurarea că în toată perioada ulterioară întocmirii actului pentru care s-a reținut în sarcina contestatoarei abaterea, contestatoarea s-a aflat în permanență la serviciu și, dacă s-ar fi acționat cu bună-credință de către intimat, contestatoarea ar fi avut oricum posibilitatea să efectueze rectificarea necesară cu privire la înscris. În același context s-a susținut că a doua zi lucrătoare de după emiterea deciziei contestate, contestatoarea a fost "trimisă" în concediu de odihnă obligatoriu, după ce în vara anului 2007 îi fusese refuzată acordarea acestui concediu de care trebuia să beneficieze potrivit regulamentului.
În condițiile în care, în toate situațiile similare celei pentru care s-a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei, s-a procedat la îndreptarea erorilor sau a omisiunilor vădite fără a se proceda la inițierea procedurii disciplinare în vederea aplicării unei sancțiuni, contestatoarea a susținut că în ceea ce o privește nu a fost respectat principiul egalități de tratament în cadrul raporturilor de muncă.
Față de maniera în care s-a derulat cercetarea și sancționarea ei, contestatoarea a învederat că a fost abuziv folosită funcția deținută de -șef - președinte al Comisiei de disciplină, care, de conivență cu autorul referatului, s-a manifestat față de contestatoare cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din Legea nr.477/2004.
Sub aspectul despăgubirilor morale solicitate, contestatoarea a invocat dispozițiile art.268 Codul muncii, art.998-999 Cod civil, motivând că în perioada anchetei derulate la OCPI, cât și ulterior, a fost grav prejudiciată prin starea tensionată resimțită personal în tot acel timp, cât și prin aceea că dreptul la imagine i-a fost grav încălcat, în fapt urmărindu-se știrbirea prestigiului avut în cadrul unității, denigrarea și punerea la îndoială a probității sale profesionale, cu atât mai mult cu cât sancțiunea disciplinară a fost inițiată cu rea credință de către intimat.
Totodată, din cauza tracasării permanente și a aplicării abuzive și nelegale a unei sancțiuni disciplinare, i-a fost afectată starea de sănătate, în perioada respectivă fiind nevoită să apeleze la analize și tratamente medicale pentru refacerea sănătății și pentru efectuarea în mod corespunzător a sarcinilor de serviciu.
În concluzie, contestatoarea a solicitat să se constate nulitatea deciziei deduse judecății și să fie obligat intimatul să plătească daunele morale pretinse.
Prin sentința civilă nr.519 din 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă contestația și anulată decizia nr.12 din 1 februarie 2008 emisă de intimat.
Intimatul a fost obligat să plătească contestatoarei suma de 1000 lei daune morale și 1000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut astfel că, față de împrejurarea că prin decizia dedusă judecății s-a aplicat contestatoarei sancțiunea avertismentului scris, actul menționat nu este lovit de nulitate absolută prin necuprinderea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către contestatoare în timpul cercetării disciplinate prealabile.
Sub aspectul celui de-al doilea motiv de nelegalitate a deciziei deduse judecății, invocat în sensul că aceasta nu cuprinde temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea, din verificarea deciziei nr.12 din 1 februarie 2008 rezultă că acest temei de drept este inclus în actul dedus judecății și privește dispozițiile art.4 lit.b, art.102 alin.1 lit.d și art.103 alin.1 lit.a din Regulamentul de ordine interioară al
Deci, tribunalul constată că decizia nr.12 din 1 februarie 2008 emisă de intimat nu este lovită de nulitate absolută nici din acest punct de vedere.
Cu privire la legalitatea emiterii deciziei se reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.121 alin.1 din Regulamentul de ordine interioară al intimatului, text cuprins în Capitolul XV intitulat "Reguli referitoare la procedura disciplinară", comisia disciplinară poate fi sesizată de: directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară/ directorul OCPI/, conducătorul compartimentului în care își desfășoară activitatea salariatul a cărei faptă este sesizată, orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui salariat.
Din dispozițiile legale menționate rezultă că s-a prevăzut în mod expres și limitativ care sunt persoanele care pot să sesizeze comisia de disciplină în vederea declanșării procedurii disciplinare.
Din conținutul raportului nr.8/31.01.2008 aflat la filele 5-7 dosar rezultă că sesizarea comisiei de disciplină s-a făcut de către care are calitatea de registrator în cadrul SP, sesizare efectuată la data de 21.01.2008.
Sesizarea menționată (depusă în copie la fila 40 dosarului) privea faptul că la data de 16.01.2008, delegatul BNP a prezentat un extras de carte funciară pentru informare întocmit în mod necorespunzător, incomplet, de către contestatoare, în calitatea acesteia de asistent registrator la unitatea intimată.
Această sesizare reprezintă actul în temeiul căruia s-a declanșat cercetarea disciplinară împotriva contestatoarei, act care nu întrunește condițiile de legalitate impuse de regulamentul de ordine interioară pentru declanșarea valabilă a procedurii disciplinare, în raport de prevederile art.121 alin.1 ale, neavând niciuna dintre calitățile menționate de dispozițiile articolului mai sus enunțat.
Pe de altă parte, chiar dacă angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, astfel cum prevăd dispozițiile art.263 alin.1 Codul muncii, nici o sancțiune disciplinară nu poate fi dispusă decât cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile - fie cu caracter general decurgând din Codul muncii, fie cu caracter special, decurgând din reglementări specifice sau interne.
Tribunalul a constatat că sancțiunea disciplinară aplicată contestatoarei este rezultatul declanșării nelegale a procedurii disciplinare împotriva acesteia, astfel încât legalitatea măsurii disciplinare a fost afectată.
Potrivit dispozițiilor art.88 din Ordinul nr.633/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, materiale care nu afectează fondul dreptului, săvârșite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta, prin încheiere motivată, de către de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, gratuit, cu comunicarea încheierii, persoanelor interesate, iar cererea de îndreptare a erorilor materiale este imprescriptibilă, dacă nu aduce atingere drepturilor personale și nu modifică conținutul dreptului înscris.
Coroborând dispozițiile art.88 din Ordinul nr.633/2006 cu împrejurările de fapt care au determinat intimatul să emită decizia nr.12/1.02.2008, tribunalul a constatat că, și pentru situația în care s-a săvârșit o eroare materială prin întocmirea de către contestatoare a extrasului de carte funciară pentru informare nr.532/2008, aceasta putea fi îndreptată, cu atât mai mult cu cât din adresa nr.247/7.04.2008 a BNP (fila 52 dosarului) rezultă că biroul notarial menționat nu a considerat necesar să sesizeze OCPI V privind eroarea materială strecurată în cuprinsul extrasului de informare din CF nr.8299/Râmnicu V privind pe numita.
Faptul că nu a fost făcută sesizarea de către BNP impune concluzia că actul întocmit de către contestatoare, nefiind unul definitiv, ci unul cu caracter de informare, nu a produs consecințe juridice care să determine necesitatea unei sesizări a OCPI V și cu atât mai mult nu trebuia să determine aplicarea unei sancțiuni disciplinare contestatoarei.
Angajarea răspunderii disciplinare impune îndeplinirea cumulativă a cinci condiții: calitatea de salariat a celui împotriva căruia se îndreaptă, existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite săvârșită de salariat, existența unui raport de cauzalitate între ultimele două, precum și vinovăția salariatului.
Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiții conduce la imposibilitatea angajării răspunderii disciplinare.
Cea dintâi condiție, calitatea de angajat a contestatoarei, este îndeplinită în cauză.
Cât privește condiția existenței unui prejudiciu, astfel cum rezultă din adresa nr.247/7.04.2008 a BNP, acesta nu s-a produs, ceea ce face de prisos examinarea îndeplinirii celorlalte elemente ale angajării răspunderii disciplinare.
Din împrejurarea că prin lege (dispozițiile art.88 din Ordinul nr.633/2006) s-a prevăzut posibilitatea îndreptării erorilor materiale care pot să apară în actele întocmite de către angajații oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară se desprinde concluzia că astfel de erori materiale, în activitatea curentă desfășurată de către angajați, pot oricând să apară, iar în condițiile în care nu este vorba despre un caracter repetat al săvârșirii unor astfel de erori materiale, nu se poate vorbi despre săvârșirea unei abateri disciplinare din partea angajatului.
De altfel, în desfășurarea oricărei activități profesionale, cu atât mai mult în condițiile unui volum foarte mare de muncă, așa cum este de notorietate că se întâmplă în cadrul oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, este greu de crezut că nu pot să apară scăpări ori erori în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, însă, pentru ca acestea să poată să fie considerate abateri disciplinare este necesar să se facă dovada fie a unei evidente neglijențe, fie a caracterului lor repetat.
Unicitatea unei erori materiale, fără producerea vreunui prejudiciu, săvârșite cu prilejul întocmirii actelor care îi reveneau în atribuție contestatoarei nu este de natură a angaja răspunderea disciplinară a acesteia.
În raport de cele reținute, tribunalul a constatat că decizia dedusă judecății a fost nelegal emisă, situație față de care a fost admisă contestația sub aspectul primului capăt de cerere și anulată decizia nr.12/1.02.2008 emisă de intimat.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere referitor la obligarea intimatului la plata sumei de 1000 lei reprezentând despăgubiri morale, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.269 alin.1 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Dispozițiile art.295 alin.1 Codul muncii prevăd că reglementarea cuprinsă în Legea nr.53/2003 se întregește cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și cu dispozițiile legislației civile.
Astfel fiind, coroborând dispozițiile art.269 alin.1 cu dispozițiile art.295 alin.1 Codul muncii, tribunalul a reținut că pentru acordarea unor astfel de despăgubiri este necesar să se facă dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor privind angajarea răspunderii civile delictuale, în temeiul dispozițiilor art.998-999 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art.998 cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a produs, a-l repara.
Sub aspectul faptului cauzator de prejudiciu, tribunalul a reținut că în cauză s-a făcut dovada de către contestatoare că prin decizia dedusă judecății, față de condițiile de nelegalitate în care aceasta a fost emisă, contestatoarea a fost supusă unor presiuni de natură psihică și care au determinat declanșarea sau accentuarea afecțiunilor menționate în adeverința medicală depusă la fila 29 dosarului, act subsecvent emiterii de către intimat a deciziei nr.12/01.02.2008.
În adeverința medicală menționată s-a consemnat ca recomandare a medicului evitarea de către contestatoare a stărilor conflictuale care pot genera efecte periculoase pentru aceasta.
Prin acest act medical, coroborat cu certificatele de concediu medical eliberate pe numele contestatoarei (filele 35, 36 ale dosarului) s-a făcut dovada faptului că, drept urmare a emiterii de către intimat a deciziei de sancționare disciplinară, contestatoarea a suferit nu doar traume fiziologice, dar și traume psihice.
La evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit, instanța, statuând în echitate, are în vedere, în principal, criteriile referitoare la: suferințele fizice și psihice, atingerea adusă onoarei și demnității contestatoarei, afectarea gravă a prestigiului profesional al acesteia, precum și a personalității sale morale. Toate aceste criterii aplicate în concret și adecvat în speță justifică evaluarea la suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale solicitate de către contestatoare.
În condițiile în care, cu nesocotirea legalității, contestatoarei i s-a aplicat o sancțiune disciplinară și a fost supusă pe o mai mare perioadă de timp unei stări conflictuale generată de către angajator, contestatoarea a făcut dovada că a încercat o suferință psihică, respectiv un prejudiciu moral, care impune acordarea unei satisfacții compensatorii, situație față de care a fost admis și cel de-al doilea capăt de cerere, fiind obligat intimatul să achite contestatoarei suma de 1.000 lei reprezentând o reparație echitabilă, cu titlu de daune morale.
Tribunalul nu a putut dispune ca suma de bani cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit să fie cedată în folosul unei fundații despre care nu s-a depus la dosar nici un document din care să rezulte date certificate care să ateste existența și funcționarea acesteia.
Cu toate că i s-a cerut apărătorului contestatoarei în ședința de judecată din data de 3 iunie 2008 să depună la dosar, cu prilejul notelor scrise (în vederea depunerii cărora s-a și amânat pronunțarea), date certe care să justifice existența și funcționarea respectivei fundații, aceste date nu au fost depuse.
În aceste condiții, tribunalul nu poate hotărî decât cu privire la temeinicia cererii contestatoarei de a i se plăti de către intimată suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale, cedarea acestei sume în folosul unei fundații rămânând ulterior la dispoziția contestatoarei, reprezentând un drept exclusiv al acesteia.
Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept mai sus reținute, a fost admisă contestația, anulată decizia nr.12/1 februarie 2008 emisă de intimat și obligat acesta din urmă să plătească suma de 1.000 lei contestatoarei, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V, criticând-o sub următoarele aspecte:
- Instanța de fond în mod greșit a reținut că, contestatoarea nu a mai săvârșit greșeli (erori materiale), în condițiile în care nu este vorba despre un caracter repetat al săvârșirii unor astfel de erori materiale, deoarece chiar din cuprinsul cărții funciare, respectiv partea a II-a sub încheierile cu nr.532 din 9 ianuarie 2008 și nr.534 din 9 ianuarie 2008, aceasta a săvârșit erori materiale grave în înscrierile efectuate în această carte cu privire la desființarea unor construcții - anume nu a menționat în foaia de carte funciară construcția care se desființează, deci operațiunile efectuate sunt incorecte, fapt ce poate genera și atrage răspunderea și a celorlalți asistenți registratori, registratori ce ar opera ulterior în această carte funciară.
Cât privește îndreptarea erorii materiale potrivit art.88 din Ordinul nr.633/2006, instanța de fond apreciază în mod greșit prevederile legale, astfel - Art.88 - (1) materiale care nu afectează fondul dreptului, săvârșite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta prin încheiere motivată de către de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, gratuit, cu comunicarea încheierii persoanelor interesate.
Deci sunt supuse îndreptării erorilor materiale numai înscrierile sau radierile.
- În ce privește daunele morale pretinse de contestatoare, precum și faptul că aceasta a suferit traume psihice produse în mod implicit de această sancționare sunt neîntemeiate, deoarece contestatoarea nu a prezentat instanței situația din punct de vedere medical, nu a depus la angajator o cerere sau adeverință prin care să aducă la cunoștință faptul că suferă de o afecțiune gravă pentru a se proteja din punct de vedere medical.
- Deși s-a făcut dovada existenței unei cereri de strămutare cu termen la data de 30 octombrie 2008, instanța de fond a considerat că se impune soluționarea de urgență a cererii, fără a acorda un nou termen de judecată.
Analizând recursul în raport de critici, se constată că este nefondat.
Sesizarea comisiei de disciplină a fost făcută de, registrator în cadrul, fără a se indica sau prezenta ulterior sesizarea persoanei interesate.
Potrivit art.120 alin.1 din Regulamentul de Ordine Interioară al OCPI, comisia de disciplină poate fi sesizată de:
a) directorul general/directorul OCPI/;
b) conducătorul compartimentului în care își desfășoară activitatea salariatul a cărui faptă este sesizată;
c) orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui salariat.
nu avea calitatea de a formula sesizarea.
Se constată că nu a existat un prejudiciu adus vreunei persoane prin fapta reclamată, precum nici BNP din Râmnicu V, la solicitarea căruia s-a eliberat actul solicitat, ulterior rectificat de un salariat.
Adresa emisă de BNP din Râmnicu V, la solicitarea căruia s-a eliberat actul solicitat, a arătat faptul că OCPI nu a fost sesizat de către BNP cu privire la eroarea materială și că nu a existat un prejudiciu.
Extrasul pentru informare din CF nr.8299/Râmnicu V nu a produs efecte juridice și nu s-a înregistrat un prejudiciu adus vreunei persoane.
Eroarea materială sau omisiunea strecurată în cuprinsul acelui înscris este supusă procedurii de îndreptare a erorii materiale, potrivit art.88 din Ordinul 633/2006, prin raportare la art.33 alin.6 din Legea nr.7/1996 republicată și art.281 Cod procedură civilă.
Declarația martorei confirmă împrejurarea că eroarea materială strecurată în cuprinsul CF de informare nu a produs efecte juridice și nu a produs nici un prejudiciu.
În speță nu s- uzat la procedura de îndreptare a erorii materiale, ci s-a urmărit sancțiunea disciplinară.
Nu s-a făcut dovada că în situații similare s-a procedat la îndreptarea erorii materiale, pentru a se proceda ulterior la aplicarea sancțiunii disciplinare.
În ceea ce privește obligarea la plata despăgubirilor morale de către recurent, se constată că intimata a suferit un prejudiciu moral prin starea tensionată resimțită prin încălcarea dreptului la imagine și știrbirea prestigiului avut în unitate, astfel că au fost corect aplicate dispozițiile art.268 din Codul muncii și art.998-999 Cod civil.
Fiind sancționată după o cercetare prealabilă fără respectarea dispozițiilor legale, intimatei i-a fost afectată starea de sănătate, cum rezultă din certificatele de concediu medical (filele 35-36 din dosar), situație în care au fost necesare tratamente pentru refacerea stării de sănătate.
Rezultă că recurentul a avut cunoștință de starea de sănătate a intimatei, iar prin sancțiunea aplicată această stare a fost agravată.
Nici cea de a treia critică cu privire la soluționarea cererii de suspendare a cauzei, nu este întemeiată.
Recurenta a prezentat instanței de fond certificatul de grefă eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție, din care rezultă că pe rolul acestei instanțe se află dosarul nr-, cu termen de soluționare la data de 30 octombrie 2008, având ca obiect strămutarea prezentului dosar la o altă instanță egală în grad.
Ca atare, a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de strămutare, cerere ce a fost respinsă, pe motiv că simpla înregistrare a cererii de strămutare, fără a se dispune suspendarea judecății așa cum prevăd dispozițiile art.40 alin.2 Cod procedură civilă, nu poate duce la admiterea unei asemenea cereri.
De vreme ce nu s-a înfățișat instanței un certificat privind suspendarea judecății, instanța de fond în mod legal a respins cererea.
Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, recursul urmează a se respinge ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, recurentul urmează a fi obligat să plătească intimatei suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ V, cu sediul în Râmnicu V, str.-.- nr.8, județul V, împotriva sentinței civile nr.519 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Obligă pe recurentul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V să plătească intimatei suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/19.09.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Georgiana Nanu, Veronica Șerbănoiu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 548/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 588/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
