Contestație decizie de sancționare. Decizia 5641/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(2442/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5641/
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr.3022 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal -Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA COMERCIALĂ DE EXPLOATARE A DE, RESTAURANT Șl " " SA, având ca obiect - contestație decizie sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul contestator, personal, intimata Societatea Comercială de Exploatare a de, Restaurant și " " SA, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 12 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Curtea pune în discuție excepția tardivității formulării recursului invocată de intimată prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16.06.2009.
Consilierul juridic al intimatei Societatea Comercială de Exploatare a de, Restaurant și " " SA, depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea excepției tardivității recursului având în vedere că sentința civilă atacată a fost comunicată la data de 13.03.2009 iar recursul a fost formulat la data de 09.04.2009.
Recurentul contestator, personal, apreciază că recursul a fost introdus în termenul prevăzut de lege.
După deliberare, Curtea respinge excepția tardivității recursului, față de împrejurarea că sentința civilă atacată a fost comunicată recurentului contestator, la data de 16.03.2009, conform dovezii de comunicare atașată la fila 53 dosar fond, iar recursul a fost înaintat prin poștă la data de 23.03.2009 conform plicului atașat la fila 5 dosar.
Din oficiu, Curtea pune în discuție, ca motiv de ordine publică potrivit art.306 al.2, art.3041și art.129 Cod procedură civilă, aspectul dacă în cauză au fost sau nu respectate dispozițiile imperative ale art.268 alin. 2 Codul Muncii, respectiv dacă s-au precizat sau nu în decizia contestată prevederile din regulamentul de ordine interioară, statutul de personal ori Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, încălcate de salariat și dacă s-a indicat sau nu instanța competentă la care urmează a se înainta contestația.
Consilierul juridic al intimatei Societatea Comercială de Exploatare a de, Restaurant și " " SA, arată că decizia cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege.
Recurentul contestator, personal, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.3022 din 09.12.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat în Litigii de Muncă s-a dispus respingerea ca nefondată a contestației formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC de exploatare a vagoanelor de dormit, cușetă, restaurant și " " SA.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în data de 05.05.2008 contestatorul când se afla la serviciu la comanda personalului - sosiri, a fost găsit în urma controlului efectuat de șeful serviciului Exploatare VD că nu a prelucrat sub semnătură cu conductorii VD/BC din subordine ordinele și dispozițiile interne înscrise în " de ordine și dispoziții", aflată la comanda personalului, aceasta fiind o atribuție a funcției pe care o ocupă, aceea de șef comandă personal.
Aceste atribuții sunt cuprinse în fișa postului, pct. 6, - Atribuții lucrări, servicii și răspunderi, respectiv "Aduce la cunoștința personalului de drum toate ordinele de serviciu, telegramele și ordinele superioare ale SC " " SA, solicitând semnătura de luare la cunoștință în registrul de ordine și dispoziții."
Prin urmare, Tribunalul a reținut că contestatorul nu a făcut cu nimic dovada că în data de 05.05.2008 la subalterni pe care i-a îndrumat în de serviciu semnaseră de luare la cunoștință de ordinele de serviciu și dispozițiile ce se impuneau.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul prin care solicită în temeiul art. 304 pct. 9) proc. civ. admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii și anulare deciziei de sancționare cu reținerea a 5% din retribuție, precum și restituirea sumei reținute abuziv.
O primă critică vizează faptul că instanța de fond a nesocotit probatoriile și susținerile contestatorului pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
Instanța de fond nu a luat în considerare dorința reclamantului de a prezenta proba cu martori și nici intimata nu a prezentat procesele-verbale sau notele de cercetare și declarații ale personalului audiat pentru a lămuri situația.
O altă critică se referă la faptul că nu au fost încălcate prevederile regulamentului interior și sarcinile de serviciu, în sensul că contestatorul nu avea obligația de a urmări și verifica semnarea în registru, ci doar solicitarea semnării de luare la cunoștință, astfel încât acesta îndeplinind obligația de serviciu, nu constituie abatere care să conducă la sancțiunea aplicată.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind tardiv declarat, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea sentinței civile recurate.
La termenul la care s-a soluționat recursul, Curtea a soluționat excepția tardivității acestuia prin respingerea ca nefundată.
Din oficiu, Curtea a pus în discuția părților ca motiv de ordine publică potrivit art. 306 alin. (2), art. 3041și art. 129 proc. civ. aspectul dacă în cauză au fost sau nu respectate dispozițiile imperative ale art. 268 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv dacă s-au precizat sau nu în decizia contestată prevederile din regulamentul de ordine interioară, statutul de personal ori Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, încălcate de salariat și dacă s-a indicat sau nu instanța competentă la care urmează a se înainta contestația.
Curtea examinând recursul formulat prin prisma motivului de ordine publică pus în discuția părților la termenul la care s-a soluționat recursul, constând în faptul că decizia de concediere nu îndeplinește condițiile cerute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii, referitor la faptul că în conținutul deciziei nu se regăsesc prevederile din regulamentul de ordine interioară, statutul de personal ori Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, încălcate de salariat și nici nu s-a indicat instanța competentă la care urmează a se înainta contestația urmează pentru motivele ce se vor arăta să admită recursul să modifice în tot sentința atacată și pe fond să dispună anularea deciziei de sancționare disciplinară și restituirea către contestator a sumelor reținute în baza deciziei mai sus-mențioantă.
Astfel, Tribunalul analizând pe fond contestația formulată a făcut o interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauză pronunțând o sentință cu încălcarea dispozițiilor legale prin care se sancționează nulitatea absolută.
La dosarul de fond la fila 3 a fost depusă în copie decizia nr.61 din 03.06.2008 emisă de intimata-pârâtă prin care a dispus la art. 1, următoarele: "Se sancționează cu "reducerea salariului de bază cu 5% pe timp de 1 lună".
De asemenea, la art. 2 s-a menționat că sancțiunea se dispune în baza art.264 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii iar contestatorul se face vinovat de încălcarea prevederilor din Fișa postului pct. 5, fapta constituind astfel abatere disciplinară.
În decizie nu se menționează de asemenea în concret Tribunalul la care decizia se poate contesta, menționându-se doar că aceasta poate fi contestată la Tribunalul în a cărui circumscripție salariatul își are domiciliul sau reședința.
Analizând decizia contestată din perspectiva îndeplinirii condițiilor legale, Tribunalul a reținut în considerentele sentinței recurate că recurentul-contestator se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost sancționat disciplinar, iar acesta nu a dovedit cu nimic că a respectat atribuțiile de serviciu.
Or, dimpotrivă Curtea a pus în discuția părților din oficiu, tocmai un motiv de ordine publică constând în nulitatea deciziei contestate pentru neîndeplinirea condițiilor de formă cerute sub sancțiunea nulității absolute de către art. 268 alin. (2), care dispune următoarele, astfel,"Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3) nu au fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Prin urmare, în cazul în care, oricare dintre mențiunile prevăzute mai sus, lipsesc din conținutul unei decizii de sancționare disciplinare aplicată unui salariat, sancțiunea care intervine în raport cu acea decizie este nulitatea absolută a acesteia, deoarece aceste mențiuni se cuprind în decizie în mod obligatoriu.
Prin urmare pentru a fi legală, decizia trebuia să cuprindă în mod necesar și obligatoriu mențiunile prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. b) și f), iar lipsa uneia dintre acestea are drept consecință nulitatea deciziei.
Mai mult instanța de fond a greșit și când a reținut că contestatorul nu a dovedit cu nimic că nu a respectat sarcinile de serviciu, deoarece pe de o parte sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului care potrivit art.287 din Codul Muncii care dispune "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare", iar pe de altă parte instanța de fond nici nu a încuviințat contestatorului administrarea probei cu martori.
impus de lege are drept scop tocmai caracterul special al legislației muncii prin care salariatul este apărat de eventualele abuzuri la care ar putea fi supus de către angajator, fără posibilitate de a se apăra în mod eficace.
De asemenea, în cadrul litigiilor de muncă, revine angajatorului obligația de a administra toate probele necesare soluționării temeinice și legale a cauzei.
Pentru aceste considerente, având în vederea sancțiunea nulității absolute asupra deciziei lipsită de mențiunile prevăzute și analizate mai sus, și prin urmare ca efect al acestei nulității și în conformitate cu obiectul contestației formulate se impune să se dea eficiență dispozițiilor prevăzute de art. 78 alin. (1) și (2) din Codul Muncii.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 3041și 312. proc. civ. raportat la art. 306 alin. (2) proc. civ. urmează să dispună admiterea recursului; modificarea în tot a sentinței atacate; admiterea contestației; va dispune anularea decizie nr.61/03.06.2008, emisă de intimata-pârâtă și restituirea către contestator a sumelor reținute în baza deciziei sus-menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.3022/9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal în Complet Specializat în Litigii de Muncă, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA COMERCIALĂ DE EXPLOATARE A DE, RESTAURANT ȘI SC SA.
Modifică în tot sentința atacată.
Admite contestația.
Dispune anularea Deciziei nr.61/3.06.2008 emisă de intimată și restituirea către contestator a sumelor reținute în baza deciziei sus-menționate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./13.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5242/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6481/2009. Curtea... → |
|---|
