Contestație decizie de sancționare. Decizia 613/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 613

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE ROMANIA SA ( CNADNR SA ) PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C, împotriva sentinței civile nr.1274/01.10.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsind recurenta intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE ROMANIA SA ( CNADNR SA ) PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen legal.

Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Intimatul, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

CU RTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.1274/01.10.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a admis contestația formulată de contestatorul, împotriva Deciziei nr. 8523/12.05.2009 emisă de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri

A constatat nulă decizia de sancționare nr.8523/12.05.2009 emisă de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri C, solicitând să se constate în principal nulitatea absolută a deciziei nr. 8523/12.05.2009, iar în subsidiar anularea deciziei ca fiind netemeinică și nelegală, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

In motivare, reclamantul a arătat că este angajat al DRDP C în funcția de șef tură la Agenția de Control și . "Porțile de I", iar în data de 12.05.2009 a primit decizia de sancționare disciplinară prin care a fost atenționat cu "Avertisment" în baza art. 264 al.1 lit.a din Codul Muncii, iar această decizie este nelegală și netemeinică, în principal lovită de nulitate absolută conform art.75 al.1, art.268 al.2 lit.b din Codul Muncii și art. 268 al.3 și 4 din Codul Muncii, iar în subsidiar, neîntemeiată, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea vreunei abateri disciplinare.

In dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei decizia de sancționare și un document de serviciu.

Pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri C, în temeiul art. 115 - 119.civ Cod Penal, a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației formulată de reclamant ca neîntemeiată, întrucât acesta se face vinovat de nerespectarea atribuțiilor ce-i revin conform sarcinilor de serviciu.

Pârâta nu a răspuns la excepțiile invocate de reclamant și nu a solicitat administrarea de probe în dovedirea celor susținute în întâmpinare privind cele reținute în decizia de sancționare.

La data de 12.05.2009, reclamantul, salariat al DRDP C în funcția de șef tură la Agenția de Control și . "Porțile de I" a fost sancționat disciplinar prin Decizia nr.8523 cu "Avertisment".

Instanța reținut că, excepția lipsei cercetării disciplinare prealabile și excepția necomunicării cu respectarea dispozițiilor legale nu au suport faptic și juridic pentru a conduce la constatarea nulității absolute a deciziei de sancționare, întrucât, cercetarea prealabilă în această ipoteză nu era necesară, iar comunicarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Cu privire la invocarea încălcării dispozițiilor art.268 al.2 lit.b, Codul Muncii, instanța și-a format convingerea că în mod nelegal și netemeinic decizia de sancționare nu cuprinde elementele necesare imperativ, respectiv, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările, aspecte ce conduc la nulitatea absolută a deciziei de sancționare, deoarece în această ipoteză nu poate fi exercitat controlul judiciar.

Concret și sintetizând, decizia de sancționare disciplinară cuprinde doar o descriere vagă a presupusei fapte "nerespectarea modului de lucru referitor la gestiunea pe tură privind rovinietele" și nicidecum precizarea unor prevederi din statutul de personal, Regulamentul intern sau Contractul Colectiv de Muncă, care au fost încălcate de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a admis contestația și s-a constatat nulitatea deciziei de sancționare, în condițiile în care intimatul se face vinovat de nerespectarea circuitului de înscrisuri și depășirea sarcinilor de serviciu, concluzionându-se greșit că nu s-a făcut dovada existenței acestei abateri. Se mai precizează că instanța a soluționat cauza fără a cerceta situația de fapt.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 268 alin. 2 Codul Muncii sub sancțiunea nulității absolute în decizia de sancționare se cuprind în mod obligatoriu:descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariați în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept, termenul și instanța competentă.

Observând decizia de sancționare se constată că aceasta nu îndeplinește condițiile impuse de art. 268 alin. 2 litera b în sensul că în decizie nu este menționată precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau CCM aplicabil, încălcate de salariat.

Cum această mențiune era obligatorie sub sancțiunea nulității absolute prev. de art. 268 alin. 2 Codul Muncii, în mod corect instanța a constatat nulitatea absolută a deciziei de sancționare, astfel că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă sub acest aspect.

De asemenea, nu este întemeiată nici critica referitoare la faptul că instanța nu a ținut cont de situația de fapt, întrucât soluționarea cauzei pe cale de excepție potrivit art. 137 Cod pr. Civ. face de prisos cercetarea fondului

Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

I DE

Respinge recursul declarat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE ROMANIA SA ( CNADNR SA ) PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C, împotriva sentinței civile nr.1274/01.10.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. - -

Tehn. 2 ex./

01.03.2010

Red.

A

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 613/2010. Curtea de Apel Craiova