Contestație decizie de sancționare. Decizia 6323/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-( 4663/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6323/R/
Ședința publică de la 06 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR- - -
GREFIER -
_____
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, împotriva sentinței civile nr.2589 din data de 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin consilier juridic, în baza delegației nr.23352 din data de 05.11.2009 și intimatul, prin apărător ales, avocat,în baza împuternicirii avocațiale nr. - din data de 19 octombrie 2009 emisă de Baroul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,se învederează instanței că la data de 26 octombrie 2009, intimatul a depus prin Serviciul Registratură,întâmpinare la motive de recurs.
Recurenta,prin consilier juridic, depune la dosar concluzii scrise.
Curtea înmânează recurentei, prin apărător, un exemplar de pe întâmpinare la motivele de recurs.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai sunt cereri sau excepții de invocat, motiv pentru care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită în temeiul disp.art.304 pct.7 și 9 și 304/1 Cod procedură civilă,admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în baza disp.art.312 Cod procedură civilă,trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond,întrucât hotărârea instanței de fond a fost dată în condiții de aplicare greșită a legii, în sensul că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a textelor legale în raport cu speța de față, hotărârea cuprinde unele motive contradictorii, instanța de fond nu s-a pronunțat deloc ori nu s-a pronunțat în mod justificat asupra unor înscrisuri ce au fost administrate.
În concluzie,solicită a se constata că recurenta a respectat cu strictețe toate cerințele statuate de legislația de specialitate în vigoare în emiterea deciziei de sancționare a intimatului.
Intimatul,prin apărător solicită respingerea recursului declarat ca fiind nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată,conform chitanței cu regim special nr. 10 din data de 06.11.2009, în valoare de 2100 lei reprezentând onorariu de avocat,întrucât criticile recurentei,care apreciază că instanța de fond nu trebuia să se pronunțe exclusiv pe cerințele de legalitate ale deciziei de sancționare nu au nici un suport,hotărârea instanței de fond fiind dată cu respectarea cerințelor art.77 din Codul Muncii,prin care se reglementează faptul că în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de sancționare.
Curtea,declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2589 din data de 26.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.47068/3/LM/2008, a fost admisă acțiunea de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală șl Pescuit, a fost anulată decizia de sancționare nr.1042/07 .11.2008, emisă de intimată, și a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu diferențele salariale de care a fost lipsit pe perioada aplicării sancțiunii disciplinare și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de șef serviciu control financiar, precum și la plata sumei de 3800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petentul este salariat al intimatei în baza contractului individual de muncă nr.391/06.06.2005, încadrat în funcția de Serviciu în cadrul Direcției Control și la Serviciul Control Financiar, având atribuțiile consemnate în fișa postului semnată de acesta la data de 07.06.2005.
Acesta a fost sancționat disciplinar prin Decizia Directorului General nr.1042 din 07.11.2008 cu retrogradarea din funcția de conducere de șef serviciu control financiar în funcția de execuție de consilier gr.IA in cadrul aceluiași serviciu, cu acordarea salariului corespunzător funcției de execuție de consilier gr. 1A pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 10 noiembrie 2008 și până pe data de 08 ianuarie 2009 inclusiv, conform art. 264 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare.
În decizia de sancționare s-a reținut că angajatul a comis următoarele fapte: a)nerespectarea ordinii și disciplinei la locui de muncă prin manifestarea unui comportament inadecvat unui manager, lipsit de respect, necolegial față de subalternii săi din Serviciul Control Financiar, precum și față de colectivul Direcției Control și: prin acțiuni de discreditare, de amenințare și comentarii nedorite, ostile ofensatoare și răzbunătoare, care constituie un risc pentru sănătate și securitate și care afectează demnitatea și integritatea psihologică a persoanelor ce formează colectivul Direcției Control și, creând o atmosferă de lucru dăunătoare, improprie desfășurării activității în condiții optime; b)concentrarea acțiunilor sale pe crearea de situații conflictuale interpersonale, pentru manifestarea unui comportament care, lezează în mod direct imaginea și interesele Agenției prin adoptarea unor atitudini inadecvate și de amenințare față de beneficiarii Programului SAPARD; c)manifestarea unor preocupări contrare atribuțiilor specifice postului ocupat,în detrimentul îndeplinirii sarcinilor de serviciu, acțiunile sau non-acțiunile acestuia demonstrând lipsa de inițiativă și dezinteresul față de activitățile Serviciului Control Financiar și inclusiv ale Direcției Control și.
Totodată, in art.2 al deciziei s-a menționat ca sancțiunea disciplinară se aplică salariatului având în vedere faptele cu caracter de abatere disciplinară și cu caracter de continuitate consemnate și descrise pe larg în procesul verbal de cercetare disciplinară prealabilă nr. 21.957/31.10.2008, parte integrantă a deciziei, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare, consemnate și descrise, de asemenea, pe larg în procesul verbal de cercetare disciplinară prealabilă nr. 21.957/31.10.2008, parte integrantă a prezentei decizii art. 39 alin. (2) lit. b și c) din Codul Muncii - Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare;
În art.3 al deciziei s-a menționat ca prin faptele comise s-au încălcat prev.art. 5 lit. e) și f) și art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (1) și (2) lit. a) din Codul d e conduită al personalului din cadrul aprobat prin Decizia Directorului General nr. 525/24.07.2006; art. 10 lit. a și c, art. 14 și art. 121 lit. a), b), c), e), p) și g), art. 123, art. 130 lit. t) și art. 131 lit. a), b) și c) din Regulamentul de Ordine Internă al aprobat prin Decizia Directorului General al nr. 53/28.02.2007; art. 25 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a, aprobat prin Ordinul Ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 152/04.07.2007, respectiv: șeful de serviciu are atribuția de a participa și răspunde de realizarea calitativă a lucrărilor repartizate serviciului pe care-l coordonează;art. II descrierea activității corespunzătoare postului din fișa postului, atribuții specifice, respectiv: organizarea, coordonarea și răspunderea față de realizarea în bune condiții a activităților Serviciului Control Financiar; răspunde de modul de organizare și coordonare al serviciului pe care-l conduce; coordonează și răspunde de efectuarea verificărilor financiare pe teren; coordonează și răspunde de activitatea de verificare a conformității Rapoartelor de descoperire a neregularităților."
Salariatul a contestat in termenul legal decizia de sancționare, invocând motive de nelegalitate si de netemeinicie ale acesteia.
La baza aplicării acestei sancțiuni au stat sesizarea nr.19753/08.10.2008, raportul de cercetare disciplinara prealabila nr.848/06.11.2008 si procesul verbal nr.21957/31.10.2008 privind efectuarea cercetării prealabile.
Potrivit art.263 Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art.263 Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii fapte.
Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care. în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din analiza deciziei de sancționare emisă de intimata și din actele care au stat la baza acesteia, instanța constată că cererea salariatului este întemeiată, decizia neîndeplinind condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, potrivit art.268 al.1, lit.a Codul Muncii decizia trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Așa cum s-a stabilit în doctrină și jurisprudență, dispoziția legală menționată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligația de a indica în mod concret abaterile disciplinare, pentru care a emisa decizia de sancționare disciplinară, pentru a permite angajatului să-și formuleze apărări și pentru a permite instanței să exercite controlul prevăzut de art.268 al.5 Codul Muncii.
Din analiza deciziei contestate, instanța a reținut că intimata a aplicat sancțiunea pentru o serie de fapte cu caracter generic, fără a indica in concret la ce data salariatul nu a respectat ordinea si disciplina ia locul de munca, in ce a constat comportamentul inadecvat unui manager, in ce s-a concretizat, la adresa cui, ce efecte a produs, la ce data a comis acțiuni de discreditare, amenințări si a făcut comentarii nedorite, in ce au constat situațiile conflictuale create, in ce mod aceste acțiuni au afectat imaginea si interesele intimatei in concret, care sunt acele preocupări contrare atribuțiilor de serviciu, când le-a avut, care au fost efectele produse.
Intimata s-a aparat in sensul ca toate aceste mențiuni se regăsesc in actele de cercetare, insa legea este ca, sub acest aspect, nu actele de cercetare trebuia sa le conțină, ci decizia de sancționare însăși.
Pe de alta parte, actele de cercetare nu sunt parte integranta a deciziei de sancționare, ci sunt actele pe baza cărora intimata a decis ca se impune sancționarea salariatului vinovat de respectivele abateri si ca atare, acestea nu pot suplini acele lipsuri ale deciziei sancționate de lege cu nulitatea absoluta.
În condițiile in care faptele sunt insuficient si incomplet descrise instanța nu poate verifica temeinicia și legalitatea sancțiunii aplicate și nici termenul de aplicare a sancțiunii prevăzut de art.268 Codul Muncii.
Instanța nu a putut reține în susținerea temeiniciei sancțiunii aplicate alte înscrisuri deoarece rațiunea dispozițiilor art.77 Codul Muncii, potrivit cărora în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizie, a fost tocmai aceea de a asigura dreptul la apărare al salariatului și posibilitatea exercitării controlului judecătoresc.
Mai mult potrivit art.268, al.1 lit.c Codul Muncii, decizia de sancționare trebuia sa cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, ca o garanție a respectării tuturor drepturilor celui sancționat, dar si pentru a da posibilitatea instanței sa verifice cauzele înlăturării acestora apărări, pertinenta lor, asigurarea unui echilibru intre probele aduse in susținerea abaterilor de către societate si cele aduse in apărare de către salariat.
Astfel, simpla mențiune in cadrul deciziei de sancționare in sensul ca aceste motive au fost descrise pe larg in procesul verbal nr.21957/31.10.2008 nu este de natura sa o absolve pe intimata de obligația de a le menționa si in cadrul deciziei, lipsa acestora fiind o cauza ce atrage nulitatea absoluta a deciziei, potrivit art. 268, al.1 lit.c Codul Muncii.
Pe de alta parte, decizia de concediere trebuie să cuprindă obligatoriu sub sancțiunea nulității, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Decizia face referire la o serie de articole care ar fi fost încălcate de salariat prin faptele comise, insa acestea, in lipsa menționării unor fapte concrete de care se face vinovat salariatul, reglementează obligații generale ale salariaților sau obligații specifice conform fisei postului, motiv pentru care, corectitudinea indicării lor nu poate face obiectul cercetării de către instanța.
Sub aspectul obiectului cercetării prealabile instanța retine ca, potrivit convocării nr.20024/10.10.2008 comunicate salariatului, acesta a fost chemat pentru "analiza faptelor sesizate cu privire la comportamentul si activitatea acestuia, sesizate prin adresa nr.19753/08.10.2008", fără a fi indicate in mod concret abaterile disciplinare pentru care urma sa fie cercetat.
Din analiza și conținutul raportului de cercetare disciplinara prealabila nr.848/06.11.2008 și procesului verbal nr.21957/31.10.2008, instanța a constatat că cercetarea prealabila a avut un obiect la fel de imprecis si incomplet ca si obiectul anunțat prin convocare.
Ca urmare, s-a apreciat că nu s-au respectat nici prevederile legale(art.268 al.2 Codul Muncii ) care impun informarea salariatului cu privire la obiectul precis al cercetării, obligație ce-si are justificarea in necesitatea asigurării dreptului la apărare al salariatului, care pentru a putea sa își susțină toate apărările si sa prezinte toate probele in sprijinul nevinovăției sale, trebuie mai întâi sa cunoască fără dubiu, abaterile pentru care urmează sa fie cercetat.
Intimata a făcut o serie de referire la caracterul complex si de amploare al întregului material de cercetare, care a inclus atât materiale si acte de cercetare ale comisiei, cat si audierea unor salariați din rândul celor care au făcut sesizarea, dar si a celor indicați de salariat in apărare si a contestatorului, insa acest aspect este mai puțin relevant, întrucât nu cantitatea" acestui material are semnificație, ci "calitatea" lor, respectiv efectuarea unei cercetări cu respectarea prevederilor legale si a drepturilor celui cercetat.
Salariatul a invocat ca motiv de nulitate a deciziei de sancționare si aspectul vizând componenta comisiei de cercetare, respectiv împrejurarea ca, nu a făcut parte si un expert din cadrul direcției in care acesta funcționează.
Întrucât intimata nu a depus la dosar un stat de funcții nominal pentru a se putea verifica acest aspect, instanța nu a putut stabili daca s-au încălcat prev.art.144 al.1 lit.e) din Regulamentul de Ordine Interioara.
În privința temeiniciei procesului verbal, instanța a fost în imposibilitate de a face cercetări si aprecieri, in condițiile in care însuși obiectul cercetării prealabile a fost vag si incomplet, lipsind descrierea concreta a faptelor comise de salariat care sa fie de natura a fi calificate, in urma unor probe temeinice, abateri disciplinare.
Împotriva acest hotărâri a declarat recurs, intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală șl Pescuit, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că, urmare a sesizării provenite de la colegii din cadrul Direcției Control și și a derulării unei ample cercetări disciplinare, prin Decizia Directorului General al Agenției nr. 1042 din 07.11.2008 salariatul a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea din funcția de conducere de șef serviciu control financiar în funcția de execuție de consilier gr. IA în cadrul aceluiași serviciu din Direcția Control și, cu acordarea salariului corespunzător funcției de execuție de consilier gr. IA pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 10 noiembrie 2008 și până pe data de 08 ianuarie 2009, inclusiv, conform conform art. 264 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Tribunalul Bucureștia reținut "din analiza deciziei contestate" că intimata a aplicat sancțiunea "pentru o serie de fapte cu caracter generic, fără a indica concret la ce dată salariatul nu a respectat ordinea și disciplina la locul de muncă, în ce a constat comportamentul inadecvat unui manager, în ce s-a concretizat, la adresa cui, ce efecte a produs, la ce dată a comis acțiuni de discreditare, amenințări și a făcut comentarii nedorite, în ce au constat situațiile conflictuale create, în ce mod aceste acțiuni au afectat imaginea și interesele intimatei în concret, care sunt acele preocupări contrare atribuțiilor de serviciu, când le-a avut, care au fost efectele produse."
Instanța de fond adoptă o atitudine contradictorie prin faptul că se pronunță exclusiv cu privire la decizia de sancționare, deși primul lucru pe care l-a solicitat în cadrul judecății (la primul termen de judecată) a fost să pună în vedere subscrisei să depună "toate actele care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare" - ceea ce constituie practică consacrată în orice litigiu, dar în special în litigiile de muncă.
Este incorect ca decizia de sancționare emisă să fie catalogată cu lipsuri, întrucât în cuprinsul ei sunt făcute repetate și subliniate trimiteri exprese la procesul-verbal al cercetării disciplinare, iar procesul verbal al cercetării disciplinare se constituie ca anexă și parte integrantă având aceeași forță juridică. Angajatorul a redactat în această manieră decizia de sancționare cu intenția vădită de a respecta dispozițiile legale.
Astfel, decizia de sancționare ca act juridic (negotium juris) este formată, prin voința expresă a Angajatorului, din două înscrisuri (instrumentum probationem) ce se comunică împreună salariatului vizat -ceea s-a îndeplinit si se demonstrează în speța Contestatorului prin semnătura de recepție a acestuia.
Interpretarea dispozițiilor Codului Muncii trebuie să fie în spiritul legii, respectiv angajatorul trebuie să facă dovada că a luat în analiză și dezbatere toate cerințele instituite de Codul Muncii și că a comunicat salariatului toate elementele necesare apărării. în speță salariatul a primit simultan decizia și procesul-verbal, însoțite de mențiunea expresă că acestea se unesc într-un singur corpus. Drept urmare, este vădit nefondat a se considera Contestatorul ca prejudiciat și în imposibilitate de a-și formula apărări.
Actele de cercetare disciplinară - procesul-verbal al comisiei de disciplină și raportul - sunt actele pe baza cărora angajatorul decide că se impune sancționarea salariatului vinovat și tocmai în această calitate a lor ele conțin toate rubricile stipulate ca obligatorii în Codul Muncii:
- descrierea faptelor săvârșite, data comiterii acestora, persoanele prejudiciate ori activitățile perturbate;
- enumerarea prevederilor normative care au fost încălcate de salariat;
- gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
- motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, nu a fost efectuată cercetarea;
Astfel, s-a luat în analiză sesizarea care s-a făcut la adresa salariatului în condițiile parcurgerii cu intenție a tuturor cerințelor Codului Muncii, acoperind pe parcursul cercetării disciplinare întreaga plajă a coordonatelor ce trebuie luate în considerare la aplicarea unei sancțiuni și numai după ce s-a ajuns la concluzia a că acestea au fost întrunite în integralitatea lor s-a înaintat Directorului General propunerea de sancționare. Numai în această manieră s-a considerat de către subscrisa că este justă și legală aplicarea unei sancțiuni.
În spiritul Codului Muncii nu se poate sancționa decât neglijența în omiterea parcurgerii elementelor necesare aplicării unei sancțiuni, iar instanța trebuie să urmărească în procedura fiecărui angajator dacă se întrunesc cerințele prevăzute de Codul Muncii, și nu să respingă modalitatea sub care se înfățișează actul juridic de sancționare.
Mai arata recurenta ca art. 77 Codul Muncii, care are următorul conținut: "în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fata instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere." este greșit aplicat de instanță în acest litigiu, deoarece în speță nu este vorba despre faptul că angajatorul a invocat în fata Instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de sancționare. La momentul judecății, nu a invocat nici un element de noutate/nu am adus niciun element complementar față de momentul emiterii deciziei și față de conținutul acesteia, respectiv nu a schimbat ori completat niciunul din motivele de fapt și de drept ale deciziei nr. 1042/07.11.2008.
Totodată, actele cercetării disciplinare nu pot fi calificate ca "alte înscrisuri" deoarece ele au urmărit procedura legală, au fost integrate deciziei de sancționare și au fost comunicate simultan.
Procesul-verbal și raportul de cercetare disciplinară au fost ab initio integrate deciziei, simultan comunicate salariatului și prezentate împreună instanței judecătorești după cum rezultă din opisul de la finalul întâmpinării. Conform procedurii, actele cercetării disciplinare sunt întocmite exact cu intenția de a se urmări fiecare din rubricile obligatorii ale sancționării stipulate de Codul Muncii și cu intenția de a fi folosite ca parte integrantă a deciziei de sancționare; astfel încât ele completează prin detaliere, dar nu conțin alte motive de fapt si de drept fată de decizie, ci le prezintă pe larg si le explicitează.
Pe de o parte, instanța de fond refuză să analizeze procesul cercetării disciplinare, în condițiile în care decizia de sancționare face trimitere expresă la acesta și deși acest proces verbal a fost solicitat chiar de Instanță.
Pe de altă parte, instanța aduce un reproș faptului că recurenta a invocat articole din Regulamentul de Organizare și Funcționare - si din Regulamentul de Ordine Internă - care conțin obligații generale sau obligații specifice fișei postului. Or, este firesc și incontestabil că un statut/regulament/cod nu poate conține decât obligații descrise într-o formulă sintetică, cuprinzătoare în sfera căreia se pot încadra o varietate de acțiuni sau omisiuni. Practic se reproșează subscrisei că și nu sunt detaliate pe acțiuni concrete, însă nu se poate elabora un statut/regulament/cod cu dispoziții atât de detaliate încât să reflecte fiecare faptă posibilă. Asemenea acte normative prezintă conduite, dar nu pot enumera toate acțiunile ori inacțiunile posibil existente.
Recurenta apreciaza că cel mai precis, complet și transparent mod de a i se face cunoscut salariatului obiectul cercetării disciplinare este chiar comunicarea actului de sesizare însuși, în speță contestatorului i-a fost atașată la convocator adresa nr. 19753/08.10.2008 reprezentând sesizarea făcută de colegii din cadrul Direcției Control și - aspect consemnat de altfel de către instanța de fond.
Angajatorul nu poate, și nici nu este legal și echitabil, a califica faptele semnalate ca fiind abateri la momentul incipient al convocării, întrucât la acest moment sunt relatate doar fapte care se pot, ori nu, califica în abateri în urma discuțiilor cu salariatul acuzat și cu persoanele sesizatoare.
În condițiile în care se atașează convocatorului chiar actul de sesizare, este nefondat să se invoce că salariatul se găsește în stare de imposibilitate de a-și asigura dreptul la apărare și de a nu putea să își prezinte toate probele în sprijinul nevinovăției sale, deoarece s-ar afla în imposibilitate de a nu cunoaște fără dubiu aspectele pentru care urmează să fie cercetat. Dimpotrivă, în acest context - al comunicării actului de sesizare - salariatul se află în deplină cunoștință de cauză a tuturor aspectelor ce se vor analiza în cadrul ședinței de cercetare disciplinară, fără riscul de distorsionare a faptelor, ori al enumerării unora care nu se confirmă ulterior.
Instanța de fond a mai reținut greșit și nemotivat faptul că nu ar fi fost indicate în cuprinsul deciziei sarcinile de serviciu și atribuțiile îndeplinite necorespunzător, în condițiile în care decizia nr. 1042/07.11.2008 are un articol cuprinzător privind normele care reglementează acele sarcini și atribuții de serviciu care au fost îndeplinite necorespunzător de Contestator.
Astfel, art. 3. al Deciziei stipulează că: "Sancțiunea disciplinară se aplică salariatului pentru nerespectarea dispozițiilor cuprinse în:
art. 39 alin. (2) lit. b și c) din Codul Muncii - Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare;
art. 5 lit. e) și f) și art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (1) și (2) lit. a) din Codul d e conduită al personalului din cadrul aprobat prin Decizia Directorului General nr. 525/24.07.2006;
art. 10 lit. a și c, art. 14 și art. 121 lit. a), b), c), e), p) și q), art. 123, art. 130 lit. t) și art. 131 lit. a), b) și c) din Regulamentul de Ordine Internă al aprobat prin Decizia Directorului General al nr. 53/28.02.2007;
art. 25 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a, aprobat prin Ordinul Ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 152/04.07.2007, respectiv:
- șeful de serviciu are atribuția de a participa și răspunde de realizarea calitativă a lucrărilor repartizate serviciului pe care-l coordonează.
art. II Descrierea activității corespunzătoare postului din fișa postului, atribuții specifice, respectiv:
- organizarea, coordonarea și răspunderea față de realizarea în bune condiții a activitățiilor Serviciului Control Financiar;
- răspunde de modul de organizare și coordonare al serviciului pe care-l conduce;
- coordonează și răspunde de efectuarea verificărilor financiare pe teren;
- coordonează și răspunde de activitatea de verificare a conformității Rapoartelor de descoperire a neregularităților."
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, in raport de criticile invocate de către recurentă, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatul este salariat al recurentei în funcția de Serviciu în cadrul Direcției Control și la Serviciul Control Financiar în baza contractului individual de muncă nr.391/06.06.2005.
Prin Decizia Directorului General nr.1042/07.11.2008 intimatul a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea din funcția de conducere de șef serviciu control financiar în funcția de execuție de consilier gr.IA in cadrul aceluiași serviciu, cu acordarea salariului corespunzător funcției de execuție de consilier gr. 1A pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 10 noiembrie 2008 și până pe data de 08 ianuarie 2009 inclusiv, conform art. 264 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare.
Din punct de vedere formal, decizia de sanctionare disciplinara trebuie sa cuprinda anumite mentiuni care fac posibila cunoasterea abaterilor, a modului in care procedura de cercetare a fost respectata, precum si a cailor de contestare, atat de catre salariatul sanctionat cat si de instanta care verifica legalitatea si temeinicia aplicarii masurii.
Dupa cum in mod corect a retinut tribunalul, potrivit art. 268 alin 2 Codul Muncii, "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată".
Stabilirea legalitatii deciziei de sanctionare in raport de aceste aspecte de ordin formal, la care se adauga si verificarea indeplinirii corecte a cercetarii disciplinare, respectarea termenului de aplicare a sanctiunii, se realizeaza cu prioritate fata de aprecierea asupra temeinciei aplicarii masurii. Numai in conditiile in care decizia de sanctionare este legala sub aceste aspecte, devine necesara verificarea temeinciei masurii.
Sustinerile recurentei in sensul ca tribunalul a facut o interpretare eronata a textelor de lege aplicabile nu sunt intemeiate.
Astfel, mentiunile enumerate de art. 268 alin 2 Codul Muncii trebuie prevazute in cuprinsul deciziei de sanctionare, care nu ar putea fi completata cu alte inscrisuri, deoarece aceasta decizie este singurul act ce poate fi contestat de salariat. Prin urmare, conditiile de legalitate se raporteaza la decizie, iar nu la alte acte.
O alta interpretare ar lipsi de efecte textul mentionat, care prevede in mod imperativ ca decizia trebuie sa contina anumite elemente. Daca aceste mentiuni ar putea fi stabilite prin alte documente, nu ar mai exista o justificare pentru textul de lege.
Descrierea faptelor la care face referire textul de lege mai sus citat presupune indicarea concreta a imprejurarilor care constituie abatere disciplinara, iar nu formulari generale, cum ar fi "nerespectarea ordinii si disciplinei la locul de munca", "crearea unor situatii conflictuale","manifestarea unor preocupari contrare atributiilor specifice postului ocupat", cum este cazul deciziei contestate in prezenta cauza. Aceasta lipsa nu poate fi suplinita prin indicarea textelor din lege sau din regulament incalcate.
Totodata, decizia nu mentioneaza motivele pentru care au fost inlaturate apararile salariatului, fapt ce atrage de asemenea nulitatea acestui act.
In ce priveste cercetarea disciplinara, retinem ca potrivit art. 267 alin 2 Codul Muncii, "in vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii".
In cauza, intimatul nu invoca vreo neregularitate a convocarii, inregistrata la secretariatul recurentei la data de 10.10.2008, din contra, la data de 14.10.2008, intimatul a depus la angajator nota explicativa, ceea ce conduce la concluzia ca a cunoscut motivele de cercetare disciplinara. De altfel, dupa cum recurenta sustine, sesizarea ce a stat la baza cercetarii disciplinare a fost comunicata intimatului, aspect necontestat de acesta din urma, astfel incat nu a fost prejudiciat.
Insa, decizia este nula pentru neregularitati formale.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la 800 lei, cheltuieli de judecată către intimat, prin diminuarea onorariului de avocat.
Curtea apreciaza că onorariul avocatului nu este rezonabil in raport de actele de procedura efectuate in faza acestei instante, si anume formularea intampinarii, care nu aduce vreo modificare notabila a sustinerilor din prima faza peocesuala, si sustinerea in sedinta publica a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge recursul declarat recurenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, împotriva sentinței civile nr.2589 din data de 26.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.47068/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul, ca nefondat.
Obligă recurenta la 800 lei, cheltuieli de judecată către intimat, prin diminuarea onorariului de avocat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /4ex.
25.11.2009
Jud. fond.:;
Cu opinie separată a d-nei judecător, în sensul admiterii recursului, casării sentinței recurate și a trimiterii sentinței cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Se reține faptul că, sub aspectul înscrierii în decizia contestată a mențiunilor prevăzute de art.268 al.2 din Codul Muncii, trebuie avut în vedere în primul rând că decizia contestată face referire la procesul-verbal nr.21957 din data de 31.10.2008, cu privire la cercetarea abaterilor disciplinare săvârșite de intimatul-contestator, și la raportul de cercetare disciplinară prealabilă privind cercetarea abaterilor disciplinare săvârșite de acesta, înregistrat sub nr./6.11.2008, aprobat de Directorul General al, documente ce constituie partea integrantă a deciziei de sancționare și pe care o completează, iar pe de altă parte, în cuprinsul deciziei contestate sunt inserate trei articole ce cuprind descrierea faptelor imputate contestatorului.
Cele două documente mai sus menționate, conțin descrierea faptelor săvârșite de salariat fiind enumerate, descrise, exemplificate și datate, faptele reținute în sarcina contestatorului, fiind inserate, de asemenea, apărările salariatului, depozițiile persoanelor audiate, probele și aprecierile membrilor Comisie de disciplină, iar dat fiind volumul acestor două documente, respectivele înscrisuri au fost evidențiate în cuprinsul deciziei de sancționare cu specificarea subliniată că fac parte din decizia contestată, pe care o completează.
De asemenea, în decizia de sancționare, este specificat și faptul că aspectele reținute în sarcina contestatorului au prezentat caracter de continuitate, din procesul-verbal rezultând că atitudinea contestatorului s-a manifestat chiar la data sesizării din partea grupului de experți (adresa nr.19753/8.10.2008).
Este eronată reținerea instanței de fond în sensul că în cuprinsul deciziei contestate nu ar fi fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, întrucât o parte din fapte reținute în sarcina intimatului-contestator ca reprezentând abateri disciplinare au fost descrise în decizia respectivă precum și în înscrisurile ce fac parte integrantă din aceasta nu în mod generic, ci în mod concret, iar în decizia contestată s-a precizat și faptul că sancțiunea disciplinară se aplică pentru nerespectarea de către salariat a prevederilor legale enumerate în cuprinsul acesteia.
Totodată, se are în vedere și faptul că atât în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 31.10.2008 cu privire la cercetarea abaterilor disciplinare săvârșite de intimatul-contestator, cât și în raportul de cercetare disciplinară prealabilă referitor la cercetarea abaterilor disciplinare săvârșite de acesta, acte menționate ca și anexe la decizia contestată și ca făcând parte integrantă din această decizie, o parte din faptele reținute a constitui abateri disciplinare, în sarcina salariatului, au fost descrise în mod detaliat, iar cu privire la o parte dintre acestea s-a reținut caracterul de continuitate.
Faptul că în decizia contestată nu ar fi fost cuprinse anumite elemente de natură a permite instanței să cerceteze în ceea ce privește respectarea termenului prevăzut de art.268 al.1 din Codul Muncii pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, respectiv să aprecieze asupra gravității conduitei culpabile a salariatului, astfel cum reține instanța de fond, nu echivalează cu încălcarea obligației prevăzută de art.268 al.2 lit.a din Codul Muncii, atât timp cât, faptele reținute de angajator a reprezenta abateri disciplinare săvârșite de salariat au fost descrise.
În raport de considerentele arătate, în baza art.312 Cod pr.civilă, se impunea admiterea recursului, și având în vedere că pricina a fost soluționată prin reținerea nulității absolute prevăzute de art.268 al.2 din Codul Muncii, pentru a nu se răpi părților un grad de jurisdicție, dar și pentru deplina administrare a probatoriului, ținând seama din acest punct de vedere de faptul că în recurs nu se poate administra decât proba cu înscrisuri, (conform art.305 Cod pr.civilă), casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
JUDECĂTOR
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 7/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 250/2010. Curtea de... → |
|---|
