Contestație decizie de sancționare. Decizia 6668/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5433/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6668/
Ședința publică de la 18.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-intimat SERVICIUL DE AMBULANȚĂ A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5666/26.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.49316/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-intimat prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 și intimatul-contestator personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.49316/2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-contestator a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 12.10.2009, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-intimat, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și menținerea deciziei nr.304/02.12.2008, ca fiind temeinică și legal emisă.
În susținerea motivelor de recurs, reprezentantul avocat al recurentului-intimat arată că instanța de fond nu a văzut aspectele cercetării prealabile efectuate de recurent prin nota informativă și declarația, depuse la dosar. Susține că intimatul-contestator a încălcat fișa postului, arătând că în momentul în care a plecat spre externare, știa că această acțiune nu era calificată "urgență" pentru a se folosi de semnalele luminoase și sonore, neavând gradul 0 cum este justificat în fișa postului, nu a fost atent și s-a produs incidentul, cu urmări majore. Critică instanța de fond pentru că nu a acordat atenție acestui aspect. Solicită obligarea intimatului-contestator la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul-contestator, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea fișei postului, susține că se arată că îndatoririle de serviciu se vor aduce în scurt timp la îndeplinire, fără a face referire la un caz special. Instanța a reținut corect că intimatul nu se face vinovat de producerea accidentului el nefiind cel sancționat pentru producerea accidentului. Recurentul-intimat s-a limitat doar la a se subroga în drepturi agentului constatator, constatând că intimatul este vinovat de producerea accidentului. Solicită obligarea recurentului-intimat la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.0021/04.04.2008 și a facturii din data de 18.11.2009, pe care le depune la dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5666/26.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimatul SERVICIUL DE AMBULANȚĂ AL MUNICIPIULUI B; a anulat decizia nr. 304/02.12.2008 emisă de intimată, a obligat intimata la plata sumei de 700 lei către contestator reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că recurentul este angajat al pârâtei în funcția de ambulantier. În data de 26 noiembrie 2008 ambulanța condusă de contestator se deplasa pe Șoseaua. Contestatorul a pătruns pe culoarea roșie a semaforului cu și girofarurile în funcțiune și a fost tamponat și răsturnat de un autoturism particular, care a pătruns în intersecție pe culoarea a semaforului. în urma producerii accidentului, s-a întocmit procesul verbal contravenție seria - nr. -/26.11.2008.
În urma acestui accident, intimata a făcut cercetări interne care s-au finalizat cu emiterea deciziei nr. 304/02.12.2008 prin care petentul a fost sancționat cu "avertisment scris"
Văzând decizia nr. 304/02.12.2008, instanța a analizat-o atât sub aspectul legalității cât și sub aspectul temeiniciei. Sub aspectul legalității, instanța are în vedere respectarea sau nerespectarea prevederilor legale de dreptul muncii.
Ca urmare, instanța a reținut că decizia de sancționare nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 268 al. 2 sub sancțiunea nulității absolute, astfel:
Potrivit art. 268 al. 2 lit. a) decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. Prin motivare în fapt se înțelege expunerea explicită și fără echivoc a motivelor de fapt care au determinat luarea măsurii. Acesta se realizează prin descrierea, în cuprinsul deciziei, a situației de fapt care atrage incidența temeiului juridic invocat pentru luarea măsurii. În decizia contestată se face mențiunea că "din referatul 13762/28.11.2008 rezultă că salariatul nu a respectat prevederile art. 62 al. 1 din legislația rutiere iar urmările accidentului sunt majore" - ceea ce nu conduce la îndeplinirea cerințelor imperative ale codului muncii în sensul descrierii abaterii disciplinare săvârșită de către petent.
Codul muncii definește ce este abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat prin care acesta a încălcat normele de disciplină a muncii - ceea ce în fapt înseamnă chiar neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu.
Prin faptul că nu se individualizează abaterile disciplinare reținute în sarcina salariatului se generează o situație de fapt ce nu poate fi verificată și supusă cenzurii instanței de judecată investită cu soluționarea contestației deciziei de sancționare.
Totodată, potrivit art. 268 al. 2 lit. b) din Codul muncii, în decizie trebuie să se menționeze expres care sunt acele prevederi din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. în decizie nu se face referire la nici o astfel de prevedere care a fost încălcată de către contestator.
Măsura de sancționare este lovită de nulitate și pentru faptul că în cauză nu s-a dispus efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile în conformitate cu art. 267 al. 1 Codul muncii.
Chiar dacă în Codul muncii nu este reglementată procedura cercetării disciplinare prealabilă în cazul aplicării sancțiunii cu "avertisment scris", instanța are în vedere prevederile art. 75 al. 1 din CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010 potrivit cărora, sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile deoarece, potrivit art. 241 al. 1 lit. d) din Codul muncii, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară. Prin urmare, Codul muncii prevede drepturi minimale pentru salariați iar CCM unic la nivel național, prevăzând drepturi mai favorabile, are prioritate față de Codul muncii, cu atât mai mult cu cât prevederile CCM sunt aplicabile tuturor salariaților din România, fără nici o excepție.
Având în vedere că art. 268 al. 2 din Codul muncii prevede ca decizia de sancționare să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, o serie de condiții de formă și de fond, lipsa oricărei dintre aceste condiții, nu poate fi sancționată decât cu nulitatea absolută a deciziei.
Sub aspectul temeiniciei, se reține că din probele administrate în cauză, nu se face dovada săvârșirii vreunei abateri disciplinare care să atragă sancționarea petentului. Astfel, din procesul verbal de contravenție întocmit cu ocazia accidentului în care a fost implicat contestatorul, reiese foarte clar că vina aparține exclusiv conducătorului autoturismului care nu a acordat prioritate ambulanței condusă de petent, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase.
Atât timp cât agentul constatator nu a stabilit nici o încălcare a prevederilor art. 62 al. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice de către contestator în calitatea sa de șofer pe autosanitară, instanța apreciază că nici din punct de vedere al disciplinei muncii, contestatorul nu și-a încălcat cu vinovăție atribuțiile prevăzute în fișa postului și, prin urmare, nu se justifică sancționarea disciplinară a acestuia.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Serviciul de Ambulanță al Municipiului înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului său, Serviciul de Ambulanță al Municipiului Baa rătat că la data de 22.12.2008, contestatorul a formulat in contradictoriu cu subscrisa, contestație prin care solicita instanței anularea deciziei de sancționare a sa nr. 304/02.12.2008 emisa de către subscrisa in urma abaterii pe care acesta a săvârșit-
Astfel cum a reținut si instanța de fond, recurenta a depus întâmpinare prin care a arătat atât faptul ca si forma cat si conținutul cererii de chemare in judecata a contestatorului, nu prezenta admisibilitate din mai multe puncte de vedere.
Prin întâmpinare recurenta a învederat instanței faptul ca cererea contestatorului a fost întocmita inițial fără respectarea condițiilor esențiale stabilite de prevederile art. 112 din Secțiunea a-Il-a a proc. civ. Aceasta nu cuprindea nici partea cu care contestatorul înțelegea sa se judece, si nici arătarea motivelor de fapt si de drept pe care acesta își întemeiase cererea. De asemenea nu erau arătate nici dovezile pe care se sprijină in cuprinsul cererii de chemare in judecata, si nu cuprindea nici semnătura contestatorului.
Însă datorita rolului activ pe care instanța de judecata l-a exercitat, "a ajutat" contestatorul sa-si întregească cererea inițiala si mai mult decât atât a respins excepția nulității relative a cererii de chemare in judecata ridicata de către recurentă prin întâmpinare, ca neîntemeiata. Chiar si după tot acest efort al instanței, contestația a rămas in continuare nefondata in drept.
Instanța a reținut faptul ca "contestatorul a pătruns pe culoarea roșie a semaforului amplasat la intersecția dintre Șoseaua in vederea efectuării unei solicitări de externare a unui pacient. Contestatorul a pătruns pe culoarea roșie a semaforului cu si girofarurile in funcțiune si a fost tamponat si răsturnat de un autoturism particular, care a pătruns in intersecția numita, pe culoarea a semaforului.".
Recurentul nu înțelege care a fost raționamentul de altfel nejustificat al instanței, de a înțelege ca in acest eveniment rutier, contestatorul nu a avut nicio vina, atâta timp cat in continuare înțelege "in urma producerii accidentului, s-a întocmit procesul verbal din care reiese ca petentul contestatorul nu a respectat prevederile art. 62, al. 1 din legislația rutiera, provocând un accident rutier cu urmări majore."
De la aceasta concluzie si pana la soluția pe care a înțeles sa o dea in prezenta speța instanța, recurentul a arătat că nu mai înțeles raționamentul.
Mai mult decât atât, instanța a observat ca din cuprinsul procesului verbal, contestatorul a provocat un accident rutier cu urmări majore.
De asemenea înțelege ca evenimentul rutier s-a produs in timpul in care contestatorul de afla in exercitarea atribuțiilor de serviciu si ca aceasta abatere astfel cum reiese si din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, este in legătura cu munca.
Astfel, autosanitara condusa de către petent nu avea de ce sa folosească semnalele luminoase si sonore in timp ce mergea către spital pentru externarea unui pacient, atâta timp cat aceasta acțiune nu era calificata "urgența".
Recurentul nu a înțeles de ce contestatorul a intrat pe culoarea roșie a semaforului cu semnalele luminoase si sonore pornite, atâta timp cat nu activitatea sa nu prezenta un ca caz calificat drept urgenta.
Recurentul a arătat instanței faptul ca a ținut cont de prevederile Regulamentului de ordine Interioara, Regulamentului de Organizare si Funcționare pe care de altfel si contestatorul in calitate de angajat al subscrisei este obligat sa le cunoască, in conformitate cu prevederile art. 15, pct. 5 trebuie "sa cunoască prevederile oricare dispoziții cu caracter normativ in legătura cu funcția încredințata, precum si dispozițiile Conducerii unității, referitoare la munca ce o îndeplinesc".
Sancțiunea disciplinara care i s-a aplicat ambulanțierului, se regăsește in dispozițiile Cap. VI. din Regulamentul Intern.
Art. 36 "Angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de cate ori constata ca aceștia au săvârșit o abatere disciplinara. " si art. 37 sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul săvârșește o abatere disciplinara sunt pct. a) avertisment scris.
De asemenea recurentul a ținut cont in cazul de față de gravitatea faptei comise, aplicând prevederile art. 40 "la stabilirea sancțiunilor se va tine seama de cauzele si gravitatea faptelor, de împrejurările la care au fost săvârșite, de gradul de vinovăție al persoanei, daca aceasta a mai avut si alte abateri in trecut, precum si de urmările abaterii", care in cazul de față nu se încadrau in "caz de urgenta 0".
Contestatorul nu a înțeles sa aducă dovezi in susținerea contestației sale.
Instanța l-a obligat pe contestator sa depună procesul-verbal din care sa reiasă încălcările prevăzute de art. 62 din regulamentul rutier, insa acest proces-verbal care a fost depus la dosarul cauzei nu este lizibil, motiv pentru care instanța in ședința din 17.04.2009 a acordat un termen pentru a i se aduce lămuriri cu privire la conținutul acestuia.
Recurentul consideră că este cel puțin ciudat modul in care instanța s-a pronunțat cu privire la abaterea săvârșita de contestator in sensul ca agentul constatator "nu a stabilit nicio încălcare în calitatea sa de șofer pe autosanitara, instanța a apreciat ca nici din punct de vedere al disciplinei muncii, nu și-a încălcat cu vinovăție atribuțiile prevăzute in fisa postului si " a considerat ca nu se justifică sancționarea disciplinara a acestuia.
De asemenea, instanța a constatat ca "Măsura de sancționare este lovita de nulitate si pentru faptul ca in cauza nu s-a dispus efectuarea unei cercetări prealabile in conformitate cu dispozițiile ari. 267 al. 1 Codul munci i".
Recurentul a reiterat in continuare conținutul art. 267 alin. 1 Codul muncii, coroborat cu art. 264 alin. 1. pct. a): "Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsura, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. 1 lit. a) nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile ", iar art. 264 alin. (1), pct. a) prevede "Sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul săvârșește o abatere disciplinara sunt: a) avertismentul scris ".
Recurentul consideră ca instanța a interpretat in mod absolut arbitrar dispozițiile celor doua articole fără sa cont de sensul juridic al acestora, prin aceasta prejudiciind interesul recurentului, si mai mult decât atât fiind un temeinic motiv de casare.
Chiar daca instanța considera ca trebuie sa cont de prevederile CCM unic la nivel național pentru anii 2007- 2010, consideram ca de asemenea ar fi trebuit sa cont si de CCM la nivel de unitate sanitara al, care îi este direct aplicabil contestatorului.
Intimatul a formulat intampinare solicitand respingerea recursului cu plata cheltuielilor de judecata.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatul-contestator a fost salariatul recurentei-intimate, fiind angajat in funcția de ambulantier în baza unui contract individual de muncă.
Prin 304/02.12.2008, intimata a dispus sancționarea contestatorului cu "avertisment scris", conform art. 264 lit. a) din Codul muncii. Asa cum rezulta din decizia de sanctionare, fapta imputata intimatului-contestator a constat in aceea ca "nu respectat prevederile art.62 al.1 din legislatia rutiera, iar urmarile accidentului sunt majore".
In mod corect Tribunalul a apreciat ca decizia de concediere nu indeplineste conditiile de legalitate prevazute imperativ, sub sanctiunea nulitatii, de art.268 alin.2 litera a din Codul muncii.
Potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art 268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate si din analiza materialului probator administrat in cauza, Curtea reține ca decizia contestata, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator impotriva angajatului, trebuia sa fie deopotrivă legala si temeinica, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
În baza probatoriului administrat în cauză, în special a deciziei de sancționare si a actelor care au stat la baza acesteia, in mod corect instanța de fond a constat că cererea contestatorului este întemeiată, decizia de concediere neîndeplinind condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Retinand dispozițiile prevăzute de art.268 al.2 litera a Codul muncii, Curtea constata ca descrierea faptei care constituie abatere disciplinară trebuia făcută în mod concret și precis, pentru a permite instanței să verifice temeinicia sancțiunii aplicate prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă și Regulamentul intern.
In ciuda acestui fapt, în decizia contestată angajatorul se limitează lao descriere extrem de generică a faptelor imputate ca abatere disciplinară ("nu respectat prevederile art.62 al.1 din legislatia rutiera, iar urmarile accidentului sunt majore "), fără a arăta in ce a constat nerespectarea dispozitiilor invocate, data la care s-a produs fapta imputata si urmarile"majore" ale acesteia, in ce au constat aceste urmari, prin individualizarea acestora cu dată, număr, valoare sau alte elemente de identificare.
Abaterea imputata nu a fost individualizata în timp. Prin faptul că nu a fost specificată data săvârșirii abaterilor disciplinare, instanța nu a putut verifica respectarea dispozițiilor prevăzute la art.268 al.1 Codul muncii, referitoare la prescripția aplicării sancțiunii disciplinare.
Curtea nu poate retine sustinerile recurentei referitoare la faptul ca descrierea faptei rezulta din actele care au stat la baza deciziei prin care s-a constatat săvârșirea abaterii disciplinare de către salariat, deoarece conditia descrierii faptei in mod concret si detaliat este prevazuta de lege imperativ si trebuie sa rezulte din decizia de sanctionare si nu din alte inscrisuri, unele din acestea depuse la dosar dupa aplicarea sanctiunii disciplinare, pe parcursul solutionarii contestatiei.
In acest sens, Curtea retine aplicabilitatea dispozitiilor art.77 din Codul muncii, potrivit caruia în caz de conflict de muncăangajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Potrivit art.268 al.2 litera c Codul muncii, în decizie trebuie prevăzute obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art.267 al.3, nu a fost efectuată cercetarea.
Această condiție de formă este impusă de dispozițiile art.267 Codul muncii, potrivit căruia, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
In cauza nu a fost respectata nici conditia de valabilitate prevazuta de art.268 al.2 litera c Codul muncii.
Măsura de sancționare este lovită de nulitate și pentru faptul că în cauză nu s-a dispus efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile în conformitate cu art. 267 al. 1 Codul muncii.
In acest sens, instanta va retine dispozitiile art.267 din Codul muncii, ce prevede faptul că, sub sancțiunea nulității absolute a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute de art.264 al.1 lit.a, respectiv avertismentul scris, nu va putea fi dispusă, fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Dar, dispozitiile mentionate ale codului muncii, treuie analizate in coroborare cu prevederile Contractului colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, avand in vedere si dispozitiile art.238 alin.3 Codul muncii, potrivit carora la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
In acest sens, prin art.75 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 s-a stabilit ca, sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Corect a subliniat instanta de fond ca, in ceea ce priveste legislatia muncii, Codul muncii prevede drepturi minimale pentru salariați, iar contractul colectiv unic la nivel național, prevăzând drepturi mai favorabile, are prioritate față de Codul muncii, cu atât mai mult cu cât prevederile CCM sunt aplicabile tuturor salariaților din România, fără nici o excepție.
În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul trebuia convocat în scris, de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea prealabilă, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Intimata nu a facut dovada ca a efectuat cercetarea disciplinara obligatorie, desi in calitate de angajator avea sarcina probei si obligatia de a depune toate inscrisurile necesare solutionarii cauzei pana la prima zi de infatisare, in temeiul art.287 Codul muncii.
otrivit art. 268 al. 2 lit. b) din Codul muncii, în decizie trebuie să se menționeze expres care sunt acele prevederi din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, elemente pe care decizia nu le contine.
de aceste considerente, Curtea constata ca decizia contestata este nula pentru nerespectarea conditiilor de valabilitate prevazute de art.268 alin.2 Codul muncii.
In ceea ce priveste temeinicia sanctiunii aplicate, Curtea constata ca salariatul nu se face vinovat de savarsirea niciunei abateri disciplinare. Astfel, din procesul-verbal de constatare seria - nr.- din 26.11.2008, rezulta ca vinovat de savarsirea contraventiei prevazute de legislatia rutiera se face celalalt sofer implicat in accident, care nu a acordat prioritate de trecere ambulantei care a patruns in intersectie cu semnalele acustice si luminoase in functiune. Agentul constatator, cu atributii in constatarea abaterilor de la legislatia rutiera, nu a consemnat nicio vina a soferului de pe ambulanta, motiv pentru care nu se pot retine sustinerile recurentei referitoare la vinovatia intimatului, pagubele majore urmand a fi recuperate de la asigurator sau de la persoana vinovata.
Pentru considerentele de fapt si de drept arătate, Curtea va reține ca legală hotărârea instanței de fond, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
In temeiul art.274 Cod procedura civila, constatand culpa procesuala a recurentei, aceasta va fi obligata si la plata cheltuielilor de judecata avansate de intimat in recurs, reprezentand onorariu avocat, potrivit chitantei depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intimat SERVICIUL DE AMBULANȚĂ A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5666/26.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-contestator .
Obliga recurenta la 500 lei cheltuieli de judecata catre intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,18.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./3.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 4284/2009. Curtea... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
