Contestație decizie de sancționare. Decizia 6724/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3938/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6724R
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
______
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de intimatul Spitalul Județean de Urgență, împotriva sentinței civile nr.2591 din data de 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.47654/3LM/2008, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect - contestație decizie de sancționare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică, de la 13.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi 19.11.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2591 din data de 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.47654/3LM/2008, a fost admisă contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean de Urgentă V, a fost anulată decizia de sancționare nr.702/13.11.2008, emisă de intimată și a fost obligată intimata la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, petentul este angajatul intimatei în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.6624/01.02.2006, îndeplinind funcția de medic specialist, atribuțiile sale fiind consemnate în fișa postului, semnată de acesta.
În această calitate, contestatorul a fost sancționat disciplinar cu avertisment scris, în temeiul art.264 al.1 lit.a din Codul Muncii, prin decizia nr.702/13.11.2008.
Salariatul a contestat în termenul legal decizia de sancționare, aducând o serie de critici vizând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Înainte de a face o analiza a temeiniciei deciziei atacate, instanța a analizat o serie de aspecte referitoare la circumstanțele în care a avut loc sancționarea disciplinară a salariatului și la legalitatea deciziei contestate.
Sancțiunea i-a fost aplicată în temeiul referatului nr.9632/2008 prin care doctorul a înștiințat conducerea instituției despre faptul că, a fost agresat verbal de către contestator pe holul secției de chirurgie de față cu personalul secției, bolnavi și aparținători, în urma unei discuții prin care l-a rugat să nu mai interneze bolnavi în secția de chirurgie generală întrucât nu-și mai pot desfășura activitatea; acesta este agresiv nu doar cu colegii, ci cu tot personalul secției de chirurgie generală și al blocului operator, nerespectând programul operațiilor și caracterul de urgență al acestora, precum și a altor medici din cadrul instituției.
După sesizarea conducerii prin acest referat, nu s-a dispus efectuarea unei cercetări prealabile pentru verificarea faptelor sesizate.
Contestatorul nu a fost niciodată convocat pentru o asemenea cercetare, conducerea intimatei dispunând direct sancționarea sa prin decizia contestată.
Din analizând conținutul deciziei invocate, instanța a constatat că salariatul a fost sancționat pentru săvârșirea următoarelor fapte: 1) depășirea abuzivă a competentelor prin crearea de situații conflictuale în blocul operator, comportament agresiv fizic și verbal, nerespectarea programului operator stabilit în cadrul raportului de garda secția chirurgie; 2) agresarea verbală de către contestator a doctorului; 3) în foaia de observație a pacientului a făcut mențiuni fără legătura cu scopul foii de observație: masa de operație este pregătită, urmează să mă spăl pe mâini și în continuare asistentul nu este la muncă; 4) în foaia de observație a pacientului a făcut alte asemenea observații: dacă pacientul este îl poate amputația, dacă vrea arteriografie să vină în policlinica să-l învăț ce are de făcut; 5) fumează în sala de operație, iar la atenționarea sa a răspuns agresiv; 6) nu a dat curs invitației adresate de Serviciul contencios privind comunicarea unui punct de vedere până la data de 13.11.2008 în legătura cu sesizarea d-nei.
Potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art.268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a). descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b). precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c). motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea; d). temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e). termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f). instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop, pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii, iar pe de alta parte, de a garanta stabilirea exacta a faptelor și de a asigura dreptul la apărare al salariatului în cauză, evitându-se astfel sancțiuni nejuste.
Dispoziția emisă de intimata prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii avertismentului ca sancțiune disciplinară este nelegală.
Astfel, sub aspectul legalității, Tribunalul a reținut încălcări de către intimata, atât anterior cât și la momentul emiterii deciziei contestate, a unor dispoziții legale imperative a căror nerespectare atrage nulitatea absolută.
Articolul 63 din Codul muncii prevede în termeni imperativi: "concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile".
Aceleași prevederi sunt reluate de prevederile art.267 alin.1 din Codul muncii care sancționează cu nulitatea absolută măsurile dispuse în lipsa efectuării cercetării prealabile.
Potrivit art.267 alin.2 Codul muncii, punctul de pornire în efectuarea cercetării disciplinare îl constituie convocarea, în scris, a salariatului de persoana împuternicită de angajator să realizeze această operațiune, precizându-se obiectul cercetării, data, ora și locul întrevederii.
Numai neprezentarea salariatului la convocarea astfel făcută, fără nici un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării prealabile (art.267 al.3 din Codul muncii ).
Intimata a susținut că în cazul sancțiunii avertismentului nu este necesară efectuarea cercetării prealabile, fiind sancțiunea cea mai ușoară, chiar dacă necesitatea parcurgerii acestei proceduri ar rezulta din contractul colectiv, întrucât prin prevederile acestuia nu se poate deroga de la legea generală - Codul muncii.
Practica judiciara s-a orientat însă în sens contrar și a interpretat prevederile legale în sensul că, și în cazul avertismentului scris, chiar dacă legea nu prevede, se impune efectuarea cercetării disciplinare prealabile în considerarea faptului că aceasta sancțiune aparent lipsită de severitate poate sta la baza aplicării ulterioare a unei sancțiuni mai grave și cu repercursiuni asupra statutului salariatului.
Unul dintre argumentele care susțin necesitatea acestei proceduri este și acela că, în cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este (art.267 al.4 din Codul muncii ).
S-a constatat că în cauză, intimata a încălcat prevederile legale referitoare la comunicarea unei convocări conform legii, în vederea efectuării cercetării, dar și a prevederilor care se referă la efectuarea cercetării prealabile în sine, prima faza a acțiunii disciplinare fiind cercetarea abaterii în sine.
Ca urmare, s-a arătat că o asemenea convocare legală nu a existat, sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă fiind aplicată discreționar de către intimata, fără efectuarea convocării, dar și a cercetării prealabile în sine.
În literatura juridică s-a subliniat că efectuarea cercetării prealabile și inclusiv convocarea salariatului reprezintă obligații ale angajatorului, iar necesitatea ascultării învinuitului și a verificării susținerilor sale în apărare, prealabil aplicării sancțiunii, evidențiază că legiuitorul a înțeles să facă din respectarea dreptului la apărare, o condiție de validitate a însuși actului de sancționare.
Efectuarea cercetării prealabile numai după ce convocarea salariatului a fost făcută, are caracterul unei măsuri de protecție, edictate în scopul de a preveni aplicarea unor sancțiuni disciplinare nejustificate.
Cercetarea prealabilă trebuie să se finalizeze cu un proces-verbal, referat sau raport întocmit de persoanele împuternicite să o efectueze, în care se consemnează rezultatele acesteia și care are o importanță fundamentală, întrucât va sta la baza deciziei de sancționare.
Pe de alta parte, în conținutul acestui raport trebuie să se arate și care este poziția persoanei sancționate față de faptele imputate, care sunt apărările pe care acesta și le face, probele si motivațiile pe care se sprijină poziția sa, potrivit art.267 al.4 Codul muncii, în caz contrar fiind încălcat dreptul acestuia la apărare.
Acest raport este necesar și pentru ca în funcție de faptele pe care acesta le stabilește și care se impută salariatului, urmează să se facă individualizarea și aplicarea sancțiunii. Tot în funcție de acest raport, instanța a analizat și a apreciat dacă raportat la faptele comise s-a făcut o corectă dozare a sancțiunii, în caz contrar putând aprecia asupra legalității deciziei.
Practica judiciară este constantă în ceea ce privește necesitatea efectuării cercetării prealabile, în lipsa acesteia, instanța a constatat nulitatea deciziei de sancționare și să admită contestația, fără a mai intra în fondul litigiului, deoarece s-a încălcat o prevedere legală imperativă.
S-a menționat și nulitatea absolută a deciziei de concediere pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute expres și sub aceasta sancțiune de dispozițiile art.268 din Codul muncii, respectiv nu au fost precizate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, precum și motivele pentru care în condițiile art.267 alin.2 din Codul muncii nu a fost realizată cercetarea disciplinară prealabilă.
Pe de altă parte, potrivit art.268 al.1 lit.a Codul Muncii decizia trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Așa cum s-a stabilit în doctrină și jurisprudență, dispoziția legală menționată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligația de a indica în mod concret abaterile disciplinare, pentru care a emisa decizia de sancționare disciplinară, pentru a permite angajatului să-și formuleze apărări și pentru a permite instanței să exercite controlul prevăzut de art.268 al.5 Codul muncii.
Intimata a descris insuficient și destul de imprecis faptele contestatorului, fără să arate în ce date au fost comise faptele de care se face vinovat salariatul și la ce data/date a luat cunoștință de acestea, pentru ca în raport de aceste aspecte instanța să verifice și respectarea prevederilor legale vizând termenul în care se poate aplica sancțiunea disciplinară.
Întrucât aplicarea sancțiunii nu a fost precedată de o cercetare prealabilă, instanța nu a putut face verificări nici cu privire la temeinicia faptelor reținute în sarcina contestatorului, întrucât nu există acte de cercetare, nu există depoziții de martori sau alte probe pertinente care să susțină referatul care a stat la baza aplicării sancțiunii și care să demonstreze realitatea celor imputate.
De asemenea, instanța nu a putut reține în susținerea temeiniciei sancțiunii aplicate nici alte probe, deoarece rațiunea dispozițiilor art.77 Codul muncii, potrivit cărora în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizie, a fost tocmai aceea de a asigura dreptul la apărare al salariatului și posibilitatea exercitării controlului judecătoresc.
Contestatorul a susținut și că, decizia de sancționare este nulă întrucât orice sancțiune aplicată unui cadru medical indiferent de natura sa trebuie examinată în cadrul unei ședințe a Consiliului potrivit nr.1209/2006.
Potrivit acestui ordin, atribuțiile Consiliului (care se întrunește la sesizarea unui pacient/aparținător, cadru medical sau oricărei persoane căreia i-au fost încălcate drepturile în domeniul acordării asistentei medicale), vizează analiza cazurilor de încălcare a normelor de conduita în relația pacient-medic-asistent, precum și încălcarea drepturilor pacienților de către personalul medico-sanitar, acesta putând sesiza organele abilitate ale statului în acest sens.
Ca urmare, atribuțiile acestui consiliu se manifestă doar raportat la relațiile dintre pacient și personalul medical și nu în relația personal medical-angajator.
Din aceasta cauza, instanța a apreciat că relațiile salariat-angajator sunt guvernate doar de prevederile Codului muncii sub aspectul procedurii de sancționare și sancțiunilor disciplinare aplicate, nefiind necesară analiza abaterii disciplinare de către acest Consiliul, prealabil sancționării.
Celelalte critici pe care le-a adus contestatorul deciziei de sancționare vizează aprecieri personale și subiective ale unor probleme ce nu fac obiectul controlului instanței, motiv pentru care nu au fost luate în considerare.
În consecința, apreciind că s-au încălcat atât prevederile legale referitoare la convocarea în vederea cercetării prealabile, cele vizând efectuarea cercetării prealabile în sine, cât și prevederile vizând conținutul dispoziției de sancționare (art.268 al.2 Codul muncii ), în temeiul prevederilor menționate, instanța a admis acțiunea și a anulat decizia nr.702/13.11.2008 prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară a avertismentului scris.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, intimatul Spitalul de Urgență V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. recurentul a arătat că potrivit art.267 alin.1 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, din cuprinsul acestui text rezultând fără putință de tăgadă că angajatorul poate sancționa cu avertisment scris orice salariat fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
S-a mai arătat și faptul că reclamantul a fost sancționat disciplinar deoarece a avut o atitudine ireverențioasă față de colegii de serviciu astfel cum rezultă din referatul nr.-, intimatul nerespectând prevederile art.15 lit. p din Regulamentul Intern al Spitalului Județean de Urgență V, precum și prevederile NR.471/2008 privind aprobarea structurii organizatorice a recurentului, transmisă prin adresa nr.5832/15.04.2008, prin depășirea gradului de utilizare a paturilor.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține că este nefondat pentru următoarele motive:
Se reține faptul că, într-adevăr, codul muncii nu prevede obligativitatea cercetării disciplinare prealabile în cazul aplicării sancțiunii avertismentului, însă Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, prin art.75 alin.1 impune obligația ca, sub sancțiunea nulității absolute, să nu se dispună nici o sancțiune mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Potrivit art.241 lit.d Codul muncii, clauzele Contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară iar conform art.238 alin.1 Codul muncii Contractul colectiv de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractul colectiv de muncă încheiate la nivel superior.
Dispoziția înscrisă în art.75 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 reprezintă o dispoziție de favoare pentru salariat, justificată în condițiile în care prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal fiind justă aprecierea primei instanțe referitoare la necesitatea efectuării cercetării prealabile și în cazul aplicării sancțiunii avertismentului.
De asemenea, urmează a fi reținută și încălcarea dispozițiilor art.268 alin.1 lit. a Codul muncii în sensul descrierii insuficiente de către recurent a faptelor pretins a fi fost săvârșite de către contestator, fără indicarea datei săvârșirii acestora și la ce dată s-a luat cunoștință de acestea ceea ce duce la imposibilitatea pentru instanță de a verifica termenul în care se poate aplica sancțiunea disciplinară.
Față de cele mai sus arătate, sentința instanței de fond apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimatul Spitalul Județean de Urgență, împotriva sentinței civile nr.2591 din data de 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.47654/3LM/2008, în contradictoriu cu contestatorul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
03.12.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta
| ← Conflict de muncă. Decizia 841/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Contestație decizie de concediere. Decizia 5385/2009. Curtea... → |
|---|
