Contestație decizie de sancționare. Decizia 709/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 709/2009
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul și pârâta D, având ca obiect contestație decizie de sancționare, împotriva sentinței civile nr.1552/LM/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Se constată că s-au înregistrat la dosar concluzii scirse din partea recurentei pârâte
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din data de 25 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursurilor civile de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de muncă, înregistrată la ribunalul Hunedoara sub dosar nr-, precizată ulterior, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta D, solicitând ca pe calea hotărârii judecătorești: să se dispună anularea actului adițional nr. 259/27.03.3008 la contractul individual de muncă nr. 19704/2006, anularea deciziei nr.271/04.04.2008 emisă de pârâtă, anularea deciziei nr. 278/10.04.2008 și să se constate încetarea raporturilor de muncă dintre părți în temeiul art. 79 din Codul Muncii.
De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 440 lei, reprezentând indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, aferentă perioadei 01.04.2008-30.04.2008.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamantul a invocat pe cale de excepție, nulitatea absolută a deciziei de sancționare nr. 271 din 04.04.2008 întrucât nu s-a desfășurat cercetarea prealabilă prev. de art.267 alin.1 Codul Muncii, iar în cuprinsul deciziei nu s-au făcut mențiunile prev. sub sancțiunea nulității absolute de art.268 alin.2 lit.b, c și d din Codul Muncii. Pe fondul cauzei, se invocă netemeinicia deciziei, neputând fi reținute ca reale susținerile pârâtei cu privire la părăsirea fără aprobare a locului de muncă, întrucât s-a aflat în concediu medical.
Referitor la decizia nr. 278 din 10.04.2008, reclamantul a susținut că aceasta este emisă cu nerespectarea normelor legale, întrucât deși i s-a imputat că a lipsit nemotivat de la locul de muncă, în perioada la care se face referire, s-a aflat internat într-o unitate spitalicească, iar pârâta nu i-a achitat indemnizația cuvenită pentru incapacitate temporară de muncă.
Cu privire la actul adițional nr.259/27.03.2008 arată că au fost încălcate prev. art. 41 alin.1 Codul Muncii, neexistând acordul salariatului cu privire la modificarea contractului individual de muncă.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta D solicită respingerea acțiunii reclamantului, formulând totodată cerere reconvențională, prin care solicită obligarea reclamantului-pârât reconvențional la plata sumei de 11.109, 36 lei, cu titlu despăgubiri.
Se arată că la emiterea deciziilor contestate au fost respectate normele legale, reclamantul fiind convocat la cercetarea disciplinară însă nu a înțeles să anunțe motivele pentru care nu a dat curs solicitării angajatorului, neprezentând nici un document justificativ pentru a-și motiva absența de la locul de muncă.
În privința actului adițional nr. 259/27.03.2008 s-a arătat că schimbarea în funcție s-a făcut în condițiile respectării art. 40 alin.1 lit. a și b, fiind dreptul angajatorului de a stabili organizarea și funcționarea unității cât și atribuțiile pentru fiecare angajat.
În motivarea cererii reconvenționale se arată că pârâtul reconvențional a manifestat dezinteres față de cursurile achitate integral de unitate, nerespectându-și obligația frecventării cursurilor, susținerii examenelor și obținerea atestatului, conform actului adițional încheiat în acest sens. Se solicită cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1552/LM/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a admis, în parte, acțiunea în conflict de muncă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta D și în consecință:
S-a anulat decizia nr. 271/04.04.2008 emisă de pârâtă.
S-a anulat decizia nr. 278/10.04.2008 emisă de pârâtă.
S-a dispus anularea actului adițional nr. 259 din 27.03.2008 la contractul individual de muncă nr. 19704 din 12.12.2006.
S-a constatat încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului cu pârâta, în temeiul art.79 din Codul Muncii, începând cu data de 30.05.2008.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 01.04.2008-30.04.2008, conform certificatelor medicale seria - nr. -, seria - - și seria - nr. -.
S-a respins, în rest acțiunea, formulată și precizată de reclamant.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamanta reconvențională D împotriva reclamantului - pârâtul reconvențional și în consecință:
A fost obligat reclamantul - pârât reconvențional să-i plătească pârâtei - reclamanta reconvențională suma de 11.109,36 lei, reprezentând taxe de școlarizare.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, după compensare.
Pentru a hotărî, astfel, tribunal a reținut, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale următoarele:
- decizia nr. 271/04.04.2008 este nelegală, deoarece în perioada 02.04.2008-04.04.2008 reclamantul s-a aflat internat în spital, neputând dat curs din motive obiective, convocării la cercetare disciplinară; mai mult nu s-a respectat termenul de 5 zile ca interval de timp între momentul convocării salariatului la cercetare disciplinară și cel al prezentării sale în fața comisiei, prev. de art.75 alin.3 din M la nivel național 2007-2010;
- în aceleași condiții a fost emisă și decizia nr. 278 din 10.04.2008 prin care s-a dispus concedierea reclamantului pentru absențe nemotivate începând cu data de 01.04.2008, perioadă în care acesta se afla în concediu medical;
- la data de 01.04.2008 reclamantul a depus la unitate o cerere prin care a solicitat încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 79 alin.1 Codul Muncii, așa încât pârâta trebuia să ia act de voința angajatului în acest sens; s-a reținut că în perioada în care reclamantul s- a aflat în concediu medical contractul individual de muncă s-a suspendat de drept conform art.50 lit.b din Codul Muncii, fiind astfel în imposibilitatea legală a efectuării termenului de preaviz, invocat de pârâtă.
- actul adițional nr. 259/27.03.2008 la contractul individual de muncă nr. 19704/12.12.2006 prin care s-a dispus schimbarea funcției și a locului de muncă al reclamantului din acea de șef compartiment aprovizionare în cea de inginer cu modificarea corespunzătoare a drepturilor salariale încalcă dispozițiile art.41 alin.1 Codul Muncii care prevăd modificarea contractului de muncă numai cu acordul părților; apărarea pârâtei în sensul că modificarea prevăzută în actul adițional nu și-a produs efectele a fost înlăturată pe considerentul că aceste modificări s-au operat în carnetul de muncă;
- pârâta nu a făcut dovada achitării indemnizației cuvenite pentru incapacitate temporară de muncă, deși certificatele medicale au fost luate în evidența angajatorului, fiind vizate de medicul de întreprindere și comunicate unității;
- reclamanta reconvențională a făcut dovada plății contravalorii cursurilor, depunând la dosar copii ale facturilor fiscale emise de organizator și că pârâtul reconvențional nu și a îndeplinit obligația corelativă asumată prin actul adițional, respectiv să frecventeze cursurile, să susțină examenele și să obțină diploma de absolvire, așa încât urmează a fi obligat la restituirea taxei de școlarizare, pretinse prin acțiunea reconvențională. A fost înlăturată apărarea pârâtului reconvențional întemeiată pe prev. art. 194 Codul Muncii, apreciindu-se că acestea nu sunt aplicabile în speță; salariatul dându-și acordul expres pentru a participa la aceste cursuri, actul adițional la m fiind încheiat prin acordul valabil exprimat de ambele părți;
- s-a reținut incidența art. 274 cod procedură civilă, pârâta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, prin compensare, conform art. 276 cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat, recurs în termenul legal prev. de aert. 80 din Legea nr. 168/1999, reclamantul, precum și pârâta D, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, întemeiate pe motivul prev. de art. 304 punct 9 cod procedură civilă.
În ce privește recursul reclamantului se critică sentința atacată sub aspectul obligării sale la plata sumei de 11.109, 36 lei, reprezentând cheltuieli de formare profesională achitate de pârâtă pe perioada în care a fost salariat. Se susține de către recurent că în mod greșit instanța de fond la obligat la plata acestei sume, întrucât în actul adițional nu este prevăzut un termen de absolvire al cursurilor și mai mult decât atât cursurile nu au fost terminate întrucât ultimul dintre modulele de pregătire urma să aibă loc în luna aprilie 2008, luna în care raporturile de muncă ale recurentului cu pârâta erau deja încheiate urmare a demisie depuse la data de 01.04.2008. Dealtfel, susține în continuare recurentul, legea nu prevede obligația salariatului de a achita acest cheltuieli decât în cazul prev. de art. 194 alin.2 lit. b Codul Muncii și anume acela în care salariatul a fost scos din activitatea pentru urmarea cursurilor de pregătire profesională, ceea ce nu este cazul recurentului. În fine, arată recurentul clauza cuprinsă în actul adițional prin care s-a obligat să presteze muncă în favoarea pârâtei timp de 2 ani după absolvirea cursurilor, contravine prevederi legale și anume acelea prev. de art. 194 alin.1 din Legea nr. 53/2003 prin care angajatorul este dator să suporte toate cheltuielile de școlarizare în situația în care participarea la cursuri este inițiată de angajator.
Pentru aceste motive recurentul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii reconvenționale formulate de pârâta D, ca nefondată.
În ce privește recursul pârâtei se solicită modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca nefondată, pentru următoarele motive:
- în mod greșit s-a reținut că intimatul nu a fost convocat la cercetarea prealabilă, deoarece cu adresa nr. 337/02.04.2008 expediată prin serviciul de curierat, s-a făcut dovada în acest sens;
- prin referatul nr. 3551/07.04.2008 a fost adus la cunoștința conduceri societății faptul că intimatul, începând cu data de 01.04.2008 și până la data de 07.04.2008 nu s-a prezentat la serviciu, motivele fiind necunoscute, aceasta în condițiile în care prin cererea nr.3248/01.04.2008 salariatul a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin demisie, aflându-se în perioada de preaviz;
- în aceste condiții deciziile de sancționare a salariatului, având în vedere faptul că nu era la prima abatere și s-a constata încălcarea de către acesta a prevederilor contractuale și regulamentare sunt legale și temeinice;
- intimatul a săvârșit un abuz de drept, încălcându-și obligația legală de a anunța societatea despre faptul că este în concediu medical, certificatele medicale fiind depuse la 16 zile de la data primei absențe și a manifestat un total dezinteres față de acest aspect chiar dacă s-a deplasat în repetate rânduri pe lângă sediul societății;
- mai mult societății recurente nu îi poate fi imputată vreo culpă în decizia luată, în condițiile în care, atât anterior luării acesteia, cât și ulterior nu a avut cunoștință despre alt aspect decât acela al faptului că salariatul lipsește nejustificat de la locul de muncă;
- schimbarea din funcție a intimatului s-a făcut de către societate în condițiile respectării art. 40.1 lit. ași b din Codul Muncii, fiind dreptul angajatorului de a stabili organizarea și funcționarea unității, cât și atribuțiile corespunzătoare fiecărui angajat, iar în cauză această măsură s-a justificat pe gravele probleme în activitatea desfășurată de intimat, reieșite din referatul întocmit la data de 10.03.2003. În altă ordine de idei, se arată că această modificare nu a fost pusă în practică datorită condițiilor concrete în care s-au derulat evenimentele.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate.
Cu referire la recursul reclamantului:
Potrivit art. 969 Codul civil, incident și în sfera raporturilor juridice de muncă " convențiile valabil încheiate au putere de lege între părți".
De asemenea art. 8 alin. 2 Codul Muncii reglementează principiul consensualismului și a bunei credințe pe care trebuie să se bazeze relațiile de muncă.
În speță, este necontestat faptul că între părții s-a încheiat actul adițional nr. 27/29.01.2007 la.M privind formarea profesională, prin care "societatea se obligă să suporte taxele de școlarizare"( art.2) iar "salariatul se obligă să frecventeze cursurile, să susțină examenele și să obțină atestat, diploma, certificatul de absolvire în maxim 3 luni de la data terminării cursului și să presteze munca cel puțin 2 ani pentru societate de la data absolviri.În caz contrar cheltuielile de școlarizare suportate de societate vor fi suportate integral de salariat,respectiv proporțional cu perioada rămasă nelucrată, în termen de 5 zile de la data încetării activității sau la expirarea termenului de absolvire".(art.3).(37)
Deși angajatorul și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, achitând contravaloarea cursurilor (facturi fiscale- filele 42,44,46și 48) pârâtul reconvențional nu s-a conformat obligației asumate, aspect confirmat cu adresa emisă de directorul administrativ al societății organizatoarea SA, din care reiese că reclamantul a absolvit doar trei module din cele patru programate, nefiind acceptat la examenul final din acest considerent (210), iar la data de 01.04.2008 și-a înregistrat demisia la societate sub nr. 3248/2008(filele 75,76).
Deci, este clar că salariatul nu a finalizat cursurile de școlarizare și nu a obținut diploma de absolvire din culpa lui, obligația de restituire a cheltuielilor de școlarizare suportate de angajator fiind corect stabilită de prima instanță, în baza actului adițional la contractul de muncă încheiat între părți.
Este nefondată susținere recurentului în sensul că actul adițional nu cuprinde un termen de finalizare a acestor cursuri, deoarece așa cu reiese expres din înscrisul depus la dosar părțile au convenit termene precise de finalizare, respectiv de restituire și de prestare a munci în societate după finalizarea acestor cursuri.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului cu trimitere la art. 194 Codul Muncii, deoarece în speță, nu sunt aplicabile aceste prevederi legale, așa cum justificat a reținut prima instanță. Așa dar, restituirea cheltuielilor de școlarizare s-a fundamentând în speță, nu pe dispozițiile art.195 Codul Muncii, neexistând identitate între condițiile și obligațiile stipulate de acest articol și condițiile și obligații stipulate în actul adițional de formare profesională; ci pe clauza din contractul încheiat între părți, care constituie așa cum s-a reținut mai sus, legea părților.
Clauza cuprinsă în actul adițional prin care salariatul s-a obligat să presteze muncă în favoarea pârâtei timp de 2 ani după absolvirea cursurilor, nu contravine prevederi legale, dimpotrivă art. 193 alin.2 Codul Muncii prevede posibilitatea pentru angajator de a stabili modalitatea concretă, drepturile, obligațiile părților legate de aspectele formării profesionale prin acte adiționale la contractul individual de muncă, nefiind instituită nici o interdicție.
Astfel, în cazul în care angajatorul își asumă obligația de a suporta cheltuielile ocazionate de formarea profesională a salariatului, părțile pot conveni în contrapondere, ca salariatul să restituie aceste cheltuieli în cazul în care încetează contractul de muncă înainte de perioada stabilită prin contract după absolvirea acestor cursuri - așa cum s-a întâmplat și în cazul dat. Dealtfel, dacă instanța ar anula actul adițional, s-ar da o primă de încurajare contractantului de rea credință, care invocă propria sa turpitudine pentru a obține protecția unui drept.
Cu referire la recursul pârâtei SRL:
Art.267 Codul Muncii sancționează neprezentarea, fără un motiv obiectiv salariatului la cercetarea disciplinară, dând dreptul angajatorului în acest context să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Dacă însă, absența salariatului la cercetarea prealabilă se întemeiază pe un motiv obiect angajatorul nu poate dispune sancționarea sa disciplinară.
Totodată, potrivit art. 60 alin.1 lit. a) Codul Muncii nu poate fi dispusă concedierea salariaților "pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificatul medical conform legii".
Având în vedere rațiunile pentru care au fost instituite de către legiuitor interdicțiile de concediere stipulate de art. 60 alin.1 Codul Muncii, va opera această interdicție și în situația în care angajatorul a aflat ulterior emiterii deciziei de existența cazului de interdicție.
Astfel, în speță, cu copia biletului de ieșire din spital (18) și a certificatele medicale depuse la dosar ( 78-82, 60-63) reclamantul a probat faptul că în perioada 17.03-30.03.2008; 01.04.2008- 30.04.2008 s-a aflat în concediu medical (în perioada 02.04.2008- 04.04.2008 fiind internat în spital).
Așadar, absența salariatului la cercetarea disciplinară din data de 04.04.2008, respectiv 09.04.2008, precum și de la serviciu în perioada 01-10.04.2008- reținută în decizia de concediere - s-a întemeiat pe un motiv obiectiv, așa încât chiar dacă aceste acte au fost transmise angajatorului abia la data de 16.04.2008 (63), starea de incapacitate temporară de muncă pe perioada vizată de deciziile contestate, dovedită de reclamant cu certificatele medicale depuse în copie la dosar, justifică anularea deciziilor nr. 271/04.04.2008, respectiv nr. 278 din 10.04.2008, neputând fi considerat un abuz de drept în sensul pretins de recurentă.
În contextul în care, la data de 01.04.2008 reclamantul a depus la societate o cerere prin care a solicitat încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 79 din Codul Muncii, unitatea avea obligația să ia act de această demisie, care, așa cum corect a reținut prima instanță, reprezintă un act de voință unilateral al salariatului și nu presupune acceptarea ei de către angajator. Nu se poate vorbi de o nesocotire de către salariat a termenului legal de preaviz, deoarece acest termen a fost suspendat ca efect al concediului medical de care a beneficiat intimatul, concediu medical care potrivit art. 50 lit.b Codul Muncii suspendă de drept toate efectele contractul individual de muncă.
În fine, nu poate fi primită nici critica recurentei vizând anularea de către prima instanță a actului adițional nr. 259/27.03.2008 la.M nr. 19704/12.12.2006 (21), întrucât așa cum justificat s-a reținut în considerentele hotărârii, ne aflăm în situația modificări unilaterale din partea angajatorului a contractului individual de muncă al intimatului, fără ca argumentele acestuia să se încadrându-se în cazurile și condițiile prevăzute de Codul Muncii cu titlu de excepție la regula consfințită de alin.1 al art. 41 Codul Muncii de modificarea contractului numai prin acordul părților.
Față, de cele ce preced, curtea constată că soluție primei instanțe este legală și temeinică, criticile aduse de recurenți neregăsindu-se în nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii expres și limitativ prev. de legiuitor în conținutul art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în conformitate cu art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 va respinge ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul și de pârâta "" D împotriva sentinței civile nr.1552/LM/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./Thred.
2ex./05 Iunie 2009
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Monica Maria
| ← Conflict de muncă. Decizia 782/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
