Contestație decizie de sancționare. Decizia 775/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂNr. 775/
Ședința publică de la 21 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de instituția intimată TEATRUL " ", cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 255/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în G,-, - 2,. 26, jud. G, având ca obiect "contestație decizie de concediere" împotriva deciziei numărul 190/19.09.2008 emisă de instituția recurentă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.08.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 21.09.2009, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față, înregistrat sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 255/11.02.2009 Tribunalul Galația admis excepția nulității absolute invocată de contestatorul -.
A constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 190 din 19.09.2008 emisă de intimata Teatrul " "
A dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate.
A obligat-o pe intimata să plătească contestatorului sumele reținute în baza deciziei de sancționare disciplinară, actualizate la rata inflației cu începere de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea cu nr-, înregistrată pe rolul Tribunalului Galați -secția civilă, reclamantul - a solicitat anularea deciziei nr. 190/19.09.2008 emisă de pârâta Teatrul " " G, obligarea pârâtei la restituirea tuturor drepturilor salariale care i s-au reținut în baza deciziei contestate cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
MOTIVELE DE FAPT ALE CONTESTAȚIEI:
A susținut că a fost sancționat disciplinar pentru săvârșirea unei fapte de care nu se face vinovat.
La data de 09.02.2009,după ce pârâta a depus la dosar întâmpinare și actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, reclamantul a invocat excepția nulității absolute a actului prin care s-a dispus sancționarea disciplinară, cu motivarea că semnatarul acesteia nu era legal mandatat pentru a asigura managementul pârâtei Teatrul " ".A susținut că prin sentința civilă nr. 985/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bucureștis -a constatat irevocabil nulitatea contractului de management al d-ului. În lipsa unui mandat valabil decizia este emisă de o persoană care nu poate justifica calitatea de reprezentant al pârâtei.
PROBELE: acte
DE DREPT- art. 263 și urm. Codul muncii.
POZIȚIA PÂRÂTEI:
A solicitat respingerea acțiunii.
Cu privire la excepția de nulitate a precizat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 985/19.03.2008 irevocabilă prin respingerea recursului, pronunțată de Tribunalul București, instanța de contencios administrativ s-a pronunțat asupra legalității contractului de management nr. 38090/2006 privind pe dl.. Dar față de succesiunea actelor normative aplicabile în cauză și față de prevederile art. 30 din Legea nr. 504/2004, contractul de management producea efecte până la data de 29.12.2009.În condițiile în care decizia contestată a fost emisă la data de 19.09.2008, perioadă în care contractul de management era în derulare, consideră că excepția invocată este nefondată. A solicitat să se dea eficiență teoriei funcționarului aparent.
PROBELE SOLICITATE ÎN APĂRARE DE PÂRÂTĂ: acte
TEMEIUL DE DREPT INVOCAT DE PÂRÂTĂ: art. 30 din Legea nr. 504/2004, nr.OG 26/2005, nr.OUG 189/2008
OPINIA TRIBUNALULUI CU PRIVIRE LA EXCEPȚIA DE NULITATE A DECIZIEI CONTESTATE:
Prin decizia nr. 190/19.09.2008, în baza contractului de management nr. 38090/27.04.2006, pârâta Teatrul " " prin directorul general a dispus sancționarea disciplinară a reclamantului.
Problema legalității și valabilității contractului de management nr. 38090/27.04.2006 a fost analizată cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 985/2008 pronunțată de Tribunalul București,irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 2623/24.11.2008 a Curții de Apel București - secția a VIII.
Prin hotărârile menționate s-au decis următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului Local G cu nr. 140/17.05.2001 d-l a fost numit manager al " " pe o durată neterminată. Potrivit art. 30 din Legea nr. 504/2004 acest contract de management s-a transformat în contract pe durată determinată de la data de 29.12.2004 până la data de 29.12.2009, iar performanțele manageriale urmau a fi evaluate conform Normelor Metodologice elaborate de Ministerul Culturii la data de 03.02.2006. Între timp procedura de numire și menținere în funcție de director a unei instituții culturale s-a modificat prin Ordonanța de Guvern nr. 26/2005. Potrivit art. 10 alin. 3 și 4 din Ordonanța amintită în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Ordonanței 26/2005 directorul teatrului avea obligația de a prezenta un contract în vederea încheierii contractului de management. Acest termen a expirat la data de 22.01.2006.
Pentru îndeplinirea acestei obligații s-a întocmit contractul nr. 38090/27.04.2006 (filele 55-58), prelungit prin dispoziția nr. 2769/04.05.2006 emisă de Primăria
Dispoziția nr. 2769/2006 a fost anulată irevocabil prin sentințele mai sus menționate pe motive de nelegalitate și inoportunitate.
Susținerea că acest contract de management continuă să producă efecte în temeiul art. 30 din Legea nr. 504/2004 până la 29.12.2009, nu a fost primită deoarece în acest domeniu legiuitorul prin Ordonanța de Guvern nr. 26/2005 a înțeles să insereze o prevedere derogatorie de la art. 30 din legea menționată. Ocuparea postului de manager este condiționată de îndeplinirea anumitor condiții, cu anumite excepții în care d-l nu este inclus astfel cum prev. la art. 10 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 26/2005 în varianta inițială și cum s-a decis în mod irevocabil.
Față de aceste considerente,Tribunalul ca constatat că cel puțin cu începere de la data pronunțării sentinței civile nr. 985/19.03.2008 de către Tribunalul Bucureștid -l nu mai avea calitatea de manager al pârâtei și în cunoștință de cauză și efecte nu se mai poate invoca teoria funcționarului aparent după data de 19.03.2008.
Concluzionând decizia de sancționare din data de 19.09.2008, este emisă în numele " " de o persoană care nu justifică calitatea de reprezentant, iar măsura luată nu poate antrena valabil angajatorul.
Potrivit art. 35 din Decretul Lege nr. 31/1954 persoana juridică își exercită drepturile și obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele conferite de lege, sunt actele persoanei juridice însăși.
În cauză aceste condiții nu au fost îndeplinite la momentul emiterii deciziei de concediere.
Ca urmare decizia contestată în cauză este lovită de nulitate.
Potrivit art. 78 Codul muncii, a obligat pârâta la plata drepturilor salariale reținute reclamantului în baza deciziei de sancționare disciplinară.
Potrivit art. 274.proc.civ. a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant cu susținerea procesului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul Teatrul " " G solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivare a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civilă, este motivată sumar și confuz, este lipsită de orice fundament juridic, iar instanța nu a făcut o corectă apreciere a probelor.
Se arată că prin sentința civilă nr. 985/19.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a - Contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 24758/3/CA/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2623/24.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția A VIII- a - contencios administrativ și fiscal - s-a dispus anularea dispoziției nr. 2769/4.05.2006, emisă de Primăria Municipiului G, dar nu a fost anulat și contractul de management nr. 38090/2006 al d-lui, ca urmare acesta avea calitatea de manager, deci și prerogativa disciplinară.
Consideră că atât timp cât actul subsecvent nu a fost anulat de către instanță, acesta își produce efectele.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar, prin apărător, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Galați este legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit a reținut instanța de fond că la data emiterii deciziei de concediere a contestatorului, dl. nu mai avea calitatea de manager al " ".
Astfel, acesta a fost numit în funcția de director al teatrului prin HCL nr. 140/17.05.2001.
Ulterior acestei date, legislația referitoare la conducerea instituțiilor publice de spectacole și concerte a fost în mod repetat schimbată, procedurile referitoare la numirea în funcție a managerului cunoscând modificări la fiecare apariție a unei legi noi.
Deși prin Legea nr. 504/29.12.2004 se face referire la încheierea unui contract de management, modelul cadrul al contractului este stabilit abia prin HG 87/2006, ulterior datei la care apăruse Ordonanța Guvernului nr. 26/2005, care aducea noi modificări a procedurii de încheiere a contractului de management.
Ca urmare, primul contract de management referitor la conducerea " " s-a încheiat în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2005 la data de 27.04.2006, între dl. - manager și Primăria Mun.
Este vorba de contractul de management nr. 38090/27.04.2006, care avea ca durată 5 ani, începând cu data de 01.05.2006 și până la 01.05.2011.
Ulterior încheierii acestui contract, la data de 04.05.2006 Primarul mun. G emite Dispoziția nr. 2769, prin care decide prelungirea contractului de management al d-lui pentru perioada 01.05.2006 - 01.05.2011, dispoziție care a fost anulată, așa cum a reținut și instanța de fond, prin sentința civilă nr. 985/19.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a - Contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 24758/3/CA/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2623/24.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția A VIII- a - contencios administrativ și fiscal.
Curtea constată că anularea acestei dispoziții nu produce nici un efect asupra valabilității contractului de management nr. 38090/27.04.2006, întrucât contractul nu este un act subsecvent emiterii dispoziției, ci este anterior acesteia.
De altfel, este și inoportună dispoziția primăriei de "prelungire" a contractului de management, atât timp cât acesta fusese pentru prima încheiat cu câteva zile în urmă și avea o durată de valabilitate de 5 ani.
În consecință, curtea constată că la momentul emiterii deciziei de concediere nr. 190/19.09.2008 în sarcina contestatorului, de către dl., acesta avea calitatea de manager, întrucât contractul de management nr. 38090/27.04.2006, era în vigoare. Ca urmare, excepția nulității absolute a Deciziei respective datorată acestui aspect este neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, urmând a fi analizat fondul contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de intimatul TEATRUL " ", cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 255/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Casează sentința civilă nr. 255/11.02.2009 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 21 August 2009.
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu |
Grefier, |
: - -/15.09.2009
: 4 ex.//16 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat 2 ex.//18.09.2009
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 259/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 312/2008. Curtea de... → |
---|