Contestație decizie de sancționare. Decizia 805/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 805
Ședința publică de la 28 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR I - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE I împotriva sentinței civile nr. 1071 din 30.06.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR I - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE I și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen.
Consilierul juridic pentru recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR I - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE I depune delegație la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.
Intimatul arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR I - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE I solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe și menținerea deciziei de sancționare.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. Arată că s-au administrat dovezi in cauză. Depune concluzii scrise la dosar.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Cu nr-, s-a înregistrat la Tribunalul Iași contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Ferate CFR- Sucursala I, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei de sancționare nt. 1.8T/26.11.2007, restituirea drepturilor bănești reținute ca efect al acestei decizii, plata daunelor cominatorii până la restituirea integrală a acestor drepturi și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, au fost invocate dispozițiile art. 268 lit. f Codul muncii, arătându-se că nu s-a precizat în cuprinsul deciziei instanța la care trebuie să se adreseze pentru contestarea acesteia.
Contestatorul a invocat și netemeinicia deciziei de sancționare, susținând că intimata a reținut în sarcina sa obligații care nu îi revin și a stabilit că se face vinovat de neîndeplinirea unor sarcini de serviciu care revin subordonaților săi.
Astfel, fișa postului nu prevede sarcina de încasare a facturilor, iar cea de reziliere a contractelor revine departamentului juridic. Referitor la faptul că nu a urmărit activitatea subordonaților și nu a propus nici o sancțiune, contestatorul a arătat că cei 40 de salariați aflați în subordinea sa răspund în mod direct șefilor de serviciu și șefilor de birouri, care îi aduc la cunoștință eventualele abateri. Stabilirea faptului că un angajat nu își îndeplinește atribuțiile de serviciu revine persoanelor care au această atribuție în fișa postului, iar propunerea unei eventuale sancțiuni este înaintată contestatorului, spre verificare, în vederea luării unei decizii.
A mai susținut contestatorul că nu se împlinise, la data emiterii deciziei, termenul de reactualizare a fișelor de post, iar obligația de reziliere a contractelor i-a revenit începând cu data de 18.05.2007, ca urmare a dispoziției nr-/2007 a directorului general. În acest sens, a dispus emiterea de somații și a înaintat dosarele către oficiul juridic în vederea promovării acțiunilor în instanță.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat excepția tardivității introducerii contestației, la care a renunțat ulterior.
Pe fond, a solicitat respingerea contestației, arătând, pe de o parte, că în decizie se menționează că o eventuală contestație se va adresa instanței competente în a cărei rază își are domiciliul salariatul sancționat, iar pe de altă parte situația constatată prin raportul de cercetare nu este contestată, deci contestatorul recunoaște. Activitatea defectuoasă a acestuia s-a constatat în mod continuu, în timp, motiv pentru care directorul general a emis decizii de analiză a activității.
Contestatorul a mai invocat excepția nulității absolute a deciziei, având în vedere că aceasta nu cuprinde motivele de fapt pe care se întemeiază, în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul muncii. Această excepție, atât sub aspectul reglementat de lit. a, cât și de lit. faa rt. 268 alin. 2 Codul muncii, a fost respinsă de instanță prin încheiere.
Contestatorul a mai invocat și excepția nulității deciziei în temeiul dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. b Codul muncii, considerând că temeiul de drept invocat nu corespunde dispozițiilor legale, excepție respinsă, de asemenea, prin încheiere.
Părțile au depus copii de pe înscrisuri și au solicitat administrarea probei testimoniale și interogatoriul.
Prin sentința civilă nr. 1017 din 30 iunie 2008, Tribunalul Iașia admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Ferate CFR-Sucursala Regională de Ferate
A anulat decizia nr. 1.8.T/598 din 26.11.2007 emisă de intimată.
A respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la restituirea drepturilor bănești reținute ca efect al deciziei de sancționare, constând în prima de C, indemnizația de conducere, diferența salarială și alocația de C pentru copiulul minor, ca rămas fără obiect.
A respins capetele de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul este angajatul intimatei CNCF CFR SA B-Sucursala Regională CF I, având funcția de șef divizie, potrivit fișei postului.
Prin decizia nr. 1.8T/598 din 26.11.2007, contestatorul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere cu 10% timp de 2 luni.
Unul dintre motivele invocate, este acela că nu a respectat în totalitate prevederilșe din fișa postului privind încheierea și derularea contractelor, încasarea facturilor, rezilierea contractelor la clienții restanțieri.
Potrivit fișei postului, contestatorul are ca atribuție de serviciu coordonarea activității de urmărire a contractelor încheiate de Patrimoniu, recuperarea creanțelor, urmând să prezinte aceste situații conducerii regionalei sau de Direcției de Patrimoniu B, la solicitarea acestora.
Față de sarcinile de serviciu din fișa postului, contestatorul nu are atribuții de executare propriu-zisă în ceea ce privește încheierea, derularea și rezilierea contractelor, încasarea facturilor, recuperarea creanțelor, ci doar atribuții de coordonare a acestor activități, ce revin în sarcina altor salariați, subordonați contestatorului.
Chiar și prin procesul verbal nr. 53/E-44/2007 încheiat de către inspectorii de gestiune din cadrul Oficiului -Sucursala Regională CF I și care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare, se precizează că are doar atribuții de coordonare și control a activității de exploatare a patrimoniului, alți salariați fiind menționați ca responsabili cu urmărirea încasării facturilor, încheierea contractelor, urmărirea derulării acestora și recuperarea creanțelor. Deși prin adresa nr. 5.3/55/29.10.2007 s-au făcut propuneri privind sancționarea tuturor persoanelor găsite răspunzătoare prin procesul verbal menționat, nu a fost sancționat decât contestatorul.
Prin adresa nr. 0.5/1671/15.11.2007 emisă de Patrimoniu, al cărei șef este contestatorul, către Oficiul I, a fost prezentată activitatea din cadrul acestei divizii, menționându-se că au fost intensificate acțiunile de recuperare a soldurilor restante, înregistrându-se o evoluție în acest sens, cu exemplificările respective, această evoluție fiind confirmată și prin declarația martorului.
Deși formularea motivului de sancționare în cadrul deciziei constă în faptul că nu s-au respectat în totalitate prevederile din fișa postului, intimata a precizat în cuprinsul deciziei și încălcarea actului nr-/2007 emis de Direcția Patrimoniu, prin care s-a stipulat că, începând cu 18.05.2007, responsabil pentru urmărirea derulării contractelor, pentru încasarea sumelor aferente acestora, calculul și încasarea penalităților, rezilierea contractelor, întocmirea și transmiterea dosarelor la oficiul juridic, este șeful Diviziei Patrimoniu.
Față de prevederile art. 17 alin. 4 Codul muncii, s-a reținut că modificarea atribuțiilor de serviciu și responsabilităților contestatorului, ca urmare a actului menționat, nu a fost urmată de încheierea unui act adițional la contractul de muncă, în termen de 15 zile de la data încunoștiințării în scris a salariatului, astfel că responsabilitățile puse în sarcina contestatorului în această formă nelegală nu vor fi luate în considerare ca responsabilități valabile.
Un alt motiv de sancționare a fost acela că nu a urmărit activitatea subordonaților și nu a propus nici o sancțiune.
Potrivit punctelor 6.10, 6.11, 6.12 din fișa postului, contestatorul are atribuții privind organizarea și normarea personalului din subordine, propune angajarea, promovarea sau concedierea personalului din subordine și propune numirea, suspendarea sau revocarea personalului. Prin urmare, contestatorul nu are ca atribuție de serviciu propunerea sancționării personalului din subordine.
În ceea ce privește urmărirea activității subordonaților, din declarația martorului rezultă că, prin analizele periodice lunare, contestatorul îi verifică pe șefii de serviciu și de birouri, ca subordonați direcți ai săi, iar pe ceilalți subordonați îi verifică prin sondaj.
Al treilea motiv de sancționare constă în faptul că nu a actualizat fișa postului pentru unii subordonați la care au intervenit modificări de sarcini de serviciu. Nici această responsabilitate nu este cuprinsă în fișa postului contestatorului, acesta, potrivit pct. 6.13, având doar sarcina de a aproba fișele postului pentrun personalul din subordine. Din context, rezultă că reactualizarea propriu-zisă a fișelor de post nu este atribuția contestatorului, acesta trebuind doar să aprobe fișele deja concepute, reactualizate de alte persoane.
Faptul că nu s-au constatat rezilieri de contracte la clienții răi platnici, ca ultim motiv de sancționare, nu poate fi imputat contestatorului, rezilierea uni contract urmând a fi dispusă de către instanță, iar promovarea unor asemenea acțiuni este în sarcina oficiului juridic. Din notele explicative și din declarația martorului rezultă că s-au efectuat operațiunile preliminare acționării în justiție: somații, chemări la conciliere, înaintarea dosarului la oficiul juridic.
În ceea ce privește punerea în practică a dispoziției nr. 40/7.06.2006 a Directorului Gneral al Companiei Naționale de Ferate CFR SA, respectiv a art. 14, de asemenea nu i se poate imputa contestatorului, atâta timp cât nu are ca atribuție de serviciu evacuarea locatarilor ce au întârziat plata chiriei cu mai mult de 30 zile, urmând să fie anulată decizia nr. 1.8.T/598 din 26.11.2007 emisă de intimată.
Capătul de cerere privind restituirea drepturilor bănești reținute ca efect al deciziei de sancționare va fi respins ca rămas fără obiect, având în vedere că la ultimul termen de judecată în cadrul colegiilor pe fondul cauzei, apărătorul contestatorului a menționat că banii i-au fost restituiți. Prin urmare, se va respinge și cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata de daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la restituirea integrală a drepturilor bănești reținute.
Se va respinge și capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât efectuarea lor nu a fost dovedită.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata CNCF CFR SA. În motivarea recursului, se susține că cel mai important aspect îl constituie limitele cadrului procesual stabilit prin petitul acțiunii, fiind evident că instanța de judecată a dat contestatorului mai mult decât a cerut, atâta timp cât a anulat decizia de sancționare pentru alte considerente decât nerespectarea art. 268 alin. 2 lit. f Codul muncii.
Astfel, instanța s-a pronunțat o dată asupra unicului motiv de nulitate invocat prin primul capăt al cererii de chemare în judecată, respingându-l în mod temeinic și legal, iar contestatorul nu a formulat o cerere completatoare sau modificatoare a cererii introductive, prin care să solicite anularea deciziei de sancționare pentru aspecte de netemeinicie.
Referitor la motivele sancționării contestatorului, probele administrate atestă că decizia de sancționare a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, iar declarația martorului audiat confirmă și temeinicia acesteia.
Contestatorul, care era singurul responsabil pentru urmărirea derulării contractelor, nu a făcut propuneri de sancționare a subalternilor. În calitatea sa, de șef al compartimentului care se ocupă efectiv de exploatarea patrimoniului companiei, contestatorul avea îndatorirea de a coordona și superviza întreaga activitate de derulare a contractelor încheiate cu privire la bunurile și serviciile oferite spre folosință terților.
Mai susține recurenta că, în mod eronat a reținut instanța de fond că intimatul contestator nu avea responsabilități cu privire la rezilierea contractelor în cazul debitorilor majori. Cei responsabili de identificarea debitorilor și a situațiilor de invocare a rezilierii contractelor sunt angajații Diviziei Patrimoniu, în frunte cu șeful acestei, angajați obligați să invoce cu promptitudine rezilierea contractelor, care, în majoritatea lor, conțin pacte comisorii de gradul IV. Notificările de invocare a rezilierii contractelor nu se fac și nu s-au făcut de oficiul juridic, care are atribuții de acordare a consultanței și reprezentării juridice, nu de urmărire a contractelor.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că a cerut și judecata în fond a contestației, dacă prima instanță ar fi trecut peste excepție.
Mai arată intimatul că sancționarea sa a fost abuzivă, iar îndatoririle pentru care a fost sancționat sunt aberante și depășesc atribuțiile prevăzute în fișa postului, din înscrisurile anexate rezultând că a fost sancționat și pentru fapte de care nu a avut cunoștință.
Intimatul a depus copii de pe înscrisuri. Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 6 și art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 304 pct. 6 Cod proc. civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Susține recurenta că intimatul contestator, prin cererea introductivă, a solicitat doar constatarea nulității deciziei de sancționare, în temeiul dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. f Codul muncii, nu și anularea acesteia pentru motive de netemeinicie.
Din examinarea cererii introductive, se constată că intimatul a invocat, în subsidiar, dacă se va trece peste excepția nulității, și netemeinicia deciziei de sancționare, la care recurenta răspunde prin întâmpinare, susținând că intimatul nu contestă situația consemnată în raportul de cercetare, ceea ce ar echivala cu o recunoaștere.
Împrejurarea că, la obiectul acțiunii, nu s-a menționat în mod expres că se solicită, în cazul respingerii excepției nulității, anularea deciziei, nu echivalează cu acordarea, de către instanța de fond, a mai mult decât s-a cerut, ori a ceea ce nu s-a cerut. În cazul în care se constată netemeinicia deciziei, urmarea este cea a anulării acesteia, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, ca în cazul oricărui act juridic. Mai mult, în condițiile în care instanța de fond a respins excepția nulității absolute prin încheiere, este evident că probatoriul administrat, inclusiv de recurentă, a privit netemeinicia deciziei de sancționare, asupra căreia s-a și pronunțat prima instanță prin sentința recurată. Reprezentantul recurentei a și prezentat concluzii scrise, cu un conținut aproape identic cu cel al cererii de recurs, concluzii prin care a solicitat respingerea contestației, deși, conform susținerilor recurentei, nu ar mai exista o contestație, întrucât, prin încheiere, prima instanță se pronunțase deja asupra excepției nulității absolute.
În ceea ce privește existența faptelor care au fost apreciate ca abateri disciplinare de către recurentă, se constată, în primul rând, așa cum a reținut și prima instanță, că intimatul nu avea, conform fișei postului, atribuția de a propune sancționarea personalului din subordine, așa încât nu se poate stabili că intimatul nu și-a îndeplinit această atribuție.
Sunt reale susținerile recurentei conform cărora angajatul trebuie să respecte dispozițiile interne ale angajatorului, care sunt în legătură cu felul și condițiile postului, însă angajatorul, căruia îi revine sarcina probei, conform prevederilor art. 287 Codul muncii, trebuie să dovedească că a adus la cunoștință angajatului aceste dispoziții interne.
Recurenta invocă decizia nr-/2007, prin care intimatul a fost desemnat responsabil pentru urmărirea derulării contractelor de închiriere și contracte utilități, pentru încasarea sumelor aferente acestora, calculul și încasarea penalităților, rezilierea contractelor în cazul nerespectării clauzelor contractuale precum și pentru întocmirea dosarelor și transmiterea acestora la Oficiile juridice.
Se observă că această dispoziție internă a fost dată de către directorul general al CNCF CFR SA B la data de 18.05.2007, dată de la care ar fi trebuit să își producă efectele, însă nu s-a făcut dovada datei la care a fost adusă la cunoștință intimatului. Pe exemplarul depus în copie de recurentă la dosarul de fond, se menționează, ca dată a luării la cunoștință, 5.09.2007. Față de această dată, nu se poate stabili dacă semnătura de luare la cunoștință aparține intimatului, însă se poate stabili cu certitudine că, până la data de 31.08.2007, avută în vedere la controlul finalizat prin procesul verbal din 18.10.2007, intimatului nu i s-au adus la cunoștință responsabilitățile atribuite prin decizia nr-/2007, inclusiv cele privitoare la rezilierea contractelor.
În aceste condiții, nu se poate reține nici că intimatul nu ar fi îndeplinit responsabilitățile atribuite prin această decizie, așa încât, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de CNCF "CFR" SA - Sucursala Regională CF I, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1017/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored./
Tribunalul Iași:
-
-
23.XII.2008.-
2 ex.-
Asupra recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 28 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
03 2008
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Carmen Bancu, Daniela Pruteanu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 485/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1310/2008. Curtea... → |
|---|
