Contestație decizie de sancționare. Decizia 957/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 957
Ședința publică de la 03 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Manuela
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.933 din 2 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA B-SUCURSALA S, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta contestatoare, consilier juridic pentru intimata SC SA B-SUCURSALA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta contestatoare, a dezvoltat oral motivele de recurs invocate în scris, a depus concluzii scrise și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei SC SA B-SUCURSALA Sas usținut oral motivele invocate în întâmpinarea scrisă, în raport de care a solicitat respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.933 din 2 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC SA B SUCURSALA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
S-a reținut că petenta este salariată pârâtei și prin decizia contestată a fost sancționată cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, reținându-se ca abateri disciplinare neprezentarea la timp a certificatului medical.
În acest sens, comisia de cercetare a abaterilor disciplinare a procedat la convocarea acesteia în baza art. 267 codul muncii, pentru cercetarea disciplinară prealabilă în data de 27.04.2007, convocare la care petenta nu a răspuns.
Din analiza concediilor medicale depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că în perioada 28.03.2007 - 16.04.2007 contestatoarea s-a aflat în concediu medical, pe care l-a comunicat pârâtei pe data de 13.04.2007, așa cum recunoaște chiar petenta prin acțiunea introductivă.
Astfel, s- apreciat că petenta a încălcat atât dispoz. art. 77 din contractul colectiv de muncă care prevăd că certificatele medicale se depun în original în termen de 3 zile de la data la care a fost eliberat sau cel târziu până pe 5 ale lunii următoare pentru care s-a acordat, conform art. 36 alin. 2 din OUG nr. 158/2005.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, se arată că faptele pentru care a fost sancționată contestatoarea nu au fost dovedite. Susține că intimata a recunoscut în cuprinsul întâmpinării că a fost încunoștințată de faptul că recurenta-contestatoare era în concediu medical, însă se susține că certificatul nu a fost depus în termen.
Recurenta precizează că primul certificat medical a fost emis pentru perioada 27.03.-31.03.2007, iar cel de al doilea pentru perioada 01.04.-02.04.2007, internare cu prelungirea concediului până la data de 06.04.2007.
Ambele certificate sunt primite pe data de 06.04.2007, vizate de medicul de familie pe data de 12.04.2007 și depuse la angajator pe data de 13.04.2007.
Recurenta mai susține că afirmațiile în sensul că în acest interval a desfășurat activități similare nu au fost dovedite.
Recurenta susține că instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea dispozițiilor art. 77 din contractul colectiv de muncă.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În apărare, intimata a precizat că salariata a fost convocată la Comisia pentru cercetarea abaterilor disciplinar a SC Sa, pe motiv că nu s-a prezentat la serviciu în perioada 28.03-16.04.2007, iar salariata nu s-a apărat.
Susține că salariata a încălcat dispozițiile art. 77 din contractul colectiv de muncă, nedepunând certificatul în niciuna din variantele reglementate de contractul colectiv de muncă.
Certificatele seria - nr. - și seria - nr. - au fost emise în aceeași zi, respectiv 06.04.2007.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 36 (2) din OUG nr. 158/2005, certificatul de concediu medical se prezintă plătitorului până cel mai târziu la data de 5 lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul. Textul legal însă se referă la metodologia legală cu privire la calculul și plata indemnizațiilor pentru incapacitate de muncă și nu a constituit temei al sancționării.
Din cuprinsul deciziei de sancționare rezultă că fapta pentru care contestatoarea a fost sancționată a constat în nedepunerea la unitate a certificatelor de concediu medical în termenul prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 77 din contractul colectiv de muncă aplicabil la SC SA, certificatul de concediu medical trebuie să fie adus angajatorului, în original sau în copie, în termen de maximum 3 zile de la data la care a fost eliberat, pentru a se constata veridicitatea. În cazul în care, din motive bine întemeiate: imposibilitatea prezentării salariatului bolnav, lipsa unui mandatar al acestuia, certificatul nu poate fi prezentat personal de către salariat sau mandatarul acestuia, va fi comunicat prin fax sau prin telegramă telefonată cu confirmare de primire, cu respectarea termenului limită de maximum 3 zile, urmând ca originalul să fie depus la sediul societății imediat ce împiedicarea prezentării dispare. Certificatul medical se prezintă șefului locului de muncă.
Termenul prevăzut ce contractul colectiv de muncă de maximum 3 zile de la data eliberării contractului colectiv de muncă nu a fost respectat în cauza de față, certificatele fiind depuse la data de 13.04.2007, deși fuseseră emise la 06.04.2007. Contestatoarea nu a făcut nicio dovadă în sensul că nu a putut desemna un mandatar, că nu a putut comunica prin fax sau prin telegramă, adică prin una din modalitățile prevăzute în contractul colectiv de muncă. Faptul că recurenta a anunțat că se află în concediu medical, nu constituie o formă prevăzută de contractul colectiv de muncă.
Este nefondată susținerea recurentei în sensul că certificatele nu au fost vizate de medicul de familie până la 12.04.2007, motiv care ar reprezenta, în opinia sa, o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare. Textul art. 77 din contractul colectiv de muncă, nu se referă la o astfel de cauză de înlăturare a răspunderii și nici nu prevede ca certificatele să fie depuse numai în cazul în care poartă viza medicului de familie.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că decizia de sancționare contestată este temeinică și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.933 din 2 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA B-SUCURSALA S, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 03 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
Grefier
31.03.2008
Red. Jud.
Tehn./Ex.2
/ și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Tamara Carmen Bunoiu, Manuela
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 663/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 861/2008. Curtea de... → |
---|