Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 10136/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- -reintegrare în muncă-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10136

Ședința publică de la 24 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de intimatul GRUPUL ȘCOLAR AGRICOL, împotriva sentinței civile nr.3498/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu contestatoarea, având ca obiect contestație decizie modificare nulitate contract de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata contestatoare, lipsind recurentul intimat GRUPUL ȘCOLAR AGRICOL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Avocat pentru intimata contestatoare, pune concluzii de respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Tribunalul Dolj prin sentința 3498/21 mai 2008 admis contestația privind pe contestatoarea, cu domiciliul în orașul, jud. D, în contradictoriu cu intimatul Grupul Școlar, jud.

A anulat dispoziția nr. 267 din 19.02.2008, emisă de intimată.

A obligat intimata să emite nouă dispoziție de reintegrare pe funcția de bibliotecar cu 1/2 de normă pe perioada nedeterminată în ceea ce privește pe contestatoare.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul instanței la data de 5 martie 2008, contestatoarea a solicitat instanței să anuleze dispoziția nr. 267/19.02.2008, emisă de intimatul Grupul Școlar și obligarea intimatei să emită o nouă dispoziție privind reintegrarea sa pe postul de bibliotecar pe perioadă nedeterminată.

În motivarea contestației s-a arătat că prin dispoziția nr. 267/19.02.2008, intimata a dispus reintegrarea sa pe postul de bibliotecar cu 1/2 normă pe perioadă determinată contrar dispozițiilor sentinței nr. 34/17.01.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, prin care se dispune reintegrarea pe postul de bibliotecar avut anterior pe perioadă nedeterminată.

Contestatoarea mai arată că intimata a încălcat prevederile art. 41 din Codul muncii în sensul că, aceasta nu și-a dat acordul pentru modificarea contractului individual de muncă.

În susținerea contestației aceasta a anexat în copie: dispoziția nr. 267/19.02.2008, sentința nr. 34 din 17 ianuarie 2008, dispoziția nr. 239/30.07.2007 și copia cererilor înregistrate sub nr. 143/07.02.2008 și nr. 242/27.02.2008.

La data de 26.03.2008, a formulat întâmpinare intimatul Grupul Școlar Agricol, solicitând instanței respingerea contestației ca neîntemeiată întrucât sentința nr. 34 din 17 ianuarie 2008 Tribunalului Dolj, pronunțată în dosar nr- nu specifică calitatea de bibliotecar pe perioadă nedeterminată a contestatoarei.

În susținerea întâmpinării, intimatul a anexat un set de înscrisuri..

Prin decizia nr. 239 din 30 august 2007, emisă de Grupul școlar s-a dispus trecerea contestatoarei, începând cu 30.07.2007, de pe postul de bibliotecar cu 1/2 normă, pe postul de supraveghetor noapte cu 1/2 normă.

Anterior acestei decizii contestatoarea a fost angajată pe postul de bibliotecar cu 1/2 normă pe perioadă nedeterminată.

Prin dispoziția nr. 267/19.02.2008, unitatea de învățământ intimată s-a conformat în parte hotărârii instanței, a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul de bibliotecar cu 1/2 normă, însă de această dată pe perioadă determinată, fără acordul contestatoarei, încălcând astfel prevederile art. 41 alin. 1 din Codul muncii.

Pentru aceste considerente instanța a admis contestația, a anulat dispoziția nr.267/19.02.2008, emisă de intimată și a obligat intimata să emită o nouă dispoziție de reintegrare a contestatoarei pe funcția de bibliotecar cu 1/2 normă pe perioadă nedeterminată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.8, 15 și 19 din Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Documentare și Informare, arătându-se totodată că unitatea a respectat dispozițiile art. 48.

Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Dolj prin prisma criticilor formulate în recurs precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefundat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din datele dosarului rezultă că numita, intimata contestatoare din cauza de față, a avut cu unitatea intimată, recurenta din prezenta cauză mai multa litigii în favoarea ei pronunțându-se mai multe decizii irevocabile.

În mod similar, prin sentința nr. 34/17.01.2008, instanța, anulând o dispoziție de concediere a contestatoarei - nr. 239/30.07.2007- a dispus repunerea părților în situația anterioară.

Această sentință judecătorească a fost, însă, parțial respectată de unitate, în sensul că, deși anterior contestatoarea era angajată pe perioadă nedeterminată pe postul de bibliotecar - cu normă, reintegrarea a fost dispusă, prin decizia contestată, pe perioadă determinată, aspect care, în mod corect, a fost considerat o modificare unilaterală a contractului de muncă al contestatoarei cu nerespectarea prevederilor art. 41 alin. 1 Codul Muncii.

Potrivit art. 21 alin 3 din Constituție, părțile au dreptul la un proces echitabil, iar potrivit art. 123 alin 1, justiția se înfăptuiește în numele legii astfel că, hotărârea judecătorească executorie are putere de lege și instituie obligația imperativă de a fi executată de acela față de care s-a pronunțat.

Punerea la îndoială a caracterului absolut al acestei obligații ori, evitarea executării acestui tip de obligații ori neexecutarea întocmai a acestora, încalcă grav principiul legalității, autoritatea de lucru judecat dar și principiul securității juridice -creație a Convenției Europene a Drepturilor Omului -, ceea ce ar anihila efectele unei hotărâri judecătorești și ar viola de conținut dreptul subiectiv recunoscut pe cale judiciară.

Hotărârea judecătorească executorie nu poate fi desființată decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege iar până la acea desființare, efectele ei sunt obligatorii și ea trebuie executată, inclusiv silit.

Executarea sentinței civile nr. 34/ 17. ian. 2008 Tribunalului Dolj, în mod adecvat presupune reintegrarea reclamantului pe funcția deținută anterior, în aceleași condiții, adică pe perioadă nedeterminată, orice schimbări ale vechiului statut al contestatoarei depășind cadrul legal, în condițiile date.

Condițiile noi impuse, ca și apărările intimatei referitoare la respectarea dispozițiilor art. 48. și necesitatea aplicării dispozițiilor art. 8, 15 și 19 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Centrului de Documentare și Informare reprezintă cerințe ale angajării unei alte persoane în cadrul unității școlare nerespectând însă, exigențele repunerii a contestatoarei în situația anterioară.

Procedând altfel decât s-a dispus de către o instanță judecătorească, recurenta intimată a realizat doar o punere formală în executare a hotărârii judecătorești nr. 34/2008, de reintegrare a contestatoarei.

Executarea acestei hotărâri trebuie să se realizeze întocmai.

și limitele ce dau conținut motivelor de recurs pot fi reținute de unitatea angajatoare după executarea întocmai a hotărârii judecătorești deoarece, hotărârea judecătorească de anulare a unei decizii de desfacere a contractului de muncă cu repunerea părților în situația anterioară presupune că vechiul raport de muncă nu a încetat niciodată, contestatoarea fiind angajată pe perioadă nedeterminată, în funcția de bibliotecar cu normă.

Acționând altfel, recurenta a încălcat principiul securității raporturilor juridice și principiul constituțional al legalității astfel că sentința instanței de fond este legală și temeinică, recursul fiind nefondat, urmând a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a doua cod procedură civilă.

Văzând și dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimata contestatoare, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intimatul GRUPUL ȘCOLAR AGRICOL, împotriva sentinței civile nr.3498/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu contestatoarea.

Obligă recurentul intimat GRUPUL ȘCOLAR AGRICOL, să plătească contestatoarei 500 lei cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /16 12 2008

și

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 10136/2008. Curtea de Apel Craiova