Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 249
Ședința publică din data de 13 februarie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 255/19.06.20208, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Servicii SRL A, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 februarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 13 februarie 2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 3921/108/24.10.2007, reclamanta în contradictoriu cu intimata Servicii SRL Aas olicitat constatarea nulității absolute a contractului său individual de muncă și reintegrarea pe postul avut anterior, precum și plata drepturilor salariale de la data de 27.09.2007, până la repunerea pe postul deținut anterior, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta arată că la 2.08.2007, s-a încheiat contractul individual de muncă între părți, reclamanta fiind numită în funcția de manager de proiect, după care au apărut tensiuni în relațiile cu ceilalți colaboratori iar pârâta i-a desfăcut contractul de muncă la data de 26.09.2007, fiindu-i comunicată decizia de desfacere a contractului de muncă.
Arată că și-a îndeplinit atribuțiile de muncă, redactând un proiect phare de management al deșeurilor, în valoare de 138.000 euro, desfacerea contractului de muncă fiind rezultatul exclusiv al neînțelegerilor din cadrul colectivului, unde s-a urmărit ca postul ocupat de reclamantă să fie atribuit unei alte persoane.
Invocă în drept dispozițiile art. 55 lit. c, art. 58, art. 62-64 și art. 76 din Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că reclamanta a fost angajată pe un post de conducere, fiind stabilită o perioadă de probă iar desfacerea contractului individual de muncă a avut loc în această perioadă de probă ca urmare a faptului că reclamanta nu a corespuns postului ocupat din punctul de vedere a relațiilor cu subordonații, colaboratorii și superiorii ierarhici ai săi.
Prin sentința civilă nr. 1377/29.11.2007, Tribunalul Arada declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția VIII - Litigii de muncă și Asigurări sociale, sentință care a fost recurată, Curtea de Apel Timișoara stabilind prin decizia civilă nr. 771 din 3.04.2008 competența în favoarea Tribunalului Arad, cauza fiind reînregistrată cu nr-.
Prin sentința civilă nr. 255/19.05.2008 a Tribunalului Arads -a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta se afla în perioada de probă fiind notificată cu privire la încetarea contractului individual de muncă, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 55 lit. c) din Legea nr. 53/2003, potrivit cu care, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor de casare prevăzute la art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de fond a încălcat în mod grav atribuțiile conferite de lege, respectiv cele acordate prin art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, omițând a se pronunța asupra cererii de probațiune din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și încălcarea dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă, ignorând prevederile Codului muncii și a Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, aspect ce atrage incidența motivului de modificare a hotărârii, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cu privire la acest ultim motiv de recurs, a arătat recurenta că instanța a aderat doar la punctul de vedere exprimat de reprezentații societății pârâte, nefăcând nicio investigație asupra motivelor de fapt care au stat la baza desfacerii contractului său de muncă, iar în privința motivelor de drept, nu s-au cercetat existența sau nu a elementelor de abuz de drept învederate de ea în răspunsul la întâmpinare.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile și admiterea acțiunii în sensul constatării nulității absolute a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, luată unilateral de societatea pârâtă, a reintegrării sale pe postul avut anterior, respectiv manager de proiect (R -) în cadrul societății pârâte, precum și a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu 27.09.2007 și până la repunerea sa pe postul avut anterior, cu plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat și dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Pe parcursul judecării cauzei, reclamanta a formulat precizări la recursul declarat, învederându-se nemotivarea și netemeinicia concedierii, întrucât nu au fost precizate motivele/cauzele care au generat decizia de concediere, conform art. 77 din Legea nr. 53/2003, iar decizia de concediere preia doar informațiile prezentate în notificare, existând doar un singur caz prevăzut prin art. 79 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 prin care este admisă procedura notificării fără motivarea deciziei luate, respectiv cazul demisiei angajatului.
A mai arătat că nu a beneficiat de dreptul la preaviz, situație admisă doar în situația prevăzută la art. 73 alin. 2 din Codul muncii, ca urmare a faptului că nu ar fi corespuns profesional în perioada de probă, caz ce nu se regăsește în speța de față, întrucât evaluarea capacității profesionale nu a fost realizată în conformitate cu procedura stabilită la art. 77 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010.
În fine, s-a menționat că eronat a reținut tribunalul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 58, 62-64 și 76 din Legea nr. 53/2003, nefiind în situația unei concedieri, ca în cazul special al încetării contractului individual de muncă în cursul perioadei de probă, apelând la dispozițiile art. 292 din Legea nr. 53/2003 care reglementează armonizarea legislației muncii cu reglementările comunitare.
Examinând sentința pronunțată în raport cu actele și lucrările dosarului, și cu motivele invocate, Curtea constată recursul nefondat.
Astfel, dispozițiile art. 31 alin. 41din Codul muncii prevăd că pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta, printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți.
Prin urmare, perioada de probă redevine o clauză de dezicere (de denunțare, de desistare) a contractului individual de muncă, așa încât, din interpretarea acestui text de lege rezultă că oricând, pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul poate înceta printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără să fie obligatoriu acordarea preavizului, ori vreo altă procedură de concediere sau demisie.
Într-un asemenea caz nu este necesară nici cercetarea prealabilă prevăzută de art. 63 alin. 2 din Codul muncii în cazul încetării contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. d din același cod la inițiativa angajatorului (pentru necorespundere profesională).
Dimpotrivă, unitatea pârâtă nu a contestat niciodată calitățile sau necorespunderea profesională a reclamantei-recurente, însă perioada de probă, așa cu este ea definită de Codul muncii, are rolul de a verifica aptitudinile salariatului și în ceea ce privește adaptarea acestuia la locul de muncă, cerințele postului de manager de proiect, - post de conducere -, ce în cazul reclamantei, implică și relația cu subordonații, colaboratorii și superiorii ierarhici.
Așa cum s-a menționat anterior, în speță devin incidente doar dispozițiile art. 31 alin. 41Codul muncii, unitatea îndeplinind obligațiile legale prevăzute în cazul încetării contractului individual de muncă în perioada de probă, notificând în scris recurentei desfacerea contractului de muncă, iar din actele existente la dosarul cauzei rezultă că pârâta a îndeplinit aceste condiții.
Se interpretează în temeiul acestor prevederi legale, că în perioada de probă contractul de muncă poate înceta fără a fi necesară justificarea acestei măsuri, prin întocmirea unor alte acte care să justifice sau să motiveze decizia pârâtei, așa încât susținerile recurentei în sensul obligativității motivării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, nu pot fi reținute.
În acest sens este și practica judiciară și literatura juridică de specialitate, avându-se în vedere precaritatea unui atare contract, el nefiind consolidat, decât după expirarea perioadei de probă și numai dacă salariatul corespunde profesional postului în care este încadrat ori dacă el este mulțumit de acel post și dorește să continue activitatea.
Prin aceste dispoziții legale, s-a introdus o cale simplificată de încetare a contractului supus perioadei de probă, avantajoasă, pe baza principiului simetriei juridice, ambelor părți.
Perioada de probă având natura unei clauze de dezicere, oricare dintre părți poate cere încetarea contractului de muncă fără a fi necesară justificarea acestei măsuri, prin întocmirea unor alte acte care să justifice sau să motiveze decizia părții.
În ce privește cererea de probațiune pentru a dovedi săvârșirea unui abuz de drept din partea unității, precum și a împrejurărilor în care a avut loc desfacerea contractului individual de muncă, din analiza hotărârii judecătorești pronunțată în cauză, rezultă că această cerere nu a fost susținută de reclamantă în fața instanței de fond. Această stare de fapt rezultă din practica sentinței pronunțată de Tribunalul Arad, fiind consemnat că părțile nu au mai formulat alte cereri de probațiune, reclamanta fiind reprezentată de mandatarul său.
Ori, se va observa că cererea de probațiune a fost depusă prin registratura Tribunalului Arad, în aceeași zi, 19.06.2008, dar după pronunțarea hotărârii, împrejurare în care nu se regăsește cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, invocat de recurentă în sensul că instanța a încălcat atribuțiile conferite de art. 129 alin. 5 din Codul d e procedură civilă și omițând să se pronunțe asupra cererii de probațiune.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, și cum nu sunt date alte motive de nulitate a hotărârii, ce se pot invoca din oficiu, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, declarat împotriva sentinței civile nr. 255/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta SC Servicii SRL Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER
- -
Red. /27.02. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./27.02. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 871/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 625/2009. Curtea de... → |
|---|
