Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 3405/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1048/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3405R

Ședința publică de la 15 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta - -, împotriva sentinței civile nr.6902 din 10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15109/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-contestație decizie modificare contract de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 08.05.2009 întâmpinare în 2 exemplare.

Curtea procedează la legitimarea intimatului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul pe excepția nulității recursului invocată de intimat prin întâmpinare și în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul susține excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare solicitând admiterea acesteia și respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6902/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata - -, a fost anulată decizia nr.79/11.04.2008, emisă de intimată, s-a dispus obligarea intimatei la plata despăgubirilor constând în drepturi salariale reținute în baza deciziei și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind daunele morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantul a fost salariatul intimatei în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.3357/2007, în funcția de tehnician principal. Ulterior, a fost numit în funcția de responsabil Centrul 13, cu un salariu corespunzător acestei funcții, atribuțiile fiind stabilite prin fișa postului, semnată de părți la 21.08.2007.

Ca urmare a procesului-verbal referitor la cauzele întreruperii de reînnoire certificate 9001 și 14001, superiorul contestatorului a întocmit referatul înregistrat sub nr.390/22.02.2008, prin care a propus desemnarea unui alt responsabil Centrul 13.

La data de 11.04.2008 intimata a emis decizia nr.79, prin care, începând cu data de 11.04.2008, s-a diminuat salariul contestatorului, conform atribuțiilor din fișa postului și procesului-verbal de negociere.

Modificarea contractului a constat în mod obișnuit în trecerea salariatului într-un alt loc de muncă sau într-o altă activitate, în mod temporar sau definitiv, și poate fi determinată atât de organizarea mai bună a muncii, de anumite necesitați social-economice, dar și de unele interese personale ale salariaților.

Modificarea unilaterală este în principiu interzisă, fiind posibilă numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Modificarea contractului se va realiza cu respectarea prevederilor art.17 alin.1, 2 și 4 și art.19 din Codul muncii, angajatorul având obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele pe care urmează să le modifice, în termen de 15 zile de la momentul lansării ofertei de modificare.

Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă, în special, numai la elementele esențiale ale contractului, și anume felul muncii, determinat atât de calificarea profesională, cât și de funcția sau meseria încredințată, locul muncii, prin care se înțelege unitatea și localitatea unde se prestează munca, precum și salariul.

Potrivit art.41 alin.1 Codul muncii, modificarea contractului individual de muncă se poate face numai prin acordul pârtilor.

Schimbarea din funcție având ca rezultat și micșorarea salariului nu poate fi făcută decât cu asentimentul salariatului, în caz contrar angajatorul procedează la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce înseamnă încălcarea dispozițiilor Codului muncii, întrucât atât funcția, cât și salariul constituie elemente esențiale ale contractului, ce trebuie avute în vedere de părți la încheierea acestuia și care nu pot fi schimbate decât pe timp limitat și tot cu acordul părților.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenta - -, criticând sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenta a arătat că, prin sentința atacată s-au constatat deficiențele intimatului în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-a apreciat în final că, decizia contestată este nulă, deoarece contestatorul a refuzat să semneze actul adițional.

S-a mai arătat că, decizia contestată a avut la bază actele din care rezultă că intimatul nu și-a îndeplinit sarcinile de responsabil Centrul 13, cu consecința întreruperii de reînnoire certificate 9001 și 14001, iar prin decizia contestată nu s-a modificat contractul de muncă luându-i-se contestatorului o competență acordată cu u an în urmă ce nu a modificat contractul individual de muncă, urmare a neîndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepția nulității recursului, urmează a fi respinsă ca nefondată deoarece, chiar dacă în cuprinsul cererii de recurs a fost indicat în mod greșit anul 2002, în loc de 2008, ca fiind anul pronunțării sentinței atacate, Curtea apreciază că aceasta este o simplă eroare materială, iar indicarea corectă a numărului de dosar a făcut posibilă identificarea întocmai a sentinței recurate, respectiv sentința civilă nr.6902 din 10.11.2008.

Pe fond, criticile recurentei aduse sentinței atacate, urmează a fi înlăturate, dispozițiile art.41 alin.1 din Codul muncii potrivit cărora "contractul individual de muncă poate fi modificat numai cu acordul părților" fiind imperative, împrejurarea invocată de către recurentă, nefiind de natură aoe xonera pe aceasta de respectarea dispozițiilor legale mai sus arătate, cu atât mai mult cu cât obiectul acțiunii cu care reclamantul a investit instanța îl constituie contestarea deciziei nr.79/11.04.2008, emisă de recurentă, prin care s-a modificat unilateral contractul individual de muncă, al salariatului și nu respectarea sarcinilor de serviciu ale intimatului.

Așa fiind, sunt corecte susținerile instanței de fond potrivit cărora, funcția și salariul constituie elemente esențiale ale contractului ce nu pot fi schimbate decât cu acordul părților, iar schimbarea din funcție, având ca rezultat diminuarea salariului nu poate fi făcută decât cu acordul salariatului, în caz contrar angajatorul procedând la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce presupune încălcarea dispozițiilor art.41 din Codul muncii.

Față de cele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - -, împotriva sentinței civile nr.6902 din data de 10.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15109/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

01.06.2009

Jud. fond:;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Ignat Silvia Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 3405/2009. Curtea de Apel Bucuresti