Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 4418/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4418
Ședința publică de la 10 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier -- -
**************
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE SA SUCURSALA M, împotriva sentinței civile nr. 4 din 07.01.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat contestator, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile: recurent intimat Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare Sa Sucursala M, prin consilier juridic și intimat contestator .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Consilier juridic, pentru recurenta intimată, depune la dosarul cauzei statele de salarii privind lunile iunie, iulie și august 2007
Intimat contestator, arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei azi în ședința publică.
Nemaifiind cererii de formulat, excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților pentru a pune concluzii
Consilier juridic S pentru recurenta intimată solicită admiterea, modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinți și pe fond respingerea contestației.
Intimat contestator, solicită respingerea recursului, și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 4 de la 07 ianuarie 2008 a admis contestația precizată, formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 247/12.09.2007, emisă de intimata SNIF SA - Sucursala M, a anulat decizia 247/2007, a dispus reintegrarea contestatorului în funcția de șef birou logistică și a obligat intimata la plata diferențelor salariale, începând cu data de 12.09.2007 până la data reintegrării, actualizate în raport de inflație la data plății.
Prin considerente s-a reținut că schimbarea din funcția de șef birou logistică s-a făcut fără consimțământul contestatorului, iar la numirea în funcție nu s-a pus problema că nu are studii corespunzătoare. Cu privire la condiția vechimii în muncă, a fost avută în vedere derogarea aprobată de conducerea societății SNIF SA B, iar referitor la susținerea intimatei că atribuțiile înscrise în fișa postului șef birou logistică sunt de natură tehnică, nu au fost dovedite.
Au fost înlăturate susținerile intimatei privind neregulile în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece o asemenea motivație nu se regăsește în cuprinsul deciziei, mai mult modificarea afectând și salariul acestuia.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că nu au fost analizate integral și corect probele cauzei.
Astfel, la nivel de SNIF SA, condițiile ocupării funcției pe care a deținut-o contestatorul implică și respectarea celor de vechime și specialitate, condiții neîntrunite de acesta. Cu privire la derogarea reținută de instanța de fond, recurenta arată că aceasta a fost acordată în anul 2005, pentru ocuparea postului de șef birou aprovizionare nefiind prelungită valabilitatea. Mai susține că pentru funcția de șef birou logistică atribuțiile sunt specifice acestui post și nu pot fi îndeplinite de contestator. Abuzul psihic ce ar fi putut fi exercitat nu a fost dovedit, acesta fiind o simplă susține, consimțământul fiind valabil, nu se poate aprecia ca existând o modificare unilaterală a.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Contestatorul a fost numit ca șef birou logistică în cadrul societății - pârât, până la data de 11.09.2007, pe o perioadă de probă de 90 zile. Datorită incompatibilității studiilor pentru ocuparea funcției nu au fost îndeplinite sarcinile ce-i reveneau nefiind înscrise în raportul de activitate, cele ce priveau închiderea situației lunare de la secția mecanică.
Condițiile de specialitate și vechime pentru ocuparea postului sunt clar menționate în CCM la nivel de SNIF SA 2007, condiții ce nu sunt îndeplinite, acesta fiind economist și cu o vechime de 3 ani, neputând fi asimilată derogarea de la o funcție la alta, cele două funcții diferind prin specificul activității și a atribuțiilor.
Nu s-a dovedit că a existat o constrângere psihică din partea conducerii societății în schimbarea intervenită, contestatorul exprimându-și acordul.
În consecință, în baza art. 312 Cod pr.civilă raportat la art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, va fi admis recursul, modificată sentința, în sensul respingerii contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE SA SUCURSALA M, împotriva sentinței civile nr. 4 din 07.01.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - contestator.
Modifică sentința în sensul că respinge contestația formulată de contestator.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
17.06.2008
Red.jud.-
4 ex/AS
Fl.
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1575/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 9398/2008. Curtea... → |
---|