Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 5687/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5687
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin Vicepreședinte Instanță
- - --Președinte Secție
-- -- Judecător
Grefier-
XXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 22 octombrie 2009, privind recursul declarat de recurentul intimat SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr. 1788/07.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatore, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 22 octombrie 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr.3703 din data de 27 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- s-a respins excepția tardivității invocată de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ
A admis acțiunea în parte formulată de împotriva pârâtului SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C.
S-a constatat nulitatea actului adițional nr.1/31.07.2007 la contractul individual de muncă 6515/1996 în partea referitoare la întinderea drepturilor salariale.
S-a dispus obligarea pârâtei către reclamantă la plata diferențelor dintre salariul de 2149 lei cuvenit și salariul de 1076 lei efectiv încasat pe perioada 01.08.2007-27.05.2008.
S-a respins cererea de reintegrare.
S-a respins cererea privind sporul de 50%.
S-a dispus obligarea pârâtei către reclamantă la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs și pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, recursuri care au fost admise prin decizia nr.9399 din data de 29 octombrie 2008 de către Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
S-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr.1788 din data de 07 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- a respins excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată
S-a admis în parte contestația precizată de contestatoarea, și pe intimatul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ NR 1.
S-a constatat că, capătul de cerere privind nulitatea actului adițional nr. 1/31.07.2007 la contractul individual de muncă a rămas fără obiect prin emiterea dispoziției nr. 2566/28.11.2008
S- dispus obligarea intimatei către contestatoarea să-i achite diferența dintre drepturile salariale ce i se cuveneau și cele efectiv încasate pentru perioada 27.05.2008 - 01.12.2008
A fost obligată în parte intimata către contestator la 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii, din probele existente la dosar, inclusiv răspunsul la interogatoriu și depoziția martorei, a rezultat că dispoziția cu nr. 1213/31.07.2007 nu i-a fost comunicată reclamantei, astfel încât se apreciază că acțiunea a fost formulată în termenul prevăzut de lege, inclusiv prin cererea de precizare, astfel încât se va respinge această excepția.
Pe fondul cauzei însă, având în vedere emiterea dispoziției nr. 2566/28.11.2008, prin care aceasta a fost re integrată în cadrul Laboratorului de Patologică și dispoziția nr. 115/01.02.2008 prin care i s-a stabilit salariul în urma evaluării și fișa postului, instanța a precizat că nu se mai impune nulitatea actului adițional nr. 1/31.07.2007 la contractul individual de muncă, întrucât a rămas fără obiect în ceea ce privește modificarea drepturilor salariale.
Analiza privește și anularea dispozițiile nr. 1213/31.07.2007, precum și cererea de reintegrare, întrucât așa cum s-a arătat mai sus prin luarea acestor dispoziții plata salariului se face conform fișei postului și a procesului de evaluare stabilit de angajator, măsuri care nu au fost contestate.
S-a reținut însă, ca fiind parțial întemeiat și capătul de cerere privind drepturile salariale, Spitalul nr. 1 C va fi obligat la aceste drepturi pentru perioada 27.05.2008 - 01.12.2008, întrucât prin ordinul de plată s-a făcut dovada plății diferenței de salariu, inclusiv a cheltuielilor de judecată.
Sporul de 50 %, așa cum reiese din adresa nr- nu face parte din baza de calcul al salariului de bază, însă acordarea lui reduce la 25 % conform. 721/2005, grupa a II-a Anexa 3 la Regulament, iar acest spor a fost plătit corespunzător de către angajator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen Spitalul Clinic de Urgență C invocând neleglitatea și netemeinicia acesteia.
În motivarea recursului contestatoarea este angajata recurentei ca asistent principal medical și a beneficiat de următoarele drepturi salariale în perioada 27.05.2008-01.12.2008 potrivit. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor în unitățile sanitare, respectiv spor de condiții deosebite de 75% din salariul de bază, spor pentru munca în ture de 15%, iar în prezent beneficiază de spor de 50% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase, spor acordat întregului personal din cadrul Laboratorului de Patologică.
De asemenea, contestatoarea nu poate beneficia de spor pentru munca în ture de 15%, întrucât programul de lucru se desfășoară în două ture.
Apreciază sentința recurată criticabilă și în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de contestatoare și admise la fond, întrucât Spitalul fiind unitate bugetară nu are prevăzute în buget sume în acest sens.
Recursul este nefondat.
Examinându-se sentința recurată, în raport de criticile invocate în recurs se vor reține următoarele:
Cu privire la drepturile salariale solicitate de contestatoarea, corect s-a apreciat a fi fondat în parte, în sensul ca Spitalul să fie obligat să-i plătească intimatei-contestatoare aceste drepturi pentru perioada 27.05.2008-01.12.2008, deoarece prin ordinul de plată s-a făcut dovada plății diferenței de salariu, inclusiv a cheltuielilor de judecată.
În acest sens, s-a reținut corect de Tribunal că pârâtul nu a făcut dovada plății acestor drepturi salariale către intimata contestatoare, drepturile respective vizând numai salariu de bază și sporurile cu caracter permanent acordate intimatei-contestatoare.
Cu privire la critica vizând cheltuielile de judecată, se va aprecia de asemenea nefondată, întrucât se constată că la judecata în fond, contestatoarea a fost asistată de apărător care a solicitat cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu de avocat și cum acțiunea a fost admisă în parte, în mod corespunzător instanța a obligat intimata către contestator la o parte din cheltuielile de judecată efectuate de aceasta în cuantum de 200 lei făcând aplicarea corectă a dispoz. prev. de art. 274 C:pr.civilă.
Față de cele expuse, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată, urmând ca în baza art. 312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul intimat SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr. 1788/07.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatore, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn./Ex.2/03.11.2009
și
Președinte:Mihaela Cotora Dorina StoichinJudecători:Mihaela Cotora Dorina Stoichin, Ioana Bodri
← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 6383/2009. Curtea... → |
---|