Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 1917/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(7872/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1917/
Ședința publică din data de 26 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul intimat MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, împotriva sentinței civile nr.5588 din 10 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 7091/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie suspendare contract individual de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul intimat Ministerul Afacerilor Externe, prin consilier juridic, cu împuternicire atașată la fila 21 dosar, intimatul contestator, personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 06.03.2009.
Se înmânează un exemplar al întâmpinării consilierului juridic al recurentului intimat Ministerul Afacerilor Externe, care arată că are cunoștință de conținutul acesteia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentului intimat Ministerul Afacerilor Externe, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Intimatul contestator, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5588/10.09.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis cererea formulată de contestatorul, dispunându-se anularea ordinului nr. 2402/22.10.2007 emis de intimatul Ministerul Afacerilor Externe și obligarea acestuia din urmă să plătească contestatorului drepturile salariale pe perioada 22.10.2007-21.01.2008.
Intimatul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- față de probele de la dosar, instanța a reținut greșit că "descrierea faptelor s-a făcut la modul general, fără individualizarea acestora";
- descrierea faptelor imputate contestatorului a fost consemnată în memorandumul interior nr. F/3894/21.09.2007, act prevăzut în preambulul ordinului contestat;
- toate faptele imputate au fost descrise și aduse la cunoștința contestatorului prin redactarea memorandumului interior nr. A 3/480/10.09.2007, comunicat sub semnătură la data de 14.09.2007;
- în aceste condiții, instanța trebuia să ia act de împrejurarea că niciuna din faptele respective nu a fost necunoscută contestatorului, acesta având multiple ocazii să-și prezinte punctul de vedere, în scris și oral, față de aspectele în discuție;
- din cuprinsul referatului de terminare a cercetării disciplinare, elaborat sub nr. A 3/480/10.09.2007, rezultă că domnul și-a prezentat opiniile față de faptele reținute în sarcina sa în etapa cercetării efectuate la nivelul organelor de control ale;
- în același sens a se vedea și conținutul memorandumului interior nr. F/3894/21.09.2007;
- instanța a operat o confuzie între noțiunea de prezentare a datelor amănunțite ale evenimentului și noțiunea referitoare la descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară în actul de sancționare, condiție imperativă stipulată de art. 268 alin. 2 lit. a din Codul Muncii;
- în Ordinul nr. 2402/2007 s-au indicat atât tipul de conduită a angajatului care a reprezentat o abatere disciplinară, standardele de comportament solicitate pentru funcția ocupată și care au fost încălcate, cât și descrierea faptelor imputate;
- toate aceste elemente au servit garantării drepturilor la apărare și la informare ale celui sancționat;
- așadar, nu se poate aprecia că au fost încălcate drepturile și garanțiile contestatorului, ce decurg din raporturile de muncă, deoarece actul de sancționare nu face referire la ipoteze nedefinite sau necredibile, astfel încât angajatul să aibă credința săvârșirii unui abuz împotriva sa;
- în aceste condiții, admiterea nulității absolute a actului pentru nerespectarea prevederile art. 268 alin. 2 lit. a are valoarea unui abuz săvârșit față de angajator, căruia i se pretind lămuriri acolo unde speța este univocă, iar legea ( Codul Muncii ), în tăcerea sa, nu le prevede ca fiind obligatorii;
- verificarea îndeplinirii cerințelor stipulate de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii nu ridică dificultăți, din moment ce faptele imputate contestatorului au îmbrăcat forma unor abateri disciplinare cu caracter continuu, unde termenul pentru aplicarea sancțiunii se socotește de la ultimul act de săvârșire;
- or, din documentele depuse la dosar, rezultă că emiterea actului de sancționare a avut loc în termenul de 6 luni de la data ultimului act ce a impus sancționarea sub toate cele 3 aspecte;
- în plus, persoana abilitată să ia cunoștință de producerea faptei (ministrul) a luat act de săvârșirea abaterii disciplinare la data înregistrării memorandumului interior nr. F/3894/21.09.2007 la Cabinetul Ministrului sub nr. A/8690/24.09.2007, respectându-se termenul de 30 zile dintre data luării la cunoștință de către angajator de faptele imputate și data emiterii actului de sancționare;
- în ce privește respectarea dispozițiilor art. 267 alineatul 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorul a făcut mențiune în cuprinsul ordinului contestat despre faptul că toate argumentele salariatului au fost respinse ca neîntemeiate;
- contestatorul nu tăgăduiește faptul că a luat cunoștință de împrejurările cercetate din moment ce s-a apărat punctual, corespunzător fiecărei fapte imputate;
- pe de altă parte, apărările sale au constat într-o mărturisire a neregulilor depistate, fără a le nega realitatea, ci declinându-și doar responsabilitatea producerii lor bazat pe elemente de circumstanțiere, reliefate în actele cercetării prealabile;
- or, câtă vreme organele de cercetare și Consiliul de au cunoscut argumentele contestatorului, dar au înlăturat motivele apărării, considerându-le neîntemeiate, s-a asigurat garanția învederată de legislația muncii, aceea ca salariatul să fie sancționat doar pentru faptele față de care s-a putut apăra.
Prin întâmpinare, intimatul-contestator a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și considerând că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a procedat corect admițând pretențiile deduse judecății și dispunând anularea ordinului nr.2402/22.10.2007 emis de recurentul-intimat și obligarea acestuia din urmă să plătească intimatului-contestator drepturile salariale pe perioada 22.10.2007-21.01.2008.
Ordinul amintit are valoarea juridică a unei decizii de sancționare disciplinară (prin intermediul său s-a dispus suspendarea din funcție a intimatului-persoană fizică pe termen de 3 luni), fiind emis în temeiul art. 52 lit. b, 264, 267 și 268 din Codul Muncii.
Sub aspectul legalității sale, un asemenea act juridic trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții de formă, lipsa fie și a uneia dintre acestea atrăgând sancțiunea nulității sale absolute, sens în care sunt prevederile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii.
Potrivit acestora, "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată."
Din examinarea conținutului ordinului nr.2402/22.10.2007 emis de recurentul-intimat (fila 2 dosar fond) reiese că acesta nu întrunește unele dintre cerințele suscitate.
Sub acest aspect, trebuie arătat că descrierii faptelor imputate intimatului-contestator îi lipsește un element esențial, și anume data sau perioada de timp în care au fost comise. Neindicarea intervalului de timp în care s-au comis abaterea sau abaterile, permite a se afirma că,în speță, recurentul nu a respectat cerința prevăzută de art. 268 alin. 2 lit. a, întrucât descrierea faptei trebuie să aibă un caracter concret (și nu vag, general), în sensul de a face posibil să se stabilească momentul sau perioada în care a avut loc, creând astfel premisele și pentru individualizarea acesteia.
În plus, într-o asemenea situație nu se poate determina dacă decizia de sancționare a fost emisă în termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii (30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință a faptei de către angajator, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii acesteia), ceea ce conduce tot la concluzia nelegalității emiterii deciziei de sancționare disciplinară.
Cât privește susținerile recurentului că descrierea faptelor imputate contestatorului a fost consemnată în memorandumul interior nr. F/3894/21.09.2007 (act prevăzut în preambulul ordinului contestat) și că toate faptele imputate au fost descrise și aduse la cunoștința contestatorului prin redactarea memorandumului interior nr. A 3/480/10.09.2007, trebuie arătat că acestea nu au nicio relevanță juridică.
Din moment ce legiuitorul a cerut în mod imperativ, sub sancțiunea nulității absolute, ca descrierea faptei sau faptelor să fie făcută în cuprinsul deciziei, recurentul-intimat trebuia să se conformeze întocmai acestei norme juridice. Împrejurarea că s-au întocmit acte exterioare (extrinseci) dispoziției de sancționare disciplinară (acte în conținutul cărora s-a realizat descrierea) nu înlătură sancțiunea constatării nulității absolute a deciziei, deoarece potrivit principiilor fundamentale din materia nulității actelor juridice civile și efectelor acesteia (principii aplicabile și în domeniul dreptului muncii, dat fiind rolul lor de drept comun), această sancțiune a nulității nu poate fi înlăturată, acoperită sau confirmată în nici un fel, deci nici pe calea încheierii anterior, concomitent sau ulterior, a unor acte exterioare precum memorandumurile la care face trimitere recurentul. Aceasta pentru că nulitatea absolută este acea sancțiune de drept civil aplicabilă în cazul încălcării unor dispoziții legale imperative și de ordine publică, prin care se urmărește apărarea sau protejarea unor interese generale.
Ordinul contestat nu cuprinde nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările pe care intimatul-contestator le-a făcut în faza cercetării disciplinare prealabile, ci doar mențiunea că aceste apărări au fost înlăturate ca neîntemeiate, mențiune ce nu poate fi considerată că satisface exigențele impuse de art. 268 alin. 2 lit. c din Codul Muncii.
Câtă vreme textul legal precitat are conținutul anterior prezentat, emitentul unei decizii de sancționare disciplinară este obligat să indice pertinent și relevant (în detaliu sau pe scurt) toate motivele pentru care a înlăturat apărările celui cercetat disciplinar, simpla mențiune că le-a înlăturat ca neîntemeiate fiind total insuficientă din acest punct de vedere.
Sintagma folosită în ordinul respectiv "având în vedere că apărările domnului au fost respinse ca neîntemeiate" nu poate fi asimilată unei motivări, ci are mai degrabă caracterul unei dispoziții sau măsuri luate, al unei soluții date, ce nu mai are nevoie de nicio justificare.
Toate cele ce preced demonstrează netemeinicia criticilor exprimate prin motivele de recurs și justifică înlăturarea acestora ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat Ministerul Afacerilor Externe, în contradictoriu cu intimatul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 5588/10.09.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./10.04.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea
| ← Conflict de muncă. Decizia 68/2009. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de sancționare. Decizia 5463/2009. Curtea... → |
|---|
