Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 257/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 257/R-CM
Ședința publică din 19 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
Judecător: - -
Judecător: - ---
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ-ARR, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.23 din 16 ianuarie 2007,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-intimată AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ-ARR și intimatul-contestator asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.139/2008, emisă de Cabinet individual-Baroul
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată că recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentantul recurentei-intimate susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificare a sentinței recurate în sensul exonerării Autorității Rutiere Române-ARR de la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului-contestator solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Apreciază că este legală și temeinică dispoziția instanței de fond prin care, urmarea faptului că a admis în parte acțiunea contestatorului, a obligat recurenta-intimată la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, arată că instanța de fond în mod corect a luat act de Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.V, prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere urmăriri penale împotriva intimatului-contestator din prezenta cauză și a dispus respingerea ca neîntemeiată a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr.1758/30.08.2007 de suspendare a contractului individual de muncă.
Solicită cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând constată că:
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr- contestatorul a solicitat ca în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română - să se dispună anularea deciziei nr.1758/30.08.2007 de suspendare a contractului individual de muncă, repunerea în situația anterioară emiterii acestei decizii, obligarea intimatei la plata de despăgubiri ce constau în salariul corespunzător funcției și daune morale în cuantum de 30.000 lei, suspendarea executării deciziei nr.1758/30.08.2007 până la soluționarea irevocabilă a litigiului precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației se relevă instanței că prin decizia menționată (comunicată la data de 4.09.2007) s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă, în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003.
Contestatorul a mai arătat că anterior, prin decizia nr.1471/2.07.2007 a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea din funcția de agenție pe perioadă de 30 de zile, decizie contestată și aflată spre soluționare pe rolul instanțelor judecătorești. Prin decizia nr.1601/6.08.2007 i s-a desfăcut contractul individual de muncă, măsură de asemenea contestată în instanță. Și față de cea de a doua decizie i s-a admis cererea de suspendare provizorie prin încheierea nr.79/15.08.2007, astfel încât la data suspendării contractului individual de muncă acesta era practic desfăcut și deci nu mai putea interveni suspendarea acestuia.
Contestatorul a apreciat că suspendarea contractului individual de muncă astfel cum a fost dispusă are la bază considerente politice, iar plângerea penală formulată de intimată este abuzivă.
Prin întâmpinarea depusă de intimata Autoritatea Rutieră Română a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, motivând că urmare a încheierii irevocabile nr.79/15.08.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, reclamantul a fost repus în situația anterioară, respectiv pe funcția de agenție V, potrivit deciziei nr.1745/29.08.2007. La data de 24.08.2007 intimata a formulat plângere penală împotriva contestatorului și drept consecință în conformitate cu dispozițiile art.52 alin.1 lit.c Codul Muncii contractul său individual de muncă a fost suspendat până la soluționarea definitivă a plângerii penale.
mai arătat că de la data de la care decizia de suspendare a contractului individual de muncă își produce efectele este evident că efectele deciziei nr. 1745/29.08.2007 încetează, dar nu în sensul că aceasta a fost anulată, cum în mod eronat sugerează contestatorul.
De asemenea, a arătat că susținerile contestatorului în sensul că aceste decizii de sancționare și de suspendare i se aplică din motive politice sunt simple afirmații ce nu corespund realității.
Cât privește solicitarea de despăgubiri materiale și daune morale intimata a apreciat că nu există nici un fundament în vederea acordării acestora, cu atât mai mult cu cât contestatorul nu a motivat sau argumentat prin ce anume acte sau fapte a fost prejudiciat.
Prin sentința civilă nr.23 din 16 ianuarie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis în parte acțiunea formulată de contestator, a respins capătul de cerere privind anularea deciziei nr.1758/30.08.2007, ca fiind neîntemeiată, a dispus repunerea în situația anterioară emiterii deciziei și a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de suspendare a deciziei, ca fiind rămasă fără obiect, precum și cererea de acordare a daunelor morale. A fost obligată intimata la 3.000 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr.1758/30.08.2007 intimata Autoritatea Rutieră Română a decis, începând cu data de 31.08.2007, suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, în calitatea sa de agenție în cadrul Agenției V până la soluționarea definitivă a plângerii penale formulată de, precum și încetarea efectelor deciziei nr.1745/29.08.2007.
În motivarea acestei decizii s-a arătat că s-a avut în vedere plângerea penală nr.21653/24.08.2007 formulată de Autoritatea Rutieră Română împotriva contestatorului.
În drept decizia de suspendare a contractului individual de muncă a fost întemeiată pe dispozițiile art.15 lit.a din Regulamentul de Organizare și Funcționare al, anexa nr.1 la HG nr.625/24.09.1998, art.52 alin.1 lit.c Codul Muncii și Ordinul Ministrului Transportului nr.7/16.04.2007.
La data de 24.08.2007 intimata Autoritatea Rutieră Română a formulat plângere penală împotriva contestatorului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev.de art.248 Cod penal, reținându-se în sarcina sa că nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile ce îi reveneau ca al agenției În actul de sesizare s-a precizat că acesta nu a procedat corect când a dispus retragerea licenței, întrucât instanța de judecată nu a dispus cu privire la acest aspect și executarea traseului 0,47 de către TRANSPORT, după câștigarea licitației de către, întrucât instanța de judecată a constat că licențele deținute de acest operato au devenit caduce.
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a reținut că nu au fost identificate date sau indicii temeinice care să ateste cu certitudine faptul că petentul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, acesta procedând potrivit prevederilor legale și pregătirii sale profesionale. În acest sens prin rezoluția nr.3791/P/2007 din 8.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.V a fost confirmată propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală împotriva contestatorului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.248 Cod penal.
Suspendarea contractului individual de muncă presupune de fapt o suspendare a principalelor sale efecte și anume prestarea muncii și plata acesteia. In speță angajatorul a dispus suspendarea din inițiativa sa a contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art.52 alin.1 lit.c Codul Muncii, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânea definitivă a hotărârii judecătorești. De altfel, această suspendare era o obligație și nu doar o facultate prevăzută de legea cadru ce reglementează raporturile juridice de muncă și reprezintă o măsură de protecția a angajatului.
Atunci când împotriva salariatului nu a început urmărirea penală în baza rezoluției parchetului, suspendarea contractului individual de muncă încetează iar angajatorul are obligația de a reveni asupra deciziei de suspendare și de a-l primi pe salariat la serviciu.
Tribunalul a constatat că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.V, necontestată în instanța de judecată conform dispozițiilor art.278(1 ) Cod procedură penală, a fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală împotriva contestatorului pentru infracțiunea prev.de art.248 Cod penal și în consecință încetează de drept efectele suspendării contractului individual de muncă la momentul dispariției cauzei care a determinat-o.
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat primul capăt de cerere ce are ca obiect anularea deciziei nr.1758/30.08.2007 de suspendarea contractului individual de muncă este neîntemeiat, pe considerentul că la data emiterii sale întrunea condițiile de valabilitate necesare, iar verificarea cauzelor de nulitate absolută sau relativă se realizează în raport cu momentul întocmirii acestui act.
În baza art.52 alin.2 Codul Muncii, în cazul prevăzut la alin.1 lit.c Codul Muncii, dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul normelor și principilor răspunderii civilie contractuale o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit.
Față de aceste considerente s-a dispus repunerea contestatorului în situația anterioară emiterii deciziei nr.1758/30.08.2007.
Ca o consecință a încetării suspendării contractului individual de muncă, instanța a obligat-o pe intimată să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, respectiv 31.08.2007 și până la data reintegrării efective.
În ceea ce privește cererea contestatorului având ca obiect acordarea daunelor morale, tribunalul a constatat că aceasta este nefondată și a respins-o, întrucât petentul nu a suferit un prejudiciu moral însemnat de natură a fi reparat pe cale pecuniară. În acest sens a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile nr.24/2003 și 520/2005 când a reținut "în primul rând că, luând măsura suspendării contractului individual de muncă, angajatorul nu se pronunță asupra vinovăției sau nevinovăției angajatului și nici asupra răspunderii sale penale acestea fiind chestiuni a căror soluționare intră în sfera de activitate a organelor judiciare". Curtea a reținut că prezumția de nevinovăție, în sensul legii fundamentale este o măsură de protecție constituțională a libertății individuale și instituția suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecție a angajatului al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânea definitivă a hotărârii judecătorești. Prin decizia nr.520/2005 au fost reiterate aceste argumente, cu completarea că prevederile art.52 alin.2 din Codul Muncii, pe lângă reparațiile acordate salariatului al cărui contract s-a suspendat, reprezintă și garanții în prevenirea comportamentului abuziv al angajatorului.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul Legii nr.XL/12. 11.2007 prin care a statuat că "în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art.269 alin.1 din Codul Muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens. Răspunderea angajatorului este prevăzută expres în dispozițiile legii și în ipoteza despăgubirii cuvenite în cazul constatării nevinovăției penale a persoanei suspendate din funcție, astfel cum prevede art.52 alin.2 Codul Muncii.
În consecință, nefiind prevăzută în lege, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, o atare posibilitate de a se acorda despăgubiri morale, a fost respins acest capăt al acțiunii introductive.
Cu privire la cererea contestatorului de suspendare a deciziei nr.1758/30.08.2007, constatând încetarea de drept a efectelor deciziei, instanța a respins acest capăt al acțiunii, ca fiind rămas fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Autoritatea Rutieră Română, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei reprezentând onorariu avocat, cât timp, instanța de fond a respins capătul de cerere privind anularea deciziei nr.1758/30.08.2006, referitoare la suspendarea contractului individual de muncă. În atare situație se susține că nu poate fi reținută culpa procesuală a recurentei, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticii formulate, recurs ce poate fi încadrat în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o sentință fără încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv art.274 Cod procedură civilă.
Se constată că, prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea contestatorului, în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cere privind anularea deciziei nr.1758/30.08.2007; a dispus repunerea în situația anterioară emiterii deciziei; a obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului; a respins cererea de suspendare a deciziei ca fiind rămasă fără obiect, respingând cererea de acordare daune morale.
De reținut faptul că intimata a formulat plângere penală împotriva contestatorului, iar prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. V, din data de 8.01.2008, pronunțată în dosar nr.3791/P/2007, s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva contestatorului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.248 Cod penal. De precizat faptul că s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă, ca urmare a formulării plângerii penale.
Drept urmare, în mod legal instanța de fond a obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată, aceasta aflându-se în culpă procesuală, fiind aplicabile dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ-ARR, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.23 din 16 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședințță publică, astăzi 19 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
/2 ex./8.04.2008
jud fond.;;
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Constantina Duțescu
| ← Conflict de muncă. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de sancționare. Decizia 702/2008. Curtea... → |
|---|
